Imi facusem testul de sarcina la servici. Imi intarziase doar doua zile. Cum in lunile precedente am luat atatea tepe (imi faceam testul azi si maine imi venea menstruatia, de fiecare data insa avand simptome de sarcina), Dani mi-a sugerat sa astept 5 zile de intarziere. Evident ca nu m-am putut abtine si intr-o seara la lucru mi-am facut testul. Dupa cateva minute nu se vedea nimic. Am chemat-o pe prietena si colega mea sa ii arat din nou esecul unei singure liniute, cand cu stupoare am observat ca erau doua, a doua foarte neclara. O alta colega a cumparat un alt test, a doua linie fiind si mai pronuntata. A doua zi dupa ce m-am trezit am mai facut un test, de data asta, fiind evident ca eram insarcinata. Nu pot sa explic in cuvinte fericirea pe care am simtit-o atunci cand am vazut primul test pozitiv. Am explodat intr-un plans in hohote de fericire, care s-a mai repetat pana acum de cateva ori...
Prima vizita la medicul ginecolog a fost in saptamana a 4a. Este foarte greu sa alegi un medic ginecolog intr-un oras atat de mare. Criteriile mele erau: sa fie barbat (personal consider ca barbatii sunt mai finuti), sa fie tanar (ca sa pot comunica si discuta deschis cu el despre orice fel de problema), sa lucreze la un anumit spital de stat (in cluj sunt doua maternitati de stat), sa ma primeasca (si) in ambulator (gratis). Am discutat cu medicul care mi-a facut intreruperea de sarcina de acum doi ani, dar din pacate el lucreaza doar la privat si nu monitorizeaza gravide. Mi-a recomandat un tanar, coleg de-al sau, la care am fost la privat. Inca de la inceput mi-am propus ca sotul meu sa fie la fiecare vizita. Am fost impreuna la acest medic care ne-a primit destul de rece. Era scurt in raspunsuri, destul de flegmatic, iar dupa ecografie, mi-a spus ca el nu poate sa spuna daca sarcina este sau nu in evolutie, pentru ca nu vede decat sacul gestational gol, fara embrion (eram totusi in saptamana 4, deci normal sa nu se vada embrion). Pesimismul si aroganta lui aveau efect deja pe fata mea, care il privea scarbita cu siguranta cu a doua oara nici nu o sa-l mai vad. Am iesit grabita si dezamagita, iar dupa ce ca am platit cu mult mai mult pe consultatie decat in alte parti, la receptie, cat asteptam sa platesc, am auzit dintr-un cabinet o femeie urland in chinurile durerii unui avort probabil, chestie care m-a cutremurat pana la oase. Atunci am decis ca voi alege un alt medic, si ma voi duce la acela la care am fost inainte sa raman gravida, si care m-a incurajat inca de pe atunci ca vom obtine o sarcina. Intre timp am facut ecografie la spital. A fost prima ecografie in care mi-am vazut mormolocul si inima batand, ecografie facuta de un medic cu specialitate ATI, alaturi de toate colegele mele, care s-au bucurat pentru mine...
Avand in vedere ca in ultimul timp auzisem de multe cazuri de avort spontan sau sarcini oprite in evolutie, eram deosebit de speriata. Aveam si dureri sub burta asemanatoare durerilor menstruale, care inteteau starea de frica. Mi-era frica ca nu o sa am bani cand raman acasa, asa cum eram obisnuita. Mi-era frica de fiecare data cand ma gandeam ca totul e pe bune si ca o sa am un copil pe care nu stiu daca stiu sa-l cresc. Imi imaginam ghemotocul acela mic de om pe care trebuie sa il imbaiez si sa-l imbrac apoi fara sa-i rup vreo mana, si ma apuca plansul. Am avut mare noroc cu Dani si cu soacra care m-au incurajat de fiecare data, desi eram mai degraba depresiva decat fericita ca o sa fiu mama.
Nu am simtit greata si nu am prezentat varsaturi. Nu mi-a fost pofta de nimic, dar am baut aproape in fiecare zi suc de citrice, mai degraba acre. Am mancat gref stors si lamaie cat nu am mancat in viata mea. Am renuntat la tigarile mele de 7mg si am trecut pe cele mai slabe, slim. Simteam ameteli destul de des, mai ales dupa ce fumam, motiv pentru care acasa fumam putin.
