marți, 20 ianuarie 2015

Ce-mi trebuie mie?

Oare ce iti poti dori mai mult de la un barbat, decat sa te iubeasca si sa stii ca ar fi in stare sa faca orice pentru tine? Oare ce iti poti dori mai mult, stiind ca se pricepe la orice treaba gospodareasca si are talente ascunse pe care le descoperi, impreuna cu el, cu fiecare zi ce trece? Oare iti trebuie mai mult de atat, stiind ca ai deja totul?...m-am intrebat retoric zilele trecute gandindu-ma la Dani.

”Te rog din suflet gandeste-te bine la ce iti doresti. In ceea ce ma priveste stii bine: te iubesc! Stiu ca sentimentul este reciproc, dar nu crezi in noi ca un cuplu. Vrei sa fim prieteni. Ne impacam mai bine asa, vorbim mai des si mai mult la telefon decat daca am fi impreuna. Ne potrivim din multe puncte de vedere, dar totusi refuzi sa vrei sa mai incercam o data. Eu nu te pot astepta la infinit. In felul acesta nu ma pot implica in alta relatie, pentru ca sper, cu fiecare discutie pe care o avem, ca sansele cresc. Ma amagesc mult, motiv pentru care te rog din suflet sa ma lasi in pace. Exista posibilitatea sa te contactez eu. Nu-mi mai raspunde. Ai puterea sa nu o mai faci si sa ma lasi in pace. Da-i voie altui barbat sa se bucure si sa aprecieze persoana mea asa cum tu nu sti.” ii spun lui Raul - sper, intr-o ultima discutie..

La fel ca si lui Edy, imi place statutul de ”persoana singura”. Nu ma pot imagina inca, trezindu-ma dimineata pentru un barbat, facandu-i pachetelul, spalandu-i chilotii, asteptandu-l acasa de la lucru, dand explicatii sau gestionandu-mi faptele dupa criteriul ”nu pot ca-s luata”. Nu sunt pregatita sa impart cheltuielile, tot mereu inegal, cu o alta persoana cu care sa convietuiesc. Nu pot sa-mi las spatiul invadat, decat temporar, pentru ca astfel s-ar schimba pana si mirosul, cu care atat de mult m-am obisnuit, si care imi intra cu putere in nari cand intru in casa, facandu-ma sa ma simt...acasa. Mi-e teama de un strain. Imi doresc un copil, dar nu il pot avea accidental. Nu sunt pregatita acum, si nici nu cred ca voi fi prea curand, sa devin mama. Vreau sa ma (mai) bucur de libertate, si sa am timp sa ma gandesc ca o relatie nu inseamna privarea de la ea, asa cum am simtit timp de sapte ani jumate. Vreau sa nu fac aceeasi greseala ca prietena mea, care vrea sa divorteze dupa aproape trei ani de casnicie, pe motiv ca s-a saturat de atatea compromisuri...
- Spune tu! Ce-mi trebuie mie?
- Tu si Edy sunteti niste persoane puternice, si mult prea pretentioase. Tu esti o femeie frumoasa si tanara, care va cunoaste implinirea la treizeci de ani. Numai dupa aceea vei stii cu adevarat ce iti doresti. Ca si lui Edy, voua va trebuie o persoana care sa va domine si asta in ciuda asteptarilor. Iti place sa ai lanaga tine o persoana inferioara tie, dar nu vei accepta asta toata viata. Iti place sa conduci, dar ai momente cand simti nevoia sa te poti lasa cu totul in ”bratele” altui barbat. Ai nevoie de provocari pentru ca altfel de plictisesti. Numai un barbat superior tie, ar putea face asta. Iti place si iti va placea intotdeauna sa fii didactica si autodidactica, dar gandeste-te ca de fiecare data ai reusit cand ai avut concurenta...

Ce cred eu ca-mi trebuie mie acum?
Sa plec...

miercuri, 14 ianuarie 2015

Bine fara rau

Daca as putea sa fiu rea, dar buna as avea foarte multe de castigat. In ultima perioada am incercat, dar  constiinta realmente nu ma lasa. Nu pot sa fac bine stiind ca in acelasi timp fac rau. Nu pot sa stiu ca cel de langa mine desi e bine e asa doar...temporar si ca de fapt ”bunatatea” mea este de fapt un...interes.
Am renuntat de mult sa mai fiu...Rubi. Am renuntat o data cu una din cele mai mari lovituri peste fata pe care viata ar fi putut sa mi-o dea. De atunci mi-am propus sa nu-mi mai urmaresc doar propriul interes si sa invat sa fac bine neconditionat si fara sa-mi ceara cineva in mod expres asta. Anul trecut insa, am descoperit ca toate aceste lucruri frumoase sunt de fapt o utopie. Nimeni nu imi va face vreodata statuie ca am daruit neconditionat, ca am fost aproape de cineva in momente grele, ca mi-a fost mila si ca de multe ori am trecut cu vederea unele greseli imperdonabile poate. Ma asteptam deseori la un simplu multumesc. Vroiam sa fiu rasplatita uneori. Nu am primit nimic din toate acestea. Pe de alta parte cred ca Dumnezeu nu e tigan si ca El vede tot, urmand ca fiecare fapta sau vorba sa aiba consecintele ei la momentul oportun...De aici poate senzatia de ciclicitate pe care o am uneori...
Pentru mine anul 2014 a fost anul cunoasterii in care mi-am permis orice. Uneori ma simteam datoare fata de cineva care ma scotea la masa si il rasplateam de fiecare data cum stiu eu mai bine...Anul asta in schimb este anul castigului, an in care stiu prea bine cine sunt, stiu ce calitati am si ce pot sa ofer, an in care in sfarsit stiu ca pentru mine cea mai importanta persoana sunt eu, pe locul doi eu, si undeva acolo, pe locul trei...tot eu. Pentru ca la urma urmei totul tine de alegeri. Eu nu oblig pe nimeni sa faca ceva pentru mine. Fiecare face ce simte sau ce crede de cuviinta. Daca cuiva ii face placere sa ma aiba in preajma lui intr-un anumit context, eu nu sunt obligata de nimeni sa ii intorc serviciul inapoi. Asta ma face insa sa ma simt o profitoare, care face bine cu rau...dar nu cu rautate...
Nimeni nu ma intelege si doar cativa incearca... Dupa despartirea de Gabi eu m-am trezit singura atat fizic cat si emotional. Aveam nevoie de atentie si o cautam peste tot. Aveam nevoie de convingeri si nu era suficienta una, vroiam sa stiu asta de pretutindeni. Dupa despartirea de Gabi am ramas goala, dezbracata de tot ceea ce stiam ca am mai de valoare: stima de sine. Legata la ochi am fost lasata goala in mijlocul pustietatii desertice a junglei in care traim. Cand mi-am descoperit ochii am avut un soc a ceea ce realmente exista. M-am trezit ca dintr-o betie crancena cu dureri de cap si o sete teribila. M-am frecat la ochii lipiti de mucii melcilor ce mi-au strabatut agale pana si sufletul, lasand in urma lor o dara stralucitoare, dar lipicioasa a dragostei. Ma simteam amortita de neputinta, iar mainile mele se indreptau spre cer implorand indurare timpului pe care-l vroiam inapoi. Incepuse sa ploua...Ploua atat pe mine cat si in mine, inundandu-ma parca in lacrimile cerului. Fiecare strop imi biciuia parca pielea prea arsa de soare. Cu fiecare strop simteam insa ca ma curat de un trecut indelung, amagitor, care mi-a pacalit existenta. Nu aveam vlaga sa merg sau sa cer ceva si tot ceea ce primeam luam ca atare considerand ca doar atata merit. Inghiteam cu lacomie din paine uscata, hranindu-ma cu fiecare imbucatura seaca, plina de mucegai, dar eram multumita, fiindca stiam ca doar atata merit...Cu timpul am indraznit sa vreau si altceva, de fiecare data mai mult, mai bun. Am ajuns acum sa-mi permit caviarul negru si sa-l pot cumpara eu...nu el pe mine. Nu am sa uit niciodata in schimb motivul pentru care a trebuit sa pornesc de jos, de la painea cu mucegai, de aceea vreau sa nu mai ajung acolo. E greu...Mi-a luat mai bine de un an...Multi spun ca ma inteleg dar prea putini intr-adevar o fac.
Nu mai cred in dragoste sau in vise planuite in doi, caci de fiecare data acestea te fac sa ajungi sa fii mancat de melci...Vreau insa sa ofer bine...vreau sa ofer dragoste, sa ofer placeri. Acum nu ma mai multumesc doar cu un multumesc. Vreau sa fie valorificat ceea ce dau. Pentru ca stiu ca binele este o sursa epuizabila, pe cand raul nu se va termina niciodata...

joi, 8 ianuarie 2015

Lasa-ma!!!

Cum iti poti tu explica rautatea oamenilor din jur? Cum iti poti explica cum caracteristici neinsemnate ca orgoliul, ranchiuna sau mandria pot fi mai puternice ca iubirea sau prietenia? De ce lumea nu mai iubeste? De ce nu isi calca pe orgoliu ca sa traiasca? De ce lumea se lasa manipulata? De ce lumea doarme? De ce nu constientizeaza timpul si valoarea lui? De ce sunt oameni care apreciaza un lucru doar atunci cand nu-l mai au? De ce atata minciuna? De ce atatea masti? Unde e autenticitatea? Unde este verticalitatea cu care iti poti asuma autenticitatea? Simt uneori ca sunt inconjurata de cadavre umblatoare...oamenii nu sunt vii...supravietuiesc, dar uita sa traiasca. Mint si se mint de teama esecului, Mint si se mint pentru ca le place imaginea pe care o fac...dar uita sa fie sinceri cu imaginea din oglinda. Nu se intreaba nimic fiindca le este frica de raspunsuri. Si atunci zilele trec, trec anii si chiar daca cunosc alti oameni sau trec prin diverse si alte experiente...unii oameni raman saraci. Unii uita de trecut blamandu-l deseori, dar uita de amintiri frumoase si de faptul ca trecutul este cel ce-l face pe om sa fie ceea ce e azi. Iar ceea ce este, nu imbunatateste, uitand ca de fapt prezentul e un viitor trecut. Banii ne fac sa fim asa...As da toti banii mei pe care ii mai am pentru cateva clipe de fericire deplina, autentica, alaturi de tine...

Visez ca dansez alaturi de fantomele trecutului meu, imbracate in albul safiriu al vestmintelor de voal al clipelor ce-au fost. Sunt intr-un vals continuu ce-mi basica talpile Si-mi secatuieste mintea cu acelasi pas monoton. Imi tremura carnea la fiecare reverenta in fata umbrelor ce-au fost la un moment dat profesori asprii ai existentei mele. Sunt pusa la zid de-un calau demonic, care ma biciuieste cu sfori ude de-atatea lacrimi ce-au fost. Imi rupe si sufletul din care curge agale sangele propriu, rosu de-amor. Lipsita de puteri sunt violata de ciudatele stihii care ma consuma cu lacomie din dinauntru...

Si ma trezesc...
La mine-n pat, in camera mea, in viata mea. Sunt singura. Din nou. Ca de obicei. Vreau sa fiu cu cineva cu care sa pregatesc micul dejun in dimineti insorite de duminica. Dar vreau sa fiu singura...pentru ca astfel ar putea fi duminica in fiecare zi. Vreau sa fiu cu cineva cu care sa lenevesc pana la amiaz. Vreau sa fiu singura sa astept amiazul pentru a lenevi. Vreau pe cineva care sa ma priveasca cand dorm, dar prefer singuratatea pentru ca pot sa dorm...mai mult.
Lasa-ma iubire singura si nu ma forta sa nu-mi mai placa asa...
Te rog eu lasa-ma!!!
Lasa-ma...sa-mi fie dor de tine!!!

duminică, 4 ianuarie 2015

De ce plangi???

Plangeam in hohote cand Doru intra in casa grabit, se descalta si imi ia fata in maini...
- De ce plangi??? ma intreaba.
- Plang pentru ca nu stiu ce a putut sa-mi faca omul asta...nu-mi explic...In ultima saptamana nu am avut timp sa ma gandesc la nimic...Am trait si atat. Nu m-am mai gandit la Raul...Iti dai seama? Omul asta a reusit sa ma faca sa il uit pe Raul mai repede decat as fi crezut ca vreodata, in vreun fel, cineva sau ceva o va putea face...

Raul a asteptat un semn de la mine...A postat pe facebook chiar in ultima zi a anului: ”who.s gonna be the lucky nr 22?” Vazand asta m-am gandit la postarea mea cu barbatii anului ce a trecut, care au fost exact 21. Postarea lui mi-a dat fiori reci pe sira spinarii si ma ofticam ca in noaptea dintre ani, la munca fiind, eu nu aveam numarul lui ca sa il pot suna. De la ora trei noaptea pana dimineata am lucrat intr-o stare permanenta de agitatie. La cinci si jumatate primesc un mesaj:
”Nu stiu daca o sa primesti mesajul meu, dar o sa ti-l trimit oricum. In anul care deja a venit, iti doresc sa ai parte de multa multa sanatate, de fericire si de tot ce iti doresti in plan profesional.Imi doresc din suflet ca lista ta de rezolutii pentru anul care vine, sa fie plina de bife la sfarsit, si sa iti indeplinesti toate visele. Cu drag, pentru un an mai bun.”
Stiam numarul lui de telefon...dar ii raspund sec: ”cine esti?”
”Inteleg ca nu vrei sa mai auzi de mine, dar poti doar sa ignori mesajul daca nu te incanta.”
In continuare fac pe proasta: ”No bine! Mersi la fel pentru urare...dar pe bune ca nu stiu cine esti. Nu am numarul in agenda si eu nu retin numere de telefon”
”Raul”
”Aaaa...ok...cititorul meu fidel...22 va fi un norocos...Multumesc pentru urare!!!Si tie, numai bine!!!
”Cititorul tau fidel? Statusul meu referitor la 22 nu are nici o legatura cu faimosul tau nr.22. Am numarat cu cate femei am facut sex si la mine sunt 21, asa ca nu stiu care e a 22-a. Nici o legatura care se repeta des in viata ta”
”Ce coincidenta teribila”...ii spun. ”Ca sa vezi...” - imi raspunde...Si ii dau pace...Nu avea nici un rost sa mai spun nimic. A asteptat pana la cinci jumatate sa imi scrie un mesaj cu speranta ca nu ma voi putea abtine (ca de obicei) si ii voi trimite eu. S-a inselat...Am renuntat sa mai fiu mingiuta care il astepta cuminte in colt ca sa se joace cu ea cand are el chef...Am renuntat pe principiul ”cui pe cui se scoate”,dar fara sa imi propun asta. In noaptea in care m-am dus in club, ajunsa in pat, singura, beata, am izbugnit in plans si i l-am cerut lui Dumnezeu inapoi pe Raul. Mi-era teribil de dor de el. Acum nu imi mai trebuie. Dani nu m-a lasat sa am timp fizic ca sa ma (mai) gandesc la el...Astazi a postat pe facebook urmatoarea fraza: ”Cel mai greu lucru e sa nu vorbesti cu persoana cu care erai obisnuit sa vorbesti zilnic” Si da! E al naibii de greu, dar stiu ca obisnuinta are si dezobisnuinta!
...
- Stiu de ce plangi...
- De ce? Il intreb pe Doru cu lacrimi in ochi. De dor, din iubire?
- Nu! De frica...de frica de singuratate...

Ploua

- Te iubesc!!!
Mi s-au mai spus de atatea ori aceste cuvinte magice...De doua ori insa le-am simtit pana in talpi. O data spuse de Gabi si a doua oara de Dany. Dany este fratele sotiei lui Doru. L-am cunoscut acum o saptamana in prima zi de Craciun. Atunci era beat crita, si de cand m-a vazut isi tot intalnea privirea cu a mea. Se uita la mine si vroia parca sa ma manance. Nu l-am bagat in seama, lasand totul pe seama alcoolului. A doua zi urma sa ma sune. Credeam ca uita si ca trezirea la realitate il va face sa se razgandeasca. A doua zi insa, ne-am intalnit in oras la un vin fiert, ocazie cu care i-am spus sa-si ia gandul de la o relatie intre noi. I-am spus ca daca ne vom desparti, revederile o data cu uniunile familiale ne vor face rau. I-am spus ca fiind mai mic cu un an decat mine si mai scund cu cativa centimetri il face sa nu fie barbatul pe care eu mi-l doresc...Si i-am mai spus de Raul si ca sufletul meu nu este pregatit de o relatie acum, cand aveam nevoie de o perioada sa-mi revin...”Putem fi insa prieteni” si chiar...prieteni din aceia daca si-o mai trag din cand in cand, astfel incat numai noi sa stim. Putem fi ce vrei tu dar numai impreuna nu...Lucrurile au evoluat de atunci normal. Ca si cum discutia pe care am avut-o nu a avut loc...
Intr-o seara in asternuturile mele dupa ce ne-am urat noapte buna, asteptam sa vina somnul, cand in linistea abisala a dormitorului meu, aud soptindu-mi in ceafa... ”Te iubesc!!!”
- De ce? Da-mi trei motive...
- Pentru ca esti frumoasa, desteapta si...foarte frumoasa...
- Scumpul meu, daca as avea Doamne fereste un accident si fizicul meu ar avea de suferit, m-ai mai iubi?
- Da...pentru ca eu simt ca te iubesc mami...!!!Te iubesc pentru felul in care ma simt cand sunt langa tine!
- Eu nu vreau sa te mint. Nu simt acelasi lucru pentru tine. Tin la tine mult, si te respect pentru felul in care te porti cu mine, pentru sufletul tau atat de pur. Dar nu te iubesc si nu cred ca voi putea vreodata...
Am fost impreuna la patinuar, in club, pe partie si ne-am simtit formidabil impreuna. Cand eram in preajma cunoscutilor nu ne afisam ca un cuplu pana in prima zi a anului, cand am fost in vizita la el acasa. Ne-am dus cu sania pe dealul din apropiere si in timp ce urcam amandoi sania, il strang de mana si ii spun: ”Pizda ma-tii!!!...Stii ce inseamna asta?Nu stii vezi? Dar vei afla in curand...” Asa mi-a spus Raul prima data ca ma iubeste. Mi-a placut prea mult ca sa nu fur ideea...Si apoi am petrecut in familie toata seara ca un cuplu normal, sarutandu-ne fara a ne feri de ochii lumii. M-a lasat sa-i conduc masina pana acasa. A dormit la mine si ne-am iubit...Nu! De data asta nu ma refer (neaparat) la sex...Ma refer la faptul ca omul asta a reusit sa-mi ia sufletul in maini si sa-l mangaie. Mi-a luat sufletul de mana si s-au dat in leagan...Au cazut in abis si au plutit...Am trait fiecare moment ca si cum ar fi fost ultima clipa, am trait din plin pentru ca el, in cateva zile urma sa plece...
...
”Cand ti-e dor de mine, spune-mi sa ma uit la soare...fiind acelasi soare noi vom fi mai aproape.
Cand ti-e dor de mine si ploua opreste-te si lasa-te picurat pe fata...sunt lacrimile mele de dor care iti saruta obrajii
Cand ti-e dor de mine si bate vantul, inchide ochii...sunt mangaierile mele...
Cand ti-e dor de mine si nu mai poti, tipa!!!Eu te voi auzi...

Iubesc ploaia, dar cand devine prea uda...renunt...
Iubesc soarele, dar cand devine prea arzator...renunt...
Te iubesc pe tine si...nu vreau vreodata sa renunt...”

Azi a plecat! A plecat pentru cinci saptamani. Cand am intrat in casa m-au napadit lacrimile si am intrebat cu voce tare...”unde esti puiule?”Am pus piesa noastra...si am izbugnit in plans.
Il sun si il intreb cum e vremea...
Ploua...