Sa fii femeie insarcinata e un sentiment minunat. Sa stii ca in tine creste o viata, depaseste orice fericire din lumea asta. Acesta este unul dintre motivele pentru care mi-am dorit sa il pastrez pana la sapte saptamani. Stiam ca asta va urma si ca la un moment dat ma voi desparti de puiul meu, dar imi placea sa-l stiu acolo crescand in mine. Eram mai linistita,desi plangeam mai mult. Ma simteam mai bine cu mine, desi simteam zilnic cum capat proportii. Mi s-au marit sanii considerabil, dar ma dureau teribil...Erau sentimente contradictorii care insa ma faceau sa ma simt cu adevarat femeie...
Mi-a luat mult sa manageriez sufletul si mintea si sa ajunga amandoua la un unison. Dormeam si cand ma trezeam dimineata nu-mi venea sa cred ca este adevarat si ca va trebui sa...ucid. Multa vreme a trebuit sa ma gandesc ca de fapt nu omor ci ca iau o decizie inteleapta pentru viitorul meu. Gandul asta si sentimentele care ma copleseau datorita hormonilor m-au facut de atatea ori sa vreau sa-l pastrez si sa raman cu Dani. Dani insa nu a inteles de unde si fluctuatiile gandurilor mele si lipsa de decizie. Daca el ar fi fost iubitor si mi-ar fi aratat dorinta de a ramane, as fi ramas. Atitudinea lui indiferenta plus violenta m-a determinat sa iau adevarata decizie. Femeile pe care le cunosc si in care am incredere m-au linistit, spunandu-mi ca acum manevra intreruperii de sarcina nu este deloc dureroasa si voi trece cu bine peste. Mie mi-era totusi frica...
M-am trezit in acea zi de luni linistita si total convinsa ca ceea ce urmeaza sa fac este spre binele meu. Am ajuns la spital nepregatita, nestiind ca mi se va face internare de o zi. Am fost plasata intr-un salon cu trei paturi, cu pereti albi si inalti si geamuri vechi subtiri prin care trecea vantul. M-am asezat in pat, cu mainile pe piept uitandu-ma la tavan si gandindu-ma la nimic. Ca un fulger mi-a trecut prin cap sa imi iau lucrurile si sa plec...vroiam sa merg acolo unde in ultimul an am crezut ca e `acasa`. Mi-a trecut acest gand repede, cand o infirmiera a intrat in salon si mi-a dat o rochie larga in care mai incapeau inca doua femei ca mine. Am observat ca rochia era conceputa pentru lauze pentru ca se putea desface la sani. Am zambit. M-am imbracat si m-am asezat in pat. In scurt timp am adormit. M-a trezit o asistenta frumos machiata, care m-a pus sa semnez o hartie. Nu stiu ce am semnat si buimaca cum eram m-am dus in camera unde urma sa mi se faca procedura. Atunci am realizat ce urmeaza si am bufnit in plans. Un nene cu tigara in gura - medicul anestezist specialist - ma linistea stergandu-mi lacrimile. Urasc sa mi se puna mana pe fata cand sunt machiata si atunci i-am spus `hei vezi ca-mi stergi machiajul`...Mi-a raspuns: `cu tine sunt domnul doctor si eventual imi stergeti machiajul`...`cum o fi` - gandesc si imi cer scuze politicos. Medicul imi spunea cum sa stau pe masa, asistenta imi baga branula, o alta femeie ma intreba cati ani am, de adresa, de sanatate, eu ma uitam spre Razvan - anestezistul - singurul pe care il cunosteam, si il rugam in haosul ala sa aiba grija de mine. Un mililitru de midazolam, cateva secunde si eram high, alt mililitru de Fentanyl si spuneam cu voce tare `ce fain...`Vroiam sa vad efectul propofolului dar nu am mai apucat...
M-am trezit intr-un scaun cu rotile si la cateva secunde in pat. Eram mirata cum de s-a terminat totul asade repede. Trecusera mai bine de douazeci de minute dar parca au fost doar cateva secunde, desi dupa calitatea somnului avut parca as fi dormit ore intregi. Eram intinsa in pat cu un somoiog de vata intre picioare si mi-era ingrozitor de foame. Medicul mi-a explicat ca voi avea voie sa mananc de abia dupa ora cinci dupa amiaza, dar cum a plecat din salon am scos sendvisul din geanta. M-a prins mancand si un pic speriat mi-a spus sa-l bag la loc ca imi va fi rau. Medicul era un barbat ciudat, chel, cu ghiul pe inelar, cu o usoara tenta de gay, dar simpatic. Mi-a spus ca in jumatate de ora ma pot imbraca si pot semna actele de externare. In cinci minute eram gata, in fata biroului lui. Cum a intervenit o urgenta, m-am dus sa fumez o tigara si sa sun persoanele ingrijorate. Am ales sa merg singura pentru ca stiam ca daca ar fi fost cineva m-ar fi compatimit si as fi plans. Am sunat-o pe prietena mea de suflet si ne-am intalnit sa mancam. Si ea a ales sa renunte, doar ca a apelat la varianta medicamentoasa. Ne plimbam apoi pe strada si radeam...Doua pizde cu pizdele in pioneze...
Am scapat de o piatra de pe inima...respect riguros indicatiile medicului si tratamentul pentru ca nu-mi doresc repercursiuni negative.
Cat despre suflet, stiu ca toata viata voi avea ceva in comun cu Dani - un inger, pe care il pupa mama in cer!!!
miercuri, 18 noiembrie 2015
Cum am plecat
Bagajele mi-erau facute...Le-am facut pentru ca luasem o decizie. El era din ce in ce mai nervos. Ma acuza, imi reprosa zilnic chestii care ma dureau, dar stateam si inghiteam in sec fiecare astfel de galusca fara a riposta...
Intr-o seara mi se facuse pofta de bere. Atat de tare incat nu ma mai puteam concentra la nimic. Am decis sa mergem amandoi la cel mai apropiat magazin ca sa cumparam (din banii mei) o bere. Pe drum ne-am contrazis in legatura cu o manevra de condus si s-a ofensat atat de tare incat la un moment dat a tras pe dreapta a oprit si m-a invitat sa poftesc afara din masina. Trebuia sa ies la naiba sa vad, ma lasa asa imbracata, insarcinata fiind, sa ma intorc pe jos acasa? L-am rugat sa inceteze si in cele din urma a pornit masina. Ajunsi acasa, am gustat doar din spuma berii, dupa care m-am dus in pat. Mi-a spus atunci sa ma decid o data, ca el s-a saturat sa se simta bataia mea de joc. Cand in sfarsit a venit in camera, am incercat sa ii explic calm dorintele si nevoile mele si in lacrimi l-am rugat sa ma inteleaga fiindca decizia si situatia in care eram nu era una tocmai una usoara. Atunci mi-a zis sec sa tac. Nu am vrut si am continuat. In urmatorul moment m-am trezit cu mainile lui inclestate in jurul incheieturilor mainilor mele, strangadu-le tare ca intr-o ranga. M-am smucit, am tipat si dadeam in el cu picioarele, lucru care il enerva si mai tare. Atunci m-a smucit si m-a trantit pe jos spunandu-mi sa ies din casa lui. Si acela a fost momentul cand m-am trezit, cand adrenalina care imi inunda toate venele m-a facut sa spun gata. Si mi-am luat bagajele facute deja, am mai strans dintre lucruri si intr-un sfert de ora eram in hol decisa sa plec cu taxiul la miezul noptii din casa aceea care ma sugruma. In timp ce strangeam, maica-sa se plimba in jurul meu rugandu-ma sa nu plec si implorandu-l pe Dani sa faca ceva sa ma opreasca. El statea intins in pat de parca nimic nu s-ar fi intamplat, fara sa auda ce se intampla in jur. Indiferenta lui m-a inrait si mai mult si de aia fara sa ma uit in spate cu multe bagaje in mana, am plecat. Chemasem deja taxiul care nu ajunsese, dar cu lacrimi in ochi si cu durere in suflet si in maini, trageam cu furie troller-ul pe pietrele ulitei de tara, uitandu-ma numai in fata, spre lumina. Cand am iesit din curte am simtit o usurare, o liniste in suflet si totodata o putere nemarginita sa reusesc. Strabateam intunericul cu o furie extraordinara. M-am uitat in spate si in lumina becului din fata casei am vazut-o pe maica-sa venind spre mine. In linistea noptii se auzeu rotile trolerului care haraiau printre pietre si vocea mea care soptea spre ea sa nu vina spre mine, sa ma lase in pace. In cele din urma m-a ajuns si cu lacrimi in ochi s-a oferit sa ma ajute cu bagajele si m-a rugat sa ma razgandesc, sa raman ca o sa-mi para rau. In cele din urma a venit si taxiul. M-am despartit de Mica imbratisandu-ne in lacrimi. Dupa ce a pornit taxiul am izbucnit intr-un plans isteric care l-a speriat pe sofer, cerandu-mi in cele din urma detalii si incurajandu-ma in continuu. Ajunsa la prietena si colega mea cu suflet mare, care stia ca la un moment dat voi merge la ea, m-am simtit cu adevarat eliberata. Fata asta m-a ajutat teribil de mult, atat cu bani cat mai mult cu sustinerea ei morala. Nu stiu ce m-as fi facut daca nu ar fi fost ea. Ii multumesc din suflet si ii voi ramane mereu datoare pentru tot. Ma voi revansa frumos intr-o zi, pentru ca atat ea cat si mama ei s-au dovedit niste oameni cu un suflet mai mult decat minunat.
Nu am vorbit cu Dani cateva zile. M-a sunat sa imi spuna cat ii este de dor de mine si ca ii pare nespus de rau pentru cele intamplate. Mi-a propus sa ramanem prieteni si sa ne mai intalnim pana plec. Si ne-am mai intalnit, pentru ca nu ne putem lasa unul de altul asa dintr-o data. Mi-a propus sa ne mai intalnim, sa mai dormim impreuna, sa ne mai futem un pic si...am fost de acord. Nimeni din jur nu ne-a inteles si nici nu am vrut sa dau prea multe explicatii. Eu imi strangeam lucurile de la el si in timpul asta ne luam in brate si ne pupam. Maica-sa se uita ciudat la noi si spunea mereu ca jura ca nu intelege...Nici noi nu intelegem, dar de ce atata bataie de cap cand stim ca cea mai buna vindecare este de fapt acceptarea si impacarea cu noi insine si cu celalalt. Duminica dinaintea intreruperii de sarcina mi-a scris : `Hai acasa!...ce alegere grea!!Sa fi la un pas de a-ti intemeia propria familie si a-ti face un rost in viata...sau sa ramai singur, sa suferi...o perioada si sa incepi sa cladesti langa altcineva de la zero...Imi pare rau ca s-a ajuns aici, cand am fost atat de aproape. Noapte buna puiutii mei! As vrea sa fi langa mine sa va tin pentru ultima data la pieptul meu!` ...Dar era prea tarziu pentru astfel de regrete...a doua zi eram programata pentru avort, si nu puteam da inapoi...
Intr-o seara mi se facuse pofta de bere. Atat de tare incat nu ma mai puteam concentra la nimic. Am decis sa mergem amandoi la cel mai apropiat magazin ca sa cumparam (din banii mei) o bere. Pe drum ne-am contrazis in legatura cu o manevra de condus si s-a ofensat atat de tare incat la un moment dat a tras pe dreapta a oprit si m-a invitat sa poftesc afara din masina. Trebuia sa ies la naiba sa vad, ma lasa asa imbracata, insarcinata fiind, sa ma intorc pe jos acasa? L-am rugat sa inceteze si in cele din urma a pornit masina. Ajunsi acasa, am gustat doar din spuma berii, dupa care m-am dus in pat. Mi-a spus atunci sa ma decid o data, ca el s-a saturat sa se simta bataia mea de joc. Cand in sfarsit a venit in camera, am incercat sa ii explic calm dorintele si nevoile mele si in lacrimi l-am rugat sa ma inteleaga fiindca decizia si situatia in care eram nu era una tocmai una usoara. Atunci mi-a zis sec sa tac. Nu am vrut si am continuat. In urmatorul moment m-am trezit cu mainile lui inclestate in jurul incheieturilor mainilor mele, strangadu-le tare ca intr-o ranga. M-am smucit, am tipat si dadeam in el cu picioarele, lucru care il enerva si mai tare. Atunci m-a smucit si m-a trantit pe jos spunandu-mi sa ies din casa lui. Si acela a fost momentul cand m-am trezit, cand adrenalina care imi inunda toate venele m-a facut sa spun gata. Si mi-am luat bagajele facute deja, am mai strans dintre lucruri si intr-un sfert de ora eram in hol decisa sa plec cu taxiul la miezul noptii din casa aceea care ma sugruma. In timp ce strangeam, maica-sa se plimba in jurul meu rugandu-ma sa nu plec si implorandu-l pe Dani sa faca ceva sa ma opreasca. El statea intins in pat de parca nimic nu s-ar fi intamplat, fara sa auda ce se intampla in jur. Indiferenta lui m-a inrait si mai mult si de aia fara sa ma uit in spate cu multe bagaje in mana, am plecat. Chemasem deja taxiul care nu ajunsese, dar cu lacrimi in ochi si cu durere in suflet si in maini, trageam cu furie troller-ul pe pietrele ulitei de tara, uitandu-ma numai in fata, spre lumina. Cand am iesit din curte am simtit o usurare, o liniste in suflet si totodata o putere nemarginita sa reusesc. Strabateam intunericul cu o furie extraordinara. M-am uitat in spate si in lumina becului din fata casei am vazut-o pe maica-sa venind spre mine. In linistea noptii se auzeu rotile trolerului care haraiau printre pietre si vocea mea care soptea spre ea sa nu vina spre mine, sa ma lase in pace. In cele din urma m-a ajuns si cu lacrimi in ochi s-a oferit sa ma ajute cu bagajele si m-a rugat sa ma razgandesc, sa raman ca o sa-mi para rau. In cele din urma a venit si taxiul. M-am despartit de Mica imbratisandu-ne in lacrimi. Dupa ce a pornit taxiul am izbucnit intr-un plans isteric care l-a speriat pe sofer, cerandu-mi in cele din urma detalii si incurajandu-ma in continuu. Ajunsa la prietena si colega mea cu suflet mare, care stia ca la un moment dat voi merge la ea, m-am simtit cu adevarat eliberata. Fata asta m-a ajutat teribil de mult, atat cu bani cat mai mult cu sustinerea ei morala. Nu stiu ce m-as fi facut daca nu ar fi fost ea. Ii multumesc din suflet si ii voi ramane mereu datoare pentru tot. Ma voi revansa frumos intr-o zi, pentru ca atat ea cat si mama ei s-au dovedit niste oameni cu un suflet mai mult decat minunat.