Inainte de controlul de 7 saptamani nu imi venea sa cred totusi ca sunt gravida...
Si acum ma intreb...chiar sunt?
luni, 26 februarie 2018
miercuri, 7 februarie 2018
1, 2, 3 SI !!!
M-am intors inapoi la Cluj in August 2016. Doua luni m-am odihnit si am invatat pentru concursul de post (desi m-am intors la acelasi spital si pe aceeasi sectie, trebuia sa dau din nou concurs). Am avut noroc pentru ca am avut senzatia ca acest post era scos pentru mine. Eram singura inscrisa pe un post de asistenta medicala nedebutanta, cu studii superioare. Ma incadram perfect. L-am si luat, iar pe data de 10 Noiembrie am reinceput munca, acolo unde ma duceam si ma duc cu drag la servici.
In februarie 2017 am decis ca este momentul sa ma gandesc la un copil, astfel incat din acea data nu ne-am protejat in nici un fel. O data cu trecerea lunilor, imi faceam din ce in ce mai multe griji. Aproape de fiecare data inaintea menstruatiei aveam simptomatologie de sarcina, si aproape de fiecare data ma pisam pe bat. Imi faceam testul azi, si maine imi venea menstruatia! Era de-a dreptul frustrant. Analizele de sange, ginecologice, hormonale erau normale...si mai frustrant!
Intre timp am decis sa ma marit, astfel incat pe data de 17 iunie 2017, am devenit doamna Latco. Decizia de a face acest pas, a venit firesc, dupa o discutie in prealabil cu sotul. Am decis sa fie doar cununia civila, pentru ca, deocamdata ar conta mai mult partea formala a lucrurilor (in caz de graviditate, credit la banca, domiciliul fiscal etc). Ulterior ne-am gandit, si inca ne gandim sa facem si nunta cu alai, preot si bairam, dar deocamdata avem alte prioritati.
Lumea ma intreaba daca s-a schimbat ceva de cand m-am maritat. Da! Ma simt responsabila fata de barbatul care imi este sot si pe care il respect. Nu ma mai gandesc la mine, ma gandesc la noi, sau hai ca sa nu exagerez, ma gandesc la mine si prin prisma lui. Sunt mai linistita, mai sigura, mai stapana pe mine, cu increderea ca indiferent ce mi se intampla in viata sociala, la lucru sau cu prietenii ori familia, seara cand ma asez in pat alaturi de el, la pieptul lui, acela este cel mai frumos loc de pe pamant si in momentul acela poate fi sfarsitul lumii ca nu ma intereseaza...Experienta de la Brasov m-a facut sa imi dau seama, indiscutabil si incontestabil, ca Dani este barbatul vietii mele. Iata cateva motive:
- il iubesc din suflet si nemarginit.
- suma calitatilor o depaseste pe cea a defectelor (da! are si defecte, cum de altfel noi toti avem).
- nu simt nevoia sa il insel (si pe Gabi l-am iubit, dar acum realizez ca poate imi lipsea ceva, daca dupa trei ani am simtit nevoia sa ma culc cu un alt barbat). Dani imi ofera sexual tot ce am nevoie, astfel incat nu as fi curioasa sa cer de la altul. Plus de asta mai cred ca experientele precedente m-au linistit in cautarea unui un barbat perfect, fiindca irefutabil acesta nu exista. Mai mult, golul acela sufletesc si nevoia de confirmare, acum sunt rezolvate, dupa experienta de la Brasov, unde am simtit adevaratul gol launtric, unde am fost atat de mica, incat prin comparatie cu ce am fost aici, mi-am dat seama ce mare pot fi, in functie de situatii, situatii care sunt de fapt rezultatul alegerilor mele.
- este singurul barbat de pana acum cu care imi doresc cu adevarat un copil si o familie, pe care mi-o imaginez cat se poate de reala si palpabila in viitor.
