Cea mai frumoasa zi

M-am trezit evident inaintea ceasului. M-am dus tiptil la baie, pentru a nu trezi pe nimeni (erau rudele venite de la Brasov), sa fac un dus. Aveam emotii pe care nu le mai traisem pana atunci. Era frica imbinata cu o fericire de nedescris, era teama de necunoscut imbinata cu entuziasmul ca in cateva ore viata mi se va schimba pentru totdeauna...
Dupa dus un firicel de lichid mi se prelingea intre picioare...ma gandeam ca poate fi lichid amniotic, dar am trecut cu vederea zicand ca e doar apa. M-am imbracat, machiat si coafat, exact asa cum imi propusesem. Am pornit spre maternitate impreuna cu sotul si sora mea, persoanele cele mai potrivite pentru acel moment, alaturi de mine. Am calatorit in liniste, pe ritmuri de muzica, aparent relaxati. Am facut poze, am filmat pe drum, astfel incat teama imi mai trecuse un pic. Am ajuns la maternitate la 8.(nasterea imi fusese reprogramata la ora 9, fiindca medicul trebuia sa paraseasca localitatea). Intr-un vestiar m-am dezbracat la pielea goala si am fost imbracata cu haine spitalicesti...era prima oara intr-un spital in calitate de pacienta (horror sentiment). Tremuram din toate incheieturile, parca mintea imi fusese golita de toate gandurile si auzeam in ureche cum imi bate inima. Am urcat la Terapie Intensiva in slow motion. Acolo a sosit moasa care m-a intrebat daca sunt bine. Mi-a pus o branula (verde!) la incheietura mainii care a durut destul de tare, si apoi mi-a exprimat sfarcul pentru a exprima colostru...Niciodata pana atunci nu mi-a strans cineva vreodata sfarcul atat de tare...durerea mi s-a dus pana in varful creierului. Atunci am tinut sa avertizez personalul ca sunt o fitoasa si foarte sensibila la durere (am aflat ulterior ca exista cazuri mai grave). Dupa ce mi-a curs o perfuzie, doamna asistenta Emilia m-a invitat catre sala de nasteri. Cand m-am ridicat din pat, un nou firicel de lichid, de data asta mai gros, mi s-a scurs dintre picioare. Am aflat atunci ca mi s-au fisurat membranele...avea loc o sincronizare perfecta intre mine si fiu-miu, deci chiar daca vroiam sau nu, 3 Septembrie tot ar fi fost data de nastere a baietelului nostru.
Am intrat in sala de nasteri...curatenie perfecta, in sufletul meu haos. Medicul anestezist pe care il cunosteam, m-a invitat pe masa sa imi faca epidurala. Nu descriu frica...stiam cum arata acul acela in coloana si numai imaginea imi dadea fiori. Mi s-a administrat pe vena un cocktail de substante (arnetin+dexametazona) care mi-a dat o senzatie ciudata de mancarime in vagin :). Am simtit ceva rece pe spate si apoi o mica intepatura, dupa care un val de caldura in tot corpul...isi facuse efectul (inca o data laud mana priceputa a medicului anestezist...mai tare m-a durut branula verde decat acul din spate). Am fost intinsa pe spate, intrebata daca mai simt ceva (simteam furnicaturi in picioare care au persistat toata interventia, dar in afara de ele nimic). Mi s-a pus masca pe fata, am fost legata de masa de operatie, atasata de o perfuzie cu anestezistul deasupra capului meu
Trebuia sa stiu tot!!! Ma uitam la monitor, la puls, la tensiune, saturatie, intrebam de ce mi se administreaza, ce se intampla...Intrebata daca simt ceva, am intrebat la randu-mi cand incepe, anestezistul raspunzandu-mi ca deja m-au taiat. In acel moment m-am uitat in lampa si mi-am vazut plaga operatorie...sange mult sange...moment in care mi se facuse rau. Imi scazuse tensiunea, lucru remediat rapid cu un pic de efedrina. Ma manca nasul de la Fentanyl si il tot rugam pe anestezist sa ma scarpine...Tot de la Fentanyl (cred) ma luase o stare de euforie, ca ajunsesem la un moment dat sa simt ca plutesc si sa repet intr-una cat de faina e anestezia...Medicul meu ma linistea spunandu-mi ca imediat va veni Matei (timpul capata alte proportii atunci). Ii spunea celeilalte doctorite care il asista ca eu am avut contractii de la 30 saptamani din cauza placentei jos inserate (serios!!!). Eu stiam ca durerile acelea pe care le tot simteam sunt contractii, dar multumesc inca o data soacra-mii si domnului doctor care tot mereu ma linisteau...Zgomotul aspiratorului care se auzea continuu imi dadea de gandit ca ceva nu este in regula, dar in acel moment nu imi mai pasa de mine...conta Matei si atat, eu in halucinatiile mele, puteam sa mor. Pentru scurt timp se facuse liniste si apoi un zbierat puternic invadase sala de nasteri...Era Matei, era fiul meu, era puiul de om, sange din sangele meu, bucata din trupul meu...si o data cu nasterea lui s-a nascut mama din mine. Mi l-a adus la fata sa il pup. Avea ochii mici, pielea catifelata si calda, gurita mica si dulce...L-am pupat pe creturile fruntii, pe obraz, pe gurita si cu lacrimi in ochi mi-am dat seama de ce mare realizare aveam...Daca pana in acel moment discutasem cu anestezistul ca dupa ce iese sa ma adoarma, acum nu mai vroiam nimic. Imi doream numai sa se termine o data si sa il aud tipand, sa il aud continuu...Eram in al noulea cer. O asa senzatie de fericire nu mi-a mai fost dat sa traiesc pana atunci. In timp ce inchidea operatia, Matei se auzea din camera alaturata, unde facea poze cu tati si cu matusa. Interventia de dupa nasterea lui Matei a durat putin. Dupa medicul m-a anuntat ca am avut noroc pentru ca am pierdut mult sange si riscam sa raman fara uter daca placenta ar fi fost mai adanc inserata...adevarul e ca el arata ca dupa macel...era plin de sange pe halat...Apoi au venit infirmiere care m-au spalat si m-au mutat pe tarca pentru a fi transportata pe Terapie Intensiva. Cand ma manipulau aveam senzatia ca plutesc, la fel si pe targa. La lift l-am vazut pe Dani si pe sora asa peste cap...le zambeam, zambeau si ei, desi sotul parea cumva speriat dar fericit in acelasi timp. Ajunsa pe Terapie Intensiva am dormit un pic, iar apoi am fost vizitata de toate rudele. Am ramas cu Dani timp de o ora aproape si ne-am bucurat toti trei de acel moment unic. Eram parinti, eram mama si tata, si tineam alaturi de noi un nou membru al familiei noastre, fiinta din noi creata. Dupa ce a trecut efectul anesteziei am simtit dureri puternice, care au trecut la administrarea de analgezice. Am avut frison si senzatie de tremor in picioare. Tin minte ca imi era foarte sete si ceream apa destul de des. Imi doream sa fumez si spre seara chiar am avut o tentativa sa ma ridic...nu am putut...am decis sa las pe urmatoarea zi...
A fost cea mai frumoasa zi din viata mea, ziua in care viata mi s-a schimbat definitiv, in bine...Aveam sa pornesc la drum in calitate de mama pentru Mateiutul nostru...

