Ziua no.5

A time you thought about ending your own life

Cred ca as fi ipocrita sa nu recunosc ca m-am gandit cum ar fi sa...nu mai fiu. Acum rad cand ma gandesc, dar aproape dupa fiecare despartire mi-am dorit sa mor, indeosebi cand a fost vorba de S sau L. Durerea provocata de decesul bunicului meu a fost un alt moment cand credeam ca nu mai are rost sa traiesc...
Dar le intrece pe toate intamplarea cand, singura fiind in Spania, am fost anuntata la telefon de iubitul meu (actual) ca ne despartim. Gresisem eu...recunosc, dar vorbele lui, felul in care au fost spuse au fost atat de dureroase incat mi-a incetosat gandirea. Sustin in continuare (am mai descris intr-un post) ca senzatia de suferinta este uneori placuta. Nu sunt deloc sadica, dar atunci am plans pana m-a apucat frisonul; ochii mi-au secat si nu mai aveau lacrimi...la fiecare suspin un fior rece imi aluneca in jos pe coloana...Cand plangeam vedeam totul in ceata...La un moment dat - cum stateam la etajul 8 -  m-am uitat in jos si am avut senzatia ca cineva ma cheama sa o fac... Ma uitam in jos si lacrimi grele imi cadeau una cate una in negura noptii, spre...moarte...Si moartea ma chema cu o voce suava, ademenitoare. Am avut insa taria sa cred ca lucrurile se pot totusi remedia si ca ar fi un mare pacat sa mor dupa ce am investit atat in mine. Imi imaginam parintii langa propriul meu sicriu, cum plang si se intreaba intr-una de ce...Mi-l imaginam pe al meu cum innebuneste de dorul meu si cum imi viziteaza zilnic mormantul... Toate acestea m-au facut sa-mi revin si sa-mi dau seama ca sinuciderea ar fi cea mai proasta alegere.
De atunci cred ca nu as putea face niciodata asa ceva...Nu mi-as face nici un bine, ca sa nu mai vorbim de cei dragi. Stand stramb si judecand drept, chiar ma gandeam cat de slabi trebuie sa fie sinucigasii...Cat de nerespectuosi fata de darul oferit de Dumnezeu, cat de nepasatori fata de ce se va intampla ulterior, cat de egoisti, cat de...bolnavi. Sunt norocoasa...sunt norocoasa pentru ca ma gandesc ca din miile de spermatozoizi ce alergau ca nebunii dupa ovulul lui maica-mea, tocmai ala din care m-am facut eu, a ajuns sa il strapunga...Si asta ma face sa nu mai vreau sa ma gandesc vreodata la moarte.