miercuri, 14 octombrie 2009

Ganduri sinucigase...a nu se interpreta


Mi s-a intamplat de multe ori sa asist neputincioasa la sinucideri si crime oribile,iar apoi la tristele funeralii ce le preced.De fiecare data durerea ce o simteam imi facea sufletul tot mai firav,mintea tot mai vulnerabila,iar corpul de necontrolat...Mi s-a intamplat de asemenea,fiind singurul martor a acestor evenimente,sa asist la deshumari care mi-au intiparit niste imagini macabre in minte,si un miros persistent in haine...Acestea ma urmaresc pana azi...pentru ca ele inca se mai intampla...si nimeni nu stie...nimeni nu ma intreaba....eu trebuie sa ma prefac...si-mi iese...nu e greu ...insa doar eu stiu cum e noaptea.
De la un timp sufar de un soi de insomnii si adorm foarte greu...in casa este o liniste monumentala la miezul noptii,cand incep sa aud pasi si fel de fel de zgomote ciudate.Tresar de fiecare data si incerc sa ma ghemuiesc sub plapuma,cu mainile la urechi...Televizorul se stinge singur...In jur incep sa simt o racoare stranie si un miros ciudat,urat,de cadavru.Vreau sa ma uit sa vad ce se intampla...vad umbre ciudate rastogolindu-se in camera,prin aer cae incep sa tipe,sa urle asurzitor...Realizez in sfarsit ce se intampla...Sunt ele...au venit sa ma posede,au venit sa ma bantuie iar.Fetele lor sunt foarte hidoase,mai strambe ca niciodata...mi-e frica si vreau sa strig dupa ajutor,vreau sa ma rog lui Dumnezeu,dar imi dau seama ca sunt muta...Vreau sa ma ridic,sa fug de cosmarul asta...Fantomele ma ridica in aer si ma trantesc in pat...nervoase tipa tot mai tare.Aud si cuvinte sacadat,monosilabic,de neinteles...Imi strang genunchii la piept si incep sa plang...Nu mai vreau!M-am saturat...Vreau sa schimb ceva ca acest cosmar sa nu imi mai tulbure noptile...Vreau sa fac ceva...dar ce pot sa fac din moment ce stafiile ce ma inconjoara imi incorseteaza mintea si sufletul?Ce sa fac daca ziua mi se intampla lucruri atat de neplacute si atat de triste,care ma framanta,care imi sfarama sufletul in mii de bucatele ca pe un pamant uscat de soare?Imi trebuie o ploaie?Imi trebuie o mare?Da!O mare cu care sa pot vorbi si careia sa-i spun ce simt si sa nu ma intrerupa,sa nu ma paraseasca...stiu ca marea,acolo unde este ea,acolo va ramane,nu va pleca...Mintea mea este acum departe,pe un nisip cald la Marea Mediterana,uitandu-ma la valuri si meditand asupra vietii,asupra oamenilor ce ma inconjoara,asupra nebuniei mele...De ce?Voci asurzitoare ma intreaba...de ce?Sunt fantomele mele...sunt tot aici in camera mea.Vreau sa le raspund....dar nu pot...am uitat...sunt muta.Totul in jurul meu cade intr-un abis infinit,in flacari si fum...in iad...Peretii se crapa ca dupa un cutremur de magnitudine mare,tavanul da sa cada si el.Sora mea nu mai e in pat...sunt doar eu...si stafiile...Patul se rupe in doua,se faramiteaza si din el,de sub el,de peste tot incep sa iasa gandaci negri si hidosi,viermi mari si scarbosi care se indreapta spre mine...Imi smulg par din cap si hainele de pe mine...Vreau iar sa ma ridic,sa fug,dar sunt ridicata si trantita de peretii care au mai ramas,atat de tare incat mi se rup mainile si picioarele...Cad in pat...inspaimantatoarele vietuitoare se indreapta spre mine...sangele tasneste cu putere din rani...imi ies gandaci din gura...incep sa ma rog la Dumnezeu sa ma ajute,dar din pacate El nu e cu mine acum,cand am cea mai mare nevoie de el...vreau sa zbier dar nu pot...am uitat...sunt muta.Vreau sa fac ceva dar nu pot,sunt mult prea slabita,sunt moarta... Sunt in Rai...Nu credeam ca poate fi atat de frumos...atat de alb.Este cald si lumina.O mireasma florala imi imbata simtul...Imi privesc mainile...picioarele...sunt eu...cu aripi...Vreau sa plang dar nu pot caci n-am voie...este un loc al fericirii vesnice...In fata mea cineva ma intreaba ce s-a intamplat,de ce am ajuns atat de repede in acel loc...I-am spus ca nici eu nu stiu...nici eu nu mai inteleg nimic...nici eu...atata dragoste am putut sa ofer pe pamant,parintilor mei,celui drag de langa mine...prietenilor mei...Atata afectiune pentru fiecare om ce-mi iesea in cale,fiecare pasare,fiecare raza de soare...Atata daruire pentru lucruri simple,dar care imi faceau viata atat de frumoasa...atata optimism...atata credinta...dar pentru ce?Dumnezeu mi-a raspuns:"Dragostea o oferi pentru ca esti om si oamenii intre ei trebuie sa se iubesca.Iubesti natura si tot ce este in jurul tau pentru tine.Daca ai fost vreodata dezamagit uita!Iisus a intors si celalalt obraz cand a fost lovit...Fa si tu la fel si lasa timpul sa decida...Iisus a ajus in dreapta mea...tu incotro vrei sa ajungi?"Nu stiam ce sa mai zic insa dupa un timp Domnul mi-a zis ca imi mai da o sansa...sa ma schimb... O melodie frumoasa se auzea in fundal...era ceasul meu desteptator!

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu

comment