De curand mi-a fost dat sa calatoresc cu trenul. Desi doar in ultimele doua ore ale calatoriei am putut sa ma bucur de experienta, aceasta a fost de-a dreptul minunata.
Trenul este universul. Calatoria cu trenul este viata, iar eu, calatorul, sunt parte a universului. Trenul in sine si prezenta lui intr-un anumit loc este de fapt prezentul. Trenul este singurul mod de a putea, fiind in prezent, sa vezi trecutul si respectiv viitorul. Ultimul vagon iti prezinta imaginea sinelor de tren care se unesc la orizont in ceata trecutului, pe cand locomotiva este viitorul…si viitorul poate fii “vazut” numai atunci cand trenul face o curba. Minunat ar fii sa vezi, asa cum de altfel mi s-a intamplat sa vad, atunci cand locomotiva intra in tunel, deoarece stii deja ca in curand se aproprie intunericul. Si chiar daca intunericul invadeaza culoarele vietii, si te lasa pentru moment incapabil sa-I mai vezi pe cei din jur, trebuie sa stii ca in curand va iesi din tunel, iar lumina iti va lumina din nou chipul.Iubesc trenurile de mica. Tin minte ca bunicul meu ma ducea mereu la gara sa le vad sau ma plimba de la Brasov la Predeal doar pentru a-mi faca pofta. Pana nu de mult peronul garii din Brasov linia 2-3 era locul meu preferat de relaxare. Poate ca pare ilar dar vibratia trenului sosind in gara ajunge sa zguduie chiar si cele mai ascunse ganduri ale mintii. Si nu de putine ori priveam masivitatea locomotivei venind spre mine, intrebandu-ma de fiecare data ce-ar fii daca…Imi trecea un fior rece pe coloana care ma calma si ma proptea pe banca de pe peron lasand un vid in suflet exteriorizat prin umezirea ochilor. Plecam de pe peron linistita, pregatita pentru alte zile ale vietii mele.
Chiar daca aparent stai pe loc, trenul merge, isi continua drumul pana cand a-I sa cobori. Ai platit la ghiseu un bilet, de care trebuie sa ai grija pe tot timpul calatoriei, caci controlorul este necrutator daca te prinde fara bilet, controlor-care precum un medic- se plimba pe culoare sa vada daca totul este in regula. Daca vreun calator nu are bilet, acesta este coborat. In acesta categorie sunt…bolnavii psihici, care nu coboara la “destinatie” ci acolo unde sunt prinsi; practic viata lor se termina la stabilirea diagnosticului.
Daca esti prins de trecut ultimul vagon te va ispiti sa ramai acolo si sa privesti pana la destinatie acea priveliste monotona a sinelor de tren. Daca esti prea prins de trecut vei fii tentat sa deschizi usile sis a…iti dai drumul. Eu am privit trecutul din tren, am oftat adanc, dar am plecat de acolo inaintand spre vagonul meu. Inaintand, inaintezi odata cu viata si ai impresia ca plutesti…este greu sa fii atent la franele bruste, riscul cel mai mare fiind in aceasta situatie sa te izbesti de podea. Asadar, chiar daca e minunat sa alergi in tren in directia mersului, important este sa te sprijini de scaune…
Vreau sa cred ca merg in acelasi tren cu iubitul meu, parintii mei si toti cei dragi mie. Vreau sac red ca toti vom avea aceeasi destinatie, chiar daca stiu ca ma amagesc. Va trebui sa car bagajele fiecaruia si sa-i conduc pe rand la usa pentru a cobori. Dupa fiecare statie a lor va urma un tunel lung si intunecat din care, din fericire, vom iesi de fiecare data…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
comment