Ar fi multe motive...Are foarte multe calitati...Una dintre ele s-a dovedit a fi rabdarea si intelegerea. Nici nu stii prin cate stari am trecut in perioada in care incercam sa raman gravida. Persoanele cu care discutam parca erau intelese intre ele, si auzeam de la absolut toata lumea stai linistita, o sa vezi ca o sa vina...nu te mai gandi! nu te mai stresa! Si stateam si ma gandeam...pai cum pula mea (e doar o expresie) sa nu ma mai gandesc, atata timp cat imi doresc atat de mult? Si in decembrie, fiindca a fost febra cumparaturilor de sarbatori, ganduri si planuri, ce cadouri, la cine, ce sa gatim, unde sa mergem si fel de fel de astfel de ganduri, se pare ca a trebuit sa le dau dreptate. In data de 4 Ianuarie, dupa doar doua zile de intarziere, la munca in tura de noapte fiind, mi-am facut un test de sarcina. Dani stiind ce suparata am fost lunile precedente, cand a doua linie se incapatana sa apara, mi-a sugerat sa nu fac nici un test, decat dupa 5 zile de intarziere. Nerabdarea si entuziasmul evident ca m-au facut sa nu-l ascult. Initial nu se vedea nimic. Am chemat-o pe buna mea colega si prietena intr-un loc retras sa ii arat cum se vede din nou, aceeasi dezamagine - o liniuta. Cand am descoperit testul...surpriza!!!a doua linie, desi foarte neclara, se vedea pentru prima data in tot acest timp. Am incept amandoua sa plangem de fericire. O colega vazandu-ne atat de entuziasmate, a tinut sa stie si ea motivul. Personal, din proprii ei bani, a mai cumparat un test de sarcina, pe care a doua linie se vedea si mai bine. A doua zi, am facut al treilea test de sarcina, pe care a doua liniuta era clar vizibila... Urmatoarele zile ma trezeam mahmura, cu o usoara stare de greata si cu presiune in cap. Nu mai puteam fuma o tigara intreaga, moment in care am decis sa ma dau pe cele mai slabe tigari - pentru ca de renuntat de tot nu am putut...Astfel iata cum am ajuns sa am trei saptamani de sarcina si sa fiu foarte fericita!!!
Acum ma gandesc sa imi fac un jurnal de sarcina. Cel mai potrivit loc in care pot sa imi astern gandurile, mi se pare acest blog, care desi initial cu tema sexuala, a devenit sufletul meu, la care am renuntat, iata mai bine de un an. Mi-a fost dor sa scriu. Cred ca o sa-mi faca tare bine sa scriu in continuare, mai ales in aceste noua luni (sper)...gandurile si trairile voi vrea sa mi le amintesc peste ani si ani, asa cum sunt acum...
1, 2, 3 si...in cateva saptamani viata mi se va schimba...de tot!!!
In februarie 2017 am decis ca este momentul sa ma gandesc la un copil, astfel incat din acea data nu ne-am protejat in nici un fel. O data cu trecerea lunilor, imi faceam din ce in ce mai multe griji. Aproape de fiecare data inaintea menstruatiei aveam simptomatologie de sarcina, si aproape de fiecare data ma pisam pe bat. Imi faceam testul azi, si maine imi venea menstruatia! Era de-a dreptul frustrant. Analizele de sange, ginecologice, hormonale erau normale...si mai frustrant!
Intre timp am decis sa ma marit, astfel incat pe data de 17 iunie 2017, am devenit doamna Latco. Decizia de a face acest pas, a venit firesc, dupa o discutie in prealabil cu sotul. Am decis sa fie doar cununia civila, pentru ca, deocamdata ar conta mai mult partea formala a lucrurilor (in caz de graviditate, credit la banca, domiciliul fiscal etc). Ulterior ne-am gandit, si inca ne gandim sa facem si nunta cu alai, preot si bairam, dar deocamdata avem alte prioritati.
Lumea ma intreaba daca s-a schimbat ceva de cand m-am maritat. Da! Ma simt responsabila fata de barbatul care imi este sot si pe care il respect. Nu ma mai gandesc la mine, ma gandesc la noi, sau hai ca sa nu exagerez, ma gandesc la mine si prin prisma lui. Sunt mai linistita, mai sigura, mai stapana pe mine, cu increderea ca indiferent ce mi se intampla in viata sociala, la lucru sau cu prietenii ori familia, seara cand ma asez in pat alaturi de el, la pieptul lui, acela este cel mai frumos loc de pe pamant si in momentul acela poate fi sfarsitul lumii ca nu ma intereseaza...Experienta de la Brasov m-a facut sa imi dau seama, indiscutabil si incontestabil, ca Dani este barbatul vietii mele. Iata cateva motive:
- il iubesc din suflet si nemarginit.