Nu am vorbit cu Dani cateva zile. M-a sunat sa imi spuna cat ii este de dor de mine si ca ii pare nespus de rau pentru cele intamplate. Mi-a propus sa ramanem prieteni si sa ne mai intalnim pana plec. Si ne-am mai intalnit, pentru ca nu ne putem lasa unul de altul asa dintr-o data. Mi-a propus sa ne mai intalnim, sa mai dormim impreuna, sa ne mai futem un pic si...am fost de acord. Nimeni din jur nu ne-a inteles si nici nu am vrut sa dau prea multe explicatii. Eu imi strangeam lucurile de la el si in timpul asta ne luam in brate si ne pupam. Maica-sa se uita ciudat la noi si spunea mereu ca jura ca nu intelege...Nici noi nu intelegem, dar de ce atata bataie de cap cand stim ca cea mai buna vindecare este de fapt acceptarea si impacarea cu noi insine si cu celalalt. Duminica dinaintea intreruperii de sarcina mi-a scris : `Hai acasa!...ce alegere grea!!Sa fi la un pas de a-ti intemeia propria familie si a-ti face un rost in viata...sau sa ramai singur, sa suferi...o perioada si sa incepi sa cladesti langa altcineva de la zero...Imi pare rau ca s-a ajuns aici, cand am fost atat de aproape. Noapte buna puiutii mei! As vrea sa fi langa mine sa va tin pentru ultima data la pieptul meu!` ...Dar era prea tarziu pentru astfel de regrete...a doua zi eram programata pentru avort, si nu puteam da inapoi...
miercuri, 4 noiembrie 2015
Balanta
Hai sa dai cu banu' - zice colega mea. Si bineinteles ca a picat varianta care nu vroiam sa pice, dar care e cea mai corecta pentru toata lumea...Stiai ca s-a demonstrat ca moneda are o fata mai grea si una mai usoara si ca tot mereu va pica cu fata mai grea in jos? - spune o alta colega, derutandu-ma si mai tare.
Imagineaza-ti cum iti vei plimba copilul pe ulita satului si vei fi privita de toate tarancile de acolo. Gandeste-te unde va face acest copil gradinita sau scoala. - spune mama revoltata
Isa eu cand am ramas gravida am slabit cinci kilograme, de la 53 la 48. Imi era foarte rau. Am ajuns internata. Sotul meu statea in genunchi langa patul meu si ma implora sa nu renunt, sa nu ajung sa spun ca nu mai pot. Cu atitudinea asta, Dani nu merita... - spune foarte serios Stefania.
Isa draga, esti intr-o situatie dificila, dar trebuie sa faci o alegere cat mai repede. Eu ca si copil am trait cu tata alaturi, tata care mi-a oferit tot ceea ce mi-am dorit. Mama noastra in schimb venea seara si ne ciupea de picioruse ca sa ne trezim cand venea tata acasa, de frica sa nu o bata. Nu puteam pleca amandoua surorile de acasa. Mama ne ruga sa ramanem una, ca daca nu isi va primi bataie. Isa gelozia si bautura sunt boli de care nu se scapa asa de usor. Iti mai permiti inca sa fii egoista si gandeste-te la binele tau, nu al copilului inca nenascut si ia o decizie in ciuda mustrarilor de ordin spiritual. - spune cu lacrimi in ochi Cori.
Gandeste-te la viitorul tau. La Brasov vei avea un loc de munca stabil. Vei fi aproape de familie. In cateva luni te poti muta in propriul apartament asa cum iti doresti. Din toamna anului viitor te apuci de doctorat si vei putea preda la facultate - lucru pe care ti l-ai dorit atat de mult. Iti doresti acest copil. Il iubesti deja. Dar gandeste-te cum vei reactiona cand nu vei mai putea reactiona nicicum si Dani - convins de faptul ca sunteti ai lui intru totul - va fi din nou el si va fi la fel de pasiv si indiferent. Acum iti promite marea cu sarea, dar nu stie nici el adevarata responsabilitate care il asteapta. Dani isi va iubi incontestabil copilul, atat de mult incat ar putea sa-l intoarca impotriva ta. Amandoi traiti intr-o zona de confort. Ceea ce exista intre voi nu este neaparat iubire, ci mai degraba obisnuinta, si va este greu sa renuntati la caldurica, desi amandoi va doriti sau v-ati dorit asta la un moment dat. Aminteste-ti doar de schimbul acela de replici : "Dani cred ca am sa fac avort"; "Fa ce vrei!!!" "Cum tie chiar nu-ti pasa?"; "Poate ca asta vreau!"...Stii ca la betie si la nervi omul spune adevarul si nu uita ca la fel cum el crede despre tine si tu poti crede despre el ca "lupul isi schimba parul dar naravul ba". Ce te face pe tine sa crezi ca el se va schimba si iti va aduce flori cand atitudinea vizavi de bebe este atat de indiferenta. Spune ca nu se poate bucura de teama sa nu sufere asta in cazul in care tu te vei razgandi. Dar pe acelasi principiu el nu se va bucura niciodata cu adevarat pentru ca riscul sa te piarda va exista intotdeauna cu sau fara copil. Nu va trai niciodata bucuria ca te are ci mereu frica sa te piarda, lucru care il face atat de indiferent. Frica - ca de aici vine si gelozia, nu va disparea niciodata, pentru ca riscul va exista mereu. Nu e vina ta si nici a lui. Frica aceasta este consecinta experientelor lui din trecut, despre care daca nu ti-a povestit, s-ar putea sa fie suficient de marcante incat sa aiba atatea reticiente si frici. Spui ca il iubesti, dar nu este de datoria ta sa ii rezolvi problemele. Asa cum si tu ai facut, fiecare trebuie sa-si rezolve problemele singur. Si a-l lasa sa faca asta, a pleca departe de fricile lui, poate fi considerata o dovada de iubire. A suferi impreuna nu este...El va suferi din lipsa de incredere si tu din lipsa de intelegere si astfel relatia voastra va fi plina de lipsuri. Imbatata de iubirea caracteristica inceputului, ai acceptat sa fii sotia lui, te-ai aventurat intr-o calatorie interesanta si te-am lasat, asteptand intr-un colt, fara sa intervin. Mi-ai simtit lipsa, dar trebuia sa te las sa iti indeplinesti scopul. Nu am intervenit nici atunci cand ati anulat nunta la propunerea lui, tocmai ca sa vad ce faci. Nu poti singura...Daca eram si eu aveai curaj sa pleci. De ce sa mai stai in viata unui om atata timp cat acesta nu te mai doreste. Ti-a luat inelul de cum i l-ai dat, fara sa intrebe de ce sau cum. De ce nu ti l-a dat acum cand a aflat ca urmeaza sa fie tata? De ce nu se zbate si nu se lupta sa ramai a lui si sa pastrezi copilul? Pentru ca poate, asa cum a spus si el...asta vrea...
Eu imi doresc copilul asta. Il iubesc deja. Ultima ecografie m-a facut sa plang de fericire...
Daca il iubesti, lasa-l sa fie liber...Nu-i oferi aceeasi trauma de care iti vorbea Cori...Nu-i oferi un tata iubitor care ii bate mama. Caci aceste lucruri vor avea consecinte indelungate si nu vor trece nici macar atunci cand va fi el, la randu-i parinte. Aparitia unei sarcini nu a fost intamplatoare, si nici un semn divin care sa te faca sa ramai. A fost si este consecinta unui act sexual neprotejat, de comun acord, fata de care amandoi trebuie sa va asumati responsabilitatea.
Asadar Isa draga...nu este nimic de pus in balanta...Pentru ca nu este decizie de luat...Toate astea s-au intamplat pentru ca asa trebuiau sa se intample tocmai pentru ca tu sa inveti ceva si sa devi mai puternica pentru urmatoarea etapa a vietii tale... - imi spune, uimandu-ma cu inteligenta ei, constiinta...
Imagineaza-ti cum iti vei plimba copilul pe ulita satului si vei fi privita de toate tarancile de acolo. Gandeste-te unde va face acest copil gradinita sau scoala. - spune mama revoltata
Isa eu cand am ramas gravida am slabit cinci kilograme, de la 53 la 48. Imi era foarte rau. Am ajuns internata. Sotul meu statea in genunchi langa patul meu si ma implora sa nu renunt, sa nu ajung sa spun ca nu mai pot. Cu atitudinea asta, Dani nu merita... - spune foarte serios Stefania.
Isa draga, esti intr-o situatie dificila, dar trebuie sa faci o alegere cat mai repede. Eu ca si copil am trait cu tata alaturi, tata care mi-a oferit tot ceea ce mi-am dorit. Mama noastra in schimb venea seara si ne ciupea de picioruse ca sa ne trezim cand venea tata acasa, de frica sa nu o bata. Nu puteam pleca amandoua surorile de acasa. Mama ne ruga sa ramanem una, ca daca nu isi va primi bataie. Isa gelozia si bautura sunt boli de care nu se scapa asa de usor. Iti mai permiti inca sa fii egoista si gandeste-te la binele tau, nu al copilului inca nenascut si ia o decizie in ciuda mustrarilor de ordin spiritual. - spune cu lacrimi in ochi Cori.
Gandeste-te la viitorul tau. La Brasov vei avea un loc de munca stabil. Vei fi aproape de familie. In cateva luni te poti muta in propriul apartament asa cum iti doresti. Din toamna anului viitor te apuci de doctorat si vei putea preda la facultate - lucru pe care ti l-ai dorit atat de mult. Iti doresti acest copil. Il iubesti deja. Dar gandeste-te cum vei reactiona cand nu vei mai putea reactiona nicicum si Dani - convins de faptul ca sunteti ai lui intru totul - va fi din nou el si va fi la fel de pasiv si indiferent. Acum iti promite marea cu sarea, dar nu stie nici el adevarata responsabilitate care il asteapta. Dani isi va iubi incontestabil copilul, atat de mult incat ar putea sa-l intoarca impotriva ta. Amandoi traiti intr-o zona de confort. Ceea ce exista intre voi nu este neaparat iubire, ci mai degraba obisnuinta, si va este greu sa renuntati la caldurica, desi amandoi va doriti sau v-ati dorit asta la un moment dat. Aminteste-ti doar de schimbul acela de replici : "Dani cred ca am sa fac avort"; "Fa ce vrei!!!" "Cum tie chiar nu-ti pasa?"; "Poate ca asta vreau!"...Stii ca la betie si la nervi omul spune adevarul si nu uita ca la fel cum el crede despre tine si tu poti crede despre el ca "lupul isi schimba parul dar naravul ba". Ce te face pe tine sa crezi ca el se va schimba si iti va aduce flori cand atitudinea vizavi de bebe este atat de indiferenta. Spune ca nu se poate bucura de teama sa nu sufere asta in cazul in care tu te vei razgandi. Dar pe acelasi principiu el nu se va bucura niciodata cu adevarat pentru ca riscul sa te piarda va exista intotdeauna cu sau fara copil. Nu va trai niciodata bucuria ca te are ci mereu frica sa te piarda, lucru care il face atat de indiferent. Frica - ca de aici vine si gelozia, nu va disparea niciodata, pentru ca riscul va exista mereu. Nu e vina ta si nici a lui. Frica aceasta este consecinta experientelor lui din trecut, despre care daca nu ti-a povestit, s-ar putea sa fie suficient de marcante incat sa aiba atatea reticiente si frici. Spui ca il iubesti, dar nu este de datoria ta sa ii rezolvi problemele. Asa cum si tu ai facut, fiecare trebuie sa-si rezolve problemele singur. Si a-l lasa sa faca asta, a pleca departe de fricile lui, poate fi considerata o dovada de iubire. A suferi impreuna nu este...El va suferi din lipsa de incredere si tu din lipsa de intelegere si astfel relatia voastra va fi plina de lipsuri. Imbatata de iubirea caracteristica inceputului, ai acceptat sa fii sotia lui, te-ai aventurat intr-o calatorie interesanta si te-am lasat, asteptand intr-un colt, fara sa intervin. Mi-ai simtit lipsa, dar trebuia sa te las sa iti indeplinesti scopul. Nu am intervenit nici atunci cand ati anulat nunta la propunerea lui, tocmai ca sa vad ce faci. Nu poti singura...Daca eram si eu aveai curaj sa pleci. De ce sa mai stai in viata unui om atata timp cat acesta nu te mai doreste. Ti-a luat inelul de cum i l-ai dat, fara sa intrebe de ce sau cum. De ce nu ti l-a dat acum cand a aflat ca urmeaza sa fie tata? De ce nu se zbate si nu se lupta sa ramai a lui si sa pastrezi copilul? Pentru ca poate, asa cum a spus si el...asta vrea...
Eu imi doresc copilul asta. Il iubesc deja. Ultima ecografie m-a facut sa plang de fericire...
Daca il iubesti, lasa-l sa fie liber...Nu-i oferi aceeasi trauma de care iti vorbea Cori...Nu-i oferi un tata iubitor care ii bate mama. Caci aceste lucruri vor avea consecinte indelungate si nu vor trece nici macar atunci cand va fi el, la randu-i parinte. Aparitia unei sarcini nu a fost intamplatoare, si nici un semn divin care sa te faca sa ramai. A fost si este consecinta unui act sexual neprotejat, de comun acord, fata de care amandoi trebuie sa va asumati responsabilitatea.
Asadar Isa draga...nu este nimic de pus in balanta...Pentru ca nu este decizie de luat...Toate astea s-au intamplat pentru ca asa trebuiau sa se intample tocmai pentru ca tu sa inveti ceva si sa devi mai puternica pentru urmatoarea etapa a vietii tale... - imi spune, uimandu-ma cu inteligenta ei, constiinta...
duminică, 1 noiembrie 2015
Doua linii
In dimineata acelei zile insorite de toamna ma trezisem bine dispusa. Ma gandeam la prietena mea pe care nu o vazusem de mult timp, si am sunat-o sa vad ce face. Am stabilit sa ne vedem in jumatate de ora intr-un oras vecin, unde ea lucreaza. Ne-am baut cafeaua in parcarea unei benzinarii, unde am aflat vestea ca este insarcinata...Nu imi venea sa cred cum a putut fi atat de inconstienta sa faca o asemenea greseala cu un alt barbat decat sotul ei. Am intrebat-o de simptome si de ce are de gand sa faca. In acel moment cu o miscare subtila mi-am palpat sanii, dar mi se parea o jena specifica perioadei premenstruale...
In aceeasi zi, dupa-masa aveam programare la medicul de familie pentru un concediu medical. Eram si racita, dar vroiam cateva zile libere pentru a putea merge la Brasov, pentru un interviu. Inainte de consultatie, am cerut cheia de la toaleta, unde, intr-o mare graba si incarcata de emotii, am facut un test de sarcina. L-am bagat in geanta, m-am spalat pe maini si m-am intors in sala de asteptare, unde m-am asezat cuminte pe scaun. Dupa cinci minute am scos testul din geanta si privindu-l m-a bufnit rasul. In linistea acelei sali era rasul meu infundat care i-a facut pe ceilalti pacienti sa ma priveasca dubios. Erau doua linii...Eram insarcinata!!!
