miercuri, 28 septembrie 2011

Boli sexuale bacteriene


Ø ŞANCRUL MOALE / BOALA DUCREY / ŞANCROIDUL:

Definiţie: Afecţiune venerică, contagioasă, inoculabilă şi autoinoculabilă, caracterizată prin ulceraţii dureroase la nivelul organelor genitale.

Surse de dificultate:

Agentul patogen, bacilul Ducrey, este un streptobacil gram negativ, imobil, care se dezvoltă pe medii speciale (ciocolată-agăr).Se transmite prin contact sexual nepro­tejat şi este autoinoculabilă. Incubaţia e de 3-5 zile. Este mai frecventă la bărbaţi decât la femei.

Manifestări de dependenţă:

Boala debutează cu o maculă sau o papulă eritematoasă care devine pustulă şi apoi ulcerează. Ulceraţia este urmată aproape întotdeauna de apariţia adenopatiei regionale. Ulceraţia este dureroasă, rotund-ovalară, de 1-2 cm, înconjurată de o areolă eritematoasă. Se măreşte şi se grupează în mănunchiuri a câte 2 până la 5 ulceraţii. Se localizează la bărbaţi pe preput, şanţul balano-prepuţial sau pe teaca penisului şi la femeie pe labia mare, comisura posterioară sau regiunea perianală. Fără tratament se vindecă spontan în câteva săptămâni cu cicatrice. Adenopatia apare în teritoriul de drenaj al şancrului, uni- sau bilateral. Are caracter inflamator şi evoluează spre abcedare şi supuraţie cronică. Rareori apar simptome generale ca frison, febră, stare generală alterată.

Ø CHLAMYDIA

Surse de dificultate: Agentul patogen este chlamydia care face parte din clasa pararickettsiilor (inframicrobi cu metabolism propriu). Dau naştere la incluziuni intra- şi extracitoplasmatice. Se transmit pe cale sexuală. Boala evoluează frecvent fără simptome clinice.

Manifestări de dependenţă:

Pot fii acute, subacute sau cronice. Poate prezenta complicaţii: infecţii uro-genitale (uretrite, epidimită, prostatită, cervicită, uretrită acută la femei), PID (Pelvic Inflamatory Desease), proctită şi infecţii extragenitale: perihepatita, artrita reactivă „câştigată” pe cale sexuală şi îmbolnăviri ale nou-născutului: conjunctivita chlamidiană şi pneumonia neonatală.

Consecinţele netratării bolii sunt sterilitate, sarcină ectopică. Se poate manifesta cu disurie, cervicită muco-purulentă, sau sângerări post-coitale. Cervicitele muco-purulente se caracterizează prin leucoree purulentă, galben-verzuie si hiperemie la nivelul colului. Netratată se poate complica cu ascensionarea infecţiei cu apariţia salpingitelor (forma de BIP) ceea ce poate duce la obstrucţii tubare, sarcină ectopică sau infertilitate.

Ø GONOREEA:

Definiţie: Boală infecto-contagioasă prin transmitere sexuală dar nu numai, cu localizarea primitivă uretrală capabilă să dea complicaţii loco-regionale şi mai rar la distantă.

Surse de dificultate:

Agentul patogen este N. Gonorrhoeae. Patogenitatea gonococului depinde de fixarea lui şi de invadarea acestuia înainte de a fi îndepărtate de fluxul urinar. Incubaţia este de 2-5 zile. Este mai frecventă la bărbaţi. Neisseria Gonorrheae este un diplococ gram negativ, aplatizat, aerob.

Manifestări de dependenţă: prezintă două forme:

1) Infecţia gonococică anterioară (prurit la nivelul fosei naviculare, tumefierea şi înroşirea meatului urinar şi apariţia secreţiei mai întâi alb gălbui şi apoi galben-verzui. La proba celor două pahare doar în primul pahar conţinutul este turbid. Subiectiv, pacientul prezintă arsuri, înţepături, prurit de-a lungul uretrei în timpul micţiunilor.

2) Infecţia gonococică totală se extinde şi la uretra posterioară cu polakiurie, disurie, tenesme urinare, hematurie terminală, erecţii frecvente şi uneori hemospermie.

