Dor de mine

"Isa tu prea vrei sa te faci placuta de toata lumea...si asta iti va aduce multe frustrari. Nu trebuie sa ai ca scop sa impaci pe toata lumea. Nu vei reusi niciodata asta. Ceea ce trebuie sa-ti propui este sa te faci placuta de tine si sa crezi mereu ca te poti autodepasi"

Cred ca am o calitate deosebita, dar care imi aduce foarte multe prejudicii contiintei...Actionez intotdeauna gandindu-ma cum m-as simti eu in situatia respectiva. Fac un switch de roluri si fac ceea ce mi-ar placea mie sa mi se faca. "Este un schimb inutil de timp si energie. Cand o sa treci prin cateva dezamagiri, ai sa vezi ca lucrurile astea o sa se schimbe." Ajung sa iert atunci cand nu simt asta si ma las convinsa de sentimentele pe care cel de langa mine le transmite. Sunt naiva si cred prea tare in oameni. Dezamagita fiind, ajung sa iert oferind o sansa, crezand in schimbare. Sunt ingaduitoare cu nevoile celorlalti si accept sa mi se tipe sau sa fiu lovita tocmai pentru ca stiu ca si eu la randul meu as putea sa fac asta. Sunt prietenoasa cu toata lumea si tin legatura cu oameni care poate la un moment dat mi-au facut rau. Cred intr-un bun Dumnezeu care stiu ca este pretutindeni si care m-ar pedepsi daca as fi altfel. "E frumoasa gandirea asta pura a ta, dar din pacate e pe cale de disparitie si nu stiu cat o sa te ajute in viata..."
Mi-e atat de dor de mine...
Viata mea s-a schimbat atunci cand am decis sa ma mut din chirie. Pana atunci aveam senzatia ca viata mea este in ascensiune. Terminasem un master intr-un oras strain, ma mutasem in chirie, ma intretineam singura, ma angajasem si aveam un loc de munca care ma implinea atat financiar cat si ca activitate. Lucrurile s-au schimbat intre timp si asta cred ca se datoreaza faptului ca prea am luat viata in serios. Prea m-am aruncat sa iau decizii mari. Mutatul impreuna, nunta, aparitia unei sarcini si apoi renuntarea la ea, probleme in familie, intrigi, scandaluri, decesul bunicii, revenirea in orasul natal, schimbarea locului de munca, insatisfactia profesionala, o relatie pansament, demisie...toate acestea m-au facut sa ma regasesc intr-un teren descendent, care ma oboseste si ma macina pe dinauntru. Cand eram singura eram foarte disciplinata. Acum lipseste si dorinta de a face ceva. Acum ma plang celor din jur, atunci plangeau cei din jurul meu (de ciuda poate ca ma vedeau ca-mi merge atat de bine). Eram atat de vesela si pusa pe glume, iar superficialitatea cu care traiam ma facea sa musc zilnic din viata, gustand din dulcele adrenalinei care mi-o oferea fiecare clipa.
Mi-e atat de dor de mine...
Sa dorm cat vreau, sa ma trezesc cand vreau, sa merg unde vreau, sa ma intorc cu cine vreau, sa fiu cum vreau. Mi-e dor de liniste...de linistea din jur si din suflet. Si cred ca asta am cautat de fapt pana acum: liniste. Ea este cred - sursa fericirii mele.
Mi-e atat de dor de mine...
Sa citesc, sa pictez, sa gatesc si sa ma plimb nestingherita pe strazi. Mi-e dor de "dialogurile" cu constiinta mea cu care chicoteam intotdeauna. Datorita ei, desi eram singura, niciodata nu m-am simtit singura.
Am sa ma caut...finndca mi-e dor...
...dor de mine.