Desi am mai scris despre el...acum vreau sa prezint un curs despre aceasta boala,pe care il studiez la Dermatologie...cititi cu atentie...FOARTE IMPORTANT!!!
Sifilisul (luesul) este principala boala venerica cu care a fost confruntata omenirea şi este înca una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică. Sifilisul reprezinta o mare primejdie atât pentru individ datorită debutului său înşelator fara manifestari clinice zgomotoase şi prin sechelele viscerale pe care le lasa în perioada de sifilis tardiv, cât şi pentru societate prin marea contagiozitate şi prin posibilitatea transmiterii bolii la descendenţi.
Etiologie
Agentul etiologic al sifilisului este Treponema pallidum, un microorganism spiralat, mobil, lung, foarte subţire şi flexibil.
Căi de transmitere
Calea principală de transmitere este prin contact sexual (96-98%), fiind favorizată de existenţa unei soluţii de continuitate cutaneo-mucoasă, dar este posibilă şi prin mucoasa intacta. Transmiterea indirectă pe cale neveneriană este mai rară, cum ar fi cea cu caracter profesional prin instrumente medicale contaminate întâlnită la stomatologi, ginecologi, dermatologi, medici de laborator. Transmiterea indirectă este mai mult teoretică, Treponema pallidum este foarte puţin rezistentă în mediul extern: are o rezistenţa scazuta la temperaturi crescute, la atmosfera uscata, la antisepticele uzuale. De asemenea sifilisul se poate transmite pe cale transplacentară de la mama bolnavă la făt. Treponemele pallidum pot traversa bariera fetoplacentară numai începând cu luna a 5-a de sarcină.
Statistic numai 30% din contacţii sexuali ai unui bolnav cu sifilis contactează infecţia (integritate cutaneo-mucoasă, imunitate naturală de calitate, igienă riguroasă). Cele mai contagioase sunt leziunile erodate sau ulcerate de sifilis primar şi secundar. Sifilisul terţiar este foarte puţin contagios, leziunile sale conţinând puţine treponeme. Sângele, laptele femeilor, lichidul spermatic al bolnavilor cu sifilis secundar sunt contagioase.
Stadializarea sifilisului
Sifilisul evoluează în trei stadii: sifilis primar, sifilis secundar şi sifilis terţiar.
I. SIFILISUL PRIMAR
A. Şancrul sifilitic (şancrul dur, şancrul primar, sifilomul)
Şancrul primar este prima manifestare a sifilisului care apare la locul de inoculare cutanata sau mucoasa a Treponemei pallidum după o perioadă de incubaţie asimptomatica în medie de 21-25 de zile de la contactul infectant. Şancrul sifilitic este o leziune foarte contagioasă.
Şancrul se prezinta clinic ca o eroziune sau ulceraţie rotunda sau ovală, cu dimensiuni cuprinse între 5 mm şi 15 mm, cu margini bine delimitate („ca şi trase cu compasul”), care se pierd treptat în ţesutul înconjurător. Are o culoare roşu închis (roşu muscular ca şi carnea crudă), cu suprafaţa netedă, curată, acoperită de o serozitate care îi conferă o transluciditate caracteristică. Şancrul este nedureros, iar baza sa este indurată. În general leziunea este unică, rareori putând fi multiple, în acest caz apărând simultan sau succesiv.
Localizarea şancrului sifilitic este cel mai frecvent genitală. La bărbat este localizat în şanţul balano-prepuţial, pe gland, prepuţ, meatul uretral sau teaca penisului. La femei localizarea mai frecventă este pe labiile mari, labiile mici, clitoris, dar poate fi localizat şi în vagin (în acest caz putând trece uşor neobservat). La ambele sexe şancrul poate fi localizat şi la nivelul regiunii cefalice (buze, limbă, bărbie) sau în regiunea perigenitală (coapse, regiunea pubiană, mucoasa ano-rectală).
În evoluţie şancrul se epitelizează spontan după 4-6 săptămâni lăsând o pată pigmentată ce va dispare spontan. În şancrele ulceroase vindecarea se face prin cicatrizare. Induraţia bazală poate persista încă 2-3 luni după vindecarea şancrului.
Şancrul sifilitic se poate complica cu fimoză, parafimoză sau infecţie mixtă cu Treponema pallidum şi bacilul Ducrey.
