Acasa pentru amandoi?

Se intampla deseori sa nu-mi inteleg starile, sa nu ma inteleg pe mine. Se intampla deseori sa apara o adiere de vant care sa imprastie toate gandurile pe care mi le stiam bine ordonate si consolidate de certitudini reale. Se intampla deseori sa vreau altceva decat am. Cu siguranta toate aceste nesigurante se datoreaza fricii, care persista si ma face sa iau decizii pe care nu mi le doresc neaparat.
Agatata cu o ita subtire de sparanta, ma plimb ridicata pe varfuri, pe un teritoriu nou, necunoscut. Vreau sa-l cuceresc pe tot, dintr-o data si sa fie tot al meu. Vreau sa trec peste etapele firesti de cunoastere a structurii, marimii, grosimii acelui teren, si fara a stiu nimic vreau sa-l dobandesc, construind pe el fel de fel de constructii. Bazandu-ma doar pe aparenta pe care mi-o da acel teren la prima vedere, risc ca ceea ce construiesc sa se naruiasca, tocmai din cauza lipsei de rabdare de a-l cuceri si cunoaste treptat.
Si desi indraznesc sa construiesc pe acel pamant...umblu desculta, pe varfuri, de frica sa nu stric...

Raul se dovedeste a fi persoana pe care mi-o doream alaturi de mine. Ma face cum nu se poate de fericita. Cel mai mare atu al relatiei noastre este comunicarea. Vorbim mult, despre orice, oricand...Comunicarea ne ajuta sa ne cunoastem intr-un mod intensiv, dar relativ superficial. Sesizez ca desi importanta, comunicarea nu este totul. Astept concretizarea acestor vorbe. Nu mai am rabdare pentru promisiunile care mi se fac. Orice deviere de la standard, orice schimbare intervenita in planurile noastre ma determina sa-mi scutur picioarele si sa parasesc terenul (inca) necunoscut. Ar trebui sa fiu mai intelegatoare, ar trebui sa fiu mai rabdatoare, Ar trebui sa constientizez de fiecare data ca nu avem decat o luna impreuna...
Gresesc! Simt uneori ca relatia mea cu Raul este resuscitarea trecutului, si reluarea vietii de acolo de unde Gabi a inceput sa se schimbe. De acolo de unde imi faceam planuri de nunta, de unde visam la o familie fericita. Stiu ca Raul este altceva si ca desi ne impacam atat de bine si tratam relatia ca si cum ne cunoastem de ani de zile, trebuie sa constientizam amandoi ca suntem la inceput. Pentru asta vreau sa nu ma mai supar ca eu nu sunt pe primul loc...”sunt frustrat ca nu am timp pentru mine, nu am timp sa termin ce mi-am propus, nu am timp pentru ai mei, nu mai am timp suficient sa petrec cu tine...” Dar il vreau!!!Il vreau al meu, il vreau langa mine cat mai mult.
”Stii ce vreau?” imi spune...”Vreau sa luam un birou pentru la tine...vreau sa fie locul unde o sa pot lucra atunci cand vom sta impreuna...”. Si desi am vorbit despre acest pas, si este singurul cu care mi-as dori sa locuiesc, in timp ce mi-a propus modificarea, am avut o revelatie. Un strain pe care mi-l doresc al meu doreste sa faca modificari in cuibul meu...si la urma urmei in viata mea...Atunci constiinta m-a intrebat: ”chiar esti dispusa sa renunti la cuibul tau pentru a-l transforma in acasa pentru amandoi? Esti dispusa sa faci astfel de modificari in casa si in viata ta? Iti doresti cu adevarat acest lucru?”
Imi doresc sa fie al meu...vreau sa faca cum ne propunem si nu sa se schimbe intre timp. Vreau sa fim fericiti...dar oare nu este prea devreme? ”Ma gandesc la modul cum o sa te cer...imi doresc asta”...entuziasmata de entuziasmul lui visez la acel moment...Mi-l doresc totusi cu adevarat? Cu certitudine nu ma mint. Il iubesc pe Raul. Sunt insa pregatita sa iau decizii majore? Sunt pregatita cu adevarat de o relatie serioasa, sa uit trecutul cu totul si sa fac din cuibul meu acasa pentru amandoi???