E dor si doare...

Artificiile explodau luminand cerul...Telefonul suna. Primul si singurul apel din noaptea aceea:
-La Multi Ani!!!Sa ai parte de tot ceea ce-ti doresti in noul an!!! imi spune M. cu entuziasm.
...Si atunci, nevenindu-mi sa cred, am izbugnit in plans. M-am uitat in jur si incercand sa evit priviri indecente, m-am retras usor in spate. In negura noptii, se vedeau in fata mea, conturate din cand in cand de luminile sarbatorii, siluete de cupluri care se tineau in brate, bucurandu-se impreuna de intrarea in noul an. M-am simtit singura, desi incheiasem anul cu atata agitatie, incat nu stiam ce sa aleg...Acum nu mai aveam pe cine sa aleg...Pentru ca daca ar fi ceva ce am invatat, lucru de care imi dau seama numai acum, cand ma simt atat de singura, este clasicul proverb care spune ca atunci cand fugi dupa doi iepuri nu prinzi niciunul. Ma uitam spre cer in timp ce siroaie de lacrimi imi alunecau pe obrazul rece, si imi spuneam ca anul acesta va fi al meu. Mi-am promis ca voi uita tot, ca voi trai insens si ca anul acesta nu ma voi indragosti...
Mi-au trecut atunci prin cap mesajele de la R. atunci cand eu priveam orasul de undeva de sus, din asternuturi albe ale altui barbat. Era ajunul Craciunului cand mi-a spus ca ma asteapta cadouri sub bradul din noua lui casa. Si l-am mintit pentru ca gandeam atunci ca nu pot da vrabia din mana pentru cioara de pe gard. Nu constientizam insa ca vrabia e R., care acum refuza sa mai stie ceva de mine. V.m-a lasat si el balta pe 30, chiar inaintea Revelionului cand, nu imi mai puteam face nici un plan...Era 31 decembrie, era cinci dupa-amiaza, cand inca nu stiam ce voi face in noaptea dintre ani. Preconizam ca voi fi singura, ca ma voi imbata in linistea camerei mele, si ca voi dansa cu muzica data la maxim. Adriana insa nu m-a lasat. M-a convins sa-mi iau inima in dinti si sa merg cu ea. Astfel, cu trei ore inainte de miezul noptii eram la Oradea asteptand cu nerabdare cheful si distractia care urmau...M-am distrat, am dansat, am observat si concluzionat, dar voi scrie despre asta altadata...
Nu m-am putut tine de propria-mi promisiune. L-am cautat atat pe R. cat si pe V., nestiind de fapt scopul. Actionez impulsiv si apoi imi pare rau. Acum imi pare rau. Evident este faptul ca nu stiu ce vreau si ca, atunci cand nu am ce face, din plictiseala, gandesc...si gandesc mai mult decat as vrea...
Mi-e dor de V. pentru acele asternuturi albe, pentru mancarea condimentata, pentru privelistea minunata de la balcon, pentru a dormi la pieptul lui, pentru a fuma, pentru masajul acela si relaxarea care ne definea...
Mi-e dor de R. pentru adrenalina, pentru locurile in care am fost cu masina, eu imbracata doar in pijama, mi-e dor de parfumul lui si feromonii pe care ii emana, mi-e dor de gura si saruturile lui, sa fumam impreuna o tigara, sa ne tinem in brate...
Mi-e dor de...Gabi. Mi-e dor de noi duminica dimineata, de micul dejun, de pieptul lui pe care sa dorm, de momentele noastre, de discutii, de cumparaturi impreuna, de mirosul lui.

Mi s-a tot spus ca trebuie sa ma vindec, iar pentru asta trebuie sa treaca timp. Am tot refuzat sa accept ca imi trebuie timp cu mine, spunand inca de la inceput ca...mi-e bine. Si realmente mi-ar fi bine daca nu ar exista zile ca astea, cand ma simt atat de singura si nedorita... R. m-a facut sa trec cu brio peste peroada aia critica, dar entuziasmul incepe sa paleasca si incet incet ma trezesc la cruda realitate pe care o traiesc...