vineri, 4 mai 2018

Nu e chiar asa

Multe femei de pe la televizor (Laura Cosoi, Adelina Pestritu) spun cand sunt intrebate cum a fost sarcina, ca totul a fost perfect si ca ele se simt si s-au simtit minunat. Am avut mare noroc, nu pot sa ma plang. Nu am stiut ce sunt acelea greturi, varsaturi sau pofte prea sofisticate. Am mers la lucru pana la 16 saptamani, cu ture de noapte cu tot, si imi continui fara probleme activitatea casnica.
Ce este cu adevarat naspa este ca...detin prea multe informatii. Sunt atenta la fiecare simptom, reactie a organismului, miscare de-a lui bebe etc, ceea ce ma face sa fiu cu adevarat stresa(n)ta...
La 11 saptamani, dupa un contact sexual magnific , s-a intamplat sa sangerez. In acel moment simti cum iti bate inima in cap, totul in jur se opreste in loc, iar in minte se desfasoara fel de fel de scenarii macabre, care ingheata sangele in vene. Medicul ne-a atentionat ca exista un hematom periovular care ori s-ar putea sa se sparga la un moment dat si deci sa sangereze, ori sa se resoarba. Dani a fost foarte calm si a incercat sa ma incurajeze, ceea ce evident ca am apreciat enorm, dar chiar si asa in miezul noptii ne-am indreptat spre spital...Si apropo de spital...Inca de la inceput am avut o mare dilema: ce medic sa aleg si implicit ce spital. In cluj sunt doua maternitati de stat, una la care conditiile lasa de dorit (din cate am auzit) si una, care tocmai renovata, ofera conditii de privat, dar cu personal de stat...De personalul medical mi-este cel mai frica atunci cand vine vorba ca eu-cadru medical sa ma tratez. Vreau sa cred ca eu ma comport cu pacientii mei asa cum mi-ar placea ca un cadru medical sa se poarte cu mine sau cu rudele mele, dar nu toate asistentele medicale sunt la fel. O alta problema este ca eu, ca pacient sunt foarte fitoasa, poate aroganta chiar, si tare nu mi-as dori sa o vad pe vreuna ca isi ridica ochii in tavan dupa solicitarile mele, stiind ca i-am si dat spaga...Ma imaginez luand-o de par si trantind-o cu capul de toti peretii. Si aici sa nu pomenim de copilul meu...Nu vreau lapte praf sau biberon deloc, vreau consilier de alaptare, care sa ma invete sa imi hranesc corect copilul, vreau kinetoterapeut care sa imi faca masaj in fiecare zi, vreau mancare buna, curatenie impecabila, baie proprie in care pot sa intru fara slapi, bagaj de maternitate minim (fiindca atunci cand o sa ma apuce durerile facerii sigur uit ceva), apartinatori care sa intre echipati cu halate sterile si care sa nu imi aduca flori langa copil (desi iubesc florile). Vreau intelegere, compasiune, incurajare, zambete, nu oftat lung, sau replici de toata jena. Vreau ca nasterea copilului meu sa fie un eveniment de care sa imi aduc aminte cu drag si nu cu groaza.
Am ajuns la spitalul privat pe care l-am ales, unde am cunoscut un medic in etate, cu experienta si foarte de treaba. Ne-a prealuat medicul de garda (altul decat medicul curant) care ne-a linictit teribil si care ne-a dat minunata veste ca o sa avem...un baietel...adica exact ce ne-am dorit. Stau uneori si ma gandesc ca din acest motiv a intarziat sa apara...ca sa apara baiat. Si dupa calculele mele a venit chiar de Craciun, asa ca...ce cadou mai frumos puteam primi de la Dumnezeu? Am plans de fericire si vroiam sa o iau in brate pe acea doamna doctor, pe care nu am sa o uit niciodata...
La 15 saptamani am trecut printr-un alt eveniment neplacut. Era printre ultimele nopti de lucru, cand, dintr-o data, m-a apucat un puseu de febra cu un frison puternic care nu ma lasa sa stau in picioare. La 38 m-am dus acasa unde am luat Paracetamol, dupa ce in prealabil l-am anuntat pe medic. A doua zi am facut subfebrilitati, iar a treia zi am iesit din casa. A patra zi am facut 38,8 si am chemat ambulanta. Ma ingrijoram nespus pentru bebe, deja ma imaginam internata, cu perfuzii, cu repaus. Nu vrea sa stie nimeni ce e in capul meu in situatii neobisnuite...Daca se opreste in evolutie, daca ii influenteaza dezvoltarea neurologica, daca va avea repercursiuni asupra psihicului, daca, daca, daca...Ajunsa la spitalul de boli infectioase mi s-a facut un test de gripa care din fericire a iesit negativ. Am luat tratament antiviral (consultandu-ma evident cu medicul), si in doua zile m-am pus pe picioare.
Din cauza extensiei uterine, ma doare burta destul de frecvent, inca de la inceputul sarcinii. Intreband in stanga si in dreapta, citind pe net, am dedus ca aceste dureri asemanatoare cu cele menstruale, nu sunt foarte normale. La recomandarea medicului am luat No-spa de fiecare data cand am simtit aceste dureri atunci cand erau doar cu putin mai puternice decat as fi crezut eu ca ar fi normal. Intr-o luni, la 19 saptamani, am luat o tableta dimineata si una la pranz, si vazand ca durerile persista, am fost din nou, in sistem de urgenta, la spital. Atunci m-a prealuat o domnisoara doctor, foarte draguta si de treaba, care m-a consultat foarte amanuntit si evident m-a linistit si mi-a dat tratament pentru cateva zile cu No-spa si Magne B6.
Azi facem 21 de saptamani. Burtica este vizibla bine, am pus in greutate deja 10 kg (care se simt pe respiratie si articulatii destul de naspa), mi se umfla picioarele atunci cand stau in picioare mai mult de doua ore, ma trezesc atunci cand este domnul mai dulce ca sa fac pipi (pe la 4 dimineata), iar apoi adorm destul de greu, nu mai pot dormi nici pe spate, nici pe burta, si atunci schimb partile destul de des, si de fiecare data cand o fac ma trezesc, ma arde stomacul destul de tare si de des (noroc ca exista Rennie), ador apa minerala desi inainte nu ii intelegeam sensul, nu ma mai incap hainele si nu cred ca se merita sa investesc in prea multe cu extra-size (asadar improvizez-noroc ca e cald), mi-e ciuda ca nu mai pot face sex decat in anumite pozitii (si uneori am niste fantezii si chef de il surprind pe sot), baie fac doar cu apa calaie, pute pisu destul de ciudat, put eu cu totul (altfel decat nongravida), cresc unghiile si parul mai repede, ma doare spatele de ma sageata si lista poate continua...
Deci draga mea Laura Cosoi, de ce nu esti tu sincera atunci cand vorbesti la televizor, si ne aburesti pe toate femeile astea mai mici in sarcina ca tine, ca totul este minunat...Pentru ca nu...chiar nu e chiar asa...Bine...poate singurul lucru minunat...de fapt nu e minunat e divin, magic, inaltator, e atunci cand il simt pe bebe ca misca...si atunci uit toate neplacerile...

luni, 26 februarie 2018

Chiar sunt?

Imi facusem testul de sarcina la servici. Imi intarziase doar doua zile. Cum in lunile precedente am luat atatea tepe (imi faceam testul azi si maine imi venea menstruatia, de fiecare data insa avand simptome de sarcina), Dani mi-a sugerat sa astept 5 zile de intarziere. Evident ca nu m-am putut abtine si intr-o seara la lucru mi-am facut testul. Dupa cateva minute nu se vedea nimic. Am chemat-o pe prietena si colega mea sa ii arat din nou esecul unei singure liniute, cand cu stupoare am observat ca erau doua, a doua foarte neclara. O alta colega a cumparat un alt test, a doua linie fiind si mai pronuntata. A doua zi dupa ce m-am trezit am mai facut un test, de data asta, fiind evident ca eram insarcinata. Nu pot sa explic in cuvinte fericirea pe care am simtit-o atunci cand am vazut primul test pozitiv. Am explodat intr-un plans in hohote de fericire, care s-a mai repetat pana acum de cateva ori...
Prima vizita la medicul ginecolog a fost in saptamana a 4a. Este foarte greu sa alegi un medic ginecolog intr-un oras atat de mare. Criteriile mele erau: sa fie barbat (personal consider ca barbatii sunt mai finuti), sa fie tanar (ca sa pot comunica si discuta deschis cu el despre orice fel de problema), sa lucreze la un anumit spital de stat (in cluj sunt doua maternitati de stat), sa ma primeasca (si) in ambulator (gratis). Am discutat cu medicul care mi-a facut intreruperea de sarcina de acum doi ani, dar din pacate el lucreaza doar la privat si nu monitorizeaza gravide. Mi-a recomandat un tanar, coleg de-al sau, la care am fost la privat. Inca de la inceput mi-am propus ca sotul meu sa fie la fiecare vizita. Am fost impreuna la acest medic care ne-a primit destul de rece. Era scurt in raspunsuri, destul de flegmatic, iar dupa ecografie, mi-a spus ca el nu poate sa spuna daca sarcina este sau nu in evolutie, pentru ca nu vede decat sacul gestational gol, fara embrion (eram totusi in saptamana 4, deci normal sa nu se vada embrion). Pesimismul si aroganta lui aveau efect deja pe fata mea, care il privea scarbita cu siguranta cu a doua oara nici nu o sa-l mai vad. Am iesit grabita si dezamagita, iar dupa ce ca am platit cu mult mai mult pe consultatie decat in alte parti, la receptie, cat asteptam sa platesc, am auzit dintr-un cabinet o femeie urland in chinurile durerii unui avort probabil, chestie care m-a cutremurat pana la oase. Atunci am decis ca voi alege un alt medic, si ma voi duce la acela la care am fost inainte sa raman gravida, si care m-a incurajat inca de pe atunci ca vom obtine o sarcina. Intre timp am facut ecografie la spital. A fost prima ecografie in care mi-am vazut mormolocul si inima batand, ecografie facuta de un medic cu specialitate ATI, alaturi de toate colegele mele, care s-au bucurat pentru mine...
Avand in vedere ca in ultimul timp auzisem de multe cazuri de avort spontan sau sarcini oprite in evolutie, eram deosebit de speriata. Aveam si dureri sub burta asemanatoare durerilor menstruale, care inteteau starea de frica. Mi-era frica ca nu o sa am bani cand raman acasa, asa cum eram obisnuita. Mi-era frica de fiecare data cand ma gandeam ca totul e pe bune si ca o sa am un copil pe care nu stiu daca stiu sa-l cresc. Imi imaginam ghemotocul acela mic de om pe care trebuie sa il imbaiez si sa-l imbrac apoi fara sa-i rup vreo mana, si ma apuca plansul. Am avut mare noroc cu Dani si cu soacra care m-au incurajat de fiecare data, desi eram mai degraba depresiva decat fericita ca o sa fiu mama.
Nu am simtit greata si nu am prezentat varsaturi. Nu mi-a fost pofta de nimic, dar am baut aproape in fiecare zi suc de citrice, mai degraba acre. Am mancat gref stors si lamaie cat nu am mancat in viata mea. Am renuntat la tigarile mele de 7mg si am trecut pe cele mai slabe, slim. Simteam ameteli destul de des, mai ales dupa ce fumam, motiv pentru care acasa fumam putin.
Inainte de controlul de 7 saptamani nu imi venea sa cred totusi ca sunt gravida...
Si acum ma intreb...chiar sunt?

miercuri, 7 februarie 2018

1, 2, 3 SI !!!

M-am intors inapoi la Cluj in August 2016. Doua luni m-am odihnit si am invatat pentru concursul de post (desi m-am intors la acelasi spital si pe aceeasi sectie, trebuia sa dau din nou concurs). Am avut noroc pentru ca am avut senzatia ca acest post era scos pentru mine. Eram singura inscrisa pe un post de asistenta medicala nedebutanta, cu studii superioare. Ma incadram perfect. L-am si luat, iar pe data de 10 Noiembrie am reinceput munca, acolo unde ma duceam si ma duc cu drag la servici.
In februarie 2017 am decis ca este momentul sa ma gandesc la un copil, astfel incat din acea data nu ne-am protejat in nici un fel. O data cu trecerea lunilor, imi faceam din ce in ce mai multe griji. Aproape de fiecare data inaintea menstruatiei aveam simptomatologie de sarcina, si aproape de fiecare data ma pisam pe bat. Imi faceam testul azi, si maine imi venea menstruatia! Era de-a dreptul frustrant. Analizele de sange, ginecologice, hormonale erau normale...si mai frustrant!
Intre timp am decis sa ma marit, astfel incat pe data de 17 iunie 2017, am devenit doamna Latco. Decizia de a face acest pas, a venit firesc, dupa o discutie in prealabil cu sotul. Am decis sa fie doar cununia civila, pentru ca, deocamdata ar conta mai mult partea formala a lucrurilor (in caz de graviditate, credit la banca, domiciliul fiscal etc). Ulterior ne-am gandit, si inca ne gandim sa facem si nunta cu alai, preot si bairam, dar deocamdata avem alte prioritati.
Lumea ma intreaba daca s-a schimbat ceva de cand m-am maritat. Da! Ma simt responsabila fata de barbatul care imi este sot si pe care il respect. Nu ma mai gandesc la mine, ma gandesc la noi, sau hai ca sa nu exagerez, ma gandesc la mine si prin prisma lui. Sunt mai linistita, mai sigura, mai stapana pe mine, cu increderea ca indiferent ce mi se intampla in viata sociala, la lucru sau cu prietenii ori familia, seara cand ma asez in pat alaturi de el, la pieptul lui, acela este cel mai frumos loc de pe pamant si in momentul acela poate fi sfarsitul lumii ca nu ma intereseaza...Experienta de la Brasov m-a facut sa imi dau seama, indiscutabil si incontestabil, ca Dani este barbatul vietii mele. Iata cateva motive:
 - il iubesc din suflet si nemarginit.
 - suma calitatilor o depaseste pe cea a defectelor (da! are si defecte, cum de altfel noi toti avem).
 - nu simt nevoia sa il insel (si pe Gabi l-am iubit, dar acum realizez ca poate imi lipsea ceva, daca dupa trei ani am simtit nevoia sa ma culc cu un alt barbat). Dani imi ofera sexual tot ce am nevoie, astfel incat nu as fi curioasa sa cer de la altul. Plus de asta mai cred ca experientele precedente m-au linistit in cautarea unui un barbat perfect, fiindca irefutabil acesta nu exista. Mai mult, golul acela sufletesc si nevoia de confirmare, acum sunt rezolvate, dupa experienta de la Brasov, unde am simtit adevaratul gol launtric, unde am fost atat de mica, incat prin comparatie cu ce am fost aici, mi-am dat seama ce mare pot fi, in functie de situatii, situatii care sunt de fapt rezultatul alegerilor mele.
 - este singurul barbat de pana acum cu care imi doresc cu adevarat un copil si o familie, pe care mi-o imaginez cat se poate de reala si palpabila in viitor.
Ar fi multe motive...Are foarte multe calitati...Una dintre ele s-a dovedit a fi rabdarea si intelegerea. Nici nu stii prin cate stari am trecut in perioada in care incercam sa raman gravida. Persoanele cu care discutam parca erau intelese intre ele, si auzeam de la absolut toata lumea stai linistita, o sa vezi ca o sa vina...nu te mai gandi! nu te mai stresa! Si stateam si ma gandeam...pai cum pula mea (e doar o expresie) sa nu ma mai gandesc, atata timp cat imi doresc atat de mult? Si in decembrie, fiindca a fost febra cumparaturilor de sarbatori, ganduri si planuri, ce cadouri, la cine, ce sa gatim, unde sa mergem si fel de fel de astfel de ganduri, se pare ca a trebuit sa le dau dreptate. In data de 4 Ianuarie, dupa doar doua zile de intarziere, la munca in tura de noapte fiind, mi-am facut un test de sarcina. Dani stiind ce suparata am fost lunile precedente, cand a doua linie se incapatana sa apara, mi-a sugerat sa nu fac nici un test, decat dupa 5 zile de intarziere. Nerabdarea si entuziasmul evident ca m-au facut sa nu-l ascult. Initial nu se vedea nimic. Am chemat-o pe buna mea colega si prietena intr-un loc retras sa ii arat cum se vede din nou, aceeasi dezamagine - o liniuta. Cand am descoperit testul...surpriza!!!a doua linie, desi foarte neclara, se vedea pentru prima data in tot acest timp. Am incept amandoua sa plangem de fericire. O colega vazandu-ne atat de entuziasmate, a tinut sa stie si ea motivul. Personal, din proprii ei bani, a mai cumparat un test de sarcina, pe care a doua linie se vedea si mai bine. A doua zi, am facut al treilea test de sarcina, pe care a doua liniuta era clar vizibila... Urmatoarele zile ma trezeam mahmura, cu o usoara stare de greata si cu presiune in cap. Nu mai puteam fuma o tigara intreaga, moment in care am decis sa ma dau pe cele mai slabe tigari - pentru ca de renuntat de tot nu am putut...Astfel iata cum am ajuns sa am trei saptamani de sarcina si sa fiu foarte fericita!!!
Acum ma gandesc sa imi fac un jurnal de sarcina. Cel mai potrivit loc in care pot sa imi astern gandurile, mi se pare acest blog, care desi initial cu tema sexuala, a devenit sufletul meu, la care am renuntat, iata mai bine de un an. Mi-a fost dor sa scriu. Cred ca o sa-mi faca tare bine sa scriu in continuare, mai ales in aceste noua luni (sper)...gandurile si trairile voi vrea sa mi le amintesc peste ani si ani, asa cum sunt acum...

1, 2, 3 si...in cateva saptamani viata mi se va schimba...de tot!!!

luni, 14 noiembrie 2016

Nu am murit...am trait

Priveam Brasovul prin oglinda laterala din stanga cu un oftat lung in timp ce ma indepartam de oras...Scapasem in sfarsit de una din cele mai dificile si ambigue perioade din viata mea. Ma intorceam acolo unde mi-era sufletul...Conduceam un Opel Astra rosu cu numele ei - Yasmina, iar din dreapta Dani ma privea zambind si entuziasmat.
Doua luni am stat acasa si m-am odihnit. In tot acest timp am facut doar lucruri care si inainte imi faceau placere. Acum lucrez acolo de unde am plecat si unde imi practic meseria cu entuziasm. Lumea e fericita ca m-am intors. Familia e linistita sa ma stie bine. Eu sunt incantata...
M-am gandit mult la mine in ultimul timp...si am luat o decizie. Sa pastrez pentru mine ceea ce traiesc. De asta nu am mai scris. Multumesc celor carora le-am lipsit prin povestile mele si care m-au incurajat sa mai scriu, dar efectiv nu am mai simtit nevoia sa o fac...O sa mai scriu, poate...dar pana atunci am sa ma focusez sa traiesc...frumos, dar suficient de plictisitor incat sa nu mai am ce scrie...:)
In ultimul timp...nu am murit...doar am trait.
Va imbratisez cu drag!!!

joi, 28 iulie 2016

Versuri

"Nu pot sa iti scriu in rime
Ce e-n sufletel la mine.
Sa te stiu asa departe...
Vai, inima se zbate!
Mi-o alina doar un gand
Ca ne-om intalni curand
Si vom fi in univers
Tu si eu...un simplu vers.
Vreau sa ma inspiri in toate
Pentru mine esti o carte...
Si nu una oarecare
Ci gasita cu sudoare
Vreau sa-ncep sa te citesc
Si nu am sa ma mai opresc,
Pana termin vers cu vers..."

Atunci cand astepti o zi
Nici macar nu vrei sa stii
Ce greu trece timpul parca
Si sufletu`-l incarca.
La tine in brate vreau sa fiu
Fara griji ca sa ma stiu
Sa ne iubim la nesfarsit
Sa fii cel mai fericit.
Rimele vor curge multe
Daca are cin` s-asculte
Eu am fost sunt si voi fi
Langa tine zi de zi. 
Muza ta sa fiu in toate
Versuri, rima, arta poate
Sa-ti inspir intreaga viata
Si in orice dimineata
Sa ii spui lui Dumnezeu
Multumesc ca este al meu
Acest inger dar si drac
Pentru care nu e leac
Care insa te doreste
Si din suflet te iubeste.