Sah-mat

Oricat de mult as vrea sa ma mint ca imi este bine...realitatea este ca nu imi este deloc...
Joc sah cu propriile mele ganduri si sentimente...fara insa sa stiu care cum sunt albele si care negrele. Las piesele sa se miste haotic, lasandu-ma seara cu strategii pentru viitoarele mutari, urmand ca noaptea sa visez in alb si negru in patratele.
Functia de asistenta sefa, mai ales la varsta mea, este o pozitie mult ravnita de toata lumea. Nu se stie insa ce presupune cu adevarat asta. Am invatat sa imi iau suturi in fund si sa fiu fututa fara a riposta, fara a scoate un zgomot macar. Am invatat sa ascult cu zambetul pe buze (fals de altfel) orice critica, cerandu-mi scuze si promitand de fiecare data ca nu se va mai intampla, chiar daca nu sunt sigura daca voi putea sau nu sa ma tin de promisiune. Am inceput sa fac lucrurile automat, mecanic, si sa fiu draguta chiar daca in sinea mea sunt un butoi cu pulbere. Am invatat cam toate dedesupturile acestei meserii si asta nu o mai face deloc interesanta. Rutina zilnica ma oboseste teribil, facandu-ma sa ajung acasa si sa imi doresc un singur lucru...sa dorm. Ma trezesc la 7 seara si realizez ca nu mai am timp sa fac prea multe, pentru ca imediat trebuie sa ma pun la somn iar...si asta in fiecare zi. Mananc haotic desi cam la aceleasi ore tarzii...nu fac sport deloc, nu dorm suficient, cheltui bani aiurea si nu stiu pe ce, nu mi-am luat masina asa cum mi-am propus, nu citesc, nu pictez, nu evoluez. Pe scurt nu fac nimic din ce mi-am propus atunci cand am ales sa vin la Brasov. Vina cea mai mare este a programului de lucru, a vietii profesionale care nu ma satisface deloc.
Ma tot gandesc sa ma intorc la Cluj, acolo unde macar viata profesionala era satisfacatoare. Vreau sa ma intorc la Cluj singura, acolo unde dormeam mult, ma distram in club cu 30 de lei, unde mancam ce vroiam si cat vroiam, ma intalneam cu cine, unde si cand vroiam fara sa dau nimanui explicatii, acolo unde desi viata mea parea haotica, eram foarte disciplinata. Ma apreciam, imi dadeam atentia si respectul cuvenite. Nu ma lasam calcata in picioare de nimeni si nu zambeam fals ca sa arat ce fata buna sunt. Acolo eram eu. Eu asa cum sunt. Acolo eram totul si nu interesa pe nimeni cum aleg sa fiu...Aici sunt un nimeni, desi sunt totul pentru unii. Imi iubesc familia...il iubesc pe Clau, dar asa cum am mai spus, ma iubesc cel mai mult pe mine insami, asadar cum as putea oare sa ma las pe mine pentru altii?
Si ma vad intorcandu-ma la Cluj unde poate o saptamana, doua mi-ar fi bine singura...Si apoi? Ma imaginez in nenumarate moduri, care de cele mai multe ori nu imi plac. Alexandra fosta colega si buna prietena, o sa plece in Anglia. Adriana este mai tot tipul ocupata si are probleme poate mai multe si mai mari ca ale mele. Iar eu o sa fiu singura...Sunt persoane cu care as putea sa ma vad, dar nefiind pe acelasi calapod cu mine, presimt ca voi ajunge acasa cu un specific gust amar dupa o astfel de intalnire, si la fel de singura si neiubita ca atunci cand am plecat. La Dani nu ma vad intoarsa, cu Raul cu care am mai vorbit in ultimul timp, nu simt ca m-as mai potrivi cumva. Restul...sunt resturi, asadar emotional nu ma incalzeste nimic.
Mi-e dor de Mihai (acel Mihai din povesti de demult), care sa ma stranga de gat si sa-mi spuna ca sunt o proasta si ca am potential mare pe care nu stiu sa mi-l folosesc. Nu am sa uit niciodata cand spunea: "Isa, in viata nu le poti avea pe toate...trebuie sa alegi." Imi dau seama ca viata asta este de fapt un cumul de alegeri, care te fac in permanenta indoielnic, gandindu-te oare ce-ar fi fost daca ai fi decis sa alegi altfel....Acum as fi avut un bebelus, rod al iubirii dintre mine si Dani, as fi stat acasa sa-l cresc, as fi avut o viata de familie (?) pe care mi-o doresc...As fi suspinat insa dupa libertatea pe care (inca) o am, dupa cluburi si somn mult, un vin rose demidulce, si un futai pe cinste. Le pot avea pe acestea, daca totusi am facut alegerea sa nu le am pe primele, si totusi lipsesc. Si atunci...eu unde sunt de fapt? Ce-mi doresc de fapt? Ce fac de fapt? Nu vad oare ca timpul trece si eu stau pe loc, fara sa fac vreo miscare pe tabla de sah?
Vreau sa fiu fericita!!!Asta este tot ce imi doresc. Nu sunt. De aici si jocul asta intre alb si negru in mintea si sufletul meu. Vreau ca acest joc sa se opreasca si sa raman cu un rege...Mi-e teama insa de un sah-mat...

Merita tot!!!

Viata profesionala mi-o pune in pericol pe cea personala. Intotdeauna am mers pe principiul sa nu amestec, ma scuzati, pula cu prefectura, si sa las la poarta spitalului toate nemultumirile si intamplarile care mi-au provocat stari negative, cum si la munca sa nu merg cu cele de acasa. Am respectat o perioada buna acest principiu, cu exceptia ultimei perioade la Cluj, cand mergeam cu problemele de acasa, incercand sa le rezolv la spital, cu ajutorul colegilor, care imi devenisera multi dintre ei prieteni. Atunci am invatat ca problemele nu ti le rezolva nimeni si ca principiul meu este unul sanatos, pe care nu ar fi indicat sa mi-l mai incalc. La noul meu loc de munca am evitat sa mai povestesc despre mine, astfel incat vag stie lumea ca am iubit sau ca stau cu parintii. Noul meu loc de munca insa, este atat de solicitant, incat nu imi permite sa las problemele la poarta. I le povestesc mamei sau sora-mii care nu imi dau senzatia ca ma inteleg. Aleg sa i le spun lui Clau care ma asculta dar este si deosebit de critic, chestie pe care o face dorindu-mi binele. Dar criticile lui atunci cand sunt nervoasa sunt generatoare de o stare de nervozitate si mai mare, pe care o rasfrang asupra lui. Ne certam apoi pe diverse teme, dar fara sens, pentru ca a doua zi realizam amandoi cat de mult am gresit si ce de cacat e sa fii atat de pueril...
Mi-am dat demisia ieri. Asta dupa ce directoarea mi-a spus ca daca cineva isi va da demisia cat timp voi fi eu sefa, o sa am de-a face cu ea. Eu stiu problemele colegelor mele si stiu ca majoritatea au ganduri de plecare, motiv pentru care am ales sa plec eu inainte sa fiu luata la raspundere pentru niste chestii pentru care nu sunt eu responsabila. Mi-am depus demisia nesemnata si nedatata, plina de nervi si de lacrimi (noroc cu machiajul whaterproof), si mi-am luat ramas bun de la colege. Dupa aproximativ o ora, m-a chemat directoarea sa isi ceara scuze pentru comportamentul avut, sa aduca explicatii suplimentare problemei avute, sa ma incurajeze cu blandete. M-a convins sa raman, desi am rugat-o sa pastreze demisia, fiindca in urmatoarele doua luni, in care sunt inca in proba pe functia de sefa, pot sa plec oricand, fara preaviz. Am sunat la un alt spital privat din oras, asa ca metoda de siguranta, unde tipa (reprezentant resurse umane - cred, sau HR) foarte amabila, mi-a spus ca ma asteapta cu mare drag la un interviu. Azi HR-ul nostru, o moldoveanca din Galati care m-a scos de nenumarate ori din pepeni, si-a cerut si ea scuze spunandu-mi ca am procedat cum trebuie in cazul pontajului, subiect mult discutat ieri, cand pe romaneste mi s-a zis ca sunt varza. Azi nu mai eram varza...Azi m-a laudat, m-a incurajat, spunandu-mi ca ea crede intr-o persoana ca mine, in evolutia mea profesionala, mai ales ca sunt interesata pentru training-ul de transplant renal - chestie cu care spitalul se va dezvolta, si pentru care sunt prea putini doritori si competenti...Am iesit de la ea din birou cu o satisfactie enorma, concluzia finala fiind ca fraierii...au nevoie de mine si nu eu de ei...

Azi se fac doua saptamani de cand Clau e plecat la sora-sa in Anglia. Excursia era planuita si platita dinainte de a ma cunoaste pe mine, deci am refuzat sa merg cu el sau sa vreau sa renunte el la excursie pentru mine. Cand a plecat i-am promis ca nu merg la Cluj si ca am sa fiu cuminte...M-am tinut de promisiune nu pentru insasi promisiunea ci pentru ca asa am vrut si am simtit. Clau a fost alaturi de mine stiind ca eu inca vorbesc cu Dani si ca ma gandesc la el. M-a sustinut, a comunicat cu mine, m-a luat in brate cat am plans. Eu poate daca as fi fost in locul lui i-as fi spus sa se duca in pula mea la aia la care se gandeste daca nu e pregatit pentru o relatie cu mine. Rabdarea asta, intelegerea si afectiunea pe care mi le-a aratat atunci cand sufletul meu era slab, l-a facut si il face sa merite tot!!!
Poimaine Claudiu se intoarce si astept cu nerabdare sa il strang in brate. Mi-e dor de tot ce inseamna el si asta il face sa fie...tot...
"Sa stii ca imi pare rau daca prin atitudinea mea ti-am facut rau si ca am contribuit si eu la luarea deciziei tale (n.r. demisia). Sa stii ca nu ma simt deloc impacat cu gandul acesta, dar e decizia ta si te sustin indiferent de situatie. Amandoi am gresit si nu vreau sa mai repetam aceeasi prostie si copilarie si a doua oara. Abia astept sa vin sa te strang in brate. Acum sunt in tren si mi-as dori sa fii si tu langa mine si sa ne tinem de mana ca doi porumbei tineri si nelinistiti,...pentru ca stiu ca si tie iti plac trenurile. Stau si ascult glasul rotilor de tren si mi-ar placea sa-l auzi si tu. Esti cea mai de pret comoara a mea si alta ca tine nu exista. Nu mai fii suparata si sa stii o chestie: oricat ar fi pe lumea asta de greu, o slanina si o ceapa si o pita acolo, gasim si noi...nu murim de foame. In continuare imi sustin dorinta de a fi alaturi de tine si la bine si la greu, pentru ca momente de cacat au fost, sunt si vor mai fi, important este sa le depasim impreuna si cu fruntea sus. ..."

Si vezi...fiind exact ceea ce imi doream de la un barbat...el merita tot!!!