Imi faceam griji ca nu o sa ajung la 36 de saptamani si ca nu o sa ma primeasca la privat (din considerente de safety pt bebe). Am fost stresata toata sarcina ca se poate intampla ceva rau. In primele luni ma gandeam ca oricand se poate opri in evolutie (de asta imi faceam la lucru ecografii atat de des). In al doilea trimestru eram foarte atenta la miscarile lui, iar daca mi se parea mie asa ca intr-o zi nu s-a miscat, deja gandeam ca a doua zi o sa merg la medic (dar seara, inainte sa adorm, mereu ma gadila cu cate-un cot). In al treilea trimestru, inca de la 34 de saptamani, imi era teama sa nu nasc prematur, mai ales ca predispozitie aveam (fumatoare, burta mare, contractii Braxton Hicks). La ecografia de 34 de saptamani, puiul meu avea deja 2500gr, iar medicul a confirmat dupa masuratorile facute, ca dezvoltarea lui este echivalenta cu 35 de saptamani si ca imi garanteaza ca in urmatoarele doua saptamani nu am sa nasc...Am avut noroc (pana acum) cu medicul ales. M-am ghidat sa fie mai in varsta, bazandu-ma pe experienta, si nu am ales gresit. La 35 de saptamani, dupa o criza de nervi, leucoreea s-a modificat...s-a ingrosat si s-a...maronit. M-am speriat ingrozitor, deoarece maro inseamna sange vechi, si pe principiul asta imi faceam nenumarate filme (pe scurt ma gandeam la ce-i mai rau). A doua zi, bineinteles, la medic, care cu acelasi calm, m-a asigurat ca totul este bine si ca secretia respectiva este de fapt dopul gelatinos care incepe, incet incet, sa se desprinda (asa repede???). La 37 saptamani am fost socati sa aflam ca piticul nostru intr-o luna a acumulat un kilogram, cantarind acum 3650gr (eu cu cateva nopti in urma am visat ca s-a nascut cu 3850gr, dar mi se parea imposibil totusi...). Iata deci ca faza cu fumatul pe timpul sarcinii care determina nastere prematura si greutate mica la nastere nu se aplica tot mereu (ciuda sotului).Faza faina este ca, mai ales dupa 30 de saptamani, eu simteam aceste pusee de crestere, care se manifestau la mine cu somnolenta excesiva si apetit crescut.
Ultimele trei saptamani s-au dovedit a fi foarte dificile. Saraca soacra-mea a avut de suportat destul de multe fite din partea mea. In orice caz am apreciat la ea faptul ca, desi se intampla poate sa intreb acelasi lucru de doua ori intr-o zi, imi raspundea de fiecare data, cu calm, sa nu imi fac probleme ca e normal. Ii puneam mana pe burta de fiecare data cand simteam ca se intareste (de la contractiile false), si de fiecare data imi spunea sa stau linistita ca bebe acum se intinde. I-am aratat fara pudoare secretiile acelea maro atunci cand au aparut, si cu acelasi calm mi-a zis ca atata timp cat nu ma doare nimic, e normal (numai eu eram stresata ca mai aveam un pic si faceam o criza din aia mare). Am avut stari de nervozitate pe cer senin, chestie care l-a ingrijorat pe sot. Oasele bazinului ma dor din ce in ce mai tare, motiv pentru care nu pot nici dormi. Noptile au inceput sa fie un chin. Ma pun sa dorm la 23-24, ma trezesc la 3 si la 6 pentru pis, si adorm cu greu (cam jumatate de ora), dupa fiecare trezire. Simt de fiecare data cand ma intorc pe o parte si pe cealalta (uneori am senzatia ca burta nu face parte din corpul meu si ca pe ea trebuie sa o mobilizez separat). De cateva zile de cand iau tratamanet pentru reflux gastroesofagian nu mai am arsuri noaptea, dar pana sa iau aceste tablete ma trezeam de cel putin doua ori sa ma asez in fund si sa sug antiacide de care mi s-a facut greata, mai ales ca, de multe ori am adormit cu ele in gura, nedizolvate pana la capat si ma trezeam cu un gust groaznic, fainos pe cerul gurii. Uneori dimineata mi-era foame acida, senzatie care ma trezea din dulcele somn matinal (dimineata dorm cel mai bine, mai ales dupa noptile agitate cu multe treziri). Si daca nu e una e alta, astfel incat am inceput sa urasc noptile care trec foarte, foarte greu. Stateam si ma gandeam zilele trecute la acele nopti in care dormeam 12 sau mai mult de 12 ore neintrerupte (lux frate), si imi pare rau ca nu am profitat mai mult de ele, ca nu am apreciat acea perioada mai mult, constientizand acum ca, foarte curand nu-mi voi mai permite acel lux. Miscarile puiul meu nu mai sunt acum (dupa 37 de saptamani), atat de puternice. Daca pana acum le simteam ca pe niste zvacniri, acum le simt mai degraba ca pe niste intinderi lente (cu siguranta nu mai are atat de mult loc saracutul). Simt aproape zilnic cum sughite si senzatia aceea este minunata. Este deja coborat (respir mai usor, imi incape un pumn intre sani si burta, dar ma apasa mai tare pe vezica, fiindca am uneori senzatie de mictiune, dar nu iese decat foarte putin). Ma mananca si dor sfarcurile, semn ca se produce lapticul (imi doresc enorm de tare sa alaptez exclusiv). Cantaresc acum 98,3 kg (am luat in greutate 17,3 kg)
Ma bucur ca voi avea parte de o cezariana la rece. Am programat cu medicul interventia chirurgicala pe data de 3 septembrie, ora 12, la 38 de saptamani si 3 zile. Am de gand sa ma machiez, coafez, epilez si sa merg sa nasc in cel mai simplu si civilizat mod. Am emotii de nu le pot descrie in cuvinte, dar astept cu nerabdare sa il cunosc pe Matei Mihai, rodul iubirii dintre mine si sotul meu, fiul meu, universul meu...totul.
