joi, 31 martie 2011

Izoimunizarea si hipertensiunea in sarcina

Izoimunizarea:
Definitie: incompatibilitatea de grup sangvin sau Rh intre mama si fat.

Management: La prima consultatie prenatala se determina gravidei dar si tatalui copilului grupul sangvin si Rh-ul.

*Daca mama este Rh pozitiv nu poate sa apara izoimunizarea.

*Daca mama este Rh negativ si tatal Rh negativ nu poate sa apara izoimunizarea deoarece fatul va fi Rh negativ.

*Daca mama este Rh negativ si tatal este Rh pozitiv heterozigot sunt 50% sanse ca fatul sa fie Rh pozitiv si mama Rh negativ cu tata Rh pozitiv homozigot fatul este sigur Rh pozitiv => in aceasta ultima descriere sigur apare izoimunizarea.

La gravidele cu risc se determina titrul de anticorpi la prima vizita prenatala. Daca titrul ramane negativ tot timpul sarcinii inseamna ca nu s-a produs izoimunizarea dar este necesara o profilaxie speciala la nastere. Daca titrul de anticorpi anti-Rh devine pozitiv sarcina este considerata complicata prin izoimunizare Rh. Acestor gravide li se va efectua o amniocenteza si o cordocenteza, vizitele prenatale fiind in acest caz cu mult mai frecvente, monitoprizandu-se atent dezvoltarea fetala, grosimea si structura placentara etc.

Profilaxia speciala presupune administrarea de imunoglobulina antiD mamelor Rh negative ce au nascut feti Rh pozitiv. Se vor recolta doua probe de sange de la mama si doua de la fat-din cordonul ombilical. Din sangele venos matern se vor determina: grupa de sange, prezenta de anticorpi anti D, testul Kleihauer-Betke. Din sangele fetal se vor determina: grupa de sange, factorul Rh si testul Coombs direct. Astfel pot beneficia de profilaxie femeile Rh negative cu fat Rh pozitiv compatibil cu mama in sistemul ABO, daca testul Coombs direct e negativ si daca anticorpii anti-D din sangele matern sunt absenti. Se administreaza astfel intramuscular o doza standard de imunoglobulina anti D in primele 72 de ore de la nastere, dupa care se mai determina titrul de anticorpi la 6 luni si la un an iar daca acestia sunt absenti, profilaxia a fost reusita.

In cazul izoimunizarii se recomanda exsanguinotransfuzia +/- fototerapia cu lumina ultravioleta si tratament cu Fenobarbital.

Hipertensiunea in sarcina:

Definitie: Valori ale tensiunii arteriale sistolice > 140 mm Hg si a tensiunii diastolice > 90 mm Hg; de asemenea o crestere >30 mm Hg a tensiunii sistolice si >15 mm Hg a tensiunii diastolice constituie hipertensiunea gestationala.

Clasificare:

-Hipertensiune preexistenta sarcinii;

-Hipertensiune indusa de sarcina (HTAIS);

-Preeclampsia care reprezinta o hipertensiune (>140/90 mm Hg) asociata cu proteinurie (>100mg/dl);

-Eclampsia care se caracterizeaza prin aparitia de convulsii dupa 20 de saptamani de sarcina in absenta unei afectiuni ale SNC;

-Sindromul HELLP reprezinta aparitia hemolizei (anemie si cresterea bilirubinei, cresterea transaminazelor si scaderea numarului de trombocite).

Factori de risc: primiparitate, varsta>40 ani, rasa africana, antecedente de HTAIS, HTA cronica, boala renala cronica, diabet, sarcina gemelara.

Management:

Sunt obligatorii investigatii paraclinice ce vor include:EKG, biochimie inclusiv creatinina si acid uric, sumar de urina cu determinarea proteinuriei.

Pentru gravidele cu HTAIS usoara, inainte de termen se recomanda monitorizare atenta si efectuarea testelor non-stress la cel putin o data pe saptamana pana la 32 de saptamani de sarcina si de 2-3 ori pe saptamana pana la nastere.

Pentru gravidele cu HTAIS severa inainte de termen se recomanda tratament cu antihipertensive si sulfat de magneziu cu incercarea de a prelungi cat mai mult posibil gestatia.

Pentru gravidele aproape de termen cu HTAIS se recomanda inducerea travaliuliu sau nastere prin operatie cezariana.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comment