”Nu-mi doresc sa fiu doar o alta poveste pe blogul tau” - imi spunea Raul in timp ce-i citeam. Fraza asta m-a incurajat sa vreau ca el sa nu fie doar o poveste...vroiam ca el sa fie cel care incheie povestea...Dar din pacate inevitabilul s-a produs. Urasc indiferenta si neglijenta atunci cand sunt intr-o relatie. Nu am inteles propriile lui nevoi, pe care probabil nu si le-a exprimat pe intelesul meu, si astfel am dedus ca nu mai vrea. Nu puteam sa-l oblig. De asemenea nu puteam sa ma rog. Am crezut la un moment dat ca este vorba despre alta femeie..Mi-a infirmat acest lucru. Si l-am crezut pentru ca nu avea cum...Nu inteleg insa nici acum de unde schimbarea asta dintr-o data...
De la: ”Iubesc totul la tine, iubesc ca ai grija de mine, iubesc ca mi-ai adus zambetul pe buze si fericirea in suflet. Te ador!” la raspunsuri scurte, monosilabice, fara ”te iubesc-uri” si fara emoticoane la sfarsitul fiecarui mesaj, a fost un pas mic, pe care eu nu l-am simtit. Si m-am trezit dintr-o data fara acea siguranta pe care mi-o oferise. M-am trezit singura, desi continuam inca sa cred ca sunt intr-o relatie. Si-mi veneau in minte obsedant amintiri, amintiri de o luna, care desi putine, atat de profunde, incat deveneau sare puse pe o rana proaspata. Ca de fiecare data ma intrebam de ce. De ce trebuie sa patesc eu asa ceva, cand ar trebui sa fiu atat de apreciata. Am tot ce si-ar dori un barbat. Ofer totul atunci cand sunt intr-o relatie. Iar el a dat cu piciorul, dintr-o data, fara nici un fel de resentiment.
”Esti prea egoista! Ai impresia ca oamenii sunt obiecte de care tu te poti folosi cand iti doresti. Crezi ca oamenii sunt creati pentru a-ti satisface tie nevoile, dar refuzi sa crezi, ca ei au la randul lor nevoi, care nu neaparat te includ pe tine (...) Nu sunt joly joker-ul nimanui. Si nici nu fac nimic din obligatie. Uita-te si in oglinda in pula mea. Stii doar sa reprosezi. Nu pot face doar ce vrei tu. Imi pare rau dar nu sunt nici angajat la firma ta si nici nu sunt un cadou primit de la cineva cu care sa faci ce vrei!” Nu esti angajatul meu, dar te consider un cadou de la Dumnezeu, atat de pretios incat nu vreau sa-l pierd...ii raspund eu. Imi pare atat de rau pentru cat de tare m-am entuziasmat la inceput. Puteam sa jur ca el e acela. M-am indragostit de el de la prima intalnire. Ne potriveam mai mult decat cu oricine. Din punct de vedere sexual era cel mai bun de pana atunci. Aveam prea multe preocupari comune. Prea mult ne placeau aceleasi lucruri. Tocmai de accea mi s-a parut ireal ca trebuie sa renunt la asa ceva. Nu am putut si nu pot sa accept ca trebuie sa renunt la Raul. A trecut mai bine de o saptamana de cand nu l-am mai vazut. Puteam sa-l uit pana acum. Puteam sa vreau altceva intre timp. Toate gandurile, dorintele si sperantele se indreapta spre el...
”Stii la ce ma gandeam acum intr-o zi? Cum te-ai masturbat la mine in masina acum ceva timp...As vrea sa mai fie...macar o data. Imi indeplinesti dorinta?”
...Era Radu...Care a reusit sa strice printr-un schimb de replici tot ce a insemnat el pentru mine in tot acest timp....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
comment