Pe ultima suta

Imi faceam griji ca nu o sa ajung la 36 de saptamani si ca nu o sa ma primeasca la privat (din considerente de safety pt bebe). Am fost stresata toata sarcina ca se poate intampla ceva rau. In primele luni ma gandeam ca oricand se poate opri in evolutie (de asta imi faceam la lucru ecografii atat de des). In al doilea trimestru eram foarte atenta la miscarile lui, iar daca mi se parea mie asa ca intr-o zi nu s-a miscat, deja gandeam ca a doua zi o sa merg la medic (dar seara, inainte sa adorm, mereu ma gadila cu cate-un cot). In al treilea trimestru, inca de la 34 de saptamani, imi era teama sa nu nasc prematur, mai ales ca predispozitie aveam (fumatoare, burta mare, contractii Braxton Hicks). La ecografia de 34 de saptamani, puiul meu avea deja 2500gr, iar medicul a confirmat dupa masuratorile facute, ca dezvoltarea lui este echivalenta cu 35 de saptamani si ca imi garanteaza ca in urmatoarele doua saptamani nu am sa nasc...Am avut noroc (pana acum) cu medicul ales. M-am ghidat sa fie mai in varsta, bazandu-ma pe experienta, si nu am ales gresit. La 35 de saptamani, dupa o criza de nervi, leucoreea s-a modificat...s-a ingrosat si s-a...maronit. M-am speriat ingrozitor, deoarece maro inseamna sange vechi, si pe principiul asta imi faceam nenumarate filme (pe scurt ma gandeam la ce-i mai rau). A doua zi, bineinteles, la medic, care cu acelasi calm, m-a asigurat ca totul este bine si ca secretia respectiva este de fapt dopul gelatinos care incepe, incet incet, sa se desprinda (asa repede???). La 37 saptamani am fost socati sa aflam ca piticul nostru intr-o luna a acumulat un kilogram, cantarind acum 3650gr (eu cu cateva nopti in urma am visat ca s-a nascut cu 3850gr, dar mi se parea imposibil totusi...). Iata deci ca faza cu fumatul pe timpul sarcinii care determina nastere prematura si greutate mica la nastere nu se aplica tot mereu (ciuda sotului).Faza faina este ca, mai ales dupa 30 de saptamani, eu simteam aceste pusee de crestere, care se manifestau la mine cu somnolenta excesiva si apetit crescut.
Ultimele trei saptamani s-au dovedit a fi foarte dificile. Saraca soacra-mea a avut de suportat destul de multe fite din partea mea. In orice caz am apreciat la ea faptul ca, desi se intampla poate sa intreb acelasi lucru de doua ori intr-o zi, imi raspundea de fiecare data, cu calm, sa nu imi fac probleme ca e normal. Ii puneam mana pe burta de fiecare data cand simteam ca se intareste (de la contractiile false), si de fiecare data imi spunea sa stau linistita ca bebe acum se intinde. I-am aratat fara pudoare secretiile acelea maro atunci cand au aparut, si cu acelasi calm mi-a zis ca atata timp cat nu ma doare nimic, e normal (numai eu eram stresata ca mai aveam un pic si faceam o criza din aia mare). Am avut stari de nervozitate pe cer senin, chestie care l-a ingrijorat pe sot. Oasele bazinului ma dor din ce in ce mai tare, motiv pentru care nu pot nici dormi. Noptile au inceput sa fie un chin. Ma pun sa dorm la 23-24, ma trezesc la 3 si la 6 pentru pis, si adorm cu greu (cam jumatate de ora), dupa fiecare trezire. Simt de fiecare data cand ma intorc pe o parte si pe cealalta (uneori am senzatia ca burta nu face parte din corpul meu si ca pe ea trebuie sa o mobilizez separat). De cateva zile de cand iau tratamanet pentru reflux gastroesofagian nu mai am arsuri noaptea, dar pana sa iau aceste tablete ma trezeam de cel putin doua ori sa ma asez in fund si sa sug antiacide de care mi s-a facut greata, mai ales ca, de multe ori am adormit cu ele in gura, nedizolvate pana la capat si ma trezeam cu un gust groaznic, fainos pe cerul gurii. Uneori dimineata mi-era foame acida, senzatie care ma trezea din dulcele somn matinal (dimineata dorm cel mai bine, mai ales dupa noptile agitate cu multe treziri). Si daca nu e una e alta, astfel incat am inceput sa urasc noptile care trec foarte, foarte greu. Stateam si ma gandeam zilele trecute la acele nopti in care dormeam 12 sau mai mult de 12 ore neintrerupte (lux frate), si imi pare rau ca nu am profitat mai mult de ele, ca nu am apreciat acea perioada mai mult, constientizand acum ca, foarte curand nu-mi voi mai permite acel lux. Miscarile puiul meu nu mai sunt acum (dupa 37 de saptamani), atat de puternice. Daca pana acum le simteam ca pe niste zvacniri, acum le simt mai degraba ca pe niste intinderi lente (cu siguranta nu mai are atat de mult loc saracutul). Simt aproape zilnic cum sughite si senzatia aceea este minunata. Este deja coborat (respir mai usor, imi incape un pumn intre sani si burta, dar ma apasa mai tare pe vezica, fiindca am uneori senzatie de mictiune, dar nu iese decat foarte putin). Ma mananca si dor sfarcurile, semn ca se produce lapticul (imi doresc enorm de tare sa alaptez exclusiv). Cantaresc acum 98,3 kg (am luat in greutate 17,3 kg)
Ma bucur ca voi avea parte de o cezariana la rece. Am programat cu medicul interventia chirurgicala pe data de 3 septembrie, ora 12, la 38 de saptamani si 3 zile. Am de gand sa ma machiez, coafez, epilez si sa merg sa nasc in cel mai simplu si civilizat mod. Am emotii de nu le pot descrie in cuvinte, dar astept cu nerabdare sa il cunosc pe Matei Mihai, rodul iubirii dintre mine si sotul meu, fiul meu, universul meu...totul.

Nu mai e mult

Suntem deja la 31 de saptamani. Asa cum spuneam si in postarea precedenta, nu este un lucru extraordinar sa fi gravida. Am facut insa cateva progrese in ultimul timp. Am vorbit cu cateva mamici, am fost la cursuri de pregatire prenatala, am citit din diverse surse, am vizionat tutoriale etc.
Pana la 26 de saptamani imi doream si m-am pregatit psihic pentru nasterea naturala. Am facut putina gimnastica, exercitii de respiratie menite sa amelioreze durerile din travaliu, am vizionat filmulete pe youtube cu femei care povestesc experientele lor, intr-un cuvant mi-am manipulat creierul sa inteleaga ca voi trece prin cateva ore de chin, dar care fac bine, prin procesele fiziologice ce au loc in timpul acela, atat mie cat si copilului. La ultimul control insa, medicul ne-a dat o veste care a intors pe dos toate asteptarile sau filmele pe care mi le facusem pana atunci. Din cauza placentei marginale, aproape praevia, pentru a evita eventualele complicatii cum ar fi hemoragia, recomandarea ar fi de nastere prin cezariana. Dupa ce ca financiar nu eram pregatiti (inca-acum suntem) pentru nastere prin cezariana la privat, eu nu eram pregatita, psihic vorbind de o astfel de interventie. Fiind cadru medical, stiu ca cezariana nu este asa floare la ureche precum o percep alte femei. Este o interventie chirurgicala majora a micului bazin, care suporta toate consecintele unei operatii. In principiu ideea unei taieturi a tuturor planurilor anatomice (piele, muschi, uter), instalarea unei sonde urinare si a unui dren, internarea pe terapie intensiva, toate acestea ma ingrozesc. Colegele mele binevoitoare mi-au explicat ca vedetele de exemplu aleg cezariana programata, ca refacerea locala e mai putin chinuitoare. Mi-au spus ca la nasterea naturala, epiziotomia este foarte aproape de produsele fiziologice (caca, pisu), ca nu te poti screme ca ai senzatia ca te rupi, ca nu poti sta in fund o luna, ca lohiile sunt mai puternice, ca reluarea activitatii sexuale trebuie amanata etc. Cumva, cumva, parca m-au convins. Impreuna cu medicul meu, vom stabili daca vom programa cezariana sau nu, dar daca tot am posibilitatea asta, imi doresc sa ma coafez inainte, si sa ma duc sa nasc, fara sa astept ruperea apei, contractiile regulate, sau panica aceea (pe care sigur o voi avea la cum ma cunosc).
Intre timp, am trecut impreuna cu sotul, ca aproape toti ceilalti viitori parinti, prin procesul de nesting; am zugravit camera si am achizitionat lucrusoare de care mai aveam nevoie (dulap, pat, carucior, cateva hainute). Am vorbit indelung despre recoltarea de celule stem si am decis impreuna ca nu vom apela la un astfel de serviciu. Ne-am decis sa achizitionam un automobil nou si sa renuntam (cu mare parere de rau, lacrimi si suspine) la furia noastra rosie, sport, in doua usi, in favoarea unei masini mai sigura, mai mare, mai utila.
Acum, in ceea ce priveste trimestrul trei de sarcina, pot spune ca este cel mai greu (la mine primul a fost ok pentru ca nu am avut nici o problema). M-am marit considerabil, ceea ce ingreuneaza miscarile, respiratia. Mi-am restrictionat alimentatia (nu mai pot manca dulce sau bea Cola fiindca imi provoaca acid), activitatea sexuala (am inceput sa am contractii Braxton Hicks sau de care or fi ele, dar cateodata doare burta de ma sageteaza), plimbarile (tot din acelasi motiv). Ma hidratez mai mult, aplic creme mai des (am senzatia ca pielea de pe burta ”trage”, desi vergeturi inca nu am. Mananc putin si des, fumez (inca, din pacate) mai putin, consum fibre (pentru a preveni constipatia), beau ceai pentru favorizarea aparitiei lactatiei, ma spal mai des (o sa radeti, dar propriile mirosuri sunt foarte ciudate), imi periez dintii mai des (mi-e frica de carii), iau vitamine (Ca, Mg, vitD3, zinc - cred ca va trebui si fier). Vreau sa specific toate acestea pentru a-mi aminti pe viitor tot ce am facut sau nu in aceasta perioada si nu in ultimul rand pentru a observa cata responsabilitate presupune acest rol de viitoare mama. Daca pana acum nu dadeam importanta multor aspecte ale vietii mele, acum sunt atenta si la ce culoare are pisu - de fiecare data, si urinez cred de peste 10 ori intr-o zi. Bebe misca mult, este foarte agitat si cateodata ma si sperie, fiindca miscarile lui bruste si puternice ma iau prin surprindere. Cand se roteste am senzatia ca ma trage in jos, cand se intinde mi se taie respiratia (am avut un episod de dispnee in care efectiv am ramas fara aer - groaznic), dar cand nu se misca e cel mai rau, asa ca aleg sa ma doara, dar sa-l simt cu regularitate.
Cateodata seara, eu cu sotul stam in pat, ne uitam unul la altul, si cand numaram saptamanile, zilele, nu ne vine sa credem cat de repede trece timpul si cat de putin mai este. E entuziasmant asa, cand ne gandim ca o sa avem un copil, dar cand chiar ne imaginam cum o sa-l tinem in brate si o sa-l leganam in toiul noptii, ne trec fluturii prin tot corpul. Nu mai avem rabdare, dar in acelasi timp il mai vrem in burtica (spre binele lui). Nu mai e mult, dar totusi mai e un pic de timp...Si chiar daca ma plang, este minunat sa fii gravida. Este ca o metamorfozare. Invat sa ma simt mai bine, sa ma cunosc mai bine, si sa accept ca, o data cu puiul din burtica se va mai naste cineva...mama lui, adica eu...

