Cum am plecat

Bagajele mi-erau facute...Le-am facut pentru ca luasem o decizie. El era din ce in ce mai nervos. Ma acuza, imi reprosa zilnic chestii care ma dureau, dar stateam si inghiteam in sec fiecare astfel de galusca fara a riposta...
Intr-o seara mi se facuse pofta de bere. Atat de tare incat nu ma mai puteam concentra la nimic. Am decis sa mergem amandoi la cel mai apropiat magazin ca sa cumparam (din banii mei) o bere. Pe drum ne-am contrazis in legatura cu o manevra de condus si s-a ofensat atat de tare incat la un moment dat a tras pe dreapta a oprit si m-a invitat sa poftesc afara din masina. Trebuia sa ies la naiba sa vad, ma lasa asa imbracata, insarcinata fiind, sa ma intorc pe jos acasa? L-am rugat sa inceteze si in cele din urma a pornit masina. Ajunsi acasa, am gustat doar din spuma berii, dupa care m-am dus in pat. Mi-a spus atunci sa ma decid o data, ca el s-a saturat sa se simta bataia mea de joc. Cand in sfarsit a venit in camera, am incercat sa ii explic calm dorintele si nevoile mele si in lacrimi l-am rugat sa ma inteleaga fiindca decizia si situatia in care eram nu era una tocmai una usoara. Atunci mi-a zis sec sa tac. Nu am vrut si am continuat. In urmatorul moment m-am trezit cu mainile lui inclestate in jurul incheieturilor mainilor mele, strangadu-le tare ca intr-o ranga. M-am smucit, am tipat si dadeam in el cu picioarele, lucru care il enerva si mai tare. Atunci m-a smucit si m-a trantit pe jos spunandu-mi sa ies din casa lui. Si acela a fost momentul cand m-am trezit, cand adrenalina care imi inunda toate venele m-a facut sa spun gata. Si mi-am luat bagajele facute deja, am mai strans dintre lucruri si intr-un sfert de ora eram in hol decisa sa plec cu taxiul la miezul noptii din casa aceea care ma sugruma. In timp ce strangeam, maica-sa se plimba in jurul meu rugandu-ma sa nu plec si implorandu-l pe Dani sa faca ceva sa ma opreasca. El statea intins in pat de parca nimic nu s-ar fi intamplat, fara sa auda ce se intampla in jur. Indiferenta lui m-a inrait si mai mult si de aia fara sa ma uit in spate cu multe bagaje in mana, am plecat. Chemasem deja taxiul care nu ajunsese, dar cu lacrimi in ochi si cu durere in suflet si in maini, trageam cu furie troller-ul pe pietrele ulitei de tara, uitandu-ma numai in fata, spre lumina. Cand am iesit din curte am simtit o usurare, o liniste in suflet si totodata o putere nemarginita sa reusesc. Strabateam intunericul cu o furie extraordinara. M-am uitat in spate si in lumina becului din fata casei am vazut-o pe maica-sa venind spre mine. In linistea noptii se auzeu rotile trolerului care haraiau printre pietre si vocea mea care soptea spre ea sa nu vina spre mine, sa ma lase in pace. In cele din urma m-a ajuns si cu lacrimi in ochi s-a oferit sa ma ajute cu bagajele si m-a rugat sa ma razgandesc, sa raman ca o sa-mi para rau. In cele din urma a venit si taxiul. M-am despartit de Mica imbratisandu-ne in lacrimi. Dupa ce a pornit taxiul am izbucnit intr-un plans isteric care l-a speriat pe sofer, cerandu-mi in cele din urma detalii si incurajandu-ma in continuu. Ajunsa la prietena si colega mea cu suflet mare, care stia ca la un moment dat voi merge la ea, m-am simtit cu adevarat eliberata. Fata asta m-a ajutat teribil de mult, atat cu bani cat mai mult cu sustinerea ei morala. Nu stiu ce m-as fi facut daca nu ar fi fost ea. Ii multumesc din suflet si ii voi ramane mereu datoare pentru tot. Ma voi revansa frumos intr-o zi, pentru ca atat ea cat si mama ei s-au dovedit niste oameni cu un suflet mai mult decat minunat.
Nu am vorbit cu Dani cateva zile. M-a sunat sa imi spuna cat ii este de dor de mine si ca ii pare nespus de rau pentru cele intamplate. Mi-a propus sa ramanem prieteni si sa ne mai intalnim pana plec. Si ne-am mai intalnit, pentru ca nu ne putem lasa unul de altul asa dintr-o data. Mi-a propus sa ne mai intalnim, sa mai dormim impreuna, sa ne mai futem un pic si...am fost de acord. Nimeni din jur nu ne-a inteles si nici nu am vrut sa dau prea multe explicatii. Eu imi strangeam lucurile de la el si in timpul asta ne luam in brate si ne pupam. Maica-sa se uita ciudat la noi si spunea mereu ca jura ca nu intelege...Nici noi nu intelegem, dar de ce atata bataie de cap cand stim ca cea mai buna vindecare este de fapt acceptarea si impacarea cu noi insine si cu celalalt. Duminica dinaintea intreruperii de sarcina mi-a scris : `Hai acasa!...ce alegere grea!!Sa fi la un pas de a-ti intemeia propria familie si a-ti face un rost in viata...sau sa ramai singur, sa suferi...o perioada si sa incepi sa cladesti langa altcineva de la zero...Imi pare rau ca s-a ajuns aici, cand am fost atat de aproape. Noapte buna puiutii mei! As vrea sa fi langa mine sa va tin pentru ultima data la pieptul meu!` ...Dar era prea tarziu pentru astfel de regrete...a doua zi eram programata pentru avort, si nu puteam da inapoi...