Haos...asta e cuvantul potrivit!

Pentru cine (inca) nu si-a dat seama ca trec printr-o perioada groaznica a relatiei cu asa zisa...persoana iubita, tin sa mentionez ca cel mai potrivit cuvant care ne caracterizeaza in momentul de fata este haosul...Starea asta am definit-o amandoi azi-dimineata pe la 6 prin sms-uri inutile.
Mi-ar placea sa existe cineva care sa inteleaga, sa ma, sa il, sa ne inteleaga. Eu nu mai am rabdare. Am ajuns efectiv sa ma simt sugrumata de situatie, sa vreau sa renunt si sa-mi iau zborul. Mi-am imaginat zilele trecute viata fara el si desi putin dificil la inceput, ma vedeam in cele din urma libera.
Culmea este ca acum vreo doua saptamani cel care vroia o detasare a fost el. Eu personal nu sunt de acord cu pauzele intr-o relatie si i-am spus ca nu accept asa ceva.Acum dupa indelungi introspectii cea care vrea pauza sunt eu. Ma oftic ca avem planuri impreuna. Peste doua saptamani mergem in concediu si apoi vrem sa facem niste investitii in noi, care ar fi aproape imposibile pe cont propriu. Nu vreau sa dau la o parte toate aceste planuri. Sunt o persoana care traieste in prezent bazandu-se pe viitor si deci pe vise. Nu pot sa fiu fericita fara sa visez, sa-mi fac planuri, sa-mi imaginez. Atunci cand ceva nepreconizat apare, toate visele acelea care la un moment dat ma hraneau, se risipesc si atunci apare tristetea.
Ne-am fixat nunta peste doi ani, adica cand vom avea impreuna noua ani. Numai ca sa vad ce reactie are, i-am spus la misto ca trebuie sa-si cumpere costum pentru ca peste doua saptamani va avea cununia civila. Raspunsul lui a fost vehement...NU. Desi nu foarte surprinsa de reactia lui, ma intrebam de ce refuza acum ce oricum (se presupune ca...) isi doreste peste doi ani. De ce atunci si nu acum? Pana acum problema majora a unei nunti adevarate erau banii...Cununia civila fara prea mare tamtam nu presupune prea multe investitii financiare si din ambele salarii ne-am permite si niste tinute decente dar si un gratar intim in curtea casei noastre. Problema e ca nu e pregatit si/sau nu isi doreste cu adevarat acest lucru. Asta a fost marele test pe care mi l-am dat si la care evident am picat (din nou). Acesta a fost momenul in care cu adevarat sincer, mi-am pus intrebarea daca mi-l doresc ca sot...si pentru prima data am ezitat. Am renuntat deocamdata sa mai caut modele de rochii, sali de nunta, modele de machiaj sau coafura. Si asta repet nu pentru ca mi-ar fi frica de o oarecare amagire din partea lui ci mai degraba pentru ca simt ca nu mai vreau cu adevarat.
Spune ca incearca sa se schimbe. Eu nu il vreau schimbat. Il iubesc pentru ceea ce este. Imi doresc totusi sa ma pretuiasca la adevarata mea valoare si sa ma puna pe mine pe primul loc dupa Dumnezeu. Vom petrece sapte nopti departe de tot, cu telefoanele inchise, doar noi si marea. Si apoi ce? Vom reveni la acelasi ritm monoton al vietii, cu aceleasi intrebari fara raspunsuri, cu aceleasi intrebari si frustrari care ne macina incet relatia si pe noi insine.
Am incercat sa consultam un psihoterapeut. Am renuntat din acelasi motiv pentru care renunt si la sala...Rezultatele se lasau asteptate...Nu (mai) am rabdare sa abordez fiecare subiect mic care ne creaza neplaceri in relatie. Nici el nu are. Deci interesul lipseste din ambele parti. Verdictul in astfel de situatie ar fi clar. Mai bine ar fi sa ne despartim, ar zice multi...Dar tot acest timp care a trecut, amintirile frumoase care ne-au cladit relatia, si sentimentele care desi incerte inca exista, toate acestea ne tin impreuna. Este poate o incercare de la Dumnezeu, un soi de cancer al relatiei. Suntem in faza de chimioterapie si recuperare, faza chinuitoare, cu intrebari existentiale, lacrimi, speranta, slabiciune.
E un haos...un uragan care ne ravaseste cu totul sufletul...

Not really sure how to feel about it
Something in the way you move
Makes me feel like I can”t live without you
It takes me all the way
I want you to stay
I want you to stay, ohh

Nu tac...nu vreau sa tac

”Taci...atat imi doresc!!!Sa taci!!!Sa ma lasi cateva zile in liniste, sa-mi fac ordine in ganduri!!!”

Sunt inzestrata cu anumite calitati tocmai pentru a ma putea folosi de ele...si ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta. Aud si am dreptul sa ascult, miros si pot sa adulmec la nesfarsit mirosul acela dulce al verii, vad si-mi place sa privesc...graiesc si asta imi da dreptul sa vorbesc...
Poate uneori mai mult decat trebuie, cel mai bine ma exprim vorbind....nu regret nimic din ce am spus, dar uneori imi pare rau ca nu am spus mai mult...atunci la momentul oportun. Uneori imi pare rau ca spun prea multe, chestii care in general aduc consecinte negative, dar chiar si asa niciodata nu ma voi opri din vorbit si deci din a-mi exprima propriile opinii...A mi se lua dreptul la cuvant este poate unul din cele mai crude si nedrepte pedepse...si atata timp cat inca pot si se poate, voi vorbi...

...Asa ca dragul meu imi pare rau dar nu sunt de acord cu tine si nu vreau sa-ti fac pe plac. Nu tac pentru nimeni...nici macar pentru tine. Ca sa ma poti suporta si de acum inainte trebuie sa ma accepti asa cum sunt si trebuie sa inveti sa te concentrezi si atunci cand eu vorbesc....