Nu e chiar asa

Multe femei de pe la televizor (Laura Cosoi, Adelina Pestritu) spun cand sunt intrebate cum a fost sarcina, ca totul a fost perfect si ca ele se simt si s-au simtit minunat. Am avut mare noroc, nu pot sa ma plang. Nu am stiut ce sunt acelea greturi, varsaturi sau pofte prea sofisticate. Am mers la lucru pana la 16 saptamani, cu ture de noapte cu tot, si imi continui fara probleme activitatea casnica.
Ce este cu adevarat naspa este ca...detin prea multe informatii. Sunt atenta la fiecare simptom, reactie a organismului, miscare de-a lui bebe etc, ceea ce ma face sa fiu cu adevarat stresa(n)ta...
La 11 saptamani, dupa un contact sexual magnific , s-a intamplat sa sangerez. In acel moment simti cum iti bate inima in cap, totul in jur se opreste in loc, iar in minte se desfasoara fel de fel de scenarii macabre, care ingheata sangele in vene. Medicul ne-a atentionat ca exista un hematom periovular care ori s-ar putea sa se sparga la un moment dat si deci sa sangereze, ori sa se resoarba. Dani a fost foarte calm si a incercat sa ma incurajeze, ceea ce evident ca am apreciat enorm, dar chiar si asa in miezul noptii ne-am indreptat spre spital...Si apropo de spital...Inca de la inceput am avut o mare dilema: ce medic sa aleg si implicit ce spital. In cluj sunt doua maternitati de stat, una la care conditiile lasa de dorit (din cate am auzit) si una, care tocmai renovata, ofera conditii de privat, dar cu personal de stat...De personalul medical mi-este cel mai frica atunci cand vine vorba ca eu-cadru medical sa ma tratez. Vreau sa cred ca eu ma comport cu pacientii mei asa cum mi-ar placea ca un cadru medical sa se poarte cu mine sau cu rudele mele, dar nu toate asistentele medicale sunt la fel. O alta problema este ca eu, ca pacient sunt foarte fitoasa, poate aroganta chiar, si tare nu mi-as dori sa o vad pe vreuna ca isi ridica ochii in tavan dupa solicitarile mele, stiind ca i-am si dat spaga...Ma imaginez luand-o de par si trantind-o cu capul de toti peretii. Si aici sa nu pomenim de copilul meu...Nu vreau lapte praf sau biberon deloc, vreau consilier de alaptare, care sa ma invete sa imi hranesc corect copilul, vreau kinetoterapeut care sa imi faca masaj in fiecare zi, vreau mancare buna, curatenie impecabila, baie proprie in care pot sa intru fara slapi, bagaj de maternitate minim (fiindca atunci cand o sa ma apuce durerile facerii sigur uit ceva), apartinatori care sa intre echipati cu halate sterile si care sa nu imi aduca flori langa copil (desi iubesc florile). Vreau intelegere, compasiune, incurajare, zambete, nu oftat lung, sau replici de toata jena. Vreau ca nasterea copilului meu sa fie un eveniment de care sa imi aduc aminte cu drag si nu cu groaza.
Am ajuns la spitalul privat pe care l-am ales, unde am cunoscut un medic in etate, cu experienta si foarte de treaba. Ne-a prealuat medicul de garda (altul decat medicul curant) care ne-a linictit teribil si care ne-a dat minunata veste ca o sa avem...un baietel...adica exact ce ne-am dorit. Stau uneori si ma gandesc ca din acest motiv a intarziat sa apara...ca sa apara baiat. Si dupa calculele mele a venit chiar de Craciun, asa ca...ce cadou mai frumos puteam primi de la Dumnezeu? Am plans de fericire si vroiam sa o iau in brate pe acea doamna doctor, pe care nu am sa o uit niciodata...
La 15 saptamani am trecut printr-un alt eveniment neplacut. Era printre ultimele nopti de lucru, cand, dintr-o data, m-a apucat un puseu de febra cu un frison puternic care nu ma lasa sa stau in picioare. La 38 m-am dus acasa unde am luat Paracetamol, dupa ce in prealabil l-am anuntat pe medic. A doua zi am facut subfebrilitati, iar a treia zi am iesit din casa. A patra zi am facut 38,8 si am chemat ambulanta. Ma ingrijoram nespus pentru bebe, deja ma imaginam internata, cu perfuzii, cu repaus. Nu vrea sa stie nimeni ce e in capul meu in situatii neobisnuite...Daca se opreste in evolutie, daca ii influenteaza dezvoltarea neurologica, daca va avea repercursiuni asupra psihicului, daca, daca, daca...Ajunsa la spitalul de boli infectioase mi s-a facut un test de gripa care din fericire a iesit negativ. Am luat tratament antiviral (consultandu-ma evident cu medicul), si in doua zile m-am pus pe picioare.
Din cauza extensiei uterine, ma doare burta destul de frecvent, inca de la inceputul sarcinii. Intreband in stanga si in dreapta, citind pe net, am dedus ca aceste dureri asemanatoare cu cele menstruale, nu sunt foarte normale. La recomandarea medicului am luat No-spa de fiecare data cand am simtit aceste dureri atunci cand erau doar cu putin mai puternice decat as fi crezut eu ca ar fi normal. Intr-o luni, la 19 saptamani, am luat o tableta dimineata si una la pranz, si vazand ca durerile persista, am fost din nou, in sistem de urgenta, la spital. Atunci m-a prealuat o domnisoara doctor, foarte draguta si de treaba, care m-a consultat foarte amanuntit si evident m-a linistit si mi-a dat tratament pentru cateva zile cu No-spa si Magne B6.
Azi facem 21 de saptamani. Burtica este vizibla bine, am pus in greutate deja 10 kg (care se simt pe respiratie si articulatii destul de naspa), mi se umfla picioarele atunci cand stau in picioare mai mult de doua ore, ma trezesc atunci cand este domnul mai dulce ca sa fac pipi (pe la 4 dimineata), iar apoi adorm destul de greu, nu mai pot dormi nici pe spate, nici pe burta, si atunci schimb partile destul de des, si de fiecare data cand o fac ma trezesc, ma arde stomacul destul de tare si de des (noroc ca exista Rennie), ador apa minerala desi inainte nu ii intelegeam sensul, nu ma mai incap hainele si nu cred ca se merita sa investesc in prea multe cu extra-size (asadar improvizez-noroc ca e cald), mi-e ciuda ca nu mai pot face sex decat in anumite pozitii (si uneori am niste fantezii si chef de il surprind pe sot), baie fac doar cu apa calaie, pute pisu destul de ciudat, put eu cu totul (altfel decat nongravida), cresc unghiile si parul mai repede, ma doare spatele de ma sageata si lista poate continua...
Deci draga mea Laura Cosoi, de ce nu esti tu sincera atunci cand vorbesti la televizor, si ne aburesti pe toate femeile astea mai mici in sarcina ca tine, ca totul este minunat...Pentru ca nu...chiar nu e chiar asa...Bine...poate singurul lucru minunat...de fapt nu e minunat e divin, magic, inaltator, e atunci cand il simt pe bebe ca misca...si atunci uit toate neplacerile...

Chiar sunt?

Imi facusem testul de sarcina la servici. Imi intarziase doar doua zile. Cum in lunile precedente am luat atatea tepe (imi faceam testul azi si maine imi venea menstruatia, de fiecare data insa avand simptome de sarcina), Dani mi-a sugerat sa astept 5 zile de intarziere. Evident ca nu m-am putut abtine si intr-o seara la lucru mi-am facut testul. Dupa cateva minute nu se vedea nimic. Am chemat-o pe prietena si colega mea sa ii arat din nou esecul unei singure liniute, cand cu stupoare am observat ca erau doua, a doua foarte neclara. O alta colega a cumparat un alt test, a doua linie fiind si mai pronuntata. A doua zi dupa ce m-am trezit am mai facut un test, de data asta, fiind evident ca eram insarcinata. Nu pot sa explic in cuvinte fericirea pe care am simtit-o atunci cand am vazut primul test pozitiv. Am explodat intr-un plans in hohote de fericire, care s-a mai repetat pana acum de cateva ori...
Prima vizita la medicul ginecolog a fost in saptamana a 4a. Este foarte greu sa alegi un medic ginecolog intr-un oras atat de mare. Criteriile mele erau: sa fie barbat (personal consider ca barbatii sunt mai finuti), sa fie tanar (ca sa pot comunica si discuta deschis cu el despre orice fel de problema), sa lucreze la un anumit spital de stat (in cluj sunt doua maternitati de stat), sa ma primeasca (si) in ambulator (gratis). Am discutat cu medicul care mi-a facut intreruperea de sarcina de acum doi ani, dar din pacate el lucreaza doar la privat si nu monitorizeaza gravide. Mi-a recomandat un tanar, coleg de-al sau, la care am fost la privat. Inca de la inceput mi-am propus ca sotul meu sa fie la fiecare vizita. Am fost impreuna la acest medic care ne-a primit destul de rece. Era scurt in raspunsuri, destul de flegmatic, iar dupa ecografie, mi-a spus ca el nu poate sa spuna daca sarcina este sau nu in evolutie, pentru ca nu vede decat sacul gestational gol, fara embrion (eram totusi in saptamana 4, deci normal sa nu se vada embrion). Pesimismul si aroganta lui aveau efect deja pe fata mea, care il privea scarbita cu siguranta cu a doua oara nici nu o sa-l mai vad. Am iesit grabita si dezamagita, iar dupa ce ca am platit cu mult mai mult pe consultatie decat in alte parti, la receptie, cat asteptam sa platesc, am auzit dintr-un cabinet o femeie urland in chinurile durerii unui avort probabil, chestie care m-a cutremurat pana la oase. Atunci am decis ca voi alege un alt medic, si ma voi duce la acela la care am fost inainte sa raman gravida, si care m-a incurajat inca de pe atunci ca vom obtine o sarcina. Intre timp am facut ecografie la spital. A fost prima ecografie in care mi-am vazut mormolocul si inima batand, ecografie facuta de un medic cu specialitate ATI, alaturi de toate colegele mele, care s-au bucurat pentru mine...
Avand in vedere ca in ultimul timp auzisem de multe cazuri de avort spontan sau sarcini oprite in evolutie, eram deosebit de speriata. Aveam si dureri sub burta asemanatoare durerilor menstruale, care inteteau starea de frica. Mi-era frica ca nu o sa am bani cand raman acasa, asa cum eram obisnuita. Mi-era frica de fiecare data cand ma gandeam ca totul e pe bune si ca o sa am un copil pe care nu stiu daca stiu sa-l cresc. Imi imaginam ghemotocul acela mic de om pe care trebuie sa il imbaiez si sa-l imbrac apoi fara sa-i rup vreo mana, si ma apuca plansul. Am avut mare noroc cu Dani si cu soacra care m-au incurajat de fiecare data, desi eram mai degraba depresiva decat fericita ca o sa fiu mama.
Nu am simtit greata si nu am prezentat varsaturi. Nu mi-a fost pofta de nimic, dar am baut aproape in fiecare zi suc de citrice, mai degraba acre. Am mancat gref stors si lamaie cat nu am mancat in viata mea. Am renuntat la tigarile mele de 7mg si am trecut pe cele mai slabe, slim. Simteam ameteli destul de des, mai ales dupa ce fumam, motiv pentru care acasa fumam putin.
Inainte de controlul de 7 saptamani nu imi venea sa cred totusi ca sunt gravida...
Si acum ma intreb...chiar sunt?

