Je ne regrette rien

”Daca as avea treizeci de ani m-ai lua de sot? M-as incadra in cerintele tale?”
”Te-as lua si acum...varsta nu conteaza...”

Stai un pic!!! Ce fel de intrebare e asta? De unde si pana unde?
Cand sunt singura, amintirile ma napadesc chinuitor. Cand am timp, iau fiecare intamplare in parte si o diger pana la ultima frimitura, pana cand, nu mai ramane nimic. Si stau si analizez cum ar fi fost daca as fi raspuns altfel, sau daca circumstantele ar fi fost altele. Nu ma imbat cu apa rece, pentru ca, asa cum am mai spus de atatea ori, totul se intampla pentru ca asa trebuie sa se intample, si prin urmare accept totul asa cum a fost sau e...Dar sunt o visatoare. Si mi se intampla deseori sa ma trezesc cu fata la tavan si cu mainile pe piept, gandindu-ma la cum ar fi fost daca...Mi se intampla uneori sa ma trezesc cu mainile mai jos de piept, simtindu-mi sucul fierbinte, si retraind clipe de placere...
”Je ne regrette rien”
Vreau sa-mi tatuez chestia asta pe spate. Si daca cu ”never-ul” de pe degetul inelar nu am fost prea convinsa, cu asta sunt...Si asta pentru ca...
”Prezentul este un viitor trecut. Refuz sa mai traiesc in trecut, pentru ca uit de prezent si nu mai vreau sa ma amagesc cu sperante de viitor, din acelasi considerent. Stii cum zice spaniolul: Disfruta el presente...Si asta vreau sa fac...”

In momentul de fata cred ca iubesc...in felul meu desigur. Dani ma face foarte fericita atunci cand e alaturi de mine. Isi doreste un viitor alaturi de mine, o familie. Am decis sa ne despartim de cateva ori, dar de fiecare data ne-am impacat, ultima data la initiativa mea. Si am ales asta pentru ca imi simteam sufletul gol, stiind ca el nu mai e al meu. Dupa impacare starea mea generala s-a schimbat semnificativ, simtindu-ma mai linistita. Si asta nu poate fi decat o dovada ca il iubesc, asta desi m-a dezamagit enorm in ultimul timp. Constiinta mea e in stand by. Urmareste cu atentie tot ceea ce se intampla si nu spune nimic. Mi-e frica de momentul in care se va trezi. Presimt o cearta de proportii...

Dar pana atunci lupt in continuare pentru fericirea si ambitiile mele...si nu vreau sa regret nimic...

Ce ramane?

Toata lupta asta pe care o duc, tot zbuciumul, toata zarva asta, toate sunt in van. Nimic din ce poate fi nu este sigur. Totul este relativ. Sigur este ceea ce ramane. Ce faci acum si va fi trecut. Si tot ceea ce ramane este doar material. Cuvantul se uita, sentimentul dispare, lacrimile se transforma intr-un ocean care secatuieste de fiecare data cand iti stergi mucii. Si nu ramane nimic...nici macar amintirea acelei clipe, pentru ca vor veni altele si altele care ii vor lua locul.
Si atunci care este scopul?
Sa supravietuiesc!
Sa fiu fericita!
Sa am!
Sa pot!
Cum?
Prin toate mijloacele posibile...
Constiinta mea si-a schimbat viziunea. Nu se mai multumeste cu nici un fel de cale de mijloc, compromis sau sacrificiu. Constiinta mea este egoista si ma vrea fericita. Prin orice mijloc. Atat! Fericita! Si nu doar pentru moment, ci pe termen lung. Tocmai de aceea ma indeamna sa recurg la decizii drastice, pe care pana nu de mult nu le-as fi luat. Sunt in masura acum sa pot sa renunt la oricine, dar si sa am pe oricine. Nimeni nu mai este invincibil. Pot sa am tot ceea ce vreau. Iubire, flori, inimioare, fluturi. Toate acestea, in timp dispar, si in cele din urma nu ma aleg decat cu lacrimi si suferinta, care si ele dispar, undeva in cufarul prafuit al trecutului, facandu-ma sa ma trezesc de fiecare data cu nimic.
Si daca pana acum nu stiam ce vreau de la viata, astazi mi-am dat raspunsul.
Scurt si la obiect pe lista mea sunt urmatoarele: un copil, o casa si o masina. Acestea m-ar face fericita. Barbatul este optional. Pentru ca pot sa am oricand unul, de orice statut social sau financiar si nu ma incanta ideea de unul anume. Nu vreau betivi!!!Mi-e scarba!!! Nu vreau copii adulti pe care sa ii cresc. Nu vreau pumni, manipulare, explicatii, anchete, telefoane urmarite.
Cineva m-a intrebat cum stau cu dragostea. I-am raspuns ca foarte bine. In perioada asta ma iubesc atat de mult...Si fiindca ma iubesc vreau sa fiu fericita si vreau...liniste...Vreau sa fiu lasata in pace sa-mi ating scopul...
Pentru ca pana mor, tot ce ramane...sunt eu! Si asta e sigur!

Ce e iubirea?

Dupa o conversatie telefonica in care mi s-a zis din nou ”te iubesc-ul” acela care imi fulgera pana in degetele picioarelor corpul, am avut o revelatie. Ce este iubirea? Si de aici mi-a venit ideea sa cer pareri in stanga si in dreapta, dand nastere unui soi de quiz, fara prea mare succes insa, dar care m-a facut din nou sa realizez cat de frumos este sa fim atat de diferiti...
”Iubirea este cea mai puternica forta din univers, care te face sa devii azi mai mult decat erai ieri, si sa oferi lumii ceea ce ai de oferit, fara sa accepti nimic in schimb...”
”Iubirea este un amalgam de sentimente foarte placute care te fac sa te simti cineva (cel mai frumos om, cel mai cel), care iti da acel click de bucurie si impuls de a merge inainte si de a trece peste obstacolele vietii...”
”Iubirea este atunci cand pentru cineva ai fi gata sa renunti la stilul tau de viata pentru a-i face pe plac. Sa-ti asumi orice pentru persoana de langa tine. Sa ai rabdare cat un munte. Sa plangi. Sa te bucuri. Sa-ti pese. Gandurile tale si deciziile sa fie in concordanta cu ateptarile ei.”
”Iubirea este totul si nimic. Este ceva ce simti, nu ceva ce povestesti. Eu stiu ce e pentru mine, dar raspunsul meu nu mai are nici o valoare. E dorinta de a-ti saruta parteneul dimineata cand te trezesti, chiar daca stii ca ii pute maxim gura...Si tine mai mult de defecte, nu de dragalasenii si siroposenii. Cand totul e bine nu e iubire. E placere. Cand e rau si cu toate astea mai exista doi, atunci e iubire. Nu e nici un sentiment de gol in stomac. Ala il ai si atunci cand mergi cu masina si iti taie cineva calea...sau calci in gol.”
”El amor es respeto entre dos personas que se aman y comparten intereses en comun para compartir una vida juntos”
”Iubirea este de mai multe feluri. Spre exemplu eu m-am despartit de Andreea, tocmai din cauza faptului ca am impresia ca merita mai mult...”
”Iubirea e chimie, baby...”
”Iubirea e de mai multe feluri (altul)...Depinde fata de cine simti. Iubirea este diferita de la persoana la persoana”

...Si acum vreau sa spun ceea ce cred eu...
Iubirea este un sentiment profund pe care il simti fata de o persoana pentru care ai fii dispus sa faci orice, numai pentru a-l stii fericit. Cand eram mica ma tot imaginam in fata a celor mai importante cinci perosane din viata mea, si pusa sa aleg una, pe care o iubesc cel mai mult, cu conditia ca ceilalti sa moara. Plangeam de fiecare data cand ma gandeam la asta pentru ca sufletul meu era impartit in atatea parti in mod egal. Cateodata ma uimesc cum reusesc sa iubesc atatea persoane in acelasi timp. Uneori tind sa cred ca sunt superficiala in alegerile pe care le fac, dar nu regret pentru ca pot spune ca nu imi place sa...urasc. Si atunci aleg sa iubesc. Iubesc poate mai mult decat ”trebuie” si asta ma oboseste teribil. Ma impart in atatea parti. (oare exista o unitate de masura a iubirii???). Fiecare persoana din anturajul meu merita o parte din sufletul meu...
Iubirea in contextul unei relatii intre doi oameni de sex opus difera de iubirea pe care o porti pentru orice alta persoana. Este contopire de suflete si trupuri intr-unul singur, alcatuind intregul. Iubirea este o bula de sapun pe care o simt in piept de fiecare data cand sunt sarutata sau luata in brate de acela. Acea bula se sparge si varsa magma calda care ma face sa simt ca imi este sufetul mangaiat. E cuib de fluturi colorati, care la fiecare atingere, ies si isi lovesc violent aripile de peretii stomacului, dand nastere valurilor de emotie, care ma fac uneori sa-mi vina sa plang de fericire. E ca o dimineata insorita de mai, in care miroase a vara si a apa sarata de mare...Iubirea este un strop de ploaie ce aluneca usor printre perii fini ai frunzelor de floare, este ciripit de pasari si zumzet de albine, este liniste deplina in care sufletul vibreaza...

...Iubirea este totul...sau nimic (nu si...).