Diagnostic diferenţial:
· Şancrul moale – leziuni ulcerative multiple, dureroase, fara induraţie bazală, cu margini dezlipite, cu fundul murdar acoperit de depozite purulente, însoţite de adenopatie inflamatorie; perioada de incubaţie este mai scurtă de circa 1-5 zile;
· Limfogranulomatoza veneriană benignă;
· Herpesul genital – eroziuni dureroase, multiple, precedate de vezicule, recurente. Nu sunt indurate;
· Aftele genitale;
· Sifilide secundare exulcerate se pot confunda cu şancrele multiple;
· Scabia – leziuni papulo-erozive crustoase, localizate pe teaca penisului şi scrot;
· Eroziuni traumatice;
· Eritem fix medicamentos;
· Carcinom spinocelular – ulceraţie neregulata cu tendinţa de evoluţie lent progresiva.
B. Adenopatia satelită
Apariţia adenopatiei satelite este obligatorie, urmărind şancrul sifilitic „ca şi umbra pe om”. Apare la 7-8 zile de la apariţia şancrului sifilitic. Este o adenopatie poliganglionară, unilaterală sau bilaterală, localizată în zona de drenaj limfatic a şancrului, de obicei inghinala. Ganglionul cel mai apropiat de şancru este şi cel mai mare, fiind înconjurat de alţi ganglioni mai mici („ca o cloşcă cu pui"), de mărimi variabile: 1-2 cm. Au o consistenţă crescută, sunt mobili pe planurile superficiale şi profunde, nedureroşi, cu tegumentul supraiacent neinflamator. Adenopatia satelită dispare în 2-6 luni de zile.
II. SIFILISUL SECUNDAR
Şancrul primar se vindecă în 4-6 săptămâni, perioadă care coincide cu trecerea în faza a două a sifilisului când treponemele invadează pe cale limfatică şi apoi pe cale hematogenă întreg organismul (septicemie treponemica) cu apariţia de manifestări tegumentare, mucoase, viscerale, osoase, nervoase.
Primele manifestări cutanate ale sifilisului secundar apar la 42-45 zile de la apariţia şancrului primar sau la 63-65 zile de la contactul infectant. Sifilisul secundar se caracterizează prin succesiunea mai multor erupţii cutaneo-mucoase, întrerupte de faze asimptomatice cu durata de câteva săptămâni sau luni. Aceasta evoluţie particulara se datoreaza imunitaţii oscilatorii specifice acestei etape. Evoluţia sifilisului secundar se întinde pe o perioada de 2-3 ani.
În cursul sifilisului secundar pot să apară simptome generale precum febră, cefalee şi rareori afectare viscerală: hepatică, pulmonară, meningeală, osoasă, oculară, splenică şi adenopatie generalizată.
Manifestări cutanate
Manifestările cutanate din sifilisul secundar poartă denumirea de sifilide. Acestea sunt leziuni nepruriginoase, nedureroase, de culoare roz, roşu închis sau arămii, superficiale, spontan rezolutive, numeroase la început, apoi din ce în ce mai puţine odată cu apariţia şi consolidarea imunităţii specifice.
Din punct de vedere morfologic sifilidele sunt de 4 categorii:
1. Rozeola sifilitică (sifilidele eritematoase, maculare) apare cel mai precoce şi cel mai frecvent la 42 zile de la apariţia şancrului când acesta se află în faza de vindecare. Se prezinta ca o erupţie de pete discrete, de culoare roz ca şi „floarea de piersic", rotunde sau ovalare, cu dimensiuni de pâna la 1 cm, fara descuamare, nepruriginoase. Sunt localizate îndeosebi pe flancuri, latero-toracic, axilă, de unde se extind pe torace, abdomen, radacina membrelor, dar rareori sunt generalizate. Sunt spontan rezolutive, dispărând în 2-4 săptămâni.
Se face diagnostic diferenţial cu rubeola, rujeola, mononucleoza infecţioasă, erupţiile postmedicamentoase, pitiriazisul versicolor, pitiriazisul rozat Gibert.
2. Sifilidele papuloase
Sifilidele papuloase lenticulare reprezintă forma cea mai obişnuita de manifestare şi se localizează pe orice zonă tegumentară. Apar mai tardiv în lunile 4-12 de evoluţie a bolii, putând urma imediat rozeolei sau după o perioadă de latenţă variabila. Sunt nişte papule de culoare roşie-arămie, infiltrate, rotunde, cu diametrul de 3-4 mm, nepruriginoase, acoperite de scuame iniţial în totalitate apoi cu dispunere numai la periferie sub forma „guleraşului lui Biett".