1, 2, 3 SI !!!

M-am intors inapoi la Cluj in August 2016. Doua luni m-am odihnit si am invatat pentru concursul de post (desi m-am intors la acelasi spital si pe aceeasi sectie, trebuia sa dau din nou concurs). Am avut noroc pentru ca am avut senzatia ca acest post era scos pentru mine. Eram singura inscrisa pe un post de asistenta medicala nedebutanta, cu studii superioare. Ma incadram perfect. L-am si luat, iar pe data de 10 Noiembrie am reinceput munca, acolo unde ma duceam si ma duc cu drag la servici.
In februarie 2017 am decis ca este momentul sa ma gandesc la un copil, astfel incat din acea data nu ne-am protejat in nici un fel. O data cu trecerea lunilor, imi faceam din ce in ce mai multe griji. Aproape de fiecare data inaintea menstruatiei aveam simptomatologie de sarcina, si aproape de fiecare data ma pisam pe bat. Imi faceam testul azi, si maine imi venea menstruatia! Era de-a dreptul frustrant. Analizele de sange, ginecologice, hormonale erau normale...si mai frustrant!
Intre timp am decis sa ma marit, astfel incat pe data de 17 iunie 2017, am devenit doamna Latco. Decizia de a face acest pas, a venit firesc, dupa o discutie in prealabil cu sotul. Am decis sa fie doar cununia civila, pentru ca, deocamdata ar conta mai mult partea formala a lucrurilor (in caz de graviditate, credit la banca, domiciliul fiscal etc). Ulterior ne-am gandit, si inca ne gandim sa facem si nunta cu alai, preot si bairam, dar deocamdata avem alte prioritati.
Lumea ma intreaba daca s-a schimbat ceva de cand m-am maritat. Da! Ma simt responsabila fata de barbatul care imi este sot si pe care il respect. Nu ma mai gandesc la mine, ma gandesc la noi, sau hai ca sa nu exagerez, ma gandesc la mine si prin prisma lui. Sunt mai linistita, mai sigura, mai stapana pe mine, cu increderea ca indiferent ce mi se intampla in viata sociala, la lucru sau cu prietenii ori familia, seara cand ma asez in pat alaturi de el, la pieptul lui, acela este cel mai frumos loc de pe pamant si in momentul acela poate fi sfarsitul lumii ca nu ma intereseaza...Experienta de la Brasov m-a facut sa imi dau seama, indiscutabil si incontestabil, ca Dani este barbatul vietii mele. Iata cateva motive:
 - il iubesc din suflet si nemarginit.
 - suma calitatilor o depaseste pe cea a defectelor (da! are si defecte, cum de altfel noi toti avem).
 - nu simt nevoia sa il insel (si pe Gabi l-am iubit, dar acum realizez ca poate imi lipsea ceva, daca dupa trei ani am simtit nevoia sa ma culc cu un alt barbat). Dani imi ofera sexual tot ce am nevoie, astfel incat nu as fi curioasa sa cer de la altul. Plus de asta mai cred ca experientele precedente m-au linistit in cautarea unui un barbat perfect, fiindca irefutabil acesta nu exista. Mai mult, golul acela sufletesc si nevoia de confirmare, acum sunt rezolvate, dupa experienta de la Brasov, unde am simtit adevaratul gol launtric, unde am fost atat de mica, incat prin comparatie cu ce am fost aici, mi-am dat seama ce mare pot fi, in functie de situatii, situatii care sunt de fapt rezultatul alegerilor mele.
 - este singurul barbat de pana acum cu care imi doresc cu adevarat un copil si o familie, pe care mi-o imaginez cat se poate de reala si palpabila in viitor.
Ar fi multe motive...Are foarte multe calitati...Una dintre ele s-a dovedit a fi rabdarea si intelegerea. Nici nu stii prin cate stari am trecut in perioada in care incercam sa raman gravida. Persoanele cu care discutam parca erau intelese intre ele, si auzeam de la absolut toata lumea stai linistita, o sa vezi ca o sa vina...nu te mai gandi! nu te mai stresa! Si stateam si ma gandeam...pai cum pula mea (e doar o expresie) sa nu ma mai gandesc, atata timp cat imi doresc atat de mult? Si in decembrie, fiindca a fost febra cumparaturilor de sarbatori, ganduri si planuri, ce cadouri, la cine, ce sa gatim, unde sa mergem si fel de fel de astfel de ganduri, se pare ca a trebuit sa le dau dreptate. In data de 4 Ianuarie, dupa doar doua zile de intarziere, la munca in tura de noapte fiind, mi-am facut un test de sarcina. Dani stiind ce suparata am fost lunile precedente, cand a doua linie se incapatana sa apara, mi-a sugerat sa nu fac nici un test, decat dupa 5 zile de intarziere. Nerabdarea si entuziasmul evident ca m-au facut sa nu-l ascult. Initial nu se vedea nimic. Am chemat-o pe buna mea colega si prietena intr-un loc retras sa ii arat cum se vede din nou, aceeasi dezamagine - o liniuta. Cand am descoperit testul...surpriza!!!a doua linie, desi foarte neclara, se vedea pentru prima data in tot acest timp. Am incept amandoua sa plangem de fericire. O colega vazandu-ne atat de entuziasmate, a tinut sa stie si ea motivul. Personal, din proprii ei bani, a mai cumparat un test de sarcina, pe care a doua linie se vedea si mai bine. A doua zi, am facut al treilea test de sarcina, pe care a doua liniuta era clar vizibila... Urmatoarele zile ma trezeam mahmura, cu o usoara stare de greata si cu presiune in cap. Nu mai puteam fuma o tigara intreaga, moment in care am decis sa ma dau pe cele mai slabe tigari - pentru ca de renuntat de tot nu am putut...Astfel iata cum am ajuns sa am trei saptamani de sarcina si sa fiu foarte fericita!!!
Acum ma gandesc sa imi fac un jurnal de sarcina. Cel mai potrivit loc in care pot sa imi astern gandurile, mi se pare acest blog, care desi initial cu tema sexuala, a devenit sufletul meu, la care am renuntat, iata mai bine de un an. Mi-a fost dor sa scriu. Cred ca o sa-mi faca tare bine sa scriu in continuare, mai ales in aceste noua luni (sper)...gandurile si trairile voi vrea sa mi le amintesc peste ani si ani, asa cum sunt acum...

1, 2, 3 si...in cateva saptamani viata mi se va schimba...de tot!!!

Nu am murit...am trait

Priveam Brasovul prin oglinda laterala din stanga cu un oftat lung in timp ce ma indepartam de oras...Scapasem in sfarsit de una din cele mai dificile si ambigue perioade din viata mea. Ma intorceam acolo unde mi-era sufletul...Conduceam un Opel Astra rosu cu numele ei - Yasmina, iar din dreapta Dani ma privea zambind si entuziasmat.
Doua luni am stat acasa si m-am odihnit. In tot acest timp am facut doar lucruri care si inainte imi faceau placere. Acum lucrez acolo de unde am plecat si unde imi practic meseria cu entuziasm. Lumea e fericita ca m-am intors. Familia e linistita sa ma stie bine. Eu sunt incantata...
M-am gandit mult la mine in ultimul timp...si am luat o decizie. Sa pastrez pentru mine ceea ce traiesc. De asta nu am mai scris. Multumesc celor carora le-am lipsit prin povestile mele si care m-au incurajat sa mai scriu, dar efectiv nu am mai simtit nevoia sa o fac...O sa mai scriu, poate...dar pana atunci am sa ma focusez sa traiesc...frumos, dar suficient de plictisitor incat sa nu mai am ce scrie...:)
In ultimul timp...nu am murit...doar am trait.
Va imbratisez cu drag!!!

Versuri

"Nu pot sa iti scriu in rime

Ce e-n sufletel la mine.

Sa te stiu asa departe...

Vai, inima se zbate!

Mi-o alina doar un gand

Ca ne-om intalni curand

Si vom fi in univers

Tu si eu...un simplu vers.

Vreau sa ma inspiri in toate

Pentru mine esti o carte...

Si nu una oarecare

Ci gasita cu sudoare

Vreau sa-ncep sa te citesc

Si nu am sa ma mai opresc,

Pana termin vers cu vers..."

Atunci cand astepti o zi

Nici macar nu vrei sa stii

Ce greu trece timpul parca

Si sufletu`-l incarca.

La tine in brate vreau sa fiu

Fara griji ca sa ma stiu

Sa ne iubim la nesfarsit

Sa fii cel mai fericit.

Rimele vor curge multe

Daca are cin` s-asculte

Eu am fost sunt si voi fi

Langa tine zi de zi. 

Muza ta sa fiu in toate

Versuri, rima, arta poate

Sa-ti inspir intreaga viata

Si in orice dimineata

Sa ii spui lui Dumnezeu

Multumesc ca este al meu

Acest inger dar si drac

Pentru care nu e leac

Care insa te doreste

Si din suflet te iubeste.

