Si baietii plang cateodata,nu-i asa...Si baietii plang cateodata,cand nu-i vede nimenea...
Dar de ce asta?De ce barbatii plang numai cand nu sunt vazuti,ascunsi intr-un colt al camerei lor,in baie,in masina spre birou,si niciodata in fata femeii iubite?De ce barbatii musc din pumn,dau cu el in masa,sau se ineaca in alcool pentru a nu-si evidentia sentimentele de tristete,de invingere.Oare aceasta retinere cred ei ca-i fac mai puternici,de neinvins?De unde si-au luat exemplul?Din copilaria lor,invatati de parinti?
Cred ca sunt deja prea multe interogatii pentru ceva atat de neimportant...Si baietii plang cateodata...dar un barbat care plange nu va fi niciodata slab,si nici nu-si va arata vulnerabilitatea...el va fii om intr-adevar.
Ne este dat sa invatam de mici,din primele povesti ale copilariei,ca marii voinici nu plang...Chiar nici Praslea sau Harap-Alb,trecuti prin atatea peripetii nu au plans niciodata...Printul din poveste ne este infatisat mereu ca un barbat puternic ce vine in salvarea printesei dar care niciodata nu plange.Baietelul de mic,atunci cand se loveste,parintele ii spune ca ar trebuie sa-i fie rusine ca barbat sa planga...Adolescent fiind poate o va face,luand o nota mica,suferind dupa iubita...atunci acesta va fi aratat cu degetul,moment din care isi jura,ca niciodata,indiferent de motiv,nu va mai plange.Am vazut barbati cu ochii cat cepele de plans,dar care,in fata oamenilor,la o inmormantare de exemplu nu au plans...Oare sa fie o rusine ca-ti exprim un sentiment...?Din pacate acesti oameni nu-si dau seama,ca sentimentele negative,neexprimate prin plans,duc la anxietate, irascibilitate, tensiune launtrica care nu se poate descarca prin nici o metoda,acestia putand sa ajunga sa sufere de tulburari mentale?Pe scurt furia reprimata poate duce la depresie.
"Motivele pentru care plangem sunt nenumarate si aproape imposibil de incadrat in categorii. Plangi de bucurie la o nunta, plangi pentru ca el te-a parasit, pentru ca ai vazut un film trist, pentru ca nu mai suporti durerea de masea sau pentru ca te-ai impiedicat in momentul in care ai intrat in sala de sedinte inaintea unei prezentari. Exista prea multe variabile in prea multe contexte. La urma urmei, plansul este o forma de "descarcare" psihica. Pur si simplu, te simti mai bine dupa ce ai plans. Strict biologic vorbind, reactia trupului este de a elibera, prin lacrimi, o parte din substantele chimice secretate de organism, care se acumuleaza in perioadele de stres. De aceea, dupa ce ai plans, esti brusc mai relaxata si parca incepi sa vezi lucrurile altfel, indiferent de motivul pentru care ai simtit nevoia sa plangi."
"Nu este nimic rusinos in a plange. Este o reactie fizica si psihica normala si adesea foarte utila. Convenientele blameaza plansul, dar acesta este chiar necesar. Cel mai adesea, nu plangem atunci cand trebuie; ne abtinem, pentru ca "nu avem voie" sa dam dovada de o asemenea slabiciune. Nemultumirea ramane insa, chiar daca alegem sa nu descarcam pe loc emotia. Psihicul va incearca apoi sa revina la echilibru, vei mai uita, va mai disparea din tensiune... dar supararea refulata va fi, cu siguranta, eliberata alta data, si asta poate intr-un moment si mai nepotrivit!"
De ce lacrimile lor sunt secrete,iar femeile sunt mereu curioase sa le descopere?Este important pentru barbat sa-si descopere sensibilitatea...Acesta este momentul adevarului, care clatina intotdeauna imaginea virilitatii...Pentru unii barbati plansul e o pierdere a reperelor,o inversare de roluri...Nu este deloc asa...Daca razi cand iti vine, daca mananci cand iti e foame sau bei cand iti e sete, de ce sa nu plangi in clipe de furie sau de tristete?
