Bumerang

Sunt foarte mandra de ceea ce fac aici. Mi se intampla deseori sa recitesc postari mai vechi si sa ma minunez de propriile ganduri si sentimente pe care le-am avut candva. Daca cineva ar vrea sa descopere sinceritatea din mine sa o caute aici. Nici in alta parte, cu nimeni altcineva, nu am putut vreodata sa ma exprim atat de usor. Cu cat scriu mai des, mai mult, ma gandesc din ce in ce mai serios sa scriu o carte. Nu stiu daca va avea succes, dar stiu sigur ca aceia putini care o vor citit se vor regasi atat de mult in randurile ei. Pentru ca ceea ce exprim eu aici vine din suflet si nu din constiinta. Si ma gasesc cateodata, ca si acum de altfel, scriind fara intrerupere, uitandu-ma la degetele mele cum tasteaza in continuu, chestii pe care nu le premeditez ci le scriu precum imi vin. Si sunt intamplari despre care spun ca am sa scriu, iar cand sunt in fata paginii albe am un soi de blocaj, care impiedica sa iasa, de acolo din adancuri, randuri...

Sunt mandra de mine si de ceea ce fac. Sunt mandra de felul in care gandesc si imi manageriez sentimentele. Refuz sa cred ca vreodata problemele cotidiene, cele cu rezolvare, care aparent par irezolvabile, vor reusi vreodata sa ma doboare. O data cu trecerea timpului, mi-am dat seama ca daca semeni flori, flori vei avea. Si atunci, in ciuda problemelor care apar inevitabil in viata de adult independent, sunt optimista, atragand dupa sine acelasi sentiment, care face astfel incat sa gaseasca tuturor problemelor o rezolvare.

Cum a (re)aparut R. in viata mea? De ce? Ma straduiesc din rasputeri sa nu-mi mai pun intrebari inutile si sa traiesc. Oare pe atat de mult imi doream sa se intample asta, incat in cele din urma, Universul mi-a facut o surpriza? Sau este doar o ultima incercare a sortii, care pune la indoiala sentimentele mele...

Au fost zile in care, una dupa alta ma gandeam la el. Erau seri, cand singura fiind, puneam poza lui pe desktop, aprindeam lumanari si betisoare parfumate, puneam muzica si ma dezbracam. Ma mangaiam in ulei si in lacrimi care nu incetau sa-mi curga pe obraji. Si de fiecare data cand ma uitam la poza aceea, parca ma privea altfel. Uneori cu ura, alteori cu iubire, dar de fiecare data cu acelasi efect. Mangaiam ecranul si il pupam, fiind sigura ca va simti. Am ingrijit cu mare drag bradutul de la el si nu am incetat sa cred ca lampionul acela roz, care sta dupa dulap, il voi lansa alaturi de el. Poate nu am varsat atatea lacrimi pentru G., cat am putut sa plang dupa R. Caci intotdeauna am fost o Eva, atrasa de fructul interzis. Imi este poate o caracteristica a zodiei sau mi-am dezvoltat aceasta pofta in timp, fara sa-mi dau seama, dar cert este ca am fost atrasa tocmai de respingerile lui. Cu cat ma respingea mai tare, cu atat il doream mai mult...

Astazi insa lucrurile stau putin altfel. Azi am facut cunostinta cu vulnerabilitatea lui R., care pe atat de dulce mi s-a parut, pe atat de mult m-a uimit. Pentru ca eu, pe 22 noiembrie, am cunoscut un alt R. Un barbat puternic, care emana superioritate prin toti porii, care ma fermeca cu inteligenta lui...Ieri s-a oferit sa-mi fie prieten, un prieten care ma saruta pe buze. Si am acceptat. In calitate de prieteni, azi mi-a cerut ajutorul. Si am facut cateva eforturi pe care, pentru altul poate nu le-as fi facut, dar l-am ajutat. L-am ajutat pentru ca s-a deschis in fata mea, pentru ca l-am cunoscut pe el ca om, cu frici si temeri reale. L-am ajutat pentru ca tind sa cred ca am un suflet bun, si am facut-o cu drag, cu egoismul caracteristic mie, dar am facut-o. Si vrea sa fim prieteni si atat...Mie insa nu-mi plac jumatatile de masura, si arunc cu bumerangul spre cer si indraznesc sa vreau mai mult...sau deloc...

UPDATE: Sesizez cu stupoare ca R. apare atunci cand sufar dupa G...