- suma calitatilor o depaseste pe cea a defectelor (da! are si defecte, cum de altfel noi toti avem).
- nu simt nevoia sa il insel (si pe Gabi l-am iubit, dar acum realizez ca poate imi lipsea ceva, daca dupa trei ani am simtit nevoia sa ma culc cu un alt barbat). Dani imi ofera sexual tot ce am nevoie, astfel incat nu as fi curioasa sa cer de la altul. Plus de asta mai cred ca experientele precedente m-au linistit in cautarea unui un barbat perfect, fiindca irefutabil acesta nu exista. Mai mult, golul acela sufletesc si nevoia de confirmare, acum sunt rezolvate, dupa experienta de la Brasov, unde am simtit adevaratul gol launtric, unde am fost atat de mica, incat prin comparatie cu ce am fost aici, mi-am dat seama ce mare pot fi, in functie de situatii, situatii care sunt de fapt rezultatul alegerilor mele.
- este singurul barbat de pana acum cu care imi doresc cu adevarat un copil si o familie, pe care mi-o imaginez cat se poate de reala si palpabila in viitor.
Ar fi multe motive...Are foarte multe calitati...Una dintre ele s-a dovedit a fi rabdarea si intelegerea. Nici nu stii prin cate stari am trecut in perioada in care incercam sa raman gravida. Persoanele cu care discutam parca erau intelese intre ele, si auzeam de la absolut toata lumea stai linistita, o sa vezi ca o sa vina...nu te mai gandi! nu te mai stresa! Si stateam si ma gandeam...pai cum pula mea (e doar o expresie) sa nu ma mai gandesc, atata timp cat imi doresc atat de mult? Si in decembrie, fiindca a fost febra cumparaturilor de sarbatori, ganduri si planuri, ce cadouri, la cine, ce sa gatim, unde sa mergem si fel de fel de astfel de ganduri, se pare ca a trebuit sa le dau dreptate. In data de 4 Ianuarie, dupa doar doua zile de intarziere, la munca in tura de noapte fiind, mi-am facut un test de sarcina. Dani stiind ce suparata am fost lunile precedente, cand a doua linie se incapatana sa apara, mi-a sugerat sa nu fac nici un test, decat dupa 5 zile de intarziere. Nerabdarea si entuziasmul evident ca m-au facut sa nu-l ascult. Initial nu se vedea nimic. Am chemat-o pe buna mea colega si prietena intr-un loc retras sa ii arat cum se vede din nou, aceeasi dezamagine - o liniuta. Cand am descoperit testul...surpriza!!!a doua linie, desi foarte neclara, se vedea pentru prima data in tot acest timp. Am incept amandoua sa plangem de fericire. O colega vazandu-ne atat de entuziasmate, a tinut sa stie si ea motivul. Personal, din proprii ei bani, a mai cumparat un test de sarcina, pe care a doua linie se vedea si mai bine. A doua zi, am facut al treilea test de sarcina, pe care a doua liniuta era clar vizibila... Urmatoarele zile ma trezeam mahmura, cu o usoara stare de greata si cu presiune in cap. Nu mai puteam fuma o tigara intreaga, moment in care am decis sa ma dau pe cele mai slabe tigari - pentru ca de renuntat de tot nu am putut...Astfel iata cum am ajuns sa am trei saptamani de sarcina si sa fiu foarte fericita!!!
Acum ma gandesc sa imi fac un jurnal de sarcina. Cel mai potrivit loc in care pot sa imi astern gandurile, mi se pare acest blog, care desi initial cu tema sexuala, a devenit sufletul meu, la care am renuntat, iata mai bine de un an. Mi-a fost dor sa scriu. Cred ca o sa-mi faca tare bine sa scriu in continuare, mai ales in aceste noua luni (sper)...gandurile si trairile voi vrea sa mi le amintesc peste ani si ani, asa cum sunt acum...
1, 2, 3 si...in cateva saptamani viata mi se va schimba...de tot!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)