Te pupa mama!!

Sa fii femeie insarcinata e un sentiment minunat. Sa stii ca in tine creste o viata, depaseste orice fericire din lumea asta. Acesta este unul dintre motivele pentru care mi-am dorit sa il pastrez pana la sapte saptamani. Stiam ca asta va urma si ca la un moment dat ma voi desparti de puiul meu, dar imi placea sa-l stiu acolo crescand in mine. Eram mai linistita,desi plangeam mai mult. Ma simteam mai bine cu mine, desi simteam zilnic cum capat proportii. Mi s-au marit sanii considerabil, dar ma dureau teribil...Erau sentimente contradictorii care insa ma faceau sa ma simt cu adevarat femeie...
Mi-a luat mult sa manageriez sufletul si mintea si sa ajunga amandoua la un unison. Dormeam si cand ma trezeam dimineata nu-mi venea sa cred ca este adevarat si ca va trebui sa...ucid. Multa vreme a trebuit sa ma gandesc ca de fapt nu omor ci ca iau o decizie inteleapta pentru viitorul meu. Gandul asta si sentimentele care ma copleseau datorita hormonilor m-au facut de atatea ori sa vreau sa-l pastrez si sa raman cu Dani. Dani insa nu a inteles de unde si fluctuatiile gandurilor mele si lipsa de decizie. Daca el ar fi fost iubitor si mi-ar fi aratat dorinta de a ramane, as fi ramas. Atitudinea lui indiferenta plus violenta m-a determinat sa iau adevarata decizie. Femeile pe care le cunosc si in care am incredere m-au linistit, spunandu-mi ca acum manevra intreruperii de sarcina nu este deloc dureroasa si voi trece cu bine peste. Mie mi-era totusi frica...
M-am trezit in acea zi de luni linistita si total convinsa ca ceea ce urmeaza sa fac este spre binele meu. Am ajuns la spital nepregatita, nestiind ca mi se va face internare de o zi. Am fost plasata intr-un salon cu trei paturi, cu pereti albi si inalti si geamuri vechi subtiri prin care trecea vantul. M-am asezat in pat, cu mainile pe piept uitandu-ma la tavan si gandindu-ma la nimic. Ca un fulger mi-a trecut prin cap sa imi iau lucrurile si sa plec...vroiam sa merg acolo unde in ultimul an am crezut ca e `acasa`. Mi-a trecut acest gand repede, cand o infirmiera a intrat in salon si mi-a dat o rochie larga in care mai incapeau inca doua femei ca mine. Am observat ca rochia era conceputa pentru lauze pentru ca se putea desface la sani. Am zambit. M-am imbracat si m-am asezat in pat. In scurt timp am adormit. M-a trezit o asistenta frumos machiata, care m-a pus sa semnez o hartie. Nu stiu ce am semnat si buimaca cum eram m-am dus in camera unde urma sa mi se faca procedura. Atunci am realizat ce urmeaza si am bufnit in plans. Un nene cu tigara in gura - medicul anestezist specialist - ma linistea stergandu-mi lacrimile. Urasc sa mi se puna mana pe fata cand sunt machiata si atunci i-am spus `hei vezi ca-mi stergi machiajul`...Mi-a raspuns: `cu tine sunt domnul doctor si eventual imi stergeti machiajul`...`cum o fi` - gandesc si imi cer scuze politicos. Medicul imi spunea cum sa stau pe masa, asistenta imi baga branula, o alta femeie ma intreba cati ani am, de adresa, de sanatate, eu ma uitam spre Razvan - anestezistul - singurul pe care il cunosteam, si il rugam in haosul ala sa aiba grija de mine. Un mililitru de midazolam, cateva secunde si eram high, alt mililitru de Fentanyl si spuneam cu voce tare `ce fain...`Vroiam sa vad efectul propofolului dar nu am mai apucat...
M-am trezit intr-un scaun cu rotile si la cateva secunde in pat. Eram mirata cum de s-a terminat totul asade repede. Trecusera mai bine de douazeci de minute dar parca au fost doar cateva secunde, desi dupa calitatea somnului avut parca as fi dormit ore intregi. Eram intinsa in pat cu un somoiog de vata intre picioare si mi-era ingrozitor de foame. Medicul mi-a explicat ca voi avea voie sa mananc de abia dupa ora cinci dupa amiaza, dar cum a plecat din salon am scos sendvisul din geanta. M-a prins mancand si un pic speriat mi-a spus sa-l bag la loc ca imi va fi rau. Medicul era un barbat ciudat, chel, cu ghiul pe inelar, cu o usoara tenta de gay, dar simpatic. Mi-a spus ca in jumatate de ora ma pot imbraca si pot semna actele de externare. In cinci minute eram gata, in fata biroului lui. Cum a intervenit o urgenta, m-am dus sa fumez o tigara si sa sun persoanele ingrijorate. Am ales sa merg singura pentru ca stiam ca daca ar fi fost cineva m-ar fi compatimit si as fi plans. Am sunat-o pe prietena mea de suflet si ne-am intalnit sa mancam. Si ea a ales sa renunte, doar ca a apelat la varianta medicamentoasa. Ne plimbam apoi pe strada si radeam...Doua pizde cu pizdele in pioneze...
Am scapat de o piatra de pe inima...respect riguros indicatiile medicului si tratamentul pentru ca nu-mi doresc repercursiuni negative.
Cat despre suflet, stiu ca toata viata voi avea ceva in comun cu Dani - un inger, pe care il pupa mama in cer!!!