"Imaginea barbatului dur, care arboreaza masca invulnerabilitatii, desi foarte draga romanului, incepe sa se estompeze, in favoarea unui tip nou de masculinitate. Crescuti de femeia moderna, care cunoaste valoarea exprimarii emotiilor, o noua generatie de baieti descopera cat de reconfortant este sa fii autentic!"
Plans histrionic, plans acuzator, plans fals si plans care cere palme, dar si plans de fericire, de frica, de indoiala, de singuratate, de uimire. Plans de indragostit, dar si de mascul gelos, suspine de neliniste si de uimire, de tacere si de lipsa de raspunsuri.Iata deci ca motive sunt...
Dar barbatii spun ca sunt mult mai importante alte valori in propria viata decat plansul,dar nu realizeaza ca prin asta isi pierd din autenticitate.In legatura cu postarea trecuta,am uitat sa specific ca un barbat adevarat plange....da!plange!!Isi calca peste demnitate si orgoliu,uita ideea tampita ca descarcarea emotiilor prin plans este dovada de slabiciune.Barbatii cauta o cale rationala a rezolvarii problemelor,si zic ca ei nu se autocompatimesc...raman totusi miscati la lacrimile femeii de langa ei sau a copilului,situatie in care aleg sa inghita lacrimile provocate de induiosenie...si poate le vor exterioriza undeva intr-un colt...dar asta pana cand?Daca picatura umple paharul...atunci barbatii aleg agresivitatea ca mod de exprimare a sentimentelor,varianta mult mai nesanatoasa zic eu,pentru siesi si cei din jur.
Un bărbat arată că este puternic atunci când are curajul să-şi dezvăluie sentimentele şi prin lacrimi, daca este cazul.Bărbaţii care nu plâng sunt superficiali, se lasă conduşi de stereotipuri sau sunt, pur şi simplu, mai nepăsători.
Ai spus ca un barbat adevarat plange. Putem extinde - o fiinta umana sanatoasa mintal si afectiv plange cand e cazul. Diferenta e ca un mascul plange mai rar si mai putin. De ce? Asa e construit, sa ramana lucid, rational, atent, cu ochii pe lucrurile esentiale. In epoca de piatra, daca ar fi stat sa planga in disperare ar fi fost mancat/invadat/eliminat de animale salbatice sau alti barbati care in acel moment nu sufereau profund (poate remarci in discursul meu o usoara aroganta vis-a-vis de plans, doar exagerez ca sa ma fac inteles :D). Daca statea sa planga in bataliile medievale (care vrem nu vrem au dus la forma in care e lumea azi ... raul, da, poate duce la bine si invers) cand un prieten era rapus, in loc sa se infurie, sa descatuseze violenta, sa castige batalia. Daca ar sta azi sa planga cat plange femeia, ar fi "scos afara" ... pe motiv ca nu e barbat adevarat. Faptul ca femeia s-a specializat afectiv de-a lungul timpului deasemenea nu e un lucru rau. Voi nasteti, voi ingrijiti (in primul rand voi), voi educati copiii - nu cred ca am vrea sa avem niste urmasi "fara sentimente" (exagerez din nou ca sa ma fac inteles :D).
RăspundețiȘtergereIdeea e ca suntem bine asa cum suntem fiecare specializati complementar. Ca in Jerry Maguire - you complete me :D.
Apropo, mi-a dat o lacrima cand am vazut "Seven Pounds".
Mai am de zis o chestie. Posturile tale sunt interesante si-mi face placere sa le citesc ... as putea comenta pe fiecare ... da ma cam simt destul de singur pe aici si parca si dau impresia de comportament obsesiv (cee ce si sunt :)) ). Am sa incerc sa ma mai abtin, decat daca ma scapa f. tare sa zic ceva :). Uite vezi, masculul - macho - dur s-a trezit in mine ... orgoliu vietii :D.