Infecţia gonococică cronică se manifestă prin urini tulburi, secreţie evidenţiată dimineaţa „picătura matinală”. Infecţia gonococică la femei foarte rar se manifestă dar când se manifestă apar scurgeri vaginale purulente abundente, dureri, usturimi la micţiune, metroragii. Debutează insidios prin discrete usturimi la micţiune, disurie. Particularităţi: infecţie gonococică ano-rectală la femei prin vecinătate sau la bărbaţii homosexuali şi infecţie gonococică oro-faringiană care se manifestă prin angine eritematoase sau prin amigdalite exsudative.

Ø SIFILISUL (LUESUL):

Definiţie: Este o boală infecto-contagioasă transmisă pe cale sexuală fiind produsă de un microorganism spiralat denumit Treponema Pallidum, care se găseşte în cantitate mare în leziunile cutanate sau de pe mucoase pe care le provoacă sifilisul.

Surse de dificultate:

Spirocheta sifilisului se găseşte însă şi în sânge, în fazele avansate ale bolii fiind răspândită în tot organismul. Boala se transmite în 98-99% pe calea raporturilor sexuale. Agentul bolii trece de la bolnav la omul sănătos şi se fixează în zona genitală unde apar primele leziuni (la 3 săptămâni de la contactul infectant).

Manifestări de dependenţă:

Sifilisul se împarte în sifilis recent şi în sifilis tardiv. Sifilisul recent înseamnă toate manifestările clinice care apar în primii doi ani de infecţie iar în sifilisul tardiv manifestările apar după 2 ani. În cazul în care nu se poate stabili data infecţiei vorbim de un sifilis ocult. Sifilisul recent se împarte în trei categorii: sifilis primar, secundar şi latent recent.

Sifilisul primar apare după trei săptămâni de la contactul sexual infectant. Se manifestă cu apariţia unei papule roşiatică, nedureroasă care devine ulceraţie nedureroasă, cu margini netede, uneori ridicate, ferm elastice, cu fund neted curat, de unde şi denumirea de „şancru tare”. Nu de foarte puţine ori aspectul este atipic, iar şancrul poate lipsi. Şancrul primar se localizează la bărbaţi la nivelul organelor genitale externe, la femei la nivelul vulvei, colului uterin şi perineului, dar se mai poate localiza şi pe buze, mucoasa oro-faringiană sau ano-rectală. Acest stadiu al sifilisului se mai caracterizează prin apariţia unei edenopatii loco-regionale ce se vindecă în 3-6 săptămâni. La 1-4 săptămâni apar anticorpii antitreponemici serici.

Sifilisul secundar se manifestă prin apariţia unor erupţii cutaneo-mucoase, care apar în valuri (maculă, papulă, scuamă, pustulă, sau combinaţii ale acestora), localizate pe trunchi şi rădăcina membrelor, accentuându-se la nivelul plicilor şi zonelor de flexie. Alte manifestări ale sifilisului secundar sunt: alopecia, plăcile mucoase, leziunile oculare, osoase sau ale sistemului nervos central.

Sifilisul tardiv se instalează după 2 ani, atunci când erupţiile de sifilis secundar au încetat. Se aşterne o lungă perioadă de linişte aparentă, ce durează de la 3 până la 20 ani. Este perioada de „sifilis latent tardiv”.

Sifilisul terţiar apare după 3-20 ani de la infecţie dar numai la cazurile care nu s-au tratat în faza de sifilis primar sau sifilis secundar (sau care au fost tratate incomplet ori cu antibiotice neadecvate). Sifilisul terţiar are localizare în toate organele: 70% la nivelul pielii, 9% în articulaţii şi oase, 10% în sistemul nervos central, 6% în mai multe organe concomitent. Leziunile cutanate din sifilisul terţiar sunt multiple: tuberculidele sifilitice ( se manifestă ca mici nodozităţi cutanate, dure, infiltrative, nedureroase, de culoare galbenă-arămie, grupate sub forma unei eflorescenţe, care după vindecare lasă mici cicatrici şi pigmentaţii), gomele sifilitice (ca nişte nodozităţi de mărimea unei alune sau nuci situate în hipoderm, care au o fază de inflamaţie, una de ulceraţie şi una de cicatrizare; se vindecă spontan şi lasă cicatrici deformate). Particularităţi: sifilisul terţiar osteo-articular (apare sub forma unui reumatism ciudat, manifestat prin deformarea uneori monstruoasă, a articulaţiilor mari fără a se însoţi de durere; sifilisul terţiar nervos (cea mai gravă complicaţie a sifilisului netratat deoarece duce la infirmităţi grave, la tulburări psihice sau chiar deces.