Cu doua saptamani inainte, fiind de noapte la lucru, cautam disperata pe internet un apartament pentru chirie sau de vanzare. De trei luni m-am mutat definitiv la Dani, lucru care s-a dovedit a fi una dintre cele mai proaste decizii din viata mea. El a renuntat la lucrul pe camion si s-a intors acasa pentru a fi mai mult timp aproape unul de celalalt. Intre timp m-a cerut de sotie, am ales sala, am platit avansul, ne-am ales tema, nasii, culorile, firmele de foto-video, flori, rochie, am facut o lista provizorie, deci cam tot ce este necesar pentru o nunta. Totul a fost minunat o perioada, pana cand ne-am dat seama ca ne certam cam des si ca majoritatea certurilor sunt din cauza maica-sii sau a geloziei lui. Pe 1 septembrie am decis sa plec si am luat legatura cu Sipos (proprietaul casei in care am stat eu in chirie). El avea ceva, urmand ca pe 15 sa ma mut. Pe 14 m-am razgandit, gandindu-ma ca Dani mai merita o sansa. Totul a fost bine o perioada, dupa care au aparut din nou reprosurile, crizele lui de gelozie nejustificate, care mi-au dus rabdarea la capatul ei. Gelos nu ar avea de ce sa fie, fiindca mi-am invatat greselile din trecut si nu i-am fost infidela. Greseala mea a fost insa sa fiu prea sincera cu el. Inca de la inceput i-am povestit o mare parte din trecutul meu, chestie care probabil l-a facut sa creada ca "lupul isi schimba parul dar naravul ba". Asa cum am mai spus eu am sa scriu o carte pe baza celor traite de mine pana acum si vreau ca primul meu cititor sa fie viitorul meu sot. Credeam ca pot avea incredere in Dani si ca va intelege ca trecutul e trecut dar ca ma va accepta cu tot cu el. Ce a facut el insa a fost sa foloseasca trecutul impotriva mea. Asa cum i-am spus si lui, nu regret nimic din ce a fost in trecut, pentru ca ceea ce a fost ma face sa fiu ceea ce sunt. Nu mi-e dor de nimic si de nimeni din trecutul meu, tot ceea ce-mi doresc fiind un prezent si un viitor frumos alaturi de el. Imi ofera sex bun si conditii bune de viata, asadar nu as avea de ce sa caut in alta parte. Asta el nu intelege. Motivul pentru care insa, simt ca nu mai pot este acela ca nu trece o zi fara sa nu faca o criza de gelozie si duc lipsa de atentie. Au fost multe momentele cand m-am simtit mai singura decat atunci cand eram singura. Au fost multe datile cand i-am spus in fata ca am nevoie de cuvinte frumoase si de flori...si nu intelege. Mi-a rupt neglijent dintr-o gradina niste trandafiri pentru care m-am bucurat mai mult decat pentru o bratara de aur, dar a facut-o doar o data si...a uitat. Cuvintele frumoase se rezuma la "te iubesc" si la "ce buna esti"...Mai imi zice uneori cand merg la lucru dimineata, din pat, dar cred ca pe jumatate dormind, ca sunt frumoasa. Gelozia lui este exagerata, limitandu-mi libertatea la propriu. Nu am mai fost intr-un club de un an, nu am mai iesit cu fetele de vreo trei luni, si nu am nici o alta iesire singura in afara de lucru si cumparaturi. Gatesc, fac curatenie si cand ma plang ca sunt prea obosita pentru sex nu ma crede, spunand ca am ceva..."De aia mi-am luat femeie...sa-mi gateasca si sa am cu cine ma fute de cate ori am chef" - mi-a spus o data glumind (cica). Nu stie insa ca fiecare gluma si fiecare gelozie neintemeiata m-a facut pe mine sa spun acum doua saptamani - GATA!!!
Si stand in fata calculatorului intr-o noapte la lucru, am avut o revelatie trezindu-mi din lunga-i hibernare constiinta. Mi-a adresat urmatoarele intrebari: "Ce-ti doresti?", "De ce ai nevoie?" - ajutandu-ma la fiecare raspuns al meu cu o alta intrebare. Vreau sa fiu fericita. Nu mai vreau sa fiu singura. Nu mai vreau sa sufar. Vreau sa evoluez. Vreau sa citesc, sa merg la teatru, sa ma plimb prin natura, lucruri pe care nu le-am mai facut de aproape un an..."Nu te-am lasat eu?" - m-ar intreba el, deculpabilizandu-se ca de fiecare data... Si atunci constiinta mi-a raspuns: unde ai putea sa faci ce vrei si sa nu fii singura? Unde ai avea parte de iubire neconditionata. Unde vrei sa mergi? Acasa - i-am raspuns, si atunci mi-am dat seama ca intr-adevar rolul meu la Cluj s-a incheiat. Nu mai are rost sa platesc chirie, nu ar avea rost sa ma chinui platind rate singura, neavand pe nimeni de incredere care sa ma sustina neconditionat, la orice ora din zi si din noapte. Si atunci am depus CV-uri pentru Brasov. Am fost contactata in scurt timp de cel mai renumit spital privat din Brasov. Urma sa merg la interviu miercuri iar eu vineri, cu o saptamana inainte, am aflat ca sunt gravida. M-am gandit atunci la un semn divin care ma impiedica sa plec. M-am dus totusi la interviu, unde am fost flatata de cei de acolo, incantati de pregatirea mea profesionala. Joi am fost la ecograf, unde s-a depistat un mic punct negru pe uter dar si o formatiune pe ovarul drept care ar putea fi corp galben sau...sarcina extrauterina. Mi s-a recomandat dozarea b-HCG in dinamica si un alt ecograf luni care sa confirme sau nu suspiciunile. Nu am facut pana acum avort, fiind impotriva lui. Ma tot gandesc ca poate va fi o trauma...Oare daca ar fi fetita cum ar fi? Sau cum ar fi daca ar fi baiat? Eu sa omor?!? Daca nu voi mai putea ramane insarcinata...
Si ma aflu deci in fata a doua linii...drumul meu se bifurca si nu stiu ce sa aleg. Sa omor copilul sau sa fac copilul si sa ma "omor" pe mine?
In aceeasi zi, dupa-masa aveam programare la medicul de familie pentru un concediu medical. Eram si racita, dar vroiam cateva zile libere pentru a putea merge la Brasov, pentru un interviu. Inainte de consultatie, am cerut cheia de la toaleta, unde, intr-o mare graba si incarcata de emotii, am facut un test de sarcina. L-am bagat in geanta, m-am spalat pe maini si m-am intors in sala de asteptare, unde m-am asezat cuminte pe scaun. Dupa cinci minute am scos testul din geanta si privindu-l m-a bufnit rasul. In linistea acelei sali era rasul meu infundat care i-a facut pe ceilalti pacienti sa ma priveasca dubios. Erau doua linii...Eram insarcinata!!!
Cu doua saptamani inainte, fiind de noapte la lucru, cautam disperata pe internet un apartament pentru chirie sau de vanzare. De trei luni m-am mutat definitiv la Dani, lucru care s-a dovedit a fi una dintre cele mai proaste decizii din viata mea. El a renuntat la lucrul pe camion si s-a intors acasa pentru a fi mai mult timp aproape unul de celalalt. Intre timp m-a cerut de sotie, am ales sala, am platit avansul, ne-am ales tema, nasii, culorile, firmele de foto-video, flori, rochie, am facut o lista provizorie, deci cam tot ce este necesar pentru o nunta. Totul a fost minunat o perioada, pana cand ne-am dat seama ca ne certam cam des si ca majoritatea certurilor sunt din cauza maica-sii sau a geloziei lui. Pe 1 septembrie am decis sa plec si am luat legatura cu Sipos (proprietaul casei in care am stat eu in chirie). El avea ceva, urmand ca pe 15 sa ma mut. Pe 14 m-am razgandit, gandindu-ma ca Dani mai merita o sansa. Totul a fost bine o perioada, dupa care au aparut din nou reprosurile, crizele lui de gelozie nejustificate, care mi-au dus rabdarea la capatul ei. Gelos nu ar avea de ce sa fie, fiindca mi-am invatat greselile din trecut si nu i-am fost infidela. Greseala mea a fost insa sa fiu prea sincera cu el. Inca de la inceput i-am povestit o mare parte din trecutul meu, chestie care probabil l-a facut sa creada ca "lupul isi schimba parul dar naravul ba". Asa cum am mai spus eu am sa scriu o carte pe baza celor traite de mine pana acum si vreau ca primul meu cititor sa fie viitorul meu sot. Credeam ca pot avea incredere in Dani si ca va intelege ca trecutul e trecut dar ca ma va accepta cu tot cu el. Ce a facut el insa a fost sa foloseasca trecutul impotriva mea. Asa cum i-am spus si lui, nu regret nimic din ce a fost in trecut, pentru ca ceea ce a fost ma face sa fiu ceea ce sunt. Nu mi-e dor de nimic si de nimeni din trecutul meu, tot ceea ce-mi doresc fiind un prezent si un viitor frumos alaturi de el. Imi ofera sex bun si conditii bune de viata, asadar nu as avea de ce sa caut in alta parte. Asta el nu intelege. Motivul pentru care insa, simt ca nu mai pot este acela ca nu trece o zi fara sa nu faca o criza de gelozie si duc lipsa de atentie. Au fost multe momentele cand m-am simtit mai singura decat atunci cand eram singura. Au fost multe datile cand i-am spus in fata ca am nevoie de cuvinte frumoase si de flori...si nu intelege. Mi-a rupt neglijent dintr-o gradina niste trandafiri pentru care m-am bucurat mai mult decat pentru o bratara de aur, dar a facut-o doar o data si...a uitat. Cuvintele frumoase se rezuma la "te iubesc" si la "ce buna esti"...Mai imi zice uneori cand merg la lucru dimineata, din pat, dar cred ca pe jumatate dormind, ca sunt frumoasa. Gelozia lui este exagerata, limitandu-mi libertatea la propriu. Nu am mai fost intr-un club de un an, nu am mai iesit cu fetele de vreo trei luni, si nu am nici o alta iesire singura in afara de lucru si cumparaturi. Gatesc, fac curatenie si cand ma plang ca sunt prea obosita pentru sex nu ma crede, spunand ca am ceva..."De aia mi-am luat femeie...sa-mi gateasca si sa am cu cine ma fute de cate ori am chef" - mi-a spus o data glumind (cica). Nu stie insa ca fiecare gluma si fiecare gelozie neintemeiata m-a facut pe mine sa spun acum doua saptamani - GATA!!!
Si stand in fata calculatorului intr-o noapte la lucru, am avut o revelatie trezindu-mi din lunga-i hibernare constiinta. Mi-a adresat urmatoarele intrebari: "Ce-ti doresti?", "De ce ai nevoie?" - ajutandu-ma la fiecare raspuns al meu cu o alta intrebare. Vreau sa fiu fericita. Nu mai vreau sa fiu singura. Nu mai vreau sa sufar. Vreau sa evoluez. Vreau sa citesc, sa merg la teatru, sa ma plimb prin natura, lucruri pe care nu le-am mai facut de aproape un an..."Nu te-am lasat eu?" - m-ar intreba el, deculpabilizandu-se ca de fiecare data... Si atunci constiinta mi-a raspuns: unde ai putea sa faci ce vrei si sa nu fii singura? Unde ai avea parte de iubire neconditionata. Unde vrei sa mergi? Acasa - i-am raspuns, si atunci mi-am dat seama ca intr-adevar rolul meu la Cluj s-a incheiat. Nu mai are rost sa platesc chirie, nu ar avea rost sa ma chinui platind rate singura, neavand pe nimeni de incredere care sa ma sustina neconditionat, la orice ora din zi si din noapte. Si atunci am depus CV-uri pentru Brasov. Am fost contactata in scurt timp de cel mai renumit spital privat din Brasov. Urma sa merg la interviu miercuri iar eu vineri, cu o saptamana inainte, am aflat ca sunt gravida. M-am gandit atunci la un semn divin care ma impiedica sa plec. M-am dus totusi la interviu, unde am fost flatata de cei de acolo, incantati de pregatirea mea profesionala. Joi am fost la ecograf, unde s-a depistat un mic punct negru pe uter dar si o formatiune pe ovarul drept care ar putea fi corp galben sau...sarcina extrauterina. Mi s-a recomandat dozarea b-HCG in dinamica si un alt ecograf luni care sa confirme sau nu suspiciunile. Nu am facut pana acum avort, fiind impotriva lui. Ma tot gandesc ca poate va fi o trauma...Oare daca ar fi fetita cum ar fi? Sau cum ar fi daca ar fi baiat? Eu sa omor?!? Daca nu voi mai putea ramane insarcinata...
Si ma aflu deci in fata a doua linii...drumul meu se bifurca si nu stiu ce sa aleg. Sa omor copilul sau sa fac copilul si sa ma "omor" pe mine?
joi, 23 aprilie 2015
Il iubesc...dar...
”Sa iubesti o femeie nebuna e o aventura! Sa iubesti o femeie nebuna care te iubeste e aventura vietii tale.”
Il iubesc pe Dani...dar...
Si ”dar-ul” asta ma scoate din sarite. Ma face sa am o indoiala in ceea ce priveste un viitor impreuna cu el, desi este cea mai lunga relatie de dupa Gabi.
Il iubesc pe Dani, dar...
...El ma iubeste mai mult. Dupa cum se stie, intr-o relatie este imposibil ca ambii parteneri sa iubeasca la fel. De obicei unul iubeste si altul se lasa iubit. Dani ma iubeste si o face aproape obsesiv de mult. Si eu il iubesc, dar nu e intensitatea aia care imi da goluri in stomac, care precum intr-un roller coaster ma face sa cobor cu sufletul in gura si sa urc cu nerabdarea de a ajunge acolo sus pentru a cobori din nou. Ma gandesc ca exista posibilitatea ca felul meu de a iubi sa fi ajuns la o maturitate. Ma simt linistita, am sufletul impacat, dansez si cant cu gandul la el, dar nu plang cum as fi plans daca patosul era mai pregnant din partea mea. Este stiut faptul ca eu traiesc momentul de placere la maxima lui intensitate numai cu conditia sa existe si durere. Nu ma inteleg, dar nici nu vreau. Ceea ce imi doresc este sa ma iubeasca la fel de tare, dar sa imi arate mai putin. Sa ma lase sa mi se faca cu adevarat dor, sa ma faca sa-l doresc din tot sufletul meu si sa nu il am intotdeauna atunci cand vreau. Ma gandesc de aici de unde a aparut sintagma: ”De ce femeile iubesc barbatii rai?” Pentru ca femeile isi doresc provocare continua, isi doresc adrenalina, actiune, mai multe fapte si nu vorbe, sex nebun dupa o cearta puternica...
Il iubesc pe Dani, dar...
...Mi-e teama sa nu sufar. Maica-sa s-a dovedit la inceput a fi o femeie extraordinara. Multumeam zilnic divinitatii pentru un asa noroc. Sa fiu iubita si acceptata asa cum sunt atat de el, cat si de familia lui. Totul s-a dovedit a fi o minciuna, femeia aratandu-si adevarata fata de curand, cand m-a acuzat ca nu sunt deloc potrivita pentru fiul sau, ca ea isi doreste o nora harnica, care sa nu doarma atat de mult sau care sa nu stea in pijamale toata ziua prin casa. Nu stiu la ce s-a asteptat ea, dar se pare ca asteptarile au inselat-o. Eu nu sunt lenesa de felul meu. Imi place sa gatesc si gasesc prin curatenie o terapie. Ceea ce urasc in schimb este sa mi se impuna sa fac anumite lucruri. Acesta este motivul pentru care am ales sa stau singura si sa nu ma intorc la casa parinteasca. La mine acasa daca am chef sa spal vasele le spal, daca nu le las pe maine si nu exista nimeni care sa se supere pentru asta. Stiu ca oricum trebuie sa le spal in cele din urma, pentru ca altfel s-ar aduna si mi-as ingreuna existenta. Si o fac cu drag, pentru mine si pentru ca asa vreau. Nu-mi place insa, sa mi se atraga atentia ca nu am facut ceva, sau ca nu am facut bine, cand eu incerc sa le fac cat mai bine posibil. Nu eram obligata sa fac nimic in casa lui, atata timp cat noi ne cunosteam doar de trei luni. Eu ma consideram inca musafir in casa lui, dar ma gandesc ca vizitele mele in absenta lui Dani, au facut-o pe maica-sa sa considere ca fac parte din familie. Nu o sa mai fiu musafir doar atunci cand o sa am saiba pe deget si nici atunci nu o sa accept sa fac lucruri pe care nu vreau sa le fac in casa altuia, chiar daca acela e...soacra-mea. Nu vad printr-o casatorie o indatorire de a face ceea ce nu mi-as dori. Eu vreau o data cu casnicia sa devin o doamna nu o slujitoare. Am un loc de munca relativ bine platit, ceea ce imi va permite poate pe viitor, daca o sa am chef, sa angajez pe cineva care sa imi faca curatenie in casa, sa-mi faca de mancare sau sa-mi duca copilul la scoala. Ideea este ca mie imi place sa fac treburi casnice si nu stiu daca voi recurge vreodata la asta, dar cert este ca o sa fac lucrurile doar pentru ca asa vreau nu pentru ca ”trebuie”. Nu am inteles niciodata pana acum persoanele care imi spuneau ca a sta cu parintii lui e o greseala. Eu pana nu de mult chiar aveam de gand sa stau cu maica-sa cat timp Dani e plecat in cursa. Ma bucur din suflet ca lucrurile s-au intamplat asa si ca nu o sa fiu nevoita sa ma compromit pentru economie financiara. M-a dat afara din casa. Si Dani a venit cu mine. Asta a scos-o din sarite si mai tare. Cum era si normal, mi-a lasat in continuare masina lui, ceea ce a innebunit-o. Credea ca de indata ce ii va lasa fiului sau cel mai mic toata averea familiei, el va face ceea ce ea isi doreste, inclusiv ca va renunta la sursa fericirii lui pentru ea. Dani e alaturi de mine si asta mi-a dovedit iubirea lui incomensurabila. Vrea sa ne casatorim si sa ne luam ceva al nostru. Nu stiu daca inca el e constient de ceea ce isi doreste si cate responsabilitati presupun aceste decizii. Ii sustin dorintele, dar sunt sceptica.