Dor de mine

"Isa tu prea vrei sa te faci placuta de toata lumea...si asta iti va aduce multe frustrari. Nu trebuie sa ai ca scop sa impaci pe toata lumea. Nu vei reusi niciodata asta. Ceea ce trebuie sa-ti propui este sa te faci placuta de tine si sa crezi mereu ca te poti autodepasi"

Cred ca am o calitate deosebita, dar care imi aduce foarte multe prejudicii contiintei...Actionez intotdeauna gandindu-ma cum m-as simti eu in situatia respectiva. Fac un switch de roluri si fac ceea ce mi-ar placea mie sa mi se faca. "Este un schimb inutil de timp si energie. Cand o sa treci prin cateva dezamagiri, ai sa vezi ca lucrurile astea o sa se schimbe." Ajung sa iert atunci cand nu simt asta si ma las convinsa de sentimentele pe care cel de langa mine le transmite. Sunt naiva si cred prea tare in oameni. Dezamagita fiind, ajung sa iert oferind o sansa, crezand in schimbare. Sunt ingaduitoare cu nevoile celorlalti si accept sa mi se tipe sau sa fiu lovita tocmai pentru ca stiu ca si eu la randul meu as putea sa fac asta. Sunt prietenoasa cu toata lumea si tin legatura cu oameni care poate la un moment dat mi-au facut rau. Cred intr-un bun Dumnezeu care stiu ca este pretutindeni si care m-ar pedepsi daca as fi altfel. "E frumoasa gandirea asta pura a ta, dar din pacate e pe cale de disparitie si nu stiu cat o sa te ajute in viata..."
Mi-e atat de dor de mine...
Viata mea s-a schimbat atunci cand am decis sa ma mut din chirie. Pana atunci aveam senzatia ca viata mea este in ascensiune. Terminasem un master intr-un oras strain, ma mutasem in chirie, ma intretineam singura, ma angajasem si aveam un loc de munca care ma implinea atat financiar cat si ca activitate. Lucrurile s-au schimbat intre timp si asta cred ca se datoreaza faptului ca prea am luat viata in serios. Prea m-am aruncat sa iau decizii mari. Mutatul impreuna, nunta, aparitia unei sarcini si apoi renuntarea la ea, probleme in familie, intrigi, scandaluri, decesul bunicii, revenirea in orasul natal, schimbarea locului de munca, insatisfactia profesionala, o relatie pansament, demisie...toate acestea m-au facut sa ma regasesc intr-un teren descendent, care ma oboseste si ma macina pe dinauntru. Cand eram singura eram foarte disciplinata. Acum lipseste si dorinta de a face ceva. Acum ma plang celor din jur, atunci plangeau cei din jurul meu (de ciuda poate ca ma vedeau ca-mi merge atat de bine). Eram atat de vesela si pusa pe glume, iar superficialitatea cu care traiam ma facea sa musc zilnic din viata, gustand din dulcele adrenalinei care mi-o oferea fiecare clipa.
Mi-e atat de dor de mine...
Sa dorm cat vreau, sa ma trezesc cand vreau, sa merg unde vreau, sa ma intorc cu cine vreau, sa fiu cum vreau. Mi-e dor de liniste...de linistea din jur si din suflet. Si cred ca asta am cautat de fapt pana acum: liniste. Ea este cred - sursa fericirii mele.
Mi-e atat de dor de mine...
Sa citesc, sa pictez, sa gatesc si sa ma plimb nestingherita pe strazi. Mi-e dor de "dialogurile" cu constiinta mea cu care chicoteam intotdeauna. Datorita ei, desi eram singura, niciodata nu m-am simtit singura.
Am sa ma caut...finndca mi-e dor...
...dor de mine.

Scrisoare catre mine ( III )

"Ca si tine , sunt si eu la randul meu un om simplu care incearca sa-si faca un rost alaturi de cineva pe lumea asta „complicata”, asa cum ii zici tu. E drept ca am si eu defectele mele si ca da, uneori exagerez cu bautura, dar nici nu am avut asa o motivatie clara care sa ma determine sa renunt definitiv la ea, insa am sa incerc sa fac ceva in sensul  asta , ca doar e in interesul meu." Nu exagerezi cu bautura...bei zilnic...Stii?Nici eu nu exagerez cu fumatul, dar fumez zilnic...Asta ma face fumatoare. De aici rezulta ca tu esti...?Iar eu nu accept betivii...Motivatia trebuie sa o vezi in taica-tu! Pun pariu ca nu ti-ar placea sa ajungi ca el...si apropo!Mi-ai povestit tu de niste intamplari de care ai zis sa nu pomenesc niciodata si nu vreau sa o fac. Dar spune-mi! Taica-tu nu era baut atunci? Si asta cred ca e o motivatie suficient de bine intemeiata. Nu te gandi la tine sau la viitoarea sotie...gandeste-te la copii tai si amintirile pe care le vei crea...

"Isa , eu tot nu inteleg un lucru: de ce dracu ai ales sa pleci la un fost , care nu era hotarat daca sa faca sau nu o nunta cu tine si sa dai cu piciorul unuia ca mine, care stii care erau planurile mele in ceea ce ne priveste pe noi. Eu cred ca nici tu nu esti inca hotarata si nu stii ce vrei.  Atunci de ce zici ca ti-e frica de un sah-mat? In aceste conditii de sah-pat(remiza) a castigat Dani, noi doar am pierdut timpul si am invatat unul din greselile altuia, tot am castigat ceva. Asta e, nu o sa-ti port pica, o sa mai sufar  si cu siguranta o sa-mi revin. La urma urmei asa se intampla cand pui suflet, o iei de nu stii cum te cheama." Nu a fost intentia mea sa ti-o dau sa nu stii cum te cheama...dar am jucat sah si nu, nu a castigat Dani...Am casticat eu! O sa-ti treaca...dar nu o sa ma uiti niciodata...

"Sfatul meu e sa nu te mai joci cu cuvintele pentru ca poti sa ranesti oameni. „el merita tot” , „vreau sa fi tatal copilului meu” etc

Pe mine unul m-ai ranit pentru ca eu asa sunt, ma atasez usor de oameni.

Poza cu Sf Constantin nu era ca sa te asociez  cu ei, ci ca sa-ti arat ca sunt mandru de tine. In fine, sper sa ramanem prieteni , sa nu ma judeci deloc si sa nu ne ocolim pe strada.

Si cu dna Gabi, i-am zis toate cele pentru ca vream sa stie si versiunea mea si sa-i dau un raspuns la intrebarea pe care mi-a pus-o de cateva ori: „de ce nu te-ai insurat pana la varsta asta? „. Ei bine, e cam greu sa te insori in zilele noastre.

Sper ca ai facut alegerea corecta si cu mintea si cu inima si te rog sa ma ierti pentru tot. Sper de asemenea sa-ti mearga bine, pentru ca esti fata faina.

Am sa inchei scrisoarea tot printr-un mare multumesc!

Take care gugulanule :*"

Iar nu ti-am cerut sfatul, dar de data asta am sa tin cont de el. Sa stii insa ca nu am vrut sa para asa. Au fost momente cand chiar asta simteam...Tu nu esti mandru de mine si nu ai sa fii niciodata mandru de cineva. Esti mandru de tine si de felul in care ceilalti te percep prin prisma partenerului pe care ti-l alegi alaturi. Pentru ca eu, si vanzatoare de seminte de as fi, as fi aceeasi persoana pe care o cunosti si de care te-ai indragostit. Ai mai fi oare atunci mandru de mine? Ce-ai facut cu nasa-mea? Ai intors-o impotriva mea si ai facut-o sa imi spuna ceva la care nu ma asteptam...dar stii ceva? Don't care! Nu e greu sa te insori in zilele noastre e greu sa lasi orgoliul deoparte in zilele noastre. Si stiu ca-s fata faina, motiv pentru care cred ca am facut alegerea corecta si cu mintea si cu inima...vreau sa fiu fericita!!!

Scrisoare catre mine ( II )

"Ma simt vinovat pentru ca ti-am reprosat chestii minore, dar totodata poate au fost si incercari sa vad daca iti spun ca ma deranjeaza ceva si tu tii sau nu cont de ceea ce imi place si ce ma deranjeaza, sau poate sunt un morocanos obosit si distrus, cine stie. Poate asa a vrut destinul, sa fie doar o aventura menita sa invatam amandoi sa ne apreciem mai mult sau mai putin." Nu esti un morocanos obosit si distrus...esti insa egoist si mult prea pretentios pentru ceea ce poti efectiv sa oferi. Ai trait singur si te-ai obisnuit cu un stil de viata care a fost tulburat de prezenta mea. Modificarile nu le-ai acceptat ca firesti, ci mai degraba ca o violare a intimitatii, motiv pentru care ai fost recalcitrant cu privire la toate gesturile mele si schimbarile care au venit o data cu mine. Cu cea mai mare sinceritate iti spun ca ai exagerat si ca nu stiu daca te va accepta cineva asa. Pana si Sofia cred ca si-ar pune mainile in cap...

"De ce ii zic tradare? Pentru ca tu mi-ai zis ca Dani are mai putine calitati decat mine, deci, inseamna ca tie nu ti-e bine unde e bine si vrei sa mergi inapoi sa-ti mai iei vreo doua palme si vreo imbranceala( sper sa nu, caci eu il bag in spital) , sau poate asa sunt eu facut sa nu pot sa ma bucur de cine mi-e drag." Dani are mai putine calitati decat tine, dar cele pe care le are sunt atat de valoroase, incat pot spune inca o data ca nu conteaza cantitatea si calitatea...As mai accepta o palma sau o imbranceala si apoi sa-si ceara scuze spaland vasele, decat un mic cadou cu care sa ma cumpere iesind cu prietenii la o baute...Ceea ce a facut Dani nu are scuza, dar am fost si eu de vina.(doar stii ca am gura mare). Nu vreau insa sa stiu de cate ori te-ai abtinut tu sa nu ma lovesti...

