Despre EL...(1)

EL este iubitul meu...
Nu am scris niciodata pana acum...despre EL...doar despre el...
Il iubesc...sau asa cred...Caci iubirea am cunoscut-o de mai multe ori in viata,la diferite varsta,si prin urmare am perceput-o de fiecare data diferit....Pot spune ca pana acum nu am iubit,si ca,adevarata iubire este ceea ce simt pentru el...Dar ma intreb ce as simti,daca ne-am desparti?Ce as simti daca as iubi din nou?Caci eu iubesc fiecare om ce isi utilizeaza timpul si energia,cat de putin,pentru mine...Cateodata ma consider chin,cateodata o binecuvantare,dar sunt constienta mereu ca nimeni nu e obligat sa ma suporte...El a rezistat cel mai mult in preajma mea...m-a inteles,in felul lui ce-i drept,si nu stiu cum a facut dar a reusit sa ma pastreze timp de aproape patru ani...Sunt dificila...ma fac greu inteleasa.Am tradat...l-am tradat...si el stie asta caci nu il pot minti...Il respect?Nu stiu,dar cu siguranta ii impartasesc anumite sentimente...ce sentimente nu stiu,dar stiu ca e de bine...Sa fie iubire sau doar obinuinta?...de asta mi-e cel mai frica...sa iubesc de fapt nu ansamblul lui ci mai degraba obisnuinta ansamblului in viata mea...A trecut ceva timp de cand nu am mai simtit fluturi in stomac...si atunci ce sa cred?Ca nu mai e sentiment...sau o fi...si e ascuns de credinta ca eu nu merit ceea ce am...Uneori simt nevoia unui refresh...Am parte de asa ceva acum,cand la sute de kilometrii,ma gandesc la el,ii simt lipsa,imi e dor de mirosul lui,de saruturile lui...dar ma intreb daca se va schimba ceva...cred ca totul va reveni la normal...si permanent voi avea nevoie de un refresh...Inteleg ca am nevoie sa fiu singura...Imi propun cand sunt langa el sa nu ne vedem zilnic,tocmai ca sa fiu singura,dar nu rezist,si vreau sa-l vad...Cred ca a fi singura inseamna a fi departe de toti,departe,peste hotare...Imi face tare bine singuratatea...Le zic alor mei ca imi este dor de ei,ii zic colegei cu care sunt aici ca mi-e dor de patul meu,imi zic mie ca imi e dor de EL...dar sincer nu-mi este...Imi place asa singura...si asta pentru ca aici nu imi pot insusi nimic despre care pot zice ca e...al meu.Mie de fapt nu imi apartine nimic ce nu e parte din mine...si inteleg ca greseala mea pana acum a fost ca,de fiecare data cand credeam ca e ceva al meu,il tineam strans,sa nu cumva sa mi-l ia altcineva,desi de cele mai multe ori altcineva nici macar nu exista...Am sufocat cu dorinta de a nu pierde...si am gresit.
De atatea ori am avut posibilitatea de a ma desparti de EL...dar zic ca nu am putut,sau mai degraba nu am vrut...Dar nu ca nu am vrut sa imi reincep viata...ci nu am vrut sa dau drumul din brate,a ceea ce era sigur al meu...Si atunci ma intreb ce este EL pentru mine...iubirea vietii mele,sau doar o posesie...Cand ma gandesc la noi,de multe ori am impresia ca de fapt ma gandesc numai la mine...si asta doare...
El...este un barbat tanar,care inaintea mea,nu a stiut sa aprecieze femeia,altfel decat o fiinta datatoare de placere...Ma iubeste...cred asta,insa nu stie sa-si exprime sentimentele,si cred ca asta e prim factor ce a facut flacara sa se stinga incet in sufletul meu.E un barbat frumos,ce stie sa atinga o femeie...este sensibil si gentil,dar nu e romantic...E un barbat destept,care a reusit sa ma surprinda deseori,cand poate credeam ca nici un barbat nu ar gandi astfel...E un barbat ce merita iubit...dar nu stiu daca eu ii pot oferi adevarata iubire pe care o merita...
Dragul meu...stiu ca poate vei suferi citind aceste randuri,dar tot ce nu am putut face in relatia asta...a fost sa te mint...
Ce pot face?Ce putem face?Sa salvam iubirea nostra care este,fara nici un fel de ocolis...obisnuinta?