Il iubesc pe Dani, dar...
Mi-e frica sa nu sufar...
Il iubesc pe Dani...dar...
Si ”dar-ul” asta ma scoate din sarite. Ma face sa am o indoiala in ceea ce priveste un viitor impreuna cu el, desi este cea mai lunga relatie de dupa Gabi.
Il iubesc pe Dani, dar...
...El ma iubeste mai mult. Dupa cum se stie, intr-o relatie este imposibil ca ambii parteneri sa iubeasca la fel. De obicei unul iubeste si altul se lasa iubit. Dani ma iubeste si o face aproape obsesiv de mult. Si eu il iubesc, dar nu e intensitatea aia care imi da goluri in stomac, care precum intr-un roller coaster ma face sa cobor cu sufletul in gura si sa urc cu nerabdarea de a ajunge acolo sus pentru a cobori din nou. Ma gandesc ca exista posibilitatea ca felul meu de a iubi sa fi ajuns la o maturitate. Ma simt linistita, am sufletul impacat, dansez si cant cu gandul la el, dar nu plang cum as fi plans daca patosul era mai pregnant din partea mea. Este stiut faptul ca eu traiesc momentul de placere la maxima lui intensitate numai cu conditia sa existe si durere. Nu ma inteleg, dar nici nu vreau. Ceea ce imi doresc este sa ma iubeasca la fel de tare, dar sa imi arate mai putin. Sa ma lase sa mi se faca cu adevarat dor, sa ma faca sa-l doresc din tot sufletul meu si sa nu il am intotdeauna atunci cand vreau. Ma gandesc de aici de unde a aparut sintagma: ”De ce femeile iubesc barbatii rai?” Pentru ca femeile isi doresc provocare continua, isi doresc adrenalina, actiune, mai multe fapte si nu vorbe, sex nebun dupa o cearta puternica...
Il iubesc pe Dani, dar...
...Mi-e teama sa nu sufar. Maica-sa s-a dovedit la inceput a fi o femeie extraordinara. Multumeam zilnic divinitatii pentru un asa noroc. Sa fiu iubita si acceptata asa cum sunt atat de el, cat si de familia lui. Totul s-a dovedit a fi o minciuna, femeia aratandu-si adevarata fata de curand, cand m-a acuzat ca nu sunt deloc potrivita pentru fiul sau, ca ea isi doreste o nora harnica, care sa nu doarma atat de mult sau care sa nu stea in pijamale toata ziua prin casa. Nu stiu la ce s-a asteptat ea, dar se pare ca asteptarile au inselat-o. Eu nu sunt lenesa de felul meu. Imi place sa gatesc si gasesc prin curatenie o terapie. Ceea ce urasc in schimb este sa mi se impuna sa fac anumite lucruri. Acesta este motivul pentru care am ales sa stau singura si sa nu ma intorc la casa parinteasca. La mine acasa daca am chef sa spal vasele le spal, daca nu le las pe maine si nu exista nimeni care sa se supere pentru asta. Stiu ca oricum trebuie sa le spal in cele din urma, pentru ca altfel s-ar aduna si mi-as ingreuna existenta. Si o fac cu drag, pentru mine si pentru ca asa vreau. Nu-mi place insa, sa mi se atraga atentia ca nu am facut ceva, sau ca nu am facut bine, cand eu incerc sa le fac cat mai bine posibil. Nu eram obligata sa fac nimic in casa lui, atata timp cat noi ne cunosteam doar de trei luni. Eu ma consideram inca musafir in casa lui, dar ma gandesc ca vizitele mele in absenta lui Dani, au facut-o pe maica-sa sa considere ca fac parte din familie. Nu o sa mai fiu musafir doar atunci cand o sa am saiba pe deget si nici atunci nu o sa accept sa fac lucruri pe care nu vreau sa le fac in casa altuia, chiar daca acela e...soacra-mea. Nu vad printr-o casatorie o indatorire de a face ceea ce nu mi-as dori. Eu vreau o data cu casnicia sa devin o doamna nu o slujitoare. Am un loc de munca relativ bine platit, ceea ce imi va permite poate pe viitor, daca o sa am chef, sa angajez pe cineva care sa imi faca curatenie in casa, sa-mi faca de mancare sau sa-mi duca copilul la scoala. Ideea este ca mie imi place sa fac treburi casnice si nu stiu daca voi recurge vreodata la asta, dar cert este ca o sa fac lucrurile doar pentru ca asa vreau nu pentru ca ”trebuie”. Nu am inteles niciodata pana acum persoanele care imi spuneau ca a sta cu parintii lui e o greseala. Eu pana nu de mult chiar aveam de gand sa stau cu maica-sa cat timp Dani e plecat in cursa. Ma bucur din suflet ca lucrurile s-au intamplat asa si ca nu o sa fiu nevoita sa ma compromit pentru economie financiara. M-a dat afara din casa. Si Dani a venit cu mine. Asta a scos-o din sarite si mai tare. Cum era si normal, mi-a lasat in continuare masina lui, ceea ce a innebunit-o. Credea ca de indata ce ii va lasa fiului sau cel mai mic toata averea familiei, el va face ceea ce ea isi doreste, inclusiv ca va renunta la sursa fericirii lui pentru ea. Dani e alaturi de mine si asta mi-a dovedit iubirea lui incomensurabila. Vrea sa ne casatorim si sa ne luam ceva al nostru. Nu stiu daca inca el e constient de ceea ce isi doreste si cate responsabilitati presupun aceste decizii. Ii sustin dorintele, dar sunt sceptica.
Il iubesc pe Dani, dar...
Mi-e frica sa nu sufar...
joi, 19 martie 2015
Boom
Este incredibil cum intamplari aparent nesemnificative, sau persoane de la care nu ai nici un fel de asteptare, iti pot schimba viata. Boom-ul acela in care realizezi schimbarea este atat de evident incat este inevitabil sa nu plangi...de fericire...
Corpul meu influentat de subconstient reactioneaza intr-un mod miraculos. Nu ma gandeam vreodata ca imi voi putea cunoaste atat de bine organismul incat sa ”citesc” informatiile pe care, in mod constient nu le-as putea deduce. E ca o coala de hartie alba, care sub lumina ultravioleta e plina de randuri cu atatea intelesuri. E ca un cufar cu pereti dublii care desi pare gol e plin de comori.
Atunci cand iubesti nu poti sa inseli. Conditia este sa iubesti cu adevarat. Niciodata pana acum nu mi s-a mai intamplat sa am o revelatie in acest sens. L-am inselat pe Gabi fara absolut nici un fel de remuscare. S-a intamplat atat la inceputul relatiei cat si la mijlocul ei, deci neconditionat de intensitatea sentimentelor care in mod normal, este invers proportionala cu timpul scurs.
Acum, desi am avut ocazia, nu (mai) pot. Este incredibil cum un om atat de ”mic” a reusit sa ma faca sa nu (mai) vreau. Este departe, nu ma poate controla, deci as putea oricand sa ma culc cu un alt barbat. Stateam aseara privind tavanul alb si lacrimi groase imi strabateau obrajii. Ma gandeam la repulsia pe care o resimtisem, si la felul interesant in care organismul meu a reactionat la gandul de a ma culca cu un alt barbat. Mi-am simtit peretii vaginului cum se strang si labiile cum ma pisca. Mi-am dorit ca acea senzatie sa se termine cat mai repede ca sa pot plange in voie. Si am plans...de fericire. Am simtit schimbarea...am simtit pentru prima data autenticitatea sentimentelor mele fata de un barbat. Ma gandeam cum, obisnuita sa am o viata sexuala regulata, pot acum sa ma abtin. Ma gandeam la tot efortul pe care el l-a facut sa ma castige...si inca nu s-a oprit; la cum nu mi-a interzis niciodata acest lucru (asa cum de altfel a facut-o Gabi inca de la inceput). Ma gandeam la cat de mult conteaza pentru mine sa-mi spuna zilnic, neobosit, ce femeie minunata sunt...La toate momentele petrecute impreuna. Ma gandeam la ce spunea o data prietena mea...Ca atunci cand nu exista sentimente nu exista nici sex de calitate. Nu am crezut-o atunci, dar acum ii dau dreptate. Incerc pe acest considerent sa gasesc o explicatie la ceea ce a fost. A fost o perioada in care libidoul ridicat ma indemna sa am relatii sexuale cu diverse persoane pentru care evident nu aveam sentimente, dar cu care experimentam niste orgasme minunate. De ce acum nu mai pot? De ce simt o repulsie fata de alt barbat in afara de cel pe care il iubesc?
In ianuarie mi-am spus ca anul trecut a fost anul cunosterii. Mi-am permis orice cu scopul de a ma (re)descoperii, si nu regret nimic...Ma bucur teribil acum cand sesizez ca scopul a fost indeplinit. Anul acesta mi-am propus sa fie anul castigului, dar m-am gandit la cu totul altceva cand m-am gandit la ”castig”. M-am gandit evident la bani, dar se pare ca acest castig face referire la altceva. De fapt este vorba despre mine, despre a castiga stima de sine, sentimente sincere, o noua familie, prieteni noi, o noua viata. Iata deci ca pot spune ca dupa un an si cateva luni ma simt vindecata realmente. Cum imi dau seama de asta? Pana acum am cautat in disperare sa-l inlocuiesc pe Gabi. Am incetat sa mai caut, cand intamplator, a aparut Dani in viata mea. Entuziasmul pe care il aveam in alte cazuri, a fost acum absent, lasandu-ma cucerita. Traiesc prezentul fara a avea asteptari. Fara aceste asteptari, privesc mai mult spre trecut, si comparand zilele intre ele, simt cum azi il iubesc mai mult decat ieri si mai putin (cred) decat maine...
Corpul meu influentat de subconstient reactioneaza intr-un mod miraculos. Nu ma gandeam vreodata ca imi voi putea cunoaste atat de bine organismul incat sa ”citesc” informatiile pe care, in mod constient nu le-as putea deduce. E ca o coala de hartie alba, care sub lumina ultravioleta e plina de randuri cu atatea intelesuri. E ca un cufar cu pereti dublii care desi pare gol e plin de comori.
Atunci cand iubesti nu poti sa inseli. Conditia este sa iubesti cu adevarat. Niciodata pana acum nu mi s-a mai intamplat sa am o revelatie in acest sens. L-am inselat pe Gabi fara absolut nici un fel de remuscare. S-a intamplat atat la inceputul relatiei cat si la mijlocul ei, deci neconditionat de intensitatea sentimentelor care in mod normal, este invers proportionala cu timpul scurs.
Acum, desi am avut ocazia, nu (mai) pot. Este incredibil cum un om atat de ”mic” a reusit sa ma faca sa nu (mai) vreau. Este departe, nu ma poate controla, deci as putea oricand sa ma culc cu un alt barbat. Stateam aseara privind tavanul alb si lacrimi groase imi strabateau obrajii. Ma gandeam la repulsia pe care o resimtisem, si la felul interesant in care organismul meu a reactionat la gandul de a ma culca cu un alt barbat. Mi-am simtit peretii vaginului cum se strang si labiile cum ma pisca. Mi-am dorit ca acea senzatie sa se termine cat mai repede ca sa pot plange in voie. Si am plans...de fericire. Am simtit schimbarea...am simtit pentru prima data autenticitatea sentimentelor mele fata de un barbat. Ma gandeam cum, obisnuita sa am o viata sexuala regulata, pot acum sa ma abtin. Ma gandeam la tot efortul pe care el l-a facut sa ma castige...si inca nu s-a oprit; la cum nu mi-a interzis niciodata acest lucru (asa cum de altfel a facut-o Gabi inca de la inceput). Ma gandeam la cat de mult conteaza pentru mine sa-mi spuna zilnic, neobosit, ce femeie minunata sunt...La toate momentele petrecute impreuna. Ma gandeam la ce spunea o data prietena mea...Ca atunci cand nu exista sentimente nu exista nici sex de calitate. Nu am crezut-o atunci, dar acum ii dau dreptate. Incerc pe acest considerent sa gasesc o explicatie la ceea ce a fost. A fost o perioada in care libidoul ridicat ma indemna sa am relatii sexuale cu diverse persoane pentru care evident nu aveam sentimente, dar cu care experimentam niste orgasme minunate. De ce acum nu mai pot? De ce simt o repulsie fata de alt barbat in afara de cel pe care il iubesc?
In ianuarie mi-am spus ca anul trecut a fost anul cunosterii. Mi-am permis orice cu scopul de a ma (re)descoperii, si nu regret nimic...Ma bucur teribil acum cand sesizez ca scopul a fost indeplinit. Anul acesta mi-am propus sa fie anul castigului, dar m-am gandit la cu totul altceva cand m-am gandit la ”castig”. M-am gandit evident la bani, dar se pare ca acest castig face referire la altceva. De fapt este vorba despre mine, despre a castiga stima de sine, sentimente sincere, o noua familie, prieteni noi, o noua viata. Iata deci ca pot spune ca dupa un an si cateva luni ma simt vindecata realmente. Cum imi dau seama de asta? Pana acum am cautat in disperare sa-l inlocuiesc pe Gabi. Am incetat sa mai caut, cand intamplator, a aparut Dani in viata mea. Entuziasmul pe care il aveam in alte cazuri, a fost acum absent, lasandu-ma cucerita. Traiesc prezentul fara a avea asteptari. Fara aceste asteptari, privesc mai mult spre trecut, si comparand zilele intre ele, simt cum azi il iubesc mai mult decat ieri si mai putin (cred) decat maine...
marți, 17 martie 2015
Posesia
Crengile copacilor batrani din padurea intunecata a misteriosului drum ma trag cu putere, sugrumandu-ma si smulgand din mine ultimele puteri. Ma ineaca in mocirla groasa, murdarindu-ma cu glodul negru al compromisului. Nu ma zbat si ma las purtata de miscari lente, ca-ntr-un dans, pe-o melodie nearticulata, dar cu inteles, data de cracmentele betelor ce se rup sub mine.
