sâmbătă, 23 octombrie 2010

La ginecolog III

In aceasta postare vorbim de aplicarea metodelor contraceptive la ginecolog:
STERILETUL/DIU (dispozitiv intrauterin)
Exista: DIU T Cu-380 A si DIU cu progestativ Mirena.
1)Conditii de montare:
-excluderea sarcinii;
-excluderea unei infectii;
-excluderea unui comportament sexual agresiv.
2)Cand se poate monta?
-in orice moment al ciclului cu conditia ca femeia sa nu fie insarcinata;
-imediat dupa avortul la cerere daca nu sunt semne de infectie;
-imediat dupa nastere sau la 4-6 saptamani dupa aceasta.
3)Cum se monteaza?
Steriletul se monteaza numai de catre medicul ginecolog.Fixarea steriletului este cat se poate de simpla si rapida (dureaza maxim 15 minute) si deseori nedureroasa.Steriletul este introdus in uter cu ajutorul unui insertator, canula de plastic foarte fina in care se afla acesta (din acest motiv se vinde intr-o cutie mare care le impresioneaza pe femei).Se deschide colul,apoi se introduce insertatorul in col si in uter.Dupa ce steriletul a fost montat,insertatorul este retras,si apoi medicul taie firele steriletului la 1-2 cm de col,ceea ce va permite retragerea lui ulterioara si pentru ca femeie sa poata verifica daca acesta este bine fixat.Se recomanda verificarea lui in fiecare luna dupa menstra.Se vor efectua controale periodice anuale.Valabilitatea unui sterilet este intre 5 si 10 ani.
CONTRACEPTIVELE INJECTABILE
1)De ce contraceptive injectabile si nu orale?
-pentru ca au o eficienta foarte ridicata >99%;
-pentru ca trebuie injectate doar de 4 ori pe an;
-nu contin estrogeni care ar favoriza riscul de tromboze venoase,infarct miocardic acut si accident vascular cerebral;
-interactiunile medicamentoase sunt mai reduse decat in cazul contraceptivelor orale;
-scad riscul de cancer endometrial,chiaturi ovariene si boli inflamatorii pelvine;
-amelioreaza dismenoreea si simtomele SPM-ului;
-scad incidenta crizelor epileptice;
-pot fi administrate pe perioada alaptarii.
2)Cand si cine administreaza preparatul injectabil?
Se administreaza o data la 3 luni(exista preparate care se injecteaza si o data pe luna) de catre medicul ginecolog, de obicei in primele 4 zile ale ciclului menstrual, pentru o eficacitate crescuta.Pacienta trebuie sa fie sigura ca nu este insarcinata in momentul administrarii injectiilor.In cazul administrarii lor mai devreme exista riscul aparitiei menometroragiilor(sangerari abundente la menstra).
CONTRACEPTIA PERMANENTA - vasectomia sau ligatura permanenta a trompelor uterine.
1)Ce reprezinta si cand se apeleaza la aceasta metoda de contraceptie?


Vasectomia este un procedeu de sterilizare definitiva a barbatului.Interventia consta in intreruperea canalelor deferente.Aceasta metoda este ireversibila.
Ligatura permanenta a trompelor uterine este o metoda de sterilizare definitiva prin care sunt sectionate si apoi ligaturate ambele trompe uterine.Este o metoda ireversibila.
Aceste doua metode contraceptive sunt ireversibile si prin urmare pentru totdeuna,ceea ce include un consult psihologic in prealabil.Acordul trebuie sa fie de ambele parti ale unui cuplu,deoarece ambii trebuie sa inteleaga ca posibilitatea de a procrea este nula.Majoritatea apeleaza la aceasta metoda contraceptiva atunci cand au deja numarul de copii doriti si nu vor sa foloseasca alta metoda contraceptiva.
2)Unde se realizeaza aceste interventii?
Vasectomia se realizeaza pe sectia urologie iar ligatura trampelor pe una de obstetrica-ginecologie.In ambele cazuri interventia chirurgicala este realizata de medic.
Aceste metode contraceptive ajuta DOAR pentru prevenirea unei sarcini nedorite,dar nu au nici o eficienta impotriva transmiterii bolilor cu transmitere sexuala.Prin urmare daca are loc un contact sexual neprotejat cu o altapersoana decat partenerul de viata recomand PREZERVATIVUL.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comment