joi, 30 mai 2013

Casatoria...compromis pentru fericire?

Am stabilit anul...nu data ci anul!!!Si in ciuda faptului ca sunt multumita ca in sfarsit s-a decis...nu sunt deloc fericita...
Au trecut aproape sapte ani de cand suntem impreuna...si nu chiar de la incept, dar dupa cativa ani de relatie, am tot asteptat momentul sa fiu ceruta in casatorie. Anii au trecut si inevitabilul nu se intampla...pana cand de prea multa ingrijorare am inceput sa pun intrebari. Raspunsul initial a fost un simplu...”nu vreau...pur si simplu nu vreau sa ma casatoresc cu tine”. Aceasta fraza m-a bantuit mult timp si a ajuns sa ma transforme intr-o cicalitoare, care se intreba si il intreba obsesiv de ce. Am toate calitatile pentru a fi o sotie buna...si nu ma laud, dar cunosc si alte femei de varsta mea care nu stiu sa faca ceea ce fac eu...Gatesc orice, spal, calc, fac sex de calitate...Si toate astea ma fac(eau) sa ma intreb de ce...De ce sunt atat de crunt refuzata?...Motivul insistentelor mele este o nevoie inexplicabila de siguranta, de atasament sigur, de incredere, si o dorinta infinita de a fi mama. Imi doresc toate acestea si el nu a inteles pana acum toate astea indiferent in ce maniera i le-am explicat.
Am o caracteristica ciudata...intotdeauna mi-am pus dorinte mari, aproape nerealizabile, si am luptat atat de mult pentru ele, astfel incat atunci cand s-au indeplinit nu mi s-au mai parut atat de interesante. Barbati insurati sau nu, inabordabili la prima vedere, au fost ai mei in cele din urma, dar cand s-a intamplat asta, nu mi se parea deloc o realizare atat de mare precum dorinta...La fel s-a intamplat atunci cand mi-am dorit sa fiu sefa de promotie sau sa termin cu medii mari un master...am realizat toate astea, dar atunci cand trebuia sa fiu in culmea fericirii, imi spuneam de fiecare data ca m-am zbatut degeaba atat de mult pentru un fleac. Pentru mine deci dorinta, lupta pentru indeplinirea ei ma incita si imi ofera emotiile de care am nevoie pentru a fi fericita. Realizarea oricarei dorinte e ca un sfarsit, ca o cadere intr-un abis, dupa atata truda de urcare...
Am nevoie de schimbari si de dorinte marete pentru care sa lupt. Din acest motiv l-am pus intre ciocan si nicovala si l-am pus sa aleaga intre alb si negru. Fiind pus in fata unei probleme atat de serioase, spre surprinderea mea decizia a venit repede din partea lui, si a stabilit ca nunta sa aibe loc in 2015. Atunci cu un zambet rece de izbanda pe fata am adormit fericita, dar a doua zi de dimineata m-am trezit cu un gust amar. Nu a fost cum am vrut eu din nici un punct de vedere...Nu asa imi imaginam totul...Nu asa mi-am dorit. De data asta nu s-a mai intamplat asa cum mi-am dorit si nici macar lupta de a-mi indeplini dorinta nu a mai fost asa ca pana acum.
As fi vrut sa nu insist atat de mult...as fi vrut ca el sa ia initiativa si sa-l fac sa-si doresca asta in adevaratul sens al cuvantului. Mi-as fi dorit sa ma simt dorita, sa simt ca fara mine viata lui nu are sens, ca sunt centrul universului lui. As fi vrut sa nu insist...am insistat prea mult si mi-e teama ca decizia sa nu fi fost luata de la atatea insistente...mi-e teama sa nu fi luat decizia crezand ca astfel m-ar putea face fericita. Mi-ar placea sa pot sa intorc timpul cu vreo 5 ani si sa abordez altfel relatia asta. Mi-as fi dorit sa nu fi gresit, sa ne fi bucurat mai mult unul de altul, sa traim clipa fara a ne mai gandi la responsabilitati tampite care de fapt nici nu existau. Mi-ar fi placut sa fiu mai atenta cu mine, si sa nu ma ofer pe tava. As fi vrut sa am propriile secrete pe care nimeni sa nu le stie...Si pentru toate astea regret ca am ajuns aici...
Mi-e teama ca amandoi vom avea regrete si intrebari si ne vom gandi mereu ca eu am gresit si ca el va fi insurat doar din compromis pentru fericirea mea...

5 comentarii:

  1. cand am citit titlul ti-am raspuns in gand asa: nu, casatoria nu e un compromis pentru fericire, casatoria e ziua-pact, ziua in care se presupune ca pactul facut e pentru ca fericirea sa dainuie mereu. din punctul meu de vedere, fericirea ar trebui sa fie inainte de casatorie, sa te casatoresti tocmai pentru ca esti fericit, ca iubirea e tot ce conteaza iar micile certuri aduc cu ele impacari dulci.
    te-as sfatui sa aveti o discutie, sa lamuriti daca amandoi sunteti fericiti cu decizia luata sau e doar un compromis. e bine sa facem compromisuri dar nu cand le simtim ca pe niste obligatii pentru ca atunci, inevitabil, la un moment dat or sa apara reprosurile. e foarte important sa va doriti amandoi sa va casatoriti nu doar din dorinta unuia sau altuia ci pentru simplul fapt ca sunteti fericiti si vreti sa pecetluiti cumva fericirea si iubirea ce va leaga.

    nu uita, ca oricat de multe greseli am fi facut in trecut, ele ne-au ajutat sa devenim oamenii care suntem astazi, oamenii care vom fi maine.

    sper sa fi fericita pe deplin, meriti asta! :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc frumos pentru mesaj simo!!!te imbratisez cu drag!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnișoară, cum am ajuns și eu pe-aci, am zis să-mi dau cu părerea.

    Căsătoreala asta mie mi se pare un fel de acord fandosit de parteneriat pentru plătit întreținerea la grămadă. Dacă ai impresia că primaru' cu banderola aia pusă, aruncatul cu orez, sau ”Isaia dânțuiește” îți vor aduce, mamă, ceva extraordinar în viața de cuplu, eu zic că e o mică iluzie.

    Că la fel cum simți că lipsește ceva acum, și vrei să umpli golul cu statutul ăsta de ”just married”, așa vei simți și după. Ba poate chiar senzația ușor intensificată, că există și un fel de obligație.

    Dacă ai de pe-acum regrete, mai bine revoci toată treaba. Că nu știu dacă merită competiția asta pe care o ai cu tine însăți atâta bătaie de cap, cu primării, biserică, și apoi ferească sfântu', săli de judecată.

    Numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  4. Sandel,
    Multumesc din suflet ca citesti ce scriu...Apreciez din suflet mesajul tau...ce pot spune insa?Ca ai dreptate? Ceea ce spui este cat se poate de logic, just, drept...insa uneori ratiunea cu care poti privii niste circumstante este deseori subrezita de sentimente, care iti dau peste cap principiile...
    Mi-ar placea sa mai acorzi din timpul tau postarilor mele...Imi place stilul corect si direct cu care iti expui parerea ;-)

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu cred ca daca vrei sa te casatoresti cu cineva, la fel de mult cum vrei tu, sa vrea si persoana respectiva sa faceti pasul. Nu e ceva pe care doar unul trebuie sa-si doreasca, iar celalalt sa indeplineasca dorinta. E ceva ce trebuie discutat, nu impus. Nu sa fie ca un ultimatum, ca pana la urma e viata voastra la mijloc, a amandurora. Daca ati hotarat sa faceti pasul, sau ati discutat la un moment dat, inseamna ca ati ajuns sa va intelegeti la un nivel la care puteti sa spuneti verde in fata unul altuia ce ganditi, fara sa va simtiti vinovati sau sa sa va ganditi la reactia pe care ar putea-o avea cel de langa voi, gen "Daca zic asta, daca o sa ma judece?" Daca nu se intampla asta, atunci trebuie cumva sa discutati, sa afli si ceea ce-si doreste el, fara presiune. Presiunea nu e buna nicaieri, decat la apa, poate. Si tu ziceai ca asta nu e ceea ce ti-ai dorit. Atunci fa-o sa fie ceea ce-ti doresti :) Se poate, trebuie doar sa incerci si daca ati stat atata timp impreuna, sunt sigura ca se poate ajunge la o solutie :D

    RăspundețiȘtergere

comment