(Din nou)...de la inceput

De unde incepe inceputul? Unde s-a sfarsit sfarsitul? Cu raspunsuri neclare la aceste intrebari indraznesc sa vreau (din nou) un nou inceput. Indraznesc sa visez la proiecte personale, sa ma gandesc la mine si la tot ce ar putea sa ma faca fericita (din nou). Fara bani in buzunar, fara suportul emotional pe care mi-l doresc, doar cu ajutorul relativ al celor doi prieteni ai mei, nu vreau sa ma stiu doborata, ca sa vreau sa pornesc de jos. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce (inca) am si fiind foarte bogata cu ceea ce am, vreau sa merg mai departe. Sunt sanatoasa, am ce manca, am un loc de munca, am pat in care sa dorm, lucruri extrem de valoroase, desi aparent nesemnificative. Si nu mai vreau deocamdata altceva in plus. 

De curand am vazut filmul Nymphomaniac volumul 1, poveste care m-a facut sa-mi fie dor de mine, asa cum eram inainte de L. Acum insa, cum L. nu mai e, nu m-as mai putea vedea in postura de a primi barbati in patul meu, doar pentru a-mi satisface nevoia fiziologica de sex. Pentru ca daca am invatat ceva din aceasta relatie, a fost faptul ca ma subestimez extraordinar de mult, si ca de fapt eu valorez cu mult mai mult decat am crezut vreodata. Si am ajuns sa aleg sa am strictul necesar in dulap, in frigider, in viata, decat sa am ceva mai mult, dar prost calitativ sau dobandit prin metode dubioase.

Un alt lucru care m-a pus pe ganduri a fost un interviu de-a lui Cheloo de la Parazitii. Am descoperit un barbat foarte destept, care stie si poate sa se exprime cum vrea el, fara sa ii pese de parerea bolnavicioasa a celor din jur. Parerea prea buna despre el, in contextul aceleiasi zodii ca si a mea, m-a facut sa ma reintalnesc cu mine prin acea persoana, care ma ajuta sa fiu mereu puternica. Nu am mai discutat cu ea, dar acum, in aceasta zi  mohorata de februarie, ma cearta aspru, ma tranteste in pat, ma da cu capul de pereti, si ma ameninta cu parasirea daca mai fac vreodata...Tot ea ma ridica, ma duce la oglinda, ma indeamna sa citesc ceea ce scriu, sa vad ceea ce pictez si sa imi amintesc de gustul a ceea ce gatesc. Agresivitatea ei pe care o abordeaza in a ma face sa-mi dau seama de cine sunt, imi place, pentru ca numai asa ma tine treaza, ma ancoreaza in realitatea cruda in care traim, si in care rechinii aia mari de abia asteapta o urma de slabiciune din partea mea, ca sa ma devoreze de vie. Pentru ca in nici un caz nu as putea sa fiu pestisorul Nemo, indiferent de greutate, indiferent de intamplare, asa cum s-a dovedit a fi L., fata de care mi-am pierdut rabdarea in a-i explica ce inseamna realul ocean in care traim.

Totul tine de vointa si de ambitie. Incep un nou inceput in care spun ca pot. Pot si vreau!!! Vreau sa pot...din nou...