Concret ieri am fost pusa in situatia sa aleg intre o fiinta si confortul meu. Si nu puteam sa renunt la nici una dar nici nu puteam sa le am pe amandoua in acelasi timp. Am pus la socoteala si ideea sa renunt de tot la fiinta draga, pe care,desi o stiu doar de o luna de zile, o iubesc mai mult decat credeam. Si fiind in dificultatea de a alege, evident ca am inceput sa izbucnesc intr-un plans isteric, cu hohote si sughituri. Nu stiu cum este dar am comparat situatia de a-mi vinde catelusa cu un avort - desi nu stiu ce senzatie ai atunci...Si plangand ca trebuie sa o dau ma tot gandeam cum naiba poate o femeie sa-si paraseasca propriul copil...Ma intrebam oare ce suflet poti sa ai...Eu am dat bani pe animal, il stiu doar de la 6 saptamani, de doar o luna si repet o iubesc enorm de mult. Dupa ce iubitul meu a postat peste 5 anunturi pe internet pentru a o vinde, dupa ce am plans de mi-au secat lacrimile, o simpla privire m-a facut sa inteleg ca animalul meu este special si ca orice ar fii nu pot renunta. Asa ca-l duc acasa...
M-am trezit dimineata cu o durere insuportabila de cap si de ochi...trupul inca ma doare, dar o am pe ea langa mine si chiar daca va fii departe stiu ca e tot a mea.
E incredibil de greu sa suferi dupa cineva drag; e incredibil de greu sa suferi din dragoste...Doare mai mult decat iti poti imagina.
Sa ai un catel langa tine e ceva magic si merita fiecare sacrificiu :)
RăspundețiȘtergereSi daca m-as fi mutat intr-o garsoniera unde si plateam mai mult chiria si unde si conditiile erau de dorit? Nu crezi ca la un moment dat as fii dat vina pe caine??Eu nu regret decizia luata desi iti dai seama ca-mi tare foarte rau sa ma intorc fara fetita mea acasa...dar aia e...in viata mai trebuie sa iei decizii...
RăspundețiȘtergere