"Si o sa te mai intreb inca ceva: de ce dracu te-ai jucat cu cuvintele? De ce mi-ai zis ca vrei sa fiu tatal copiilor tai? Mi-ai zis ca vrei sa-ti iei masina, ei bine am incercat sa ma implic ca si cum as fi facut asta pt mine si de aceea am cautat sa fac in asa fel incat alegerea ta sa fie una corecta, desi in blog scrie ca tu inca ii cereai sfaturi chiar si lui Dani, ba tineai sa-i si cumperi masina, ei bine, cum crezi ca ma simteam eu stiind ca tu esti legata de trecut again. Am mers la Bucuresti impreuna, iarasi o amintire placuta. De ce in timpul asta tu tineai legatura cu ex-ul? De ce nu i-ai blocat naibii nr de telefon asa cum ai scris pe blog ca o vei face." Nu m-am jucat niciodata cu vorbele...Atunci cand ti-am zis ca mi-ar placea sa ma marit cu tine sau sa fii tatal copiilor mei nu am mintit...chiar cred ca ai gene bune...Cand am fost la Bucuresti nu tineam legatura cu Dani...Atunci a fost o perioada in care pot spune ca noi doi eram bine...Iar in legatura cu masina, am avut senzatia ca mereu tu esti contra acestei dorinte, si mereu am asociat asta cu dorinta ta de a pleca impreuna in Anglia. Si sa stii ca l-am blocat, atat pe el cat si pe Mica...pentru scurt timp insa...

"In seara de sambata 16.07 cand eram singur si deprimat s-a petrecut ceva interesant si anume , am primit un bip pe telefon pe whatsapp si am tresarit ca ai putea fi tu,pentru ca ti-am scris si asteptam un raspuns, dar nu, era Sofia

Nici nu stiam ce sa fac, sa ma bucur sau nu. I-am zis tot ce aveam pe suflet ca o razbunare ca ai plecat la Cluj. M-a incurajat cum a putut si ea, mi-a dat si mie dreptate, dar ti-a dat si tie si mi-a zis asa: <Claudiule! Exista riscul ca ceva care incepe repede sa se si termine repede. Tu esti un baiat extraordinar si un barbat adevarat, mai ai tu piticii tai, dar toti avem cate ceva. Daca fata asta are ceva pentru tine, te accepta asa cum esti, daca nu, nu.”> Apoi mi-am zis asa : Deviza asta vreau sa ma calauzeasca mai departe si sa-mi dea speranta  ca voi reusi sa depasesc acest moment critic din viata mea si sunt sigur ca il voi depasi. Ce sa spun dragul meu...continua sa fii prieten cu ea si tare as vrea sa stiu ce o sa creada urmatoarea...Asa sunt toti "prietenii" de sex opus. Vor sa para ca iti sunt alaturi, ca sufera alaturi de tine. Labilitatea emotionala din momentele respective te face cumva mai sensibil si in acele clipe poti vedea, ca "prietenul" de langa tine ar putea sa fie mai mult, atata timp cat te intelege si te mangaie pe suflet...Apare asa numitul transfer emotional cu instinctul de compasiune si ajutorare...Si cum iti poate arata "un prieten" ca iti poate fi si mai aproape de atat? Dupa ce te mangaie pe suflet, te mangaie pe pula...

Scrisoare catre mine ( I )

"Am sa incep aceasta scrisoare printr-un mare multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine(si ai facut). As vrea sa iau doar partea buna a lucrurilor, pentru ca niste oameni cu pregatire asa cum suntem noi, asa trebuie sa procedeze."  Si eu iti multumesc Claudiu ca ai fost un pansament pentru rana mea...Desi stiai ca eu inca il iubesc pe Dani, ti-ai asumat responsabilitatea de a fi cu mine si a te dedica intru totul relatiei...Ai fost insa un pansament prea subtire si nestrans ca sa rezisti sangerarii...

"Te-am cunoscut intr-o zi frumoasa de primavara si totodata intr-o zi de sarbatoare crestineasca si intr-un moment in care pierdusem pe cineva drag mie, ultima bunica pe care o mai aveam in viata. M-am gandit atunci si ma gandesc inca si acum daca a fost o minune sau doar o intamplare care ne-a facut sa ne dam seama ca intre noi poate, sau nu, sa existe ceva. Acum dupa ce s-au petrecut multe intre noi, fac si eu o analiza si sunt la Prejmer in camera mea, la biroul pe care as fi vrut sa ne-o tragem si mi-ar fi placut sa fi fost aici langa mine si sa te vad cum pictezi si sa fi semidezbracata in rochia neagra dantelata si sexy de care nu prea am avut parte si sa te mangai la pasarica, sa te vad cum iei o gura din cafeaua insotita doar de lapte si sa tragi cate un fum din nenorocita de tigara, doar asa ca sa te inspiri." Nu ai fost niciodata de acord cu "nenorocita aia de tigara"...ce te face sa crezi ca ai fi fost in camera ta, acolo unde dormi, doar pentru o imagine de carte? Si eu as fi vrut sa ne-o tragem pe biroul ala...realizezi oare ce ai pierdut? Si sa stii cu nu pictez niciodata cu desuurile in care dorm...sau ma culc...

"Ma tot gandesc si am momente de nostalgie cand cad prada amintirilor cu tine si imi dau lacrimile si oftez si stau si ma intreb de ce a trebuit sa te cunosc: poate menirea mea vis a vis de tine a fost doar sa-ti dai seama ca Dani e mai bun decat mine sau mai rau, sau daca tu esti sau nu mai buna decat Sofia. Ma tot gandesc de ce am fost muti amandoi si de ce nu am discutat deschis ca doi maturi ce pretindem ca suntem. Sa-mi fi spus asa: „Mai Claudiule! Azi  in loc sa mergi la crasma sa vezi meciul si sa bagi alcoale in tine, eu as fi tare bucuroasa  sa ramai acasa sau sa ma iei cu tine, pentru ca inca ma mai gandesc la nenorocitul (sau  nu) meu de trecut si nu pot sa fac pace cu el. Da-mi un sfat asa cum mi l-ai dat pe cel in care mi-ai zis sa le spun acelor fete ca mi-am gasit un part-time. . Acum nu zic, dar poate trebuia sa fiu si eu mai interogator. Ideea e tu ISU ca nici tu nu ai fost comunicativa la maxim, deci ai si tu partea ta de vinovatie, care s-a agravat (pentru mine) in momentul in care ai plecat la Cluj. Ma simt tradat si ma doare mult sa stiu ca luni seara 11.07 tipai de placere si imi ziceai ca ai avut un orgasm pe cinste si apoi , marti, deja  tu aveai cartile facute pentru o noua etapa din viata ta-plecatul la Cluj." Dani nu e mai bun decat tine...pentru a fi fericita nu ma ghidez dupa comparatii de genul...Stiu insa ca in multe privinte esti mai rau ca el...esti violent cand bei, iar certurile zilnice nu ma faceau deloc fericita. Prietenii tai (mai ales cei de sex feminin) contau mai mult decat mine, iar eu indiferent de explicatii nu pot tolera asa ceva, caci cred si voi crede intotdeauna ca o prietenie dintre un barbat si o femeie nu exista (nu inteleg de ce ma compari cu Sofia atata timp cat tu cu gura ta ai zis ca nu ai futut-o...de fapt vazut-o niciodata...). Am fost muti pentru ca daca vorbeam ne certam mereu...(helloo!!!). Daca te-as fi rugat sa ramai cu mine atunci cand ai avut chef sa iesi (chestie pe care am incercat-o), imi reprosai ca te-ai saturat sa stai intre patru pereti, ca vrei sa iesi si alea alea...Motiv pentru care alegeam trecutul...asa erai si tu fericit (ieseai) dar si eu (ca nu ma certam cu tine si...vorbeam ore intregi cu Dani, care asculta cum ma vait de locul de munca, ca nu-mi place ca m-am ingrasat sau mai stiu eu ce prostii...dar ma asculta si era alaturi de mine). Pe acest principiu, luni seara tipam de placere, fiindca dadusem a treia sansa relatiei noastre, iar a doua zi cand eram demoralizata si am avut reala nevoie sa vorbesc cu cineva, tu ai fost prea ocupat...(Ghici cine m-a ascultat din nou?).Eu nu aveam nici o carte facuta...nu am planuit nimic dinainte...traiesc aici si acum. Dupa convorbirea cu Dani insa, mi-am dat seama ca el ma asculta si ca e alaturi de mine, chiar daca stia ca luni seara am fost cu tine....Asta inseamna prietenie dincolo de iubire...sa fi alaturi la bine si la rau....Cu lacrimi in ochi i-am promis ca a doua zi merg la Cluj...
Daca nu as fi taiat din radacina raul, poate ca mi-as fi taiat venele...

