miercuri, 29 iunie 2016

Sah-mat

Oricat de mult as vrea sa ma mint ca imi este bine...realitatea este ca nu imi este deloc...
Joc sah cu propriile mele ganduri si sentimente...fara insa sa stiu care cum sunt albele si care negrele. Las piesele sa se miste haotic, lasandu-ma seara cu strategii pentru viitoarele mutari, urmand ca noaptea sa visez in alb si negru in patratele.
Functia de asistenta sefa, mai ales la varsta mea, este o pozitie mult ravnita de toata lumea. Nu se stie insa ce presupune cu adevarat asta. Am invatat sa imi iau suturi in fund si sa fiu fututa fara a riposta, fara a scoate un zgomot macar. Am invatat sa ascult cu zambetul pe buze (fals de altfel) orice critica, cerandu-mi scuze si promitand de fiecare data ca nu se va mai intampla, chiar daca nu sunt sigura daca voi putea sau nu sa ma tin de promisiune. Am inceput sa fac lucrurile automat, mecanic, si sa fiu draguta chiar daca in sinea mea sunt un butoi cu pulbere. Am invatat cam toate dedesupturile acestei meserii si asta nu o mai face deloc interesanta. Rutina zilnica ma oboseste teribil, facandu-ma sa ajung acasa si sa imi doresc un singur lucru...sa dorm. Ma trezesc la 7 seara si realizez ca nu mai am timp sa fac prea multe, pentru ca imediat trebuie sa ma pun la somn iar...si asta in fiecare zi. Mananc haotic desi cam la aceleasi ore tarzii...nu fac sport deloc, nu dorm suficient, cheltui bani aiurea si nu stiu pe ce, nu mi-am luat masina asa cum mi-am propus, nu citesc, nu pictez, nu evoluez. Pe scurt nu fac nimic din ce mi-am propus atunci cand am ales sa vin la Brasov. Vina cea mai mare este a programului de lucru, a vietii profesionale care nu ma satisface deloc.
Ma tot gandesc sa ma intorc la Cluj, acolo unde macar viata profesionala era satisfacatoare. Vreau sa ma intorc la Cluj singura, acolo unde dormeam mult, ma distram in club cu 30 de lei, unde mancam ce vroiam si cat vroiam, ma intalneam cu cine, unde si cand vroiam fara sa dau nimanui explicatii, acolo unde desi viata mea parea haotica, eram foarte disciplinata. Ma apreciam, imi dadeam atentia si respectul cuvenite. Nu ma lasam calcata in picioare de nimeni si nu zambeam fals ca sa arat ce fata buna sunt. Acolo eram eu. Eu asa cum sunt. Acolo eram totul si nu interesa pe nimeni cum aleg sa fiu...Aici sunt un nimeni, desi sunt totul pentru unii. Imi iubesc familia...il iubesc pe Clau, dar asa cum am mai spus, ma iubesc cel mai mult pe mine insami, asadar cum as putea oare sa ma las pe mine pentru altii?
Si ma vad intorcandu-ma la Cluj unde poate o saptamana, doua mi-ar fi bine singura...Si apoi? Ma imaginez in nenumarate moduri, care de cele mai multe ori nu imi plac. Alexandra fosta colega si buna prietena, o sa plece in Anglia. Adriana este mai tot tipul ocupata si are probleme poate mai multe si mai mari ca ale mele. Iar eu o sa fiu singura...Sunt persoane cu care as putea sa ma vad, dar nefiind pe acelasi calapod cu mine, presimt ca voi ajunge acasa cu un specific gust amar dupa o astfel de intalnire, si la fel de singura si neiubita ca atunci cand am plecat. La Dani nu ma vad intoarsa, cu Raul cu care am mai vorbit in ultimul timp, nu simt ca m-as mai potrivi cumva. Restul...sunt resturi, asadar emotional nu ma incalzeste nimic.
Mi-e dor de Mihai (acel Mihai din povesti de demult), care sa ma stranga de gat si sa-mi spuna ca sunt o proasta si ca am potential mare pe care nu stiu sa mi-l folosesc. Nu am sa uit niciodata cand spunea: "Isa, in viata nu le poti avea pe toate...trebuie sa alegi." Imi dau seama ca viata asta este de fapt un cumul de alegeri, care te fac in permanenta indoielnic, gandindu-te oare ce-ar fi fost daca ai fi decis sa alegi altfel....Acum as fi avut un bebelus, rod al iubirii dintre mine si Dani, as fi stat acasa sa-l cresc, as fi avut o viata de familie (?) pe care mi-o doresc...As fi suspinat insa dupa libertatea pe care (inca) o am, dupa cluburi si somn mult, un vin rose demidulce, si un futai pe cinste. Le pot avea pe acestea, daca totusi am facut alegerea sa nu le am pe primele, si totusi lipsesc. Si atunci...eu unde sunt de fapt? Ce-mi doresc de fapt? Ce fac de fapt? Nu vad oare ca timpul trece si eu stau pe loc, fara sa fac vreo miscare pe tabla de sah?
Vreau sa fiu fericita!!!Asta este tot ce imi doresc. Nu sunt. De aici si jocul asta intre alb si negru in mintea si sufletul meu. Vreau ca acest joc sa se opreasca si sa raman cu un rege...Mi-e teama insa de un sah-mat...

Un comentariu:

comment