Imi place. Ma iubeste cum nici Gabi poate nu m-a iubit. Am inceput sa-l iubesc. Barbatul asta efectiv m-a castigat. A luptat atat pentru a ma avea si a ma sti a lui. S-a strecurat in sufletul meu ca un sarpe; incet, fara zgomot, fara urme, si-a facut cuib. Acum il am in suflet, si nu imi pot explica de ce inseamna atat de mult pentru mine. Dupa plecarea lui in cursa, timp de o saptamana, am insistat in discutiile noastre telefonice sa imi dea masina. Nu-mi doream masina lui pentru obiectul in sine, ci pentru ca mi-a promis. Pe langa asta stiam cat de mult inseamna masina pentru el si mai stiam ca dandu-mi masina imi va demonstra ceea ce coneaza foarte mult intr-o relatie...increderea. Increderea in el in primul rand si apoi in mine, o soferita cu acte in regula de vreo 8 ani, dar incepatoare in numarul de kilometrii. Cand m-am dus la el acasa pentru a lua-o, m-am oprit pe marginea drumului, in drum spre casa fiind, privind viscolul napraznic si mi-am spus ca asta este cea mai mare greseala pe care am facut-o in ultimul timp. De abia atunci mi-am dat seama ce poate sa insemne o astfel de responsabilitate. Ca a avea o masina nu inseamna o chestie smechera, ci ca de fapt e o treaba cat se poate de serioasa. Imi venea sa ma intorc inapoi, dar ambitia de a castiga un pariu, cu mine in primul rand si apoi cu Doru, m-a facut sa-mi continui drumul. Cand am parcat-o in curte, a fost cel mai fercit moment pe care l-am trait in ultimii ani. Imi place sa conduc enorm. Imi doream o masina, chiar si nu a mea, dar o masina de care sa stiu ca ma pot folosi cand am chef. Aveam zambetul pana la urechi de ma dureau obrajii. De atunci sunt fericita in fiecare zi, iar de fiecare data cand stiu ca trebuie sa conduc, imi simt stomacul vibrand. E adrenalina aia de care aveam nevoie pentru a simti ca traiesc. Dani in schimb nu stie ce importanta au senzatiile astea pentru mine. Nu stie cat de important este pentru mine sa ma simt libera, independenta, responsabila. Ii simt mirosul de fiecare data cand deschid masina si simt ca e acolo cand zbor pe sosele in drum spre casa lui parinteasca, unde merg deseori pentru a-i vizita mama si camera...si patul. Mi-e dor de el, pentru ca atunci cand e langa mine nimic nu mai conteaza. Sufletul meu e atat de linistit, nu ma mai gandesc la nimic decat la cat de bine imi e si asta ma face foarte fericita. Iubesc momentele noastre de tandrete cand ne gustam reciproc fiecare particica din corp, cand stam goi unul langa altul si povestim, ne gadilam si radem...Reusim sa ne iubim atat de frumos, pasional si intens, incat am face din clipele astea un stil de viata...
Si totusi...S-a terminat in mine fara nici o protectie, in acea perioada in care riscul de a ramane insarcinata era foarte mare. Vorbeste de familie, casatorie, copii. Si pe cat de entuziasmat pare pe atat de serios este. Omul asta ma iubeste, si o face atat de mult incat ii e teama sa ma piarda. Din pacate insa se stradieste uneori prea tare, devenind astfel posesiv. Ma vrea sotia lui, dar nu stie ca daca as vrea si cu acel act as putea fi a altuia. Vrea un copil, dar nu stie ca poate sa (ma) piarda cu tot cu el...Incearca cumva sa ma obtina, sa ma posede. Ma vrea a lui si cred ca daca ar putea m-ar pastra intr-o colivie inchisa. M-ar imbraca in cele mai frumoase haine, mi-ar da sa mananc cele mai sofisticate si scumpe mancaruri, m-ar impodobi cu pietre pretioase...chiar si colivia mi-ar face-o din aur, numai sa stie ca eu sunt acolo si sunt a lui...numai a lui. Nu ma deranjeaza deocamdata atitudinea lui, uneori chiar ma flateaza. Realmente cred ca merit sa fiu iubita si rasfatata. Il iubesc la randu-mi si ii doresc tot binele din lume...mi-e frica totusi ca toate acestea, in cele din urma se vor termina...daca nu va face nimic in acest sens, voi rupe fara regret toate crengile care ma strang.
-Esti fericita? Ma intreaba constiinta stand pe faza intr-un colt, urmarind linistea.
-Da!!!Sunt fericita, da”...
Imi place. Ma iubeste cum nici Gabi poate nu m-a iubit. Am inceput sa-l iubesc. Barbatul asta efectiv m-a castigat. A luptat atat pentru a ma avea si a ma sti a lui. S-a strecurat in sufletul meu ca un sarpe; incet, fara zgomot, fara urme, si-a facut cuib. Acum il am in suflet, si nu imi pot explica de ce inseamna atat de mult pentru mine. Dupa plecarea lui in cursa, timp de o saptamana, am insistat in discutiile noastre telefonice sa imi dea masina. Nu-mi doream masina lui pentru obiectul in sine, ci pentru ca mi-a promis. Pe langa asta stiam cat de mult inseamna masina pentru el si mai stiam ca dandu-mi masina imi va demonstra ceea ce coneaza foarte mult intr-o relatie...increderea. Increderea in el in primul rand si apoi in mine, o soferita cu acte in regula de vreo 8 ani, dar incepatoare in numarul de kilometrii. Cand m-am dus la el acasa pentru a lua-o, m-am oprit pe marginea drumului, in drum spre casa fiind, privind viscolul napraznic si mi-am spus ca asta este cea mai mare greseala pe care am facut-o in ultimul timp. De abia atunci mi-am dat seama ce poate sa insemne o astfel de responsabilitate. Ca a avea o masina nu inseamna o chestie smechera, ci ca de fapt e o treaba cat se poate de serioasa. Imi venea sa ma intorc inapoi, dar ambitia de a castiga un pariu, cu mine in primul rand si apoi cu Doru, m-a facut sa-mi continui drumul. Cand am parcat-o in curte, a fost cel mai fercit moment pe care l-am trait in ultimii ani. Imi place sa conduc enorm. Imi doream o masina, chiar si nu a mea, dar o masina de care sa stiu ca ma pot folosi cand am chef. Aveam zambetul pana la urechi de ma dureau obrajii. De atunci sunt fericita in fiecare zi, iar de fiecare data cand stiu ca trebuie sa conduc, imi simt stomacul vibrand. E adrenalina aia de care aveam nevoie pentru a simti ca traiesc. Dani in schimb nu stie ce importanta au senzatiile astea pentru mine. Nu stie cat de important este pentru mine sa ma simt libera, independenta, responsabila. Ii simt mirosul de fiecare data cand deschid masina si simt ca e acolo cand zbor pe sosele in drum spre casa lui parinteasca, unde merg deseori pentru a-i vizita mama si camera...si patul. Mi-e dor de el, pentru ca atunci cand e langa mine nimic nu mai conteaza. Sufletul meu e atat de linistit, nu ma mai gandesc la nimic decat la cat de bine imi e si asta ma face foarte fericita. Iubesc momentele noastre de tandrete cand ne gustam reciproc fiecare particica din corp, cand stam goi unul langa altul si povestim, ne gadilam si radem...Reusim sa ne iubim atat de frumos, pasional si intens, incat am face din clipele astea un stil de viata...
Si totusi...S-a terminat in mine fara nici o protectie, in acea perioada in care riscul de a ramane insarcinata era foarte mare. Vorbeste de familie, casatorie, copii. Si pe cat de entuziasmat pare pe atat de serios este. Omul asta ma iubeste, si o face atat de mult incat ii e teama sa ma piarda. Din pacate insa se stradieste uneori prea tare, devenind astfel posesiv. Ma vrea sotia lui, dar nu stie ca daca as vrea si cu acel act as putea fi a altuia. Vrea un copil, dar nu stie ca poate sa (ma) piarda cu tot cu el...Incearca cumva sa ma obtina, sa ma posede. Ma vrea a lui si cred ca daca ar putea m-ar pastra intr-o colivie inchisa. M-ar imbraca in cele mai frumoase haine, mi-ar da sa mananc cele mai sofisticate si scumpe mancaruri, m-ar impodobi cu pietre pretioase...chiar si colivia mi-ar face-o din aur, numai sa stie ca eu sunt acolo si sunt a lui...numai a lui. Nu ma deranjeaza deocamdata atitudinea lui, uneori chiar ma flateaza. Realmente cred ca merit sa fiu iubita si rasfatata. Il iubesc la randu-mi si ii doresc tot binele din lume...mi-e frica totusi ca toate acestea, in cele din urma se vor termina...daca nu va face nimic in acest sens, voi rupe fara regret toate crengile care ma strang.
-Esti fericita? Ma intreaba constiinta stand pe faza intr-un colt, urmarind linistea.
-Da!!!Sunt fericita, da”...
joi, 26 februarie 2015
Je ne regrette rien
”Daca as avea treizeci de ani m-ai lua de sot? M-as incadra in cerintele tale?”
”Te-as lua si acum...varsta nu conteaza...”
Stai un pic!!! Ce fel de intrebare e asta? De unde si pana unde?
Cand sunt singura, amintirile ma napadesc chinuitor. Cand am timp, iau fiecare intamplare in parte si o diger pana la ultima frimitura, pana cand, nu mai ramane nimic. Si stau si analizez cum ar fi fost daca as fi raspuns altfel, sau daca circumstantele ar fi fost altele. Nu ma imbat cu apa rece, pentru ca, asa cum am mai spus de atatea ori, totul se intampla pentru ca asa trebuie sa se intample, si prin urmare accept totul asa cum a fost sau e...Dar sunt o visatoare. Si mi se intampla deseori sa ma trezesc cu fata la tavan si cu mainile pe piept, gandindu-ma la cum ar fi fost daca...Mi se intampla uneori sa ma trezesc cu mainile mai jos de piept, simtindu-mi sucul fierbinte, si retraind clipe de placere...
”Je ne regrette rien”
Vreau sa-mi tatuez chestia asta pe spate. Si daca cu ”never-ul” de pe degetul inelar nu am fost prea convinsa, cu asta sunt...Si asta pentru ca...
”Prezentul este un viitor trecut. Refuz sa mai traiesc in trecut, pentru ca uit de prezent si nu mai vreau sa ma amagesc cu sperante de viitor, din acelasi considerent. Stii cum zice spaniolul: Disfruta el presente...Si asta vreau sa fac...”
In momentul de fata cred ca iubesc...in felul meu desigur. Dani ma face foarte fericita atunci cand e alaturi de mine. Isi doreste un viitor alaturi de mine, o familie. Am decis sa ne despartim de cateva ori, dar de fiecare data ne-am impacat, ultima data la initiativa mea. Si am ales asta pentru ca imi simteam sufletul gol, stiind ca el nu mai e al meu. Dupa impacare starea mea generala s-a schimbat semnificativ, simtindu-ma mai linistita. Si asta nu poate fi decat o dovada ca il iubesc, asta desi m-a dezamagit enorm in ultimul timp. Constiinta mea e in stand by. Urmareste cu atentie tot ceea ce se intampla si nu spune nimic. Mi-e frica de momentul in care se va trezi. Presimt o cearta de proportii...
Dar pana atunci lupt in continuare pentru fericirea si ambitiile mele...si nu vreau sa regret nimic...
”Te-as lua si acum...varsta nu conteaza...”
Stai un pic!!! Ce fel de intrebare e asta? De unde si pana unde?
Cand sunt singura, amintirile ma napadesc chinuitor. Cand am timp, iau fiecare intamplare in parte si o diger pana la ultima frimitura, pana cand, nu mai ramane nimic. Si stau si analizez cum ar fi fost daca as fi raspuns altfel, sau daca circumstantele ar fi fost altele. Nu ma imbat cu apa rece, pentru ca, asa cum am mai spus de atatea ori, totul se intampla pentru ca asa trebuie sa se intample, si prin urmare accept totul asa cum a fost sau e...Dar sunt o visatoare. Si mi se intampla deseori sa ma trezesc cu fata la tavan si cu mainile pe piept, gandindu-ma la cum ar fi fost daca...Mi se intampla uneori sa ma trezesc cu mainile mai jos de piept, simtindu-mi sucul fierbinte, si retraind clipe de placere...
”Je ne regrette rien”
Vreau sa-mi tatuez chestia asta pe spate. Si daca cu ”never-ul” de pe degetul inelar nu am fost prea convinsa, cu asta sunt...Si asta pentru ca...
”Prezentul este un viitor trecut. Refuz sa mai traiesc in trecut, pentru ca uit de prezent si nu mai vreau sa ma amagesc cu sperante de viitor, din acelasi considerent. Stii cum zice spaniolul: Disfruta el presente...Si asta vreau sa fac...”
In momentul de fata cred ca iubesc...in felul meu desigur. Dani ma face foarte fericita atunci cand e alaturi de mine. Isi doreste un viitor alaturi de mine, o familie. Am decis sa ne despartim de cateva ori, dar de fiecare data ne-am impacat, ultima data la initiativa mea. Si am ales asta pentru ca imi simteam sufletul gol, stiind ca el nu mai e al meu. Dupa impacare starea mea generala s-a schimbat semnificativ, simtindu-ma mai linistita. Si asta nu poate fi decat o dovada ca il iubesc, asta desi m-a dezamagit enorm in ultimul timp. Constiinta mea e in stand by. Urmareste cu atentie tot ceea ce se intampla si nu spune nimic. Mi-e frica de momentul in care se va trezi. Presimt o cearta de proportii...
Dar pana atunci lupt in continuare pentru fericirea si ambitiile mele...si nu vreau sa regret nimic...
luni, 23 februarie 2015
Ce ramane?
Toata lupta asta pe care o duc, tot zbuciumul, toata zarva asta, toate sunt in van. Nimic din ce poate fi nu este sigur. Totul este relativ. Sigur este ceea ce ramane. Ce faci acum si va fi trecut. Si tot ceea ce ramane este doar material. Cuvantul se uita, sentimentul dispare, lacrimile se transforma intr-un ocean care secatuieste de fiecare data cand iti stergi mucii. Si nu ramane nimic...nici macar amintirea acelei clipe, pentru ca vor veni altele si altele care ii vor lua locul.
Si atunci care este scopul?
Sa supravietuiesc!
Sa fiu fericita!
Sa am!
Sa pot!
Cum?
Prin toate mijloacele posibile...
Constiinta mea si-a schimbat viziunea. Nu se mai multumeste cu nici un fel de cale de mijloc, compromis sau sacrificiu. Constiinta mea este egoista si ma vrea fericita. Prin orice mijloc. Atat! Fericita! Si nu doar pentru moment, ci pe termen lung. Tocmai de aceea ma indeamna sa recurg la decizii drastice, pe care pana nu de mult nu le-as fi luat. Sunt in masura acum sa pot sa renunt la oricine, dar si sa am pe oricine. Nimeni nu mai este invincibil. Pot sa am tot ceea ce vreau. Iubire, flori, inimioare, fluturi. Toate acestea, in timp dispar, si in cele din urma nu ma aleg decat cu lacrimi si suferinta, care si ele dispar, undeva in cufarul prafuit al trecutului, facandu-ma sa ma trezesc de fiecare data cu nimic.
Si daca pana acum nu stiam ce vreau de la viata, astazi mi-am dat raspunsul.
Scurt si la obiect pe lista mea sunt urmatoarele: un copil, o casa si o masina. Acestea m-ar face fericita. Barbatul este optional. Pentru ca pot sa am oricand unul, de orice statut social sau financiar si nu ma incanta ideea de unul anume. Nu vreau betivi!!!Mi-e scarba!!! Nu vreau copii adulti pe care sa ii cresc. Nu vreau pumni, manipulare, explicatii, anchete, telefoane urmarite.
Cineva m-a intrebat cum stau cu dragostea. I-am raspuns ca foarte bine. In perioada asta ma iubesc atat de mult...Si fiindca ma iubesc vreau sa fiu fericita si vreau...liniste...Vreau sa fiu lasata in pace sa-mi ating scopul...