Greu de fericit

Luni am fost la ambulanta acolo unde Clau mi-a pus o pila prin una din cunostiintele lui. Credeam ca pila inseamna intaietate. Nu a fost sa fie deloc asa. Am fost apoi sa donez sange, pentru ca nu o mai facusem de mult si pentru ca imi doream sa fac o fapta buna pentru societatea in criza de sange. Dezamagita de "interviul" avut eram cu totul dezamagita de mine si de planurile de viitor pe care le aveam. Ametita poate din cauza donarii, tin minte ca stateam in statia de autobuz, fumam o tigara si ma plimbam ca o nebuna dintr-o parte in alta, fiind total debusolata de ceea ce aveam de gand sa fac. Nu mai stiam ce e bine pentru mine,ce pot sau ce vreau sa fac, stiu doar ca eram pe punctul de a o lua razna. Speriata am pus mana pe telefon si am cautat psiholog unde mi-am facut programare atunci. Intamplarea a facut ca psiholoaga sa fie o veche cunostinta de a mea care a fost mai mult decat draguta si profesionista...
- Care este scopul nostru?
- Sa fiu fericita.(...)
- Ceea ce cred eu este ca tu cu adevarat fericita erai la Cluj...
- Iar Dani?
- Dani reprezinta persoana care ti-a oferit stabilitate si siguranta, atunci cand tu erai pierduta in instabilitatea emotionala de dupa despartirea de Gabi.
Pentru a ma regasi, psiholoaga mi-a dat "teme pentru acasa". In fiecare seara imi scriu intr-o agenda urmatoarele chestii care vad ca incet incet dau rezultate: "eu Isa azi multumesc pentru.../eu Isa azi ma bucur pentru.../eu Isa azi transmit.../in seara asta imi doresc ca spiritul meu sa lucreze pentru..." De asemenea mi-a sugerat ca in fiecare dimineata sa ma spal pe fata si uitandu-ma in oglinda sa imi reamintesc cat de frumoasa si inteligenta sunt.
A doua zi am fost la un interviu la spitalul concurent celui la care lucrez acum. Directoarea de ingrijiri - o doamna foarte realista - mi-a spus atunci ca pana nu ma hotarasc cu ceea ce vreau sa fac in viata, nu am sa pot sa fiu niciodata fericita intr-un spital privat, atata timp cat eu compar mereu cu ceea ce era la Cluj. Doamna aceea parca mi-a deschis ochii si am plecat de acolo resemnata...nu ar fi putut fi mai bine intr-un loc asemanator cu cel in care profesez acum. Cu alte cuvinte aceeasi Marie cu alta palarie. Dezamagita si la fel de confuza si trista l-am sunat pe Clau care m-a repezit spunandu-mi ca nu poate vorbi cu mine in acel moment...Ii inteleg si respect meseria, dar eu chiar in acel moment aveam nevoie de cineva cu care sa vorbesc. Si l-am sunat pe Dani...urmatoarea zi eram la Cluj...
Am plans de fericire cand am vazut orasul de pe dealul Feleacului si am pupat volanul masinii lui Dani de care imi era atata dor. I-am sarutat mainile lui Mica cand am revazut-o, am luat in brate cainele, am studiat toata casa sa vad ce e schimbat...vroiam parca sa imbratisez tot ce intalneam. M-am iubit cu Dani si am adormit in bratele lui. Mi-am baut cafeaua timp de patru zile pe terasa linistita a casei, unde pretutindeni vedeam verde si ascultam linistea...In tot acest timp am fost in concediu medical...fara sa fiu bolnava fizic. Cu siguranta mi-a fost bolnav sufletul si mintea pentru ca acum simt ca m-am vindecat. Am fost si sunt fericita acolo de unde, inraita de parerea celor din jurul meu, am plecat acum patru luni ca sa-mi fie, vezi Doamna mai bine...
- Nu inteleg cum tu poti pleca de pe o pozitie atat de importanta si de pe un salariu atat de bun, ca sa te intorci la spitalul asta mizerabil din Cluj...eu unul as alege sa fiu nefericit intr-o vila cu piscina, decat sa fiu fericit intr-o garsoniera de cativa metrii patrati...Pe bune tu Isa, esti atat de greu de fericit...
- Viata e scurta - ii spun eu (inca) sotului celei mai bune prietene. Poate ca sunt eu greu de fericit, motiv pentru care sunt in cautarea continua a fericirii, dar eu nu sunt de acord cu tine...Fericirea e ca si sanatatea...daca nu o ai poti avea toti banii de pe lumea asta...nu i-ai cheltui niciodata cu placere, pentru ca placerea inseamna jumatate viata profesionala si jumatate personala...Eu ce sa fac daca nici una dintre ele nu este ok? Pot sa ma mint? Sa ma mint ca e bine la locul de munca, ca-s sefa, cand eu de abia astept sa mai prind o vena sau sa resuscitez? Sau sa ma mint ca in relatie e ok atata timp cat zilnic ne certam si ne aducem acuze si reprosuri, cand eu am nevoie de atata liniste?
Sunt greu de fericit...recunosc...Si mai recunosc ca imi place fericirea concentrata in sticlute mici...

Greu, dar trece

Mi-a fost foarte greu in ultima saptamana. Imi era dor de Dani. Vroiam sa merg sa-l vad si sa vad daca mai simt ceva. Eram curioasa de sentimentele pe care le am atunci cand il vad. Am dus o adevarata lupta cu mine insami, dar am realizat ca mie nu imi era dor de Dani, ci de amintirea lui, in forma lui buna. Imi doream sa ma intorc la Cluj, acolo unde, o data, eram fericita. Nu as mai fi putut sa fiu. M-as fi gandit la copilul pe care l-am pierdut sau la palma data de Dani si situatiile in care am suferit. Era o involutie...
Cu siguranta daca as fi mers la Cluj m-as fi culcat cu Dani. Neavand nici o perspectiva alaturi de el, as fi ramas doar cu asta. M-as fi intors acasa unde, daca as fi ales sa-l mint pe Clau, constiinta nu m-ar fi lasat sa ii spun "te iubesc" privindu-l in ochi. Daca i-as fi spus adevarul, puteam sa-mi iau la revedere. Eram in situatia in care alergam dupa doi iepuri si nu as fi prins nici unul.
"Tu Isa...gandeste-te. Dani este pentru tine o iluzie sau o obsesie. Daca mergi la el la Cluj nu rezolvi nimic. Vrei sa iti amintesc cum ma sunai si imi spuneai ca nu iti e bine, ca suferi si ca ai vrea sa te intorci acasa? Vrei sa iti amintesc ca tu inca din septembrie vroiai sa te desparti de el si ai reusit sa faci asta de abia in martie? Ca nu puteai sa te vezi cu fetele pentru ca era atat de gelos incat iti spunea sa le aduci pe fete acasa si sa cumperi Cola la 2l? Sa-ti amintesc cum, insarcinata fiind te-a tarat pe jos si te-a lasat sa pleci in miez de noapte cu bagajele in mana si fara bani? Ca nu a facut nimic atunci cand tu erai in dubii daca sa pastrezi sau nu copilul. Ca a anulat o nunta pentru ca nu se simtea pregatit? Ca te-a facut de rusine in fata colegilor tai de la munca la nunta unuia dintre ei? Ca dupa ce te-ai intors la Brasov tot tu te-ai dus la el, el nefacand nici un efort ca sa te vada? Ca erai in casa lui ca o sclava si ca el nu aprecia nimic din ceea ce faceai?
Vroiai sa te vezi cu el si pentru cateva clipe de placere sa-l pierzi definitiv pe Clau, care ti-a dovedit cu fapte ca te iubeste si ca te merita? Care e venit nu o data, ci de trei ori sa isi ceara scuze deci sa lupte pentru tine, asta in ciuda faptului ca stia ca tu vrei sa te intorci la fostul. Care a plans si nu mai ramanea decat sa se puna in genunchi sa nu pleci. Care a fost si este alaturi de tine si la bine si la rau. Nu regreta! Ai luat cea mai buna decizie. In sfarsit nu te-ai mai lasat prada sentimentelor superficiale si nu ai mai actionat impulsiv, lasand gandurile realiste sa te acapareze. Cred ca este pentru primele dati cand ti-ai depasit limitele false pe care ti le impui. Este printre putinele dati cand ti-ai aratat ca te iubesti si ca te respecti si ca nu mai accepti sa fii injosita. Felicitari!" imi spune sora-mea...
- Alo! Ce faci Dani?
- Bine...conduc si ma gandesc la tine! Nu mai am rabdare! Mai sunt cateva ore!
- Te-am sunat sa iti spun "la multi ani" pentru maine. Eu nu mai vin.
- Dar ce s-a intamplat? Vorbeste cu mine te rog!
- Daca vin o sa sufere trei persoane...tu, eu si Clau. Nici unul dintre noi nu cred ca merita asta si nici unul dintre noi nu va fi fericit daca vin.
- Tu iti bati joc de mine? Te joci cu mine si ma amagesti...Sa nu ma mai cauti!
Nu mi-am batut niciodata joc de Dani. Mai degraba m-am injosit eu...desi sustineam ca pe mine ma iubesc cel mai mult...Nu a fost asa...acum e.
Nu e usor...e foarte greu...dar sigur va trece

