Religia in contextul relatiei

Totul este perfect.
Asta imi vine sa spun cu fiecare zi care trece, la fiecare moment pe care il petrec alaturi de el. Este minunat ca barbat si ca om. Am parte exact de ceea ce credeam si cred ca merit. Il iubesc. Cunoasterea este in plina desfasurare, descoperind zilnic unul la altul chestii noi, care pe atat de interesante, pe atat de obositoare si frustrante sunt. Cum am stabilit inca de la inceput vorbim despre orice, ore intregi, astfel incat sa ajungem la un consens, care sa ne multumeasca pe amandoi. Am dat insa zilele trecute peste un subiect in care ne-am impotmolit.
Consider religia un subiect intim, care ne caracterizeaza si ne priveste personal. Fiecare percepe existenta lui Dumnezeu in stilul propriu, o simte diferit, si il priveste...Dar daca religia este mai importanta decat orice altceva in viata unui om, cum poti gestiona acest aspect in contextul relatiei?
- Ce este pacatul? Tu pacatuiesti?
- Pacatul este un fapt sau gand care incalca regulile bisericesti, pe care trebuie sa-l recunosti, si fata de care sa te caiesti. Si da pacatuiesc. Pacatuiesc facand sex in afara casatoriei, iesind din cuvantul mamei; pacatuiesc cu gandul dar si cu fapta.
- Se presupune ca lucrurile frumoase care te fac fericit vin de la Dumnezeu. Cand faci sex esti fericit? Atunci, daca sexul este pacat trupesc, cum explici ca te face fericit din moment ce fericirea in cazul asta, cu siguranta nu vine de la Dumnezeu?
- In cazul asta este altceva...
- Ce altceva? Daca sexul este un pacat, ajungi sa te spovedesti si sa-ti recunosti acest pacat. Recunosterea pacatelor in fata intermediarului lui Dumnezeu, in fata preotului, care sa nu uitam ca este si el om, ar trebui iertate. In acelasi timp se presupune ca post spovedanie tu trebuie sa dai dovada de cainta, si pe cat posibil sa eviti savarsirea acelor pacate de abia recunoscute si implicit iertate. Dar tu ce faci? Mergi la preot sa-i spui cat de mult ti-a placut noaptea trecuta dar ca-ti pare rau, urmand ca mai apoi, urmatoarea noapte sa te bagi, cu aceeasi dorinta in asternuturile mele? Ceea ce spui si crezi despre sex, si felul in care il practici (cum nu se poate mai bine), este impotriva a ceea ce crezi tu cu privire la manifestarea religiei, intelegi? Am o intrebare...Daca eu as fi de o alta religie si ca sa te poti casatori cu mine, ti-as cere sa te convertesti ai face-o?
- Nu! Mi-as putea da viata pentru tine, mi-as da organe din mine daca ar fi nevoie, dar la Dumnezeul meu nu as renunta...
- Daca ai avea un baiat, iar la 16 ani ai lui, ti-ar spune ca este gay, tu cum ai reactiona?
- Pai nu stiu....Cred ca l-as accepta...
- Pai cum nu stii? La cat de mult spui ca-ti doresti tu un copil, spui ca nu stii daca l-ai accepta sau nu? Daca l-ai accepta asta ar fii total impotriva credintei tale...
Parerea mea este ca incontestabil Dumnezeu exista!!!Exista in sufletul fiecaruia dintre noi, exista pretutindeni. Nu este nevoie de intermediari ca El sa stie ca pacatuiesti si ca iti pare rau. Unde poti fii mai sincer cu tine si cu El, daca nu in tine insuti, cu constiinta ta, atunci cand stii ca pacatuiesti voit sau nu, cand numai tu si Dumnezeu stie daca iti pare sincer rau sau nu. Templul de care Iisus pomeneste este de fapt templul propriului suflet. Intoarcerea la noi insine, respectand propriul corp ca pe un templu, in care altarul este sufletul, aceasta este credinta dupa parerea mea. Eu pacatuiesc la randu-mi fumand, preacurvind, mancand lacom uneori. Acestea nu sunt ofrande aduse templului ci sunt pacate. Dar le contientizez de fiecare data, iar Dumnezeu stie de ele. Cred totusi ca ia in considerare timpul in care traim, timp in care nu poti fii decat de doua feluri: un adevarat habotnic sau un om de rand care pacatuieste. Nu exista cale de mijloc, acolo unde crede L. ca se afla. Pacatul indiferent ca e mare sau mic, e pacat, si nu are rost sa te minti.
- Hai sa facem sex! Imi spune dupa cele trei ore de discutii inutile...
- Nu dragul meu!!!Mi-e teama sa nu ma simt vinovata ulterior ca te ispitesc catre pacat...
A doua zi, singura fiind, dupa o discutie cu mama si o alta cu mine insami, am ajuns la o concluzie. Stand stramb si judecand drept, accept mai degraba manifestarile lui religioase, mersul la biserica si manastiri, posturile etc, decat un barbat care are vicii precum jocurile de noroc sau bautura...Asadar am considerat aceasta intamplare un hop, peste care am trecut cu brio.
Tin minte ca faceam baie cand am avut o revelatie. Inainte sa-l intalnesc imi doream un barbat care sa ma iubeasca cum ma iubeste el, sa ma aprecieze, sa ma rasfete, sa ma doreasca mult in patul si in viata lui. De asemenea imi doream o schimbare...Oare asta sa fie schimbarea...?