Ø LIMFOGRANULOMATOZA VENERIANA (Boala Nicolas-Favre)

Surse de dificultate: Chlamydiile cuprind următoarele subgrupe: C trachomatis, C. Psittaci şi tulpina TWAR, microorganisme ce duc la limfogranulomatoză veneriană. Se transmite prin contact sexual neprotejat. Are o incubaţie variabilă de 3-30 zile. Limfogranulomatoza este predominant o boală a sistemului limfatic. Principalele procese patologice care se produc sunt trombolimfangita şi perilimfangita, cu diseminarea inflamaţiei de la ganglionii infectaţi spre ţesuturile vecine. Procesul inflamator durează săptămâni sau chiar luni. Deşi infecţia este de regulă localizată la unul sau două grupuri limfatice, chlamydiile pot disemina hematogen şi la nivelul sistemului nervos central.

Manifestări de dependenţă:

Şancrul limfogranulomatos este o eroziune herpetiforma nedureroasă, neinfiltrativă care se vindecă fără urme în câteva zile. Adenopatia limfogranulomatoasă apare la 3-15 zile după apariţia şancrului şi are aspect de ganglioni duri, uşor dureroşi, mobili pe planurile superioare şi profunde care cu timpul se ramolesc şi fistulizează cu puroi fliant, vâscos, albicios. Evoluţia este lentă spre sclerozare ganglionară.

Alte manifestări: febră, stare generală alterată, artralgii, redoare articulară, meningoencefalită şi hepatosplenomegalie.

Netratată, limfogranulomatoza se vindecă în 6-8 săptămâni, dar majoritatea cazurilor lasă sechele datorită obstrucţiei limfatice.

Ø GRANULOMUL INGHINAL:

Definiţie: Este o boală contagioasă cronică granulomatoasă, caracterizată prin apariţia unor ulceraţii serpiginoase, indolore, localizate genital şi perigenital.

Surse de dificultate:

Agentul etiologic este Colynimatobacterium granulomatosis, bacil Gram-negativ, imobil, care se colorează bipolar.

Manifestări de dependenţă:

Debutează ca o papula sau un nodul subcutanat, care se erodează şi conduce la o ulceraţie bine delimitată, nedureroasă. Zonele de elecţie sunt: organele genitale (preput, gland, labii), pubis, perineu, regiunea perianală şi inghinală. Localizările extragenitale sunt rare.

Ø MICOPLASME:

Surse de dificultate:

Mycoplasmele sunt cele mai mici bacterii (0,2-0,8μm) care trăiesc liber, facultativ anaerobe, lipsite de perete celular, ceea ce le face rezistente la penicilină. Infecţiile genitale sunt produse de trei specii: M. Hominis: (determină pielonefrita, BIP, febra postpartum sau postabortum), Ureaplasma urealyticum, si M. Genitale. Deoarece aceste specii sunt frecvent identificate în tractul genital al indivizilor sănătoşi, rolul lor patogen nu este unanim recunoscut. Transmiterea se face exclusiv prin contact sexual.

Manifestări de dependenţă:

Diferă în funcţie de sex: la femeie mycoplasmele produc vaginită (determinate mai ales de M. Hominis care duc la modificări inflamatorii vaginale, cu o secreţie cu miros fetid „de peşte”), BIP (după infecţii ascendente, pot să apară cervicite, endometrite, salpingita), şi febra postpartum postabortum. La bărbaţi mycoplasmele determină uretrite, prostatite şi epidimita.

Ø STREPTOCOCIA GENITALA:

Surse de dificultate: Cel mai întâlnit streptococ care produce infecţie genitală este cel din grupul B.

Manifestări de dependenţă: la femei infecţii latente asimptomatice şi nesupărătoare ce se pot vindeca fără vreo simptomatologie, iar la bărbat leziunile sunt minime, rareori o balanită eritematoasă etichetată drept iritaţie locală.

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu

comment