Fluturi

Flututri cu aripi de gheata incep sa nasca in mine din omizi scarboase care m-au gaurit mancand lacom din sufletul meu. Fluturi incep sa se zbata, lasandu-ma fara de puteri. La fiecare atingere, la fiecare gand, la fiecare soapta ma trec fiori reci de spaima, de necunoscut, de iubire...Ai promis ca va fi asa dar nu te-am crezut pe cuvant.

Am vorbit la telefon de parca ne cunosteam de mult desi erau doar cateva ore...Dupa o zi am stabilit prima intalnire. Spontan. Fara pregatirile specifice de dinainte, fara farduri sau haine pompoase. La o ora tarzie dintr-o noapte cetoasa de noiembrie, imbracata in pijamale, l-am vazut prima data. Nu se incadreaza deloc in imaginea barbatului perfect, cu trup lucrat si chip de manechin, dar are acel ceva in acel cineva, pe care eu il caut de mult...In primul rand e barbat. Cu adevarat barbat. Iar asta mi-a placut inca de la inceput. Neplanuind asta, am stat de vorba mult, pana cand s-a facut tarziu de devreme. Si de atunci mi-e dor de el. Face sau spune acele lucruri pe care mi le doresc, fara sa fiu nevoita sa-i explic sau sa-i fac scheme. Ma cunoste deja prea bine, pentru ca suntem la fel. Ma surprinde cu lucruri marunte care conteaza cu adevarat. Pentru ca nu sunt si nici nu am fost vreodata impresionata de lucruri materiale. Intotdeuna mi-am dorit de la un barbat exact ceea ce imi ofera el. Nu se chinuie, nu face planuri. Lucrurile vin spontan si frumos. Nu trage de mine, ma intelege, il inteleg, totul vine firesc. Mi-e atat de drag atunci cand interpreteaza fel de fel de roluri incat imi vine sa-l mananc. Imi multumeste, isi exprima sentimentele, ma face sa rad. Simt ca as putea fi fericita si implinita alaturi de el, dar mi-e frica.

A nascut in mine fluturi, atunci cand omizile mai aveau un pic si-mi distrugeau viata. Si de atunci fluturii se zbat inlauntrul meu atat de tare incat nimic nu mai conteaza...