Asa-l astept

Ii trimit o poza cu ce eram imbracata. Un furou de noapte negru cu dantela in dreptul sanilor. Nu stiu de ce am facut asta, dar asa am simtit.
- Asa il astepti?
- Nu Dani...asa ma imbrac eu noaptea.
- Cand eram impreuna nu te imbracai asa.
- O sa ma imbrac cand o sa fim din nou...
In ultima perioada din cauza certurilor din ce in ce mai dese dintre mine si Clau, si din cauza stresului de la lucru, am inceput sa ma leg de trecut unde simteam ca imi este mai bine. Am inceput sa vorbesc cu Dani care era pe zi ce trece mai dragut. Asteptam sa plece Clau de acasa ca sa fiu singura si sa il pot suna pe Dani si sa plang. Si puneam melodii pe care le ascultam cu Dani candva si plangeam pana la suspin de ramaneam fara aer. Adormeam cu obrajii sarati in asteptarea iubitului care venea ametit de aburii alcoolului si care nu imi mai dadea atentia de care aveam nevoie. Se lega de nimicuri care pe mine ma frustrau si nu ma lasau sa fiu eu. Nu ii convenea ca nu trag apa la toaleta, ca trantesc usile de la dulap, ca las vasele nespalate dimineata, ca fumez in casa si nu-mi arunc chistoacele din scrumiera, ca spal scrumiera cu acelasi burete cu care spal vasele, ca stropesc peretii, ca trag prea tare draperiile dimineata, ca injur prea mult. Lucrurile astea plus cele care se adaugau la locul de munca mi-au dat motive suficient de intemeiate sa-mi iau concediu si de ziua lui Dani sa merg la Cluj. Cireasa de pe tort sau picatura care a umplut paharul a fost un telefon venit din partea lui Clau cand eram la munca. Imi spunea cu o voce trista ca a stat foarte bine si s-a gandit si ca si-ar dori ca pana la sfarsitul saptamanii sa il las singur. M-am enervat atat de tare cand am auzit asta, incat i-am zis ca am sa imi iau lucrurile si am sa plec si am sa-l las singur de tot daca asta isi doreste. Asta am si facut. Am sunat-o pe sora-mea si cu ajutorul ei am varat in bagaje tot ce era de luat intr-un timp record. I-am trimis un mesaj: "Vezi ca ti-am lasat cheile sub pres. Sa ai o viata minunata!" si am plecat la mami acasa linistita si impacata. Eram optimista cu gandul ca, la sfarsit de saptamana ma duc la Cluj la Dani al meu. In ziua respectiva ma asteptam la o reactie din partea lui Clau. Faptul ca nu a dat nici un semn m-a facut sa realizez ca am facut o alegere buna. A doua zi insa, m-a cautat si am acceptat sa ne vedem la un pahar de vin pe o terasa. Imi spunea ca ii pare nespus de rau ca s-a intamplat asa si ca vrea sa il iert. De abia reusea sa-si stapaneasca plansul si vorbea ragusit de parca lacrimile il strangeau de gat. Ma uitam la el si de abia ma stapaneam sa nu il iau in brate sau sa il sarut de drag ce imi era, dar ma abtineam, pentru ca eu deja luasem o hotarare...sa merg la Dani. A doua zi mi-am rezolvat in timp record cu concediul, cu adeverinta medicala (pentru dosarul de inscriere la concurs la un spital din Cluj), si imi faceam planuri cu Dani in telefon de ce o sa facem impreuna timp de o saptamana. Ulterior m-a sunat si Clau cu care am vorbit minute in sir despre noi, despre cat de rau ii pare de ce a spus, despre faptul ca ma vrea inapoi si ca se pisa pe ele dulapuri trantite, vase nespalate la timp, fum de tigara sau apa netrasa si ca ar face orice sa ne impacam. Mi-a cerut sa ne vedem a doua zi, inainte sa plec la Cluj. A venit la mine cu un trandafir rosu si m-a luat in brate. S-a asezat pe coltarul din bucatarie si a inceput sa spuna, a treia oara, aceleasi lucruri. Spunea ca ma intelege si intelege nevoia mea de a-l revedea pe Dani, dar ca, indiferent de ce se va intampla, daca ma voi culca sau nu cu el, relatia dintre noi doi (eu si Clau) nu va mai fi niciodata aceeasi si ca ulterior, daca ne vom impaca, inevitabil vor aparea reprosuri din partea lui. L-am intrebat daca are incredere in mine si daca ma asteapta. Mi-a zis cu jumatate de gura ca da, dar sa ma gandesc la faptul ca intre noi nimic nu va mai fi la fel. Mi-a aratat niste mesaje de la sora-sa care ii spunea ca a rezolvat cu locurile de munca pentru amandoi daca ne decidem sa mergem in Anglia. Atunci am inceput sa plang pentru ca am realizat de fapt diferenta dintre cei doi. Dupa cum am spus, si le-am spus si lor, ii iubesc, dar cel mai mult ma iubesc pe mine. Vreau sa-mi fie bine. Bine nu imi era langa Dani, indiferent cat mi-as fi dorit. Langa Clau in schimb aveam si am perspective vaste. Ma uitam in ochii lui blanzi si ma gandeam la palma pe care Dani mi-a dat-o. Chiar si asa i-am spus ca tot plec...
Pe hol, inainte sa plece, Clau m-a rugat sa am grija de mine...si de noi. In acel moment m-am blocat. Ma uitam fix in ochii lui fara a schita nimic. Se uita la mine si ma intreba ce am. L-am rugat sa taca si sa ma lase un pic, si am continuat sa ma uit fara sa clipesc la el. Am intors privirea spre ceas, apoi iar la el. In linistea aia auzeam ceasul cum ticaie atat de tare incat imobiliza clipa si atunci am avut o revelatie...
Timpul trece si eu astept...Eu stau...Ma invart in cerc. Eu astept...Il astept!!!Ce pula mea sa mai astept sau pe cine sa mai astept daca eu il am in fata?
La doua jumate trebuia sa fiu in autogara. La doua am inceput sa-mi fac bagajul. Am pus pana pe un tricou, l-am impaturat si cu el in mana, uitandu-ma la sora-mea am spus...: "nu mai plec...!"

Sah-mat

Oricat de mult as vrea sa ma mint ca imi este bine...realitatea este ca nu imi este deloc...
Joc sah cu propriile mele ganduri si sentimente...fara insa sa stiu care cum sunt albele si care negrele. Las piesele sa se miste haotic, lasandu-ma seara cu strategii pentru viitoarele mutari, urmand ca noaptea sa visez in alb si negru in patratele.
Functia de asistenta sefa, mai ales la varsta mea, este o pozitie mult ravnita de toata lumea. Nu se stie insa ce presupune cu adevarat asta. Am invatat sa imi iau suturi in fund si sa fiu fututa fara a riposta, fara a scoate un zgomot macar. Am invatat sa ascult cu zambetul pe buze (fals de altfel) orice critica, cerandu-mi scuze si promitand de fiecare data ca nu se va mai intampla, chiar daca nu sunt sigura daca voi putea sau nu sa ma tin de promisiune. Am inceput sa fac lucrurile automat, mecanic, si sa fiu draguta chiar daca in sinea mea sunt un butoi cu pulbere. Am invatat cam toate dedesupturile acestei meserii si asta nu o mai face deloc interesanta. Rutina zilnica ma oboseste teribil, facandu-ma sa ajung acasa si sa imi doresc un singur lucru...sa dorm. Ma trezesc la 7 seara si realizez ca nu mai am timp sa fac prea multe, pentru ca imediat trebuie sa ma pun la somn iar...si asta in fiecare zi. Mananc haotic desi cam la aceleasi ore tarzii...nu fac sport deloc, nu dorm suficient, cheltui bani aiurea si nu stiu pe ce, nu mi-am luat masina asa cum mi-am propus, nu citesc, nu pictez, nu evoluez. Pe scurt nu fac nimic din ce mi-am propus atunci cand am ales sa vin la Brasov. Vina cea mai mare este a programului de lucru, a vietii profesionale care nu ma satisface deloc.
Ma tot gandesc sa ma intorc la Cluj, acolo unde macar viata profesionala era satisfacatoare. Vreau sa ma intorc la Cluj singura, acolo unde dormeam mult, ma distram in club cu 30 de lei, unde mancam ce vroiam si cat vroiam, ma intalneam cu cine, unde si cand vroiam fara sa dau nimanui explicatii, acolo unde desi viata mea parea haotica, eram foarte disciplinata. Ma apreciam, imi dadeam atentia si respectul cuvenite. Nu ma lasam calcata in picioare de nimeni si nu zambeam fals ca sa arat ce fata buna sunt. Acolo eram eu. Eu asa cum sunt. Acolo eram totul si nu interesa pe nimeni cum aleg sa fiu...Aici sunt un nimeni, desi sunt totul pentru unii. Imi iubesc familia...il iubesc pe Clau, dar asa cum am mai spus, ma iubesc cel mai mult pe mine insami, asadar cum as putea oare sa ma las pe mine pentru altii?
Si ma vad intorcandu-ma la Cluj unde poate o saptamana, doua mi-ar fi bine singura...Si apoi? Ma imaginez in nenumarate moduri, care de cele mai multe ori nu imi plac. Alexandra fosta colega si buna prietena, o sa plece in Anglia. Adriana este mai tot tipul ocupata si are probleme poate mai multe si mai mari ca ale mele. Iar eu o sa fiu singura...Sunt persoane cu care as putea sa ma vad, dar nefiind pe acelasi calapod cu mine, presimt ca voi ajunge acasa cu un specific gust amar dupa o astfel de intalnire, si la fel de singura si neiubita ca atunci cand am plecat. La Dani nu ma vad intoarsa, cu Raul cu care am mai vorbit in ultimul timp, nu simt ca m-as mai potrivi cumva. Restul...sunt resturi, asadar emotional nu ma incalzeste nimic.
Mi-e dor de Mihai (acel Mihai din povesti de demult), care sa ma stranga de gat si sa-mi spuna ca sunt o proasta si ca am potential mare pe care nu stiu sa mi-l folosesc. Nu am sa uit niciodata cand spunea: "Isa, in viata nu le poti avea pe toate...trebuie sa alegi." Imi dau seama ca viata asta este de fapt un cumul de alegeri, care te fac in permanenta indoielnic, gandindu-te oare ce-ar fi fost daca ai fi decis sa alegi altfel....Acum as fi avut un bebelus, rod al iubirii dintre mine si Dani, as fi stat acasa sa-l cresc, as fi avut o viata de familie (?) pe care mi-o doresc...As fi suspinat insa dupa libertatea pe care (inca) o am, dupa cluburi si somn mult, un vin rose demidulce, si un futai pe cinste. Le pot avea pe acestea, daca totusi am facut alegerea sa nu le am pe primele, si totusi lipsesc. Si atunci...eu unde sunt de fapt? Ce-mi doresc de fapt? Ce fac de fapt? Nu vad oare ca timpul trece si eu stau pe loc, fara sa fac vreo miscare pe tabla de sah?
Vreau sa fiu fericita!!!Asta este tot ce imi doresc. Nu sunt. De aici si jocul asta intre alb si negru in mintea si sufletul meu. Vreau ca acest joc sa se opreasca si sa raman cu un rege...Mi-e teama insa de un sah-mat...

Merita tot!!!

Viata profesionala mi-o pune in pericol pe cea personala. Intotdeauna am mers pe principiul sa nu amestec, ma scuzati, pula cu prefectura, si sa las la poarta spitalului toate nemultumirile si intamplarile care mi-au provocat stari negative, cum si la munca sa nu merg cu cele de acasa. Am respectat o perioada buna acest principiu, cu exceptia ultimei perioade la Cluj, cand mergeam cu problemele de acasa, incercand sa le rezolv la spