Iubirea este frumoasa, dar lasand la o parte asta si tinand cont si de nevoile fiecaruia pe care uneori si societatea le impune, o relatie poate avea de suferit, in mod special atunci cand cei doi parteneri nu sunt in concordanta. Lipsa de un echilibru de acest fel, oricat de multa si mare ar fi iubirea, este, mai ales dupa o perioada, situatia in care o relatie se poate destrama. Inevitabil intr-o astfel de situatie apar conditiile.
Conditia de a fi adult, o percep in momentul de fata, singura situatie impusa, pe care nu o pot refuza desi mi-as dori asta. Alte conditii mi se par a fi atac la propria persoana indiferent de unde ar veni acestea. Atunci cand o conditie vine de la omul pe care il crezi sufletul pereche, persoana cu care vrei sa-ti imparti viata, atunci te intrebi daca nu e cazul sa-ti pui un semn de intrebare. Si da, nu este normal sa pui conditii...dar daca iubitul/a face doar ce-l/o taie capul? Normal ar fi sa intervi, dar cum o poti face daca nu sa pui o conditie. Daca faci aia, eu am sa fac cealalta. Si atunci poate se ajunge la un consens, cu riscul ca ambii sa regrete ulterior, unul ca nu a facut ce vroia si celalalt ca partenerul este nefericit din cauza conditiilor impuse.
Dar daca conditia este "daca nu aia sau daca nu cealalta...ne despartim?" atunci situatia nu mai e maleabila. Senzatia e de lipsa de aer, de furnicaturi in maini greu de stapanit, de moarte iminenta. Ce inseamna asta? Oare mai are rost sa lupti? Pentru ce sa lupti daca dintr-o prostie apare aceasta conditie? Si daca iubirea prea mare, sau in unele cazuri doar o obisnuinta amestecata cu dependenta te determina sa stai pe loc si sa inghiti in sec...atunci ce faci? Te simti imobilizat intr-o relatie in care nu poti sa-ti impui tu insuti o conditie. Si ajungi sa uiti, sau doar sa ai impresia asta, te complaci si mai adaugi cate un an, timpul facandu-te si mai dependent, mai obisnuit, si mai (fals) indragostit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
comment