Diagnostic diferenţial se face cu lichenul plan, prurigo cronic, eritemul polimorf.
Sifilidele papulo-hipertrofice numite şi condiloma lata sunt papule rotunde, mari, aplatizate, izolate sau confluate, erodate şi acoperite de secreţii purulente sau depozite alb-cenuşii, care le conferă un aspect slăninos, urât mirositor. Se localizează genital, perigenital, perianal. Trebuie diferenţiate de condiloamele acuminate.
Mai rar leziunile din sifilisul secundar iau aspectul unor sifilide psoriaziforme, sifilide lichenoide sau sifilide seboreice.
3. Sifilidele pigmentare (leucomelanodermia sifilitică) apar după 6-10 luni de evoluţie a bolii sub forma unei reţele hiperpigmentate de culoare „cafea cu lapte” cu zone depigmentate în ochiurile reţelei, localizate în regiunea gâtului, decolteului - „colierul Venerei".
4. Sifilidele ulceroase sunt ulceraţii superficiale sau profunde, cu margini tăiate drept, acoperite de cruste hematice (sifilide ectimatoase), localizate pe trunchi şi membre. Reprezintǎ erupţii tardive de sifilis secundar, apropiindu-se prin caracterul lor distructiv de sifilisul terţiar.
Manifestări mucoase
Leziunile mucoase sunt mai rare decât cele cutanate, dar sunt mai contagioase. Sunt afectate mai ales mucoasele bucală şi genitală.
Se prezintă clinic sub variate forme: sifilide eritematoase, sifilide erozive, sifilide papulo-hipertrofice, sifilide papulo-erozive sau sifilide ulceroase.
Diagnosticul diferenţial al sifilidelor mucoasei bucale trebuiesc făcute cu leziunile traumatice (dinţi cariaţi, substanţe caustice, arsuri), herpesul, eritemul polimorf, aftele bucale, pemfigusul vulgar, lichenul plan, leucoplazia.
Leziuni ale anexelor pielii
La nivelul părului apare alopecia care poate prezenta două aspecte clinice: în luminişuri sau insulară (zone alopecice multiple cu diametrul de 1-3 cm, în regiunile latero-posterioare ale scalpului, dând aspectul de „mâncat de molii”) şi alopecia difuză. Alopecia din sifilis este reversibila şi necicatriciala. La sprâncene se poate observa alopecia porţiunii externe. Afectare unghiala este excepţională în sifilis.
III. SIFILISUL TERŢIAR
După stingerea perioadei de sifilis secundar, la pacienţii netrataţi urmează o perioadă de linişte de 3-4 ani (chiar 10-20 ani) după care la o parte dintre aceştia va apărea sifilisul terţiar. Ceilalţi pot primi antibiotice pentru alte afecţiuni care vor decapita sifilisul sau îl vor vindeca.
Cu cât sifilisul este mai vechi, cu atât leziunile ce vor apărea vor fi mai puţine, mai grupate şi mai distructive. Leziunile de sifilis terţiar sunt rezultatul unor fenomene alergice care ating un maxim în perioada de sifilis terţiar, explicând caracterul distructiv al acestor leziuni.
Leziunile din perioada terţiara se pot localiza la nivelul oricarui organ, cel mai adesea fiind afectate pielea, mucoasele, sistemul osteo-articular, cardio-vascular şi sistemul nervos. Treponemele sunt cantitativ reduse în leziunile terţiare şi, în consecinţa, contagiozitatea este minima în aceasta faza a bolii.
Manifestări cutanate
La nivel cutanat apar sifilidele tuberculoase şi goma sifilitică.
Sifilidele tuberculoase se prezintă sub forma unor noduli duri, rotunzi, de culoare roşie-arămie, cu dimensiuni de 3-5 mm, situaţi în dermul profund, grupaţi inelar, în cercuri concentrice, în segmente de cerc sau sub formă de buchet. Se localizeaza cu precadere pe nas, frunte, buza superioară, sprâncene şi scalp.
Goma sifilitică este de obicei o leziune unică, localizată subcutanat, pe membrele inferioare şi superioare, cap, torace şi abdomen.
Goma are o evoluţie în patru faze. În prima faza de cruditate este o nodozitate cât o alună, dură, neinflamatorie, mobilă pe planurile superficiale şi profunde. În faza de ramolire nodozitatea creşte cât o nucă sau cât un ou, devine fluctuentă, se ramoleşte de la centru spre periferie. În faza de ulceraţie nodozitatea ulcerează central şi elimină un lichid vâscos, filant, asemănător gumei arabice, apoi se elimină ţesutul necrozat. Rămâne o ulceraţie rotundă, cu marginile tăiate drept, cu fundul neted. Ultima fază este cea de cicatrizare. Ulceraţia se vindecă cu o cicatrice neteda, acromică central şi hiperpigmentată în periferie.
Astfel de leziuni gomoase se localizează şi la nivelul mucoaselor şi oaselor. La nivel osos leziunile de osteoperiostită şi osteomielită gomoasă determină îngroşarea şi deformarea oaselor cu apariţia „tibiei în iatagan”, deformarea şi distrugerea oaselor şi cartilajelor nazale cu apariţia „nasului în şa”, „nasului în lornietă”, „nasului în cioc de papagal”.
Leziuni viscerale
Prin leziunile cardiace (aortita şi arterita sifilitică) şi neurologice (tabesul dorsal, paralizia generală progresivă şi mielita acuta transversa) ireversibile pe care le produce, sifilisul terţiar poate avea consecinţe catastrofale asupra individului.
IV. SIFILISUL LATENT
Sifilisul latent este definit ca acea fază a bolii în care manifestările clinice sunt absente iar testele serologice pentru lues sunt pozitive. Sifilisul latent recent este definit ca primii 2 ani de la infecţie în care contagiozitatea este crescută. Sifilisul latent tardiv este definit ca perioada bolii după 2 ani de la infecţie; se caracterizează prin rezistenţă la reinfecţie şi o contagiozitate redusă.
V. SIFILISUL CONGENITAL (PRENATAL)
Infectarea fatului de către mama bolnavă cu lues se face direct pe cale sanguina prin circulaţia feto-placentara începând cu luna a 5-a de sarcină. Infectarea fătului este de la început aşi masiva, şi acţioneaza pe unorganism imatur morfologic şi imunologic.
Infectarea fetală cu Treponema pallidum determină:
F Avort spontan,
F Naştere prematură sau la termen de feţi morţi.
F Naştere prematura sau la termen a unor feţi care prezinta leziuni sifilitice încă de la naştere sau la care leziunile specifice de sifilis apar în primii doi ani după naştere şi vorbim de sifilis congenital precoce cu leziuni comparabile celor din sifilisul secundar al adultului.
F Naşterea unor copii aparent sanatoşi dar la care va aparea în a doua copilarie sau la pubertate sifilisul congenital tardiv cu leziuni echivalente celor ale sifilisului terţiar al adultului.
Din aceste motive efectuarea testelor serologice pentru lues este obligatorie de cel puţin doua ori în perioada sarcinii: o dată în primele 3 luni de sarcină cât mai precoce, şi a doua oară dupa 28 de saptamâni de sarcina.
Metode de investigaţii în sifilis
I. Ultramicroscopia pe fond întunecat este utilă în sifilisul primar înainte de pozitivarea testelor serologice prin evidenţierea directa şi rapida a Treponemelor pallidum din preparate proaspete din leziunea cutanată. Treponemele apar albe, refringente, cu mişcări caracteristice.
II. Metodele serologice sunt reacţii de tip antigen-anticorp care evidenţiază existenţa în serul bolnavului a anticorpilor antitreponemici. Metodele serologice se împart la rândul lor în nespecifice şi specifice.
A. Reacţiile serologice nespecifice sau testele de depistare sau de screening, care folosesc antigene lipoidice nespecifice, netreponemice, pentru depistarea anticorpilor antitreponemici. Testele nespecifice pot da reacţii fals pozitive în 5-20% din cazuri. Testele nespecifice se pozitivează la 10-12 zile de la apariţia şancrului sifilitic.
1. Reacţia Bordet-Wassermann (RBW) este o reacţie de fixare a complementului. Este un test dificil de realizat din punct de vedere tehnic şi se tinde a fi înlocuit de testele de floculare.
2. VDRL, metoda utilizată în mod curent în prezent, foloseşte ca antigen cardiolipina. Permite şi efectuarea unor determinari cantitative a titrului anticorpilor fiind utilizată pentru urmărirea evoluţiei serologiei unui sifilis cunoscut în urma tratamentului. Titrul anticorpilor va scădea treptat în urma tratamentului eficient iar la unele persoane chiar se negativează. Este o reacţie uşor de executat, puţin costisitoare, cu o specificitate şi sensibilitate satisfacatoare, fiind utilizata ca reacţie de screening.
B. Reacţiile serologice specifice sunt teste de confirmare care folosesc ca antigen chiar Treponema pallidum. Testele specifice dau reacţii fals pozitive de sub 1%.
1. Testul de imobilizare a treponemelor (TPI) sau testul Nelson-Meyer este cea mai specifică reacţie dar are dezavantajul ca se pozitivează tardiv la 45 zile de la contactul infectant (la 15-20 zile după pozitivarea testelor nespecifice) dar rămâne pozitivă pentru tot restul vieţii. Este o reacţie foarte laborioasa şi costisitoare, necesitând treponeme vii, motiv pentru care nu se utilizeaza decât în laboratoare ultraspecializate.
2. Testul de hemaglutinare pasivă a Treponemelor pallidum – TPHA (Treponema Pallidum Haemaglutination Assay) este cel mai simplu şi cel mai ieftin dintre testele specifice. Se pozitiveaza precoce la aproximativ 4-5 zile de la apariţia sifilomului.
3. Teste de imunofluorescenţă (FTA, FTA–Abs) se pozitivează cel mai precoce la 2-3 săptămâni de la contactul infectant şi la 2-3 zile după apariţia sifilomului. Este o reacţie specifică şi sensibilă, fiind folosit ca test de confirmare pentru cazurile ce pun probleme de diagnostic serologic.
4. Tehnici imunoenzimatice ELISA sunt metode foarte sensibile şi specifice dar mai puţin utilizate în practica curenta.
5. Tehnici de amplificare genica – PCR (Polimerase Chain Reaction)
6. Teste Westernblot şi Immunoblot.
Diagnostic serologic în diferite etape ale luesului
Sifilisul primar:
è Ultramicroscopia este pozitiva de la debutul şancrului, înainte de pozitivarea serologiei.
è Testele de imunofluorescenţă FTA, FTA-Abs se pozitivează la 2-3 zile de la apariţia sifilomului.
è TPHA se pozitivează la 3-4 săptămâni de la contaminare, la 4-5 zile zile dupa apariţia sifilomuluii.
è VDRL se pozitiveaza după 10 zile de la apariţia sifilomului.
è TPI se pozitiveaza spre sfârşitul evoluţiei sifilomului la 45-50 de zile de la contactul infectant.
Sifilisul secundar:
è Toate testele sunt intens pozitive.
Sifilisul visceral tardiv:
è Testele nespecifice pot fi pozitive, discordante sau negative,
è FTA, FTA-Abs, TPHA, TPI sunt întotdeauna pozitive.
Negativarea reacţiilor nespecifice de rutină într-un sifilis primar tratat se obţine după 6-12 luni de la terminarea tratamentului iar în cazul unui sifilis secundar tratat după 18 luni – 2 ani. Testele specifice nu se negativează niciodată.
Tratamentul sifilisului
Tratamentul cu penicilină, introdus de Mahoney în 1943, continua sa ramâna antibioticul de prima intenţie în sifilis şi în prezent, pastrându-şi cea mai buna eficacitate, cu cele mai mici riscuri, fara sa se semnaleze nici o rezistenţa.
Ca şi peniciline se utilizează penicilina G, efitardul (procain penicilina + penicilina G potasică) şi benzatin benzyl-penicilinum (Moldamin).
Tratamentul sifilisului primar, secundar şi latent recent se face cu benzatin penicilină 2,4x106 UI im, iar în sifilisul terţiar şi latent tardiv benzatin penicilină 2,4x106 UI im pe săptămână timp de 3 săptămâni. Treponemele sunt distruse foarte rapid, în câteva ore (6-12) de la începerea terapiei.
În caz de alergie la penicilină se poate utiliza doxicilina 2x100 mg/zi cu durata de 15 zile, sau tetraciclina 4x500 mg/zi timp de 14 zile. Se poate utiliza şi eritromicina (2 g/zi), dar aceasta nu difuzează în LCR şi nu trece prin placentă, sau ceftriaxona 250 mg im o dată pe zi.
La gravide se aplica numai tratamentul cu penicilina G 4 milioane U.I. pe zi pentru 10 zile. În caz de alergie la penicilina este recomandata mai degrabă desensibilizarea la penicilina decât folosirea altor antibiotice (eritromicina, azitromicina, ceftriaxona).
În sifilisul congenital tratamentul se face cu penicilina G 100.000-150.000 u.i/kgc/zi administrata iv în 2-3 prize zilnice, pentru 10-14 zile.
Eficacitatea tratamentului trebuie urmărită clinic şi serologic la intervale de 3 luni în primul an, apoi la 6 luni în al 2-lea an, până la o perioadă de 2 ani de la începerea tratamentului.
Incidente şi accidente ale tratamentului cu penicilină
În mod obişnuit penicilina constituie un tratament lipsit de pericole majore. Totuşi, în unele situaţii se pot înregistra incidente sau accidente a caror cunoaştere are mare importanţa pentru conduita terapeutica ulterioara.
Incidentele penicilinoterapiei sunt reacţii adverse minore, nealergice:
1. Reacţie dureroasă locală cu apariţia de eritem sau infiltraţii nodulare la locul injectării intramusculare a penicilinei.
2. Reacţie febrilă la Moldamin datorită conţinutului său în impurităţi piretogene.
3. Reacţia Jarish-Herxheimer se manifesta prin puseuri febrile, frisoane, mialgii, cefalee, tahicardie, exacerbarea leziunilor cutanate (fara prurit), a adenopatiilor, ca urmare a eliberării în cantitate mare a endotoxinelor prin distrugerea masivă a unui număr mare de treponeme. Apare dupa administrarea primei doze de penicilina la persoanele cu sifilis recent (sifilis primar seropozitiv, sifilis secundar, sifilis latent precoce, sifilis congenital precoce). Apariţia reacţiei Herxheimer poate fi prevenită prin administrarea unor doze iniţiale mici de penicilină în prima zi (25.000-25.000-50.000-100.000 UI). Este o reacţie benignă care se remite spontan şi nu necesită întreruperea tratamentului. Este periculoasă la gravide la care poate provoca avortul.
4. Paradoxul terapeutic Wille – în ciuda ameliorarii reacţiilor serologice se constata în urma tratamentului o reactivarea a unor focare luetice profunde neurosenzoriale consecutiv rezorbţiei prea rapide a infiltratului sifilitic. Apare la persoanele cu infecţie luetica veche îndeosebi în sifilisul terţiar cu leziuni cardio-vasculare, neurologice.
5. Sindromul Hoigné – manifestări pseudoanafilactice apărute ca urmare a trecerii în circulaţia venoasă a unor particule de penicilină de depozit şi embolizarea capilarelor pulmonare şi cerebrale: anxietate, senzaţia de moarte iminentă, vertij, halucinaţii, tahicardie, creşteri tensionale, dispnee, senzaţia de constricţie toracică, vărsături, diaree. Este trecătoare şi nu impune întreruperea tratamentului.
6. Dermatită necrotică livedoidă Nicolau – reprezintă o necroză cutanată apărută prin embolizarea arterială cu particule de penicilină de depozit.
Accidentele penicilinoterapiei sunt de natura alergica, fiind mult mai importante şi mai grave:
a. Reacţii alergice de tip I – urticarie, angioedem Quincke, crize de bronhospasm, şoc anafilactic. Cu cât reacţiile alergice apar mai precoce cu atât sunt mai periculoase. Şocul anafilactic apare în general în primele 30 minute. Şocul anafilactic se instaleaza brutal cu transpiraţii reci, paloare, ameţeli, scadere brusca a tensiunii arteriale, erupţie urticariana pruriginoasa, dispnee, cianoza, stare confuzionala, pierderea conştienţei. Şocul anafilactic reprezinta o urgenţa medicala şi trebuie intervenit rapid: adrenalina o fiola administrata subcutanat sau intramuscular, hemisuccinat de hidrocortizon 4-6 fiole în perfuzie, antihistaminice, oxigenoterapie.
Toţi pacienţii trebuie testaţi obligatoriu atât la penicilină, cât şi la moldamin (cu trusă de urgenţă la îndemână), înaintea începerii tratamentului.
b. Reacţii de tip II citotoxic (implicarea Ig M şi Ig G) – leucopenie, anemie, trombocitopenie,
c. Reacţii de tip III (mediată de complexe imune antigen-anticorpi) – reacţie de tip Arthus - boala serului. Apare mai tardiv la 3-5 zile până la 28 de zile.
Aceasta postare este pentru tinerii care nu stiu despre aceasta boala,pentru studentii/elevii care vor sa-si completeze cunostiintele,dar mai ales pentru persoanele care au aceasta boala si nu stiu sa se vindece...SIFILISUL SE VINDECA...nu-l neglija pentru ca pe langa faptul ca e letal este si contagios...
Astept sugestii!!!
