"Cele mai grele despartiri nu sunt cele care ii au ca protagonisti pe oamenii care ne-au facut sa suferim si sa ne perpelim, ci din contra, pe cei carora nu am avea ceva major sa le reprosam, in afara faptului ca nu sunt potriviti pentru noi. Ca ii iubim dar nu suficient pentru o viata impreuna. Ca sunt perfecti dar nu pentru noi. Ca relatia cu ei bifeaza toate casutele potrivite, mai putin atriile si ventriculele noastre. Ca nu iubim, desi am incercat, ne-am straduit si am sperat ca declicul sa se produca...."
Inevitabilul s-a produs...Dupa sapte ani si cateva luni si-a facut curajul sa plece. Dupa tot atata timp mi-am facut curajul sa accept. Nu regret nimic decat timpul; cea mai frumoasa perioada a vietii, in care mi-am interzis unele placeri specifice varstei din cauza relatiei. Iar in tot acest timp am daruit constant o parte a sufletului meu cu care el s-a hranit cu o foame agresiva de fiecare data. Regret timpul in care am crezut in vise,am investit timp, bani, sentimente, energie pentru un viitor in doi. La anul urma sa incepem pregatirile de nunta, dar gandul atator responsabilitati se pare ca l-au speriat atat de tare, incat a fugit...
V: - Cand a murit sotul meu am simtit ce inseamna singuratatea. Toate responsabilitatile lui mi-au ramas mie. Intalnirile cu oamenii aceia importanti, fata de care trebuia sa fiu pedanta, sigura, verticala, ma speriau de fiecare data. Efectiv a trebuit sa ii iau locul lui, probleme care m-au coplesit foarte mult. Am intrat o depresie urata care mi-a compromis sanatatea. Am avut problemele acelea cu inima, apoi imunitatea mi-a fost la pamant...Am fost pana si la psihiatru care mi-a recomandat Xanax...iti vine sa crezi? Am citit reactiile adverse de pe prospect si atunci mi-am dat seama ca nu e cazul sa ma afund si mai mult. De la nici un an de la moartea sotului am cunoscut pe altcineva. Sa vezi atunci cum mi s-au imputinat prietenii, care plini de prejudecati m-au caracterizat aspru...Pana si mama m-a judecat, iar de atunci nu mai vorbesc cu ea. Si stii cum e Isa sa nu ai pe nimeni langa tine, care macar sa te sune sa te intrebe ce mai faci...In jurul datii la care sotul ar fi implinit 50 de ani, am aflat ca baiatul meu e bolnav. Am fost la fel de fel de medici care nu au stiut sa spuna ce are. In cele din urma am ales Viena, unde a fost diagnosticat cu un sindrom rar si a trebuit operat pe coloana. Iti dai seama prin ce chinuri am trecut? Iar lumea din jur in loc sa ma sustina au tinut neaparat sa comenteze decizia de a-l duce la Viena..."pai da...are bani...ca daca n-ar fi avut l-ar fi operat aici...". Pana si sora-mea este ofticata din cauza pozitiei mele sociale si financiare, dar nu intelege nimeni ca asta se datoreaza in mare parte sotului meu, si ca nu e vina mea ca Dumnezeu a ales asa...Eu nu m-am schimbat, in ciuda posibilitatilor financiare, chiar daca lumea crede altceva. Mi-am refacut viata cu un barbat...care nu se compara cu sotul meu, dar care incearca din rasputeri sa ma multumeasca...Nu sunt fericita deloc Isa...cu tot cu banii astia...Asa ca fii fericita ca s-au intamplat lucrurile astea acum si nu peste cativa ani cand erai casatorita si cu copil. Esti tanara...bucura-te si refa-ti viata....
"Oricat de mult ne-am amagi, exista un moment in care stim, cu conditia sa ne dam voie sa stim. Sa dam la o parte straturile de teama si comoditate, sperantele reciclate in resemnare, si listele cu liniuta la capat de rand cu care am incercat sa ne convingem ca el e potrivit pentru noi. In momentul in care stii fara umbra de indoiala, tot vacarmul din minte se topeste, intr-un impuls, un declic, un imbold incontrolabil de a intinde bratul si a matura dintr-o miscare tot ceea ce nu-si are locul in viata ta, pentru a face loc pentru altceva, sau altcineva..."
Am plecat din casa noastra si ma voi intoarce in casa mea, unde obligatoriu voi face curatenie generala,si voi redecora. De abia astept sa fac un loc numai al meu, unde sa ma simt bine si sa fac ce vreau, la ce ora vreau...Acum nu mai plang. Doua saptamani am avut ochii rosii, iritati de la atata plans...Acum rad in hohote pentru ca un cineva ma vrea fericita...Si imi asum...Pentru fericirea mea fac orice chiar daca o sa fiu judecata...
"Privind inapoi cu binecuvantata intelepciune retroactiva, nimic nu e mai eliberator decat senzatia de renuntare la ceva care plutea in aer, apasator si inevitabil"
Texte preluate din revista Cosmopolitan, editia decembrie 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
comment