Frig de primavara

Daca am dat cu adevarat importanta unui aspect in ultimul timp, acesta este propriul meu eu. M-am concentrat asupra fiecarei stari, emotii, sentiment si am incercat sa le descopar forma concentrata si sa o gust pe accea, cu o lacomie exagerata, astfel incat sa nu o uit vreodata. Cred ca am mai pomenit o data de masochismul care ma caracterizeaza, gasind in suferinta placere, una nonsexuala, o placere inexplicabila care apare atunci cand nu mi-e tocmai bine. Imi studiez fiecare stare, comportament ca si consecinta a acesteia, fiecare emotie, pe care o amplific voit, orice sentiment nascut din senzatii.
Nu credeam vreodata ca o boala imi poate oferi atatea trairi, pe care sa le simt atat de profunde si care sa-mi ofere atata placere. Concluzia concreta in urma acestor trairi este ca nu imi este frica de moarte. As putea sa dansez cu ea pana la capat, cand obosita, dupa reverentelele de rigoare, m-as lasa cu incredere pe mainile ei...
M-am trezit intr-o dimineata cu gandul sa-mi incep ziua ca oricare alta, deschizand larg geamul si lasand lumina soarelui sa-mi patrunda in casa. Dand la o parte draperia, m-a izbit lumina puternica, care fara ezitare, mai avea un pic si ma dobora. Atunci am inteles ca trebuie sa stau in intuneric, in pat si sa zac. Somnul imi era intrerupt de fiori reci, care imi inundau tot corpul, fiori precedati de valuri de caldura, care imi udau subtil pielea. Eram ca in transa. Nu imi era foame, nu imi era sete, nu simteam nevoia sa ma ridic din pat. Doar pluteam in adancimea asternuturilor mele, ca pe un nor, care ma plimba prin tinuturi straine. Eram ametita de durere, de somn si de caldura. Visam si ma trezeam, ma trezeam visand si timpul trecea necontenit. Durerile musculare ma faceau sa simt cum boala ma strange tare in brate, incercand sa-mi fure ultimele puteri. Ma zvarcoleam in pat incercand sa gasesc acea pozitie care sa ma lase sa nu mai simt nimic. Dar imi dau seama numai acum, ca tocmai acele dureri faceau deliciul starii.
Nu vreau sa fiu inteleasa gresit. Nu m-as imbolnavi voit sau nu mi-as provoca voluntar suferinta, ca sa trec prin aceste stari. Tocmai asta este si farmecul. Aceste stari sunt pe atat de frumoase pe atat de inopinata este sursa sau motivul lor. Dorinta de compatimire in astfel de situatii mi se pare o dovada de lasitate si o prea putina cunoastere a propriei persoane. Aceste stari sunt usor manipulabile, iar felul in care sunt manageriate tine clar de inteligenta. Constientizarea ei, consumarea fiecarei frimituri din ea, iti da impresia ca joci sah cu suferinta. Iar in sah exista de fiecare data doi jucatori unde unul din ei castiga. Daca alegi sa fii compatimit, sa-ti plangi de mila sau mai rau sa o iei razna, deja ai pierdut cu sah-mat din primele minute ale jocului. Totul tine insa de strategie, de limitele pe care ti le impui sau de scopul situatiei in care te aflii.
Cred ca acest fel de a manipula suferinta este un mod de a aduce fericirea pe o treapta superioara a semnificatiei ei, ceea ce evident ii amplifica consecintele atunci cand ea apare. Caci important este sa gasesti in orice lucru neinsemnat motiv de fericire si sa te bucuri de ea, mai presus decat ar face oricine altcineva in situatia respectiva. Pentru ca indiferent ca afara este inca frig, important e ca este primavara...