Bine fara rau

Daca as putea sa fiu rea, dar buna as avea foarte multe de castigat. In ultima perioada am incercat, dar  constiinta realmente nu ma lasa. Nu pot sa fac bine stiind ca in acelasi timp fac rau. Nu pot sa stiu ca cel de langa mine desi e bine e asa doar...temporar si ca de fapt ”bunatatea” mea este de fapt un...interes.
Am renuntat de mult sa mai fiu...Rubi. Am renuntat o data cu una din cele mai mari lovituri peste fata pe care viata ar fi putut sa mi-o dea. De atunci mi-am propus sa nu-mi mai urmaresc doar propriul interes si sa invat sa fac bine neconditionat si fara sa-mi ceara cineva in mod expres asta. Anul trecut insa, am descoperit ca toate aceste lucruri frumoase sunt de fapt o utopie. Nimeni nu imi va face vreodata statuie ca am daruit neconditionat, ca am fost aproape de cineva in momente grele, ca mi-a fost mila si ca de multe ori am trecut cu vederea unele greseli imperdonabile poate. Ma asteptam deseori la un simplu multumesc. Vroiam sa fiu rasplatita uneori. Nu am primit nimic din toate acestea. Pe de alta parte cred ca Dumnezeu nu e tigan si ca El vede tot, urmand ca fiecare fapta sau vorba sa aiba consecintele ei la momentul oportun...De aici poate senzatia de ciclicitate pe care o am uneori...
Pentru mine anul 2014 a fost anul cunoasterii in care mi-am permis orice. Uneori ma simteam datoare fata de cineva care ma scotea la masa si il rasplateam de fiecare data cum stiu eu mai bine...Anul asta in schimb este anul castigului, an in care stiu prea bine cine sunt, stiu ce calitati am si ce pot sa ofer, an in care in sfarsit stiu ca pentru mine cea mai importanta persoana sunt eu, pe locul doi eu, si undeva acolo, pe locul trei...tot eu. Pentru ca la urma urmei totul tine de alegeri. Eu nu oblig pe nimeni sa faca ceva pentru mine. Fiecare face ce simte sau ce crede de cuviinta. Daca cuiva ii face placere sa ma aiba in preajma lui intr-un anumit context, eu nu sunt obligata de nimeni sa ii intorc serviciul inapoi. Asta ma face insa sa ma simt o profitoare, care face bine cu rau...dar nu cu rautate...
Nimeni nu ma intelege si doar cativa incearca... Dupa despartirea de Gabi eu m-am trezit singura atat fizic cat si emotional. Aveam nevoie de atentie si o cautam peste tot. Aveam nevoie de convingeri si nu era suficienta una, vroiam sa stiu asta de pretutindeni. Dupa despartirea de Gabi am ramas goala, dezbracata de tot ceea ce stiam ca am mai de valoare: stima de sine. Legata la ochi am fost lasata goala in mijlocul pustietatii desertice a junglei in care traim. Cand mi-am descoperit ochii am avut un soc a ceea ce realmente exista. M-am trezit ca dintr-o betie crancena cu dureri de cap si o sete teribila. M-am frecat la ochii lipiti de mucii melcilor ce mi-au strabatut agale pana si sufletul, lasand in urma lor o dara stralucitoare, dar lipicioasa a dragostei. Ma simteam amortita de neputinta, iar mainile mele se indreptau spre cer implorand indurare timpului pe care-l vroiam inapoi. Incepuse sa ploua...Ploua atat pe mine cat si in mine, inundandu-ma parca in lacrimile cerului. Fiecare strop imi biciuia parca pielea prea arsa de soare. Cu fiecare strop simteam insa ca ma curat de un trecut indelung, amagitor, care mi-a pacalit existenta. Nu aveam vlaga sa merg sau sa cer ceva si tot ceea ce primeam luam ca atare considerand ca doar atata merit. Inghiteam cu lacomie din paine uscata, hranindu-ma cu fiecare imbucatura seaca, plina de mucegai, dar eram multumita, fiindca stiam ca doar atata merit...Cu timpul am indraznit sa vreau si altceva, de fiecare data mai mult, mai bun. Am ajuns acum sa-mi permit caviarul negru si sa-l pot cumpara eu...nu el pe mine. Nu am sa uit niciodata in schimb motivul pentru care a trebuit sa pornesc de jos, de la painea cu mucegai, de aceea vreau sa nu mai ajung acolo. E greu...Mi-a luat mai bine de un an...Multi spun ca ma inteleg dar prea putini intr-adevar o fac.
Nu mai cred in dragoste sau in vise planuite in doi, caci de fiecare data acestea te fac sa ajungi sa fii mancat de melci...Vreau insa sa ofer bine...vreau sa ofer dragoste, sa ofer placeri. Acum nu ma mai multumesc doar cu un multumesc. Vreau sa fie valorificat ceea ce dau. Pentru ca stiu ca binele este o sursa epuizabila, pe cand raul nu se va termina niciodata...