Pentru ca pana mor, tot ce ramane...sunt eu! Si asta e sigur!
Si atunci care este scopul?
Sa supravietuiesc!
Sa fiu fericita!
Sa am!
Sa pot!
Cum?
Prin toate mijloacele posibile...
Constiinta mea si-a schimbat viziunea. Nu se mai multumeste cu nici un fel de cale de mijloc, compromis sau sacrificiu. Constiinta mea este egoista si ma vrea fericita. Prin orice mijloc. Atat! Fericita! Si nu doar pentru moment, ci pe termen lung. Tocmai de aceea ma indeamna sa recurg la decizii drastice, pe care pana nu de mult nu le-as fi luat. Sunt in masura acum sa pot sa renunt la oricine, dar si sa am pe oricine. Nimeni nu mai este invincibil. Pot sa am tot ceea ce vreau. Iubire, flori, inimioare, fluturi. Toate acestea, in timp dispar, si in cele din urma nu ma aleg decat cu lacrimi si suferinta, care si ele dispar, undeva in cufarul prafuit al trecutului, facandu-ma sa ma trezesc de fiecare data cu nimic.
Si daca pana acum nu stiam ce vreau de la viata, astazi mi-am dat raspunsul.
Scurt si la obiect pe lista mea sunt urmatoarele: un copil, o casa si o masina. Acestea m-ar face fericita. Barbatul este optional. Pentru ca pot sa am oricand unul, de orice statut social sau financiar si nu ma incanta ideea de unul anume. Nu vreau betivi!!!Mi-e scarba!!! Nu vreau copii adulti pe care sa ii cresc. Nu vreau pumni, manipulare, explicatii, anchete, telefoane urmarite.
Cineva m-a intrebat cum stau cu dragostea. I-am raspuns ca foarte bine. In perioada asta ma iubesc atat de mult...Si fiindca ma iubesc vreau sa fiu fericita si vreau...liniste...Vreau sa fiu lasata in pace sa-mi ating scopul...
Pentru ca pana mor, tot ce ramane...sunt eu! Si asta e sigur!
joi, 5 februarie 2015
Ce e iubirea?
Dupa o conversatie telefonica in care mi s-a zis din nou ”te iubesc-ul” acela care imi fulgera pana in degetele picioarelor corpul, am avut o revelatie. Ce este iubirea? Si de aici mi-a venit ideea sa cer pareri in stanga si in dreapta, dand nastere unui soi de quiz, fara prea mare succes insa, dar care m-a facut din nou sa realizez cat de frumos este sa fim atat de diferiti...
”Iubirea este cea mai puternica forta din univers, care te face sa devii azi mai mult decat erai ieri, si sa oferi lumii ceea ce ai de oferit, fara sa accepti nimic in schimb...”
”Iubirea este un amalgam de sentimente foarte placute care te fac sa te simti cineva (cel mai frumos om, cel mai cel), care iti da acel click de bucurie si impuls de a merge inainte si de a trece peste obstacolele vietii...”
”Iubirea este atunci cand pentru cineva ai fi gata sa renunti la stilul tau de viata pentru a-i face pe plac. Sa-ti asumi orice pentru persoana de langa tine. Sa ai rabdare cat un munte. Sa plangi. Sa te bucuri. Sa-ti pese. Gandurile tale si deciziile sa fie in concordanta cu ateptarile ei.”
”Iubirea este totul si nimic. Este ceva ce simti, nu ceva ce povestesti. Eu stiu ce e pentru mine, dar raspunsul meu nu mai are nici o valoare. E dorinta de a-ti saruta parteneul dimineata cand te trezesti, chiar daca stii ca ii pute maxim gura...Si tine mai mult de defecte, nu de dragalasenii si siroposenii. Cand totul e bine nu e iubire. E placere. Cand e rau si cu toate astea mai exista doi, atunci e iubire. Nu e nici un sentiment de gol in stomac. Ala il ai si atunci cand mergi cu masina si iti taie cineva calea...sau calci in gol.”
”El amor es respeto entre dos personas que se aman y comparten intereses en comun para compartir una vida juntos”
”Iubirea este de mai multe feluri. Spre exemplu eu m-am despartit de Andreea, tocmai din cauza faptului ca am impresia ca merita mai mult...”
”Iubirea e chimie, baby...”
”Iubirea e de mai multe feluri (altul)...Depinde fata de cine simti. Iubirea este diferita de la persoana la persoana”
...Si acum vreau sa spun ceea ce cred eu...
Iubirea este un sentiment profund pe care il simti fata de o persoana pentru care ai fii dispus sa faci orice, numai pentru a-l stii fericit. Cand eram mica ma tot imaginam in fata a celor mai importante cinci perosane din viata mea, si pusa sa aleg una, pe care o iubesc cel mai mult, cu conditia ca ceilalti sa moara. Plangeam de fiecare data cand ma gandeam la asta pentru ca sufletul meu era impartit in atatea parti in mod egal. Cateodata ma uimesc cum reusesc sa iubesc atatea persoane in acelasi timp. Uneori tind sa cred ca sunt superficiala in alegerile pe care le fac, dar nu regret pentru ca pot spune ca nu imi place sa...urasc. Si atunci aleg sa iubesc. Iubesc poate mai mult decat ”trebuie” si asta ma oboseste teribil. Ma impart in atatea parti. (oare exista o unitate de masura a iubirii???). Fiecare persoana din anturajul meu merita o parte din sufletul meu...
Iubirea in contextul unei relatii intre doi oameni de sex opus difera de iubirea pe care o porti pentru orice alta persoana. Este contopire de suflete si trupuri intr-unul singur, alcatuind intregul. Iubirea este o bula de sapun pe care o simt in piept de fiecare data cand sunt sarutata sau luata in brate de acela. Acea bula se sparge si varsa magma calda care ma face sa simt ca imi este sufetul mangaiat. E cuib de fluturi colorati, care la fiecare atingere, ies si isi lovesc violent aripile de peretii stomacului, dand nastere valurilor de emotie, care ma fac uneori sa-mi vina sa plang de fericire. E ca o dimineata insorita de mai, in care miroase a vara si a apa sarata de mare...Iubirea este un strop de ploaie ce aluneca usor printre perii fini ai frunzelor de floare, este ciripit de pasari si zumzet de albine, este liniste deplina in care sufletul vibreaza...
...Iubirea este totul...sau nimic (nu si...).
”Iubirea este cea mai puternica forta din univers, care te face sa devii azi mai mult decat erai ieri, si sa oferi lumii ceea ce ai de oferit, fara sa accepti nimic in schimb...”
”Iubirea este un amalgam de sentimente foarte placute care te fac sa te simti cineva (cel mai frumos om, cel mai cel), care iti da acel click de bucurie si impuls de a merge inainte si de a trece peste obstacolele vietii...”
”Iubirea este atunci cand pentru cineva ai fi gata sa renunti la stilul tau de viata pentru a-i face pe plac. Sa-ti asumi orice pentru persoana de langa tine. Sa ai rabdare cat un munte. Sa plangi. Sa te bucuri. Sa-ti pese. Gandurile tale si deciziile sa fie in concordanta cu ateptarile ei.”
”Iubirea este totul si nimic. Este ceva ce simti, nu ceva ce povestesti. Eu stiu ce e pentru mine, dar raspunsul meu nu mai are nici o valoare. E dorinta de a-ti saruta parteneul dimineata cand te trezesti, chiar daca stii ca ii pute maxim gura...Si tine mai mult de defecte, nu de dragalasenii si siroposenii. Cand totul e bine nu e iubire. E placere. Cand e rau si cu toate astea mai exista doi, atunci e iubire. Nu e nici un sentiment de gol in stomac. Ala il ai si atunci cand mergi cu masina si iti taie cineva calea...sau calci in gol.”
”El amor es respeto entre dos personas que se aman y comparten intereses en comun para compartir una vida juntos”
”Iubirea este de mai multe feluri. Spre exemplu eu m-am despartit de Andreea, tocmai din cauza faptului ca am impresia ca merita mai mult...”
”Iubirea e chimie, baby...”
”Iubirea e de mai multe feluri (altul)...Depinde fata de cine simti. Iubirea este diferita de la persoana la persoana”
...Si acum vreau sa spun ceea ce cred eu...
Iubirea este un sentiment profund pe care il simti fata de o persoana pentru care ai fii dispus sa faci orice, numai pentru a-l stii fericit. Cand eram mica ma tot imaginam in fata a celor mai importante cinci perosane din viata mea, si pusa sa aleg una, pe care o iubesc cel mai mult, cu conditia ca ceilalti sa moara. Plangeam de fiecare data cand ma gandeam la asta pentru ca sufletul meu era impartit in atatea parti in mod egal. Cateodata ma uimesc cum reusesc sa iubesc atatea persoane in acelasi timp. Uneori tind sa cred ca sunt superficiala in alegerile pe care le fac, dar nu regret pentru ca pot spune ca nu imi place sa...urasc. Si atunci aleg sa iubesc. Iubesc poate mai mult decat ”trebuie” si asta ma oboseste teribil. Ma impart in atatea parti. (oare exista o unitate de masura a iubirii???). Fiecare persoana din anturajul meu merita o parte din sufletul meu...
Iubirea in contextul unei relatii intre doi oameni de sex opus difera de iubirea pe care o porti pentru orice alta persoana. Este contopire de suflete si trupuri intr-unul singur, alcatuind intregul. Iubirea este o bula de sapun pe care o simt in piept de fiecare data cand sunt sarutata sau luata in brate de acela. Acea bula se sparge si varsa magma calda care ma face sa simt ca imi este sufetul mangaiat. E cuib de fluturi colorati, care la fiecare atingere, ies si isi lovesc violent aripile de peretii stomacului, dand nastere valurilor de emotie, care ma fac uneori sa-mi vina sa plang de fericire. E ca o dimineata insorita de mai, in care miroase a vara si a apa sarata de mare...Iubirea este un strop de ploaie ce aluneca usor printre perii fini ai frunzelor de floare, este ciripit de pasari si zumzet de albine, este liniste deplina in care sufletul vibreaza...
...Iubirea este totul...sau nimic (nu si...).
marți, 20 ianuarie 2015
Ce-mi trebuie mie?
Oare ce iti poti dori mai mult de la un barbat, decat sa te iubeasca si sa stii ca ar fi in stare sa faca orice pentru tine? Oare ce iti poti dori mai mult, stiind ca se pricepe la orice treaba gospodareasca si are talente ascunse pe care le descoperi, impreuna cu el, cu fiecare zi ce trece? Oare iti trebuie mai mult de atat, stiind ca ai deja totul?...m-am intrebat retoric zilele trecute gandindu-ma la Dani.
”Te rog din suflet gandeste-te bine la ce iti doresti. In ceea ce ma priveste stii bine: te iubesc! Stiu ca sentimentul este reciproc, dar nu crezi in noi ca un cuplu. Vrei sa fim prieteni. Ne impacam mai bine asa, vorbim mai des si mai mult la telefon decat daca am fi impreuna. Ne potrivim din multe puncte de vedere, dar totusi refuzi sa vrei sa mai incercam o data. Eu nu te pot astepta la infinit. In felul acesta nu ma pot implica in alta relatie, pentru ca sper, cu fiecare discutie pe care o avem, ca sansele cresc. Ma amagesc mult, motiv pentru care te rog din suflet sa ma lasi in pace. Exista posibilitatea sa te contactez eu. Nu-mi mai raspunde. Ai puterea sa nu o mai faci si sa ma lasi in pace. Da-i voie altui barbat sa se bucure si sa aprecieze persoana mea asa cum tu nu sti.” ii spun lui Raul - sper, intr-o ultima discutie..
La fel ca si lui Edy, imi place statutul de ”persoana singura”. Nu ma pot imagina inca, trezindu-ma dimineata pentru un barbat, facandu-i pachetelul, spalandu-i chilotii, asteptandu-l acasa de la lucru, dand explicatii sau gestionandu-mi faptele dupa criteriul ”nu pot ca-s luata”. Nu sunt pregatita sa impart cheltuielile, tot mereu inegal, cu o alta persoana cu care sa convietuiesc. Nu pot sa-mi las spatiul invadat, decat temporar, pentru ca astfel s-ar schimba pana si mirosul, cu care atat de mult m-am obisnuit, si care imi intra cu putere in nari cand intru in casa, facandu-ma sa ma simt...acasa. Mi-e teama de un strain. Imi doresc un copil, dar nu il pot avea accidental. Nu sunt pregatita acum, si nici nu cred ca voi fi prea curand, sa devin mama. Vreau sa ma (mai) bucur de libertate, si sa am timp sa ma gandesc ca o relatie nu inseamna privarea de la ea, asa cum am simtit timp de sapte ani jumate. Vreau sa nu fac aceeasi greseala ca prietena mea, care vrea sa divorteze dupa aproape trei ani de casnicie, pe motiv ca s-a saturat de atatea compromisuri...
- Spune tu! Ce-mi trebuie mie?
- Tu si Edy sunteti niste persoane puternice, si mult prea pretentioase. Tu esti o femeie frumoasa si tanara, care va cunoaste implinirea la treizeci de ani. Numai dupa aceea vei stii cu adevarat ce iti doresti. Ca si lui Edy, voua va trebuie o persoana care sa va domine si asta in ciuda asteptarilor. Iti place sa ai lanaga tine o persoana inferioara tie, dar nu vei accepta asta toata viata. Iti place sa conduci, dar ai momente cand simti nevoia sa te poti lasa cu totul in ”bratele” altui barbat. Ai nevoie de provocari pentru ca altfel de plictisesti. Numai un barbat superior tie, ar putea face asta. Iti place si iti va placea intotdeauna sa fii didactica si autodidactica, dar gandeste-te ca de fiecare data ai reusit cand ai avut concurenta...
Ce cred eu ca-mi trebuie mie acum?
Sa plec...
”Te rog din suflet gandeste-te bine la ce iti doresti. In ceea ce ma priveste stii bine: te iubesc! Stiu ca sentimentul este reciproc, dar nu crezi in noi ca un cuplu. Vrei sa fim prieteni. Ne impacam mai bine asa, vorbim mai des si mai mult la telefon decat daca am fi impreuna. Ne potrivim din multe puncte de vedere, dar totusi refuzi sa vrei sa mai incercam o data. Eu nu te pot astepta la infinit. In felul acesta nu ma pot implica in alta relatie, pentru ca sper, cu fiecare discutie pe care o avem, ca sansele cresc. Ma amagesc mult, motiv pentru care te rog din suflet sa ma lasi in pace. Exista posibilitatea sa te contactez eu. Nu-mi mai raspunde. Ai puterea sa nu o mai faci si sa ma lasi in pace. Da-i voie altui barbat sa se bucure si sa aprecieze persoana mea asa cum tu nu sti.” ii spun lui Raul - sper, intr-o ultima discutie..
La fel ca si lui Edy, imi place statutul de ”persoana singura”. Nu ma pot imagina inca, trezindu-ma dimineata pentru un barbat, facandu-i pachetelul, spalandu-i chilotii, asteptandu-l acasa de la lucru, dand explicatii sau gestionandu-mi faptele dupa criteriul ”nu pot ca-s luata”. Nu sunt pregatita sa impart cheltuielile, tot mereu inegal, cu o alta persoana cu care sa convietuiesc. Nu pot sa-mi las spatiul invadat, decat temporar, pentru ca astfel s-ar schimba pana si mirosul, cu care atat de mult m-am obisnuit, si care imi intra cu putere in nari cand intru in casa, facandu-ma sa ma simt...acasa. Mi-e teama de un strain. Imi doresc un copil, dar nu il pot avea accidental. Nu sunt pregatita acum, si nici nu cred ca voi fi prea curand, sa devin mama. Vreau sa ma (mai) bucur de libertate, si sa am timp sa ma gandesc ca o relatie nu inseamna privarea de la ea, asa cum am simtit timp de sapte ani jumate. Vreau sa nu fac aceeasi greseala ca prietena mea, care vrea sa divorteze dupa aproape trei ani de casnicie, pe motiv ca s-a saturat de atatea compromisuri...
- Spune tu! Ce-mi trebuie mie?
- Tu si Edy sunteti niste persoane puternice, si mult prea pretentioase. Tu esti o femeie frumoasa si tanara, care va cunoaste implinirea la treizeci de ani. Numai dupa aceea vei stii cu adevarat ce iti doresti. Ca si lui Edy, voua va trebuie o persoana care sa va domine si asta in ciuda asteptarilor. Iti place sa ai lanaga tine o persoana inferioara tie, dar nu vei accepta asta toata viata. Iti place sa conduci, dar ai momente cand simti nevoia sa te poti lasa cu totul in ”bratele” altui barbat. Ai nevoie de provocari pentru ca altfel de plictisesti. Numai un barbat superior tie, ar putea face asta. Iti place si iti va placea intotdeauna sa fii didactica si autodidactica, dar gandeste-te ca de fiecare data ai reusit cand ai avut concurenta...
Ce cred eu ca-mi trebuie mie acum?
Sa plec...
miercuri, 14 ianuarie 2015
Bine fara rau
Daca as putea sa fiu rea, dar buna as avea foarte multe de castigat. In ultima perioada am incercat, dar constiinta realmente nu ma lasa. Nu pot sa fac bine stiind ca in acelasi timp fac rau. Nu pot sa stiu ca cel de langa mine desi e bine e asa doar...temporar si ca de fapt ”bunatatea” mea este de fapt un...interes.
Am renuntat de mult sa mai fiu...Rubi. Am renuntat o data cu una din cele mai mari lovituri peste fata pe care viata ar fi putut sa mi-o dea. De atunci mi-am propus sa nu-mi mai urmaresc doar propriul interes si sa invat sa fac bine neconditionat si fara sa-mi ceara cineva in mod expres asta. Anul trecut insa, am descoperit ca toate aceste lucruri frumoase sunt de fapt o utopie. Nimeni nu imi va face vreodata statuie ca am daruit neconditionat, ca am fost aproape de cineva in momente grele, ca mi-a fost mila si ca de multe ori am trecut cu vederea unele greseli imperdonabile poate. Ma asteptam deseori la un simplu multumesc. Vroiam sa fiu rasplatita uneori. Nu am primit nimic din toate acestea. Pe de alta parte cred ca Dumnezeu nu e tigan si ca El vede tot, urmand ca fiecare fapta sau vorba sa aiba consecintele ei la momentul oportun...De aici poate senzatia de ciclicitate pe care o am uneori...
Pentru mine anul 2014 a fost anul cunoasterii in care mi-am permis orice. Uneori ma simteam datoare fata de cineva care ma scotea la masa si il rasplateam de fiecare data cum stiu eu mai bine...Anul asta in schimb este anul castigului, an in care stiu prea bine cine sunt, stiu ce calitati am si ce pot sa ofer, an in care in sfarsit stiu ca pentru mine cea mai importanta persoana sunt eu, pe locul doi eu, si undeva acolo, pe locul trei...tot eu. Pentru ca la urma urmei totul tine de alegeri. Eu nu oblig pe nimeni sa faca ceva pentru mine. Fiecare face ce simte sau ce crede de cuviinta. Daca cuiva ii face placere sa ma aiba in preajma lui intr-un anumit context, eu nu sunt obligata de nimeni sa ii intorc serviciul inapoi. Asta ma face insa sa ma simt o profitoare, care face bine cu rau...dar nu cu rautate...
Nimeni nu ma intelege si doar cativa incearca... Dupa despartirea de Gabi eu m-am trezit singura atat fizic cat si emotional. Aveam nevoie de atentie si o cautam peste tot. Aveam nevoie de convingeri si nu era suficienta una, vroiam sa stiu asta de pretutindeni. Dupa despartirea de Gabi am ramas goala, dezbracata de tot ceea ce stiam ca am mai de valoare: stima de sine. Legata la ochi am fost lasata goala in mijlocul pustietatii desertice a junglei in care traim. Cand mi-am descoperit ochii am avut un soc a ceea ce realmente exista. M-am trezit ca dintr-o betie crancena cu dureri de cap si o sete teribila. M-am frecat la ochii lipiti de mucii melcilor ce mi-au strabatut agale pana si sufletul, lasand in urma lor o dara stralucitoare, dar lipicioasa a dragostei. Ma simteam amortita de neputinta, iar mainile mele se indreptau spre cer implorand indurare timpului pe care-l vroiam inapoi. Incepuse sa ploua...Ploua atat pe mine cat si in mine, inundandu-ma parca in lacrimile cerului. Fiecare strop imi biciuia parca pielea prea arsa de soare. Cu fiecare strop simteam insa ca ma curat de un trecut indelung, amagitor, care mi-a pacalit existenta. Nu aveam vlaga sa merg sau sa cer ceva si tot ceea ce primeam luam ca atare considerand ca doar atata merit. Inghiteam cu lacomie din paine uscata, hranindu-ma cu fiecare imbucatura seaca, plina de mucegai, dar eram multumita, fiindca stiam ca doar atata merit...Cu timpul am indraznit sa vreau si altceva, de fiecare data mai mult, mai bun. Am ajuns acum sa-mi permit caviarul negru si sa-l pot cumpara eu...nu el pe mine. Nu am sa uit niciodata in schimb motivul pentru care a trebuit sa pornesc de jos, de la painea cu mucegai, de aceea vreau sa nu mai ajung acolo. E greu...Mi-a luat mai bine de un an...Multi spun ca ma inteleg dar prea putini intr-adevar o fac.
Nu mai cred in dragoste sau in vise planuite in doi, caci de fiecare data acestea te fac sa ajungi sa fii mancat de melci...Vreau insa sa ofer bine...vreau sa ofer dragoste, sa ofer placeri. Acum nu ma mai multumesc doar cu un multumesc. Vreau sa fie valorificat ceea ce dau. Pentru ca stiu ca binele este o sursa epuizabila, pe cand raul nu se va termina niciodata...
Am renuntat de mult sa mai fiu...Rubi. Am renuntat o data cu una din cele mai mari lovituri peste fata pe care viata ar fi putut sa mi-o dea. De atunci mi-am propus sa nu-mi mai urmaresc doar propriul interes si sa invat sa fac bine neconditionat si fara sa-mi ceara cineva in mod expres asta. Anul trecut insa, am descoperit ca toate aceste lucruri frumoase sunt de fapt o utopie. Nimeni nu imi va face vreodata statuie ca am daruit neconditionat, ca am fost aproape de cineva in momente grele, ca mi-a fost mila si ca de multe ori am trecut cu vederea unele greseli imperdonabile poate. Ma asteptam deseori la un simplu multumesc. Vroiam sa fiu rasplatita uneori. Nu am primit nimic din toate acestea. Pe de alta parte cred ca Dumnezeu nu e tigan si ca El vede tot, urmand ca fiecare fapta sau vorba sa aiba consecintele ei la momentul oportun...De aici poate senzatia de ciclicitate pe care o am uneori...
Pentru mine anul 2014 a fost anul cunoasterii in care mi-am permis orice. Uneori ma simteam datoare fata de cineva care ma scotea la masa si il rasplateam de fiecare data cum stiu eu mai bine...Anul asta in schimb este anul castigului, an in care stiu prea bine cine sunt, stiu ce calitati am si ce pot sa ofer, an in care in sfarsit stiu ca pentru mine cea mai importanta persoana sunt eu, pe locul doi eu, si undeva acolo, pe locul trei...tot eu. Pentru ca la urma urmei totul tine de alegeri. Eu nu oblig pe nimeni sa faca ceva pentru mine. Fiecare face ce simte sau ce crede de cuviinta. Daca cuiva ii face placere sa ma aiba in preajma lui intr-un anumit context, eu nu sunt obligata de nimeni sa ii intorc serviciul inapoi. Asta ma face insa sa ma simt o profitoare, care face bine cu rau...dar nu cu rautate...
Nimeni nu ma intelege si doar cativa incearca... Dupa despartirea de Gabi eu m-am trezit singura atat fizic cat si emotional. Aveam nevoie de atentie si o cautam peste tot. Aveam nevoie de convingeri si nu era suficienta una, vroiam sa stiu asta de pretutindeni. Dupa despartirea de Gabi am ramas goala, dezbracata de tot ceea ce stiam ca am mai de valoare: stima de sine. Legata la ochi am fost lasata goala in mijlocul pustietatii desertice a junglei in care traim. Cand mi-am descoperit ochii am avut un soc a ceea ce realmente exista. M-am trezit ca dintr-o betie crancena cu dureri de cap si o sete teribila. M-am frecat la ochii lipiti de mucii melcilor ce mi-au strabatut agale pana si sufletul, lasand in urma lor o dara stralucitoare, dar lipicioasa a dragostei. Ma simteam amortita de neputinta, iar mainile mele se indreptau spre cer implorand indurare timpului pe care-l vroiam inapoi. Incepuse sa ploua...Ploua atat pe mine cat si in mine, inundandu-ma parca in lacrimile cerului. Fiecare strop imi biciuia parca pielea prea arsa de soare. Cu fiecare strop simteam insa ca ma curat de un trecut indelung, amagitor, care mi-a pacalit existenta. Nu aveam vlaga sa merg sau sa cer ceva si tot ceea ce primeam luam ca atare considerand ca doar atata merit. Inghiteam cu lacomie din paine uscata, hranindu-ma cu fiecare imbucatura seaca, plina de mucegai, dar eram multumita, fiindca stiam ca doar atata merit...Cu timpul am indraznit sa vreau si altceva, de fiecare data mai mult, mai bun. Am ajuns acum sa-mi permit caviarul negru si sa-l pot cumpara eu...nu el pe mine. Nu am sa uit niciodata in schimb motivul pentru care a trebuit sa pornesc de jos, de la painea cu mucegai, de aceea vreau sa nu mai ajung acolo. E greu...Mi-a luat mai bine de un an...Multi spun ca ma inteleg dar prea putini intr-adevar o fac.
Nu mai cred in dragoste sau in vise planuite in doi, caci de fiecare data acestea te fac sa ajungi sa fii mancat de melci...Vreau insa sa ofer bine...vreau sa ofer dragoste, sa ofer placeri. Acum nu ma mai multumesc doar cu un multumesc. Vreau sa fie valorificat ceea ce dau. Pentru ca stiu ca binele este o sursa epuizabila, pe cand raul nu se va termina niciodata...
joi, 8 ianuarie 2015
Lasa-ma!!!
Cum iti poti tu explica rautatea oamenilor din jur? Cum iti poti explica cum caracteristici neinsemnate ca orgoliul, ranchiuna sau mandria pot fi mai puternice ca iubirea sau prietenia? De ce lumea nu mai iubeste? De ce nu isi calca pe orgoliu ca sa traiasca? De ce lumea se lasa manipulata? De ce lumea doarme? De ce nu constientizeaza timpul si valoarea lui? De ce sunt oameni care apreciaza un lucru doar atunci cand nu-l mai au? De ce atata minciuna? De ce atatea masti? Unde e autenticitatea? Unde este verticalitatea cu care iti poti asuma autenticitatea? Simt uneori ca sunt inconjurata de cadavre umblatoare...oamenii nu sunt vii...supravietuiesc, dar uita sa traiasca. Mint si se mint de teama esecului, Mint si se mint pentru ca le place imaginea pe care o fac...dar uita sa fie sinceri cu imaginea din oglinda. Nu se intreaba nimic fiindca le este frica de raspunsuri. Si atunci zilele trec, trec anii si chiar daca cunosc alti oameni sau trec prin diverse si alte experiente...unii oameni raman saraci. Unii uita de trecut blamandu-l deseori, dar uita de amintiri frumoase si de faptul ca trecutul este cel ce-l face pe om sa fie ceea ce e azi. Iar ceea ce este, nu imbunatateste, uitand ca de fapt prezentul e un viitor trecut. Banii ne fac sa fim asa...As da toti banii mei pe care ii mai am pentru cateva clipe de fericire deplina, autentica, alaturi de tine...
Visez ca dansez alaturi de fantomele trecutului meu, imbracate in albul safiriu al vestmintelor de voal al clipelor ce-au fost. Sunt intr-un vals continuu ce-mi basica talpile Si-mi secatuieste mintea cu acelasi pas monoton. Imi tremura carnea la fiecare reverenta in fata umbrelor ce-au fost la un moment dat profesori asprii ai existentei mele. Sunt pusa la zid de-un calau demonic, care ma biciuieste cu sfori ude de-atatea lacrimi ce-au fost. Imi rupe si sufletul din care curge agale sangele propriu, rosu de-amor. Lipsita de puteri sunt violata de ciudatele stihii care ma consuma cu lacomie din dinauntru...
Si ma trezesc...
La mine-n pat, in camera mea, in viata mea. Sunt singura. Din nou. Ca de obicei. Vreau sa fiu cu cineva cu care sa pregatesc micul dejun in dimineti insorite de duminica. Dar vreau sa fiu singura...pentru ca astfel ar putea fi duminica in fiecare zi. Vreau sa fiu cu cineva cu care sa lenevesc pana la amiaz. Vreau sa fiu singura sa astept amiazul pentru a lenevi. Vreau pe cineva care sa ma priveasca cand dorm, dar prefer singuratatea pentru ca pot sa dorm...mai mult.
Lasa-ma iubire singura si nu ma forta sa nu-mi mai placa asa...
Te rog eu lasa-ma!!!
Lasa-ma...sa-mi fie dor de tine!!!
Visez ca dansez alaturi de fantomele trecutului meu, imbracate in albul safiriu al vestmintelor de voal al clipelor ce-au fost. Sunt intr-un vals continuu ce-mi basica talpile Si-mi secatuieste mintea cu acelasi pas monoton. Imi tremura carnea la fiecare reverenta in fata umbrelor ce-au fost la un moment dat profesori asprii ai existentei mele. Sunt pusa la zid de-un calau demonic, care ma biciuieste cu sfori ude de-atatea lacrimi ce-au fost. Imi rupe si sufletul din care curge agale sangele propriu, rosu de-amor. Lipsita de puteri sunt violata de ciudatele stihii care ma consuma cu lacomie din dinauntru...
Si ma trezesc...
La mine-n pat, in camera mea, in viata mea. Sunt singura. Din nou. Ca de obicei. Vreau sa fiu cu cineva cu care sa pregatesc micul dejun in dimineti insorite de duminica. Dar vreau sa fiu singura...pentru ca astfel ar putea fi duminica in fiecare zi. Vreau sa fiu cu cineva cu care sa lenevesc pana la amiaz. Vreau sa fiu singura sa astept amiazul pentru a lenevi. Vreau pe cineva care sa ma priveasca cand dorm, dar prefer singuratatea pentru ca pot sa dorm...mai mult.
Lasa-ma iubire singura si nu ma forta sa nu-mi mai placa asa...
Te rog eu lasa-ma!!!
Lasa-ma...sa-mi fie dor de tine!!!
duminică, 4 ianuarie 2015
De ce plangi???
Plangeam in hohote cand Doru intra in casa grabit, se descalta si imi ia fata in maini...
- De ce plangi??? ma intreaba.
- Plang pentru ca nu stiu ce a putut sa-mi faca omul asta...nu-mi explic...In ultima saptamana nu am avut timp sa ma gandesc la nimic...Am trait si atat. Nu m-am mai gandit la Raul...Iti dai seama? Omul asta a reusit sa ma faca sa il uit pe Raul mai repede decat as fi crezut ca vreodata, in vreun fel, cineva sau ceva o va putea face...
Raul a asteptat un semn de la mine...A postat pe facebook chiar in ultima zi a anului: ”who.s gonna be the lucky nr 22?” Vazand asta m-am gandit la postarea mea cu barbatii anului ce a trecut, care au fost exact 21. Postarea lui mi-a dat fiori reci pe sira spinarii si ma ofticam ca in noaptea dintre ani, la munca fiind, eu nu aveam numarul lui ca sa il pot suna. De la ora trei noaptea pana dimineata am lucrat intr-o stare permanenta de agitatie. La cinci si jumatate primesc un mesaj:
”Nu stiu daca o sa primesti mesajul meu, dar o sa ti-l trimit oricum. In anul care deja a venit, iti doresc sa ai parte de multa multa sanatate, de fericire si de tot ce iti doresti in plan profesional.Imi doresc din suflet ca lista ta de rezolutii pentru anul care vine, sa fie plina de bife la sfarsit, si sa iti indeplinesti toate visele. Cu drag, pentru un an mai bun.”
Stiam numarul lui de telefon...dar ii raspund sec: ”cine esti?”
”Inteleg ca nu vrei sa mai auzi de mine, dar poti doar sa ignori mesajul daca nu te incanta.”
In continuare fac pe proasta: ”No bine! Mersi la fel pentru urare...dar pe bune ca nu stiu cine esti. Nu am numarul in agenda si eu nu retin numere de telefon”
”Raul”
”Aaaa...ok...cititorul meu fidel...22 va fi un norocos...Multumesc pentru urare!!!Si tie, numai bine!!!
”Cititorul tau fidel? Statusul meu referitor la 22 nu are nici o legatura cu faimosul tau nr.22. Am numarat cu cate femei am facut sex si la mine sunt 21, asa ca nu stiu care e a 22-a. Nici o legatura care se repeta des in viata ta”
”Ce coincidenta teribila”...ii spun. ”Ca sa vezi...” - imi raspunde...Si ii dau pace...Nu avea nici un rost sa mai spun nimic. A asteptat pana la cinci jumatate sa imi scrie un mesaj cu speranta ca nu ma voi putea abtine (ca de obicei) si ii voi trimite eu. S-a inselat...Am renuntat sa mai fiu mingiuta care il astepta cuminte in colt ca sa se joace cu ea cand are el chef...Am renuntat pe principiul ”cui pe cui se scoate”,dar fara sa imi propun asta. In noaptea in care m-am dus in club, ajunsa in pat, singura, beata, am izbugnit in plans si i l-am cerut lui Dumnezeu inapoi pe Raul. Mi-era teribil de dor de el. Acum nu imi mai trebuie. Dani nu m-a lasat sa am timp fizic ca sa ma (mai) gandesc la el...Astazi a postat pe facebook urmatoarea fraza: ”Cel mai greu lucru e sa nu vorbesti cu persoana cu care erai obisnuit sa vorbesti zilnic” Si da! E al naibii de greu, dar stiu ca obisnuinta are si dezobisnuinta!
...
- Stiu de ce plangi...
- De ce? Il intreb pe Doru cu lacrimi in ochi. De dor, din iubire?
- Nu! De frica...de frica de singuratate...
- De ce plangi??? ma intreaba.
- Plang pentru ca nu stiu ce a putut sa-mi faca omul asta...nu-mi explic...In ultima saptamana nu am avut timp sa ma gandesc la nimic...Am trait si atat. Nu m-am mai gandit la Raul...Iti dai seama? Omul asta a reusit sa ma faca sa il uit pe Raul mai repede decat as fi crezut ca vreodata, in vreun fel, cineva sau ceva o va putea face...
Raul a asteptat un semn de la mine...A postat pe facebook chiar in ultima zi a anului: ”who.s gonna be the lucky nr 22?” Vazand asta m-am gandit la postarea mea cu barbatii anului ce a trecut, care au fost exact 21. Postarea lui mi-a dat fiori reci pe sira spinarii si ma ofticam ca in noaptea dintre ani, la munca fiind, eu nu aveam numarul lui ca sa il pot suna. De la ora trei noaptea pana dimineata am lucrat intr-o stare permanenta de agitatie. La cinci si jumatate primesc un mesaj:
”Nu stiu daca o sa primesti mesajul meu, dar o sa ti-l trimit oricum. In anul care deja a venit, iti doresc sa ai parte de multa multa sanatate, de fericire si de tot ce iti doresti in plan profesional.Imi doresc din suflet ca lista ta de rezolutii pentru anul care vine, sa fie plina de bife la sfarsit, si sa iti indeplinesti toate visele. Cu drag, pentru un an mai bun.”
Stiam numarul lui de telefon...dar ii raspund sec: ”cine esti?”
”Inteleg ca nu vrei sa mai auzi de mine, dar poti doar sa ignori mesajul daca nu te incanta.”
In continuare fac pe proasta: ”No bine! Mersi la fel pentru urare...dar pe bune ca nu stiu cine esti. Nu am numarul in agenda si eu nu retin numere de telefon”
”Raul”
”Aaaa...ok...cititorul meu fidel...22 va fi un norocos...Multumesc pentru urare!!!Si tie, numai bine!!!
”Cititorul tau fidel? Statusul meu referitor la 22 nu are nici o legatura cu faimosul tau nr.22. Am numarat cu cate femei am facut sex si la mine sunt 21, asa ca nu stiu care e a 22-a. Nici o legatura care se repeta des in viata ta”
”Ce coincidenta teribila”...ii spun. ”Ca sa vezi...” - imi raspunde...Si ii dau pace...Nu avea nici un rost sa mai spun nimic. A asteptat pana la cinci jumatate sa imi scrie un mesaj cu speranta ca nu ma voi putea abtine (ca de obicei) si ii voi trimite eu. S-a inselat...Am renuntat sa mai fiu mingiuta care il astepta cuminte in colt ca sa se joace cu ea cand are el chef...Am renuntat pe principiul ”cui pe cui se scoate”,dar fara sa imi propun asta. In noaptea in care m-am dus in club, ajunsa in pat, singura, beata, am izbugnit in plans si i l-am cerut lui Dumnezeu inapoi pe Raul. Mi-era teribil de dor de el. Acum nu imi mai trebuie. Dani nu m-a lasat sa am timp fizic ca sa ma (mai) gandesc la el...Astazi a postat pe facebook urmatoarea fraza: ”Cel mai greu lucru e sa nu vorbesti cu persoana cu care erai obisnuit sa vorbesti zilnic” Si da! E al naibii de greu, dar stiu ca obisnuinta are si dezobisnuinta!
...
- Stiu de ce plangi...
- De ce? Il intreb pe Doru cu lacrimi in ochi. De dor, din iubire?
- Nu! De frica...de frica de singuratate...
Ploua
- Te iubesc!!!
Mi s-au mai spus de atatea ori aceste cuvinte magice...De doua ori insa le-am simtit pana in talpi. O data spuse de Gabi si a doua oara de Dany. Dany este fratele sotiei lui Doru. L-am cunoscut acum o saptamana in prima zi de Craciun. Atunci era beat crita, si de cand m-a vazut isi tot intalnea privirea cu a mea. Se uita la mine si vroia parca sa ma manance. Nu l-am bagat in seama, lasand totul pe seama alcoolului. A doua zi urma sa ma sune. Credeam ca uita si ca trezirea la realitate il va face sa se razgandeasca. A doua zi insa, ne-am intalnit in oras la un vin fiert, ocazie cu care i-am spus sa-si ia gandul de la o relatie intre noi. I-am spus ca daca ne vom desparti, revederile o data cu uniunile familiale ne vor face rau. I-am spus ca fiind mai mic cu un an decat mine si mai scund cu cativa centimetri il face sa nu fie barbatul pe care eu mi-l doresc...Si i-am mai spus de Raul si ca sufletul meu nu este pregatit de o relatie acum, cand aveam nevoie de o perioada sa-mi revin...”Putem fi insa prieteni” si chiar...prieteni din aceia daca si-o mai trag din cand in cand, astfel incat numai noi sa stim. Putem fi ce vrei tu dar numai impreuna nu...Lucrurile au evoluat de atunci normal. Ca si cum discutia pe care am avut-o nu a avut loc...
Intr-o seara in asternuturile mele dupa ce ne-am urat noapte buna, asteptam sa vina somnul, cand in linistea abisala a dormitorului meu, aud soptindu-mi in ceafa... ”Te iubesc!!!”
- De ce? Da-mi trei motive...
- Pentru ca esti frumoasa, desteapta si...foarte frumoasa...
- Scumpul meu, daca as avea Doamne fereste un accident si fizicul meu ar avea de suferit, m-ai mai iubi?
- Da...pentru ca eu simt ca te iubesc mami...!!!Te iubesc pentru felul in care ma simt cand sunt langa tine!
- Eu nu vreau sa te mint. Nu simt acelasi lucru pentru tine. Tin la tine mult, si te respect pentru felul in care te porti cu mine, pentru sufletul tau atat de pur. Dar nu te iubesc si nu cred ca voi putea vreodata...
Am fost impreuna la patinuar, in club, pe partie si ne-am simtit formidabil impreuna. Cand eram in preajma cunoscutilor nu ne afisam ca un cuplu pana in prima zi a anului, cand am fost in vizita la el acasa. Ne-am dus cu sania pe dealul din apropiere si in timp ce urcam amandoi sania, il strang de mana si ii spun: ”Pizda ma-tii!!!...Stii ce inseamna asta?Nu stii vezi? Dar vei afla in curand...” Asa mi-a spus Raul prima data ca ma iubeste. Mi-a placut prea mult ca sa nu fur ideea...Si apoi am petrecut in familie toata seara ca un cuplu normal, sarutandu-ne fara a ne feri de ochii lumii. M-a lasat sa-i conduc masina pana acasa. A dormit la mine si ne-am iubit...Nu! De data asta nu ma refer (neaparat) la sex...Ma refer la faptul ca omul asta a reusit sa-mi ia sufletul in maini si sa-l mangaie. Mi-a luat sufletul de mana si s-au dat in leagan...Au cazut in abis si au plutit...Am trait fiecare moment ca si cum ar fi fost ultima clipa, am trait din plin pentru ca el, in cateva zile urma sa plece...
...
”Cand ti-e dor de mine, spune-mi sa ma uit la soare...fiind acelasi soare noi vom fi mai aproape.
Cand ti-e dor de mine si ploua opreste-te si lasa-te picurat pe fata...sunt lacrimile mele de dor care iti saruta obrajii
Cand ti-e dor de mine si bate vantul, inchide ochii...sunt mangaierile mele...
Cand ti-e dor de mine si nu mai poti, tipa!!!Eu te voi auzi...
Iubesc ploaia, dar cand devine prea uda...renunt...
Iubesc soarele, dar cand devine prea arzator...renunt...
Te iubesc pe tine si...nu vreau vreodata sa renunt...”
Azi a plecat! A plecat pentru cinci saptamani. Cand am intrat in casa m-au napadit lacrimile si am intrebat cu voce tare...”unde esti puiule?”Am pus piesa noastra...si am izbugnit in plans.
Il sun si il intreb cum e vremea...
Ploua...
Mi s-au mai spus de atatea ori aceste cuvinte magice...De doua ori insa le-am simtit pana in talpi. O data spuse de Gabi si a doua oara de Dany. Dany este fratele sotiei lui Doru. L-am cunoscut acum o saptamana in prima zi de Craciun. Atunci era beat crita, si de cand m-a vazut isi tot intalnea privirea cu a mea. Se uita la mine si vroia parca sa ma manance. Nu l-am bagat in seama, lasand totul pe seama alcoolului. A doua zi urma sa ma sune. Credeam ca uita si ca trezirea la realitate il va face sa se razgandeasca. A doua zi insa, ne-am intalnit in oras la un vin fiert, ocazie cu care i-am spus sa-si ia gandul de la o relatie intre noi. I-am spus ca daca ne vom desparti, revederile o data cu uniunile familiale ne vor face rau. I-am spus ca fiind mai mic cu un an decat mine si mai scund cu cativa centimetri il face sa nu fie barbatul pe care eu mi-l doresc...Si i-am mai spus de Raul si ca sufletul meu nu este pregatit de o relatie acum, cand aveam nevoie de o perioada sa-mi revin...”Putem fi insa prieteni” si chiar...prieteni din aceia daca si-o mai trag din cand in cand, astfel incat numai noi sa stim. Putem fi ce vrei tu dar numai impreuna nu...Lucrurile au evoluat de atunci normal. Ca si cum discutia pe care am avut-o nu a avut loc...
Intr-o seara in asternuturile mele dupa ce ne-am urat noapte buna, asteptam sa vina somnul, cand in linistea abisala a dormitorului meu, aud soptindu-mi in ceafa... ”Te iubesc!!!”
- De ce? Da-mi trei motive...
- Pentru ca esti frumoasa, desteapta si...foarte frumoasa...
- Scumpul meu, daca as avea Doamne fereste un accident si fizicul meu ar avea de suferit, m-ai mai iubi?
- Da...pentru ca eu simt ca te iubesc mami...!!!Te iubesc pentru felul in care ma simt cand sunt langa tine!
- Eu nu vreau sa te mint. Nu simt acelasi lucru pentru tine. Tin la tine mult, si te respect pentru felul in care te porti cu mine, pentru sufletul tau atat de pur. Dar nu te iubesc si nu cred ca voi putea vreodata...
Am fost impreuna la patinuar, in club, pe partie si ne-am simtit formidabil impreuna. Cand eram in preajma cunoscutilor nu ne afisam ca un cuplu pana in prima zi a anului, cand am fost in vizita la el acasa. Ne-am dus cu sania pe dealul din apropiere si in timp ce urcam amandoi sania, il strang de mana si ii spun: ”Pizda ma-tii!!!...Stii ce inseamna asta?Nu stii vezi? Dar vei afla in curand...” Asa mi-a spus Raul prima data ca ma iubeste. Mi-a placut prea mult ca sa nu fur ideea...Si apoi am petrecut in familie toata seara ca un cuplu normal, sarutandu-ne fara a ne feri de ochii lumii. M-a lasat sa-i conduc masina pana acasa. A dormit la mine si ne-am iubit...Nu! De data asta nu ma refer (neaparat) la sex...Ma refer la faptul ca omul asta a reusit sa-mi ia sufletul in maini si sa-l mangaie. Mi-a luat sufletul de mana si s-au dat in leagan...Au cazut in abis si au plutit...Am trait fiecare moment ca si cum ar fi fost ultima clipa, am trait din plin pentru ca el, in cateva zile urma sa plece...
...
”Cand ti-e dor de mine, spune-mi sa ma uit la soare...fiind acelasi soare noi vom fi mai aproape.
Cand ti-e dor de mine si ploua opreste-te si lasa-te picurat pe fata...sunt lacrimile mele de dor care iti saruta obrajii
Cand ti-e dor de mine si bate vantul, inchide ochii...sunt mangaierile mele...
Cand ti-e dor de mine si nu mai poti, tipa!!!Eu te voi auzi...
Iubesc ploaia, dar cand devine prea uda...renunt...
Iubesc soarele, dar cand devine prea arzator...renunt...
Te iubesc pe tine si...nu vreau vreodata sa renunt...”
Azi a plecat! A plecat pentru cinci saptamani. Cand am intrat in casa m-au napadit lacrimile si am intrebat cu voce tare...”unde esti puiule?”Am pus piesa noastra...si am izbugnit in plans.
Il sun si il intreb cum e vremea...
Ploua...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)