M-am trezit evident inaintea ceasului. M-am dus tiptil la baie, pentru a nu trezi pe nimeni (erau rudele venite de la Brasov), sa fac un dus. Aveam emotii pe care nu le mai traisem pana atunci. Era frica imbinata cu o fericire de nedescris, era teama de necunoscut imbinata cu entuziasmul ca in cateva ore viata mi se va schimba pentru totdeauna...
Dupa dus un firicel de lichid mi se prelingea intre picioare...ma gandeam ca poate fi lichid amniotic, dar am trecut cu vederea zicand ca e doar apa. M-am imbracat, machiat si coafat, exact asa cum imi propusesem. Am pornit spre maternitate impreuna cu sotul si sora mea, persoanele cele mai potrivite pentru acel moment, alaturi de mine. Am calatorit in liniste, pe ritmuri de muzica, aparent relaxati. Am facut poze, am filmat pe drum, astfel incat teama imi mai trecuse un pic. Am ajuns la maternitate la 8.(nasterea imi fusese reprogramata la ora 9, fiindca medicul trebuia sa paraseasca localitatea). Intr-un vestiar m-am dezbracat la pielea goala si am fost imbracata cu haine spitalicesti...era prima oara intr-un spital in calitate de pacienta (horror sentiment). Tremuram din toate incheieturile, parca mintea imi fusese golita de toate gandurile si auzeam in ureche cum imi bate inima. Am urcat la Terapie Intensiva in slow motion. Acolo a sosit moasa care m-a intrebat daca sunt bine. Mi-a pus o branula (verde!) la incheietura mainii care a durut destul de tare, si apoi mi-a exprimat sfarcul pentru a exprima colostru...Niciodata pana atunci nu mi-a strans cineva vreodata sfarcul atat de tare...durerea mi s-a dus pana in varful creierului. Atunci am tinut sa avertizez personalul ca sunt o fitoasa si foarte sensibila la durere (am aflat ulterior ca exista cazuri mai grave). Dupa ce mi-a curs o perfuzie, doamna asistenta Emilia m-a invitat catre sala de nasteri. Cand m-am ridicat din pat, un nou firicel de lichid, de data asta mai gros, mi s-a scurs dintre picioare. Am aflat atunci ca mi s-au fisurat membranele...avea loc o sincronizare perfecta intre mine si fiu-miu, deci chiar daca vroiam sau nu, 3 Septembrie tot ar fi fost data de nastere a baietelului nostru.
Am intrat in sala de nasteri...curatenie perfecta, in sufletul meu haos. Medicul anestezist pe care il cunosteam, m-a invitat pe masa sa imi faca epidurala. Nu descriu frica...stiam cum arata acul acela in coloana si numai imaginea imi dadea fiori. Mi s-a administrat pe vena un cocktail de substante (arnetin+dexametazona) care mi-a dat o senzatie ciudata de mancarime in vagin :). Am simtit ceva rece pe spate si apoi o mica intepatura, dupa care un val de caldura in tot corpul...isi facuse efectul (inca o data laud mana priceputa a medicului anestezist...mai tare m-a durut branula verde decat acul din spate). Am fost intinsa pe spate, intrebata daca mai simt ceva (simteam furnicaturi in picioare care au persistat toata interventia, dar in afara de ele nimic). Mi s-a pus masca pe fata, am fost legata de masa de operatie, atasata de o perfuzie cu anestezistul deasupra capului meu
Trebuia sa stiu tot!!! Ma uitam la monitor, la puls, la tensiune, saturatie, intrebam de ce mi se administreaza, ce se intampla...Intrebata daca simt ceva, am intrebat la randu-mi cand incepe, anestezistul raspunzandu-mi ca deja m-au taiat. In acel moment m-am uitat in lampa si mi-am vazut plaga operatorie...sange mult sange...moment in care mi se facuse rau. Imi scazuse tensiunea, lucru remediat rapid cu un pic de efedrina. Ma manca nasul de la Fentanyl si il tot rugam pe anestezist sa ma scarpine...Tot de la Fentanyl (cred) ma luase o stare de euforie, ca ajunsesem la un moment dat sa simt ca plutesc si sa repet intr-una cat de faina e anestezia...Medicul meu ma linistea spunandu-mi ca imediat va veni Matei (timpul capata alte proportii atunci). Ii spunea celeilalte doctorite care il asista ca eu am avut contractii de la 30 saptamani din cauza placentei jos inserate (serios!!!). Eu stiam ca durerile acelea pe care le tot simteam sunt contractii, dar multumesc inca o data soacra-mii si domnului doctor care tot mereu ma linisteau...Zgomotul aspiratorului care se auzea continuu imi dadea de gandit ca ceva nu este in regula, dar in acel moment nu imi mai pasa de mine...conta Matei si atat, eu in halucinatiile mele, puteam sa mor. Pentru scurt timp se facuse liniste si apoi un zbierat puternic invadase sala de nasteri...Era Matei, era fiul meu, era puiul de om, sange din sangele meu, bucata din trupul meu...si o data cu nasterea lui s-a nascut mama din mine. Mi l-a adus la fata sa il pup. Avea ochii mici, pielea catifelata si calda, gurita mica si dulce...L-am pupat pe creturile fruntii, pe obraz, pe gurita si cu lacrimi in ochi mi-am dat seama de ce mare realizare aveam...Daca pana in acel moment discutasem cu anestezistul ca dupa ce iese sa ma adoarma, acum nu mai vroiam nimic. Imi doream numai sa se termine o data si sa il aud tipand, sa il aud continuu...Eram in al noulea cer. O asa senzatie de fericire nu mi-a mai fost dat sa traiesc pana atunci. In timp ce inchidea operatia, Matei se auzea din camera alaturata, unde facea poze cu tati si cu matusa. Interventia de dupa nasterea lui Matei a durat putin. Dupa medicul m-a anuntat ca am avut noroc pentru ca am pierdut mult sange si riscam sa raman fara uter daca placenta ar fi fost mai adanc inserata...adevarul e ca el arata ca dupa macel...era plin de sange pe halat...Apoi au venit infirmiere care m-au spalat si m-au mutat pe tarca pentru a fi transportata pe Terapie Intensiva. Cand ma manipulau aveam senzatia ca plutesc, la fel si pe targa. La lift l-am vazut pe Dani si pe sora asa peste cap...le zambeam, zambeau si ei, desi sotul parea cumva speriat dar fericit in acelasi timp. Ajunsa pe Terapie Intensiva am dormit un pic, iar apoi am fost vizitata de toate rudele. Am ramas cu Dani timp de o ora aproape si ne-am bucurat toti trei de acel moment unic. Eram parinti, eram mama si tata, si tineam alaturi de noi un nou membru al familiei noastre, fiinta din noi creata. Dupa ce a trecut efectul anesteziei am simtit dureri puternice, care au trecut la administrarea de analgezice. Am avut frison si senzatie de tremor in picioare. Tin minte ca imi era foarte sete si ceream apa destul de des. Imi doream sa fumez si spre seara chiar am avut o tentativa sa ma ridic...nu am putut...am decis sa las pe urmatoarea zi...
A fost cea mai frumoasa zi din viata mea, ziua in care viata mi s-a schimbat definitiv, in bine...Aveam sa pornesc la drum in calitate de mama pentru Mateiutul nostru...
