De ce plangi???

Plangeam in hohote cand Doru intra in casa grabit, se descalta si imi ia fata in maini...
- De ce plangi??? ma intreaba.
- Plang pentru ca nu stiu ce a putut sa-mi faca omul asta...nu-mi explic...In ultima saptamana nu am avut timp sa ma gandesc la nimic...Am trait si atat. Nu m-am mai gandit la Raul...Iti dai seama? Omul asta a reusit sa ma faca sa il uit pe Raul mai repede decat as fi crezut ca vreodata, in vreun fel, cineva sau ceva o va putea face...

Raul a asteptat un semn de la mine...A postat pe facebook chiar in ultima zi a anului: ”who.s gonna be the lucky nr 22?” Vazand asta m-am gandit la postarea mea cu barbatii anului ce a trecut, care au fost exact 21. Postarea lui mi-a dat fiori reci pe sira spinarii si ma ofticam ca in noaptea dintre ani, la munca fiind, eu nu aveam numarul lui ca sa il pot suna. De la ora trei noaptea pana dimineata am lucrat intr-o stare permanenta de agitatie. La cinci si jumatate primesc un mesaj:
”Nu stiu daca o sa primesti mesajul meu, dar o sa ti-l trimit oricum. In anul care deja a venit, iti doresc sa ai parte de multa multa sanatate, de fericire si de tot ce iti doresti in plan profesional.Imi doresc din suflet ca lista ta de rezolutii pentru anul care vine, sa fie plina de bife la sfarsit, si sa iti indeplinesti toate visele. Cu drag, pentru un an mai bun.”
Stiam numarul lui de telefon...dar ii raspund sec: ”cine esti?”
”Inteleg ca nu vrei sa mai auzi de mine, dar poti doar sa ignori mesajul daca nu te incanta.”
In continuare fac pe proasta: ”No bine! Mersi la fel pentru urare...dar pe bune ca nu stiu cine esti. Nu am numarul in agenda si eu nu retin numere de telefon”
”Raul”
”Aaaa...ok...cititorul meu fidel...22 va fi un norocos...Multumesc pentru urare!!!Si tie, numai bine!!!
”Cititorul tau fidel? Statusul meu referitor la 22 nu are nici o legatura cu faimosul tau nr.22. Am numarat cu cate femei am facut sex si la mine sunt 21, asa ca nu stiu care e a 22-a. Nici o legatura care se repeta des in viata ta”
”Ce coincidenta teribila”...ii spun. ”Ca sa vezi...” - imi raspunde...Si ii dau pace...Nu avea nici un rost sa mai spun nimic. A asteptat pana la cinci jumatate sa imi scrie un mesaj cu speranta ca nu ma voi putea abtine (ca de obicei) si ii voi trimite eu. S-a inselat...Am renuntat sa mai fiu mingiuta care il astepta cuminte in colt ca sa se joace cu ea cand are el chef...Am renuntat pe principiul ”cui pe cui se scoate”,dar fara sa imi propun asta. In noaptea in care m-am dus in club, ajunsa in pat, singura, beata, am izbugnit in plans si i l-am cerut lui Dumnezeu inapoi pe Raul. Mi-era teribil de dor de el. Acum nu imi mai trebuie. Dani nu m-a lasat sa am timp fizic ca sa ma (mai) gandesc la el...Astazi a postat pe facebook urmatoarea fraza: ”Cel mai greu lucru e sa nu vorbesti cu persoana cu care erai obisnuit sa vorbesti zilnic” Si da! E al naibii de greu, dar stiu ca obisnuinta are si dezobisnuinta!
...
- Stiu de ce plangi...
- De ce? Il intreb pe Doru cu lacrimi in ochi. De dor, din iubire?
- Nu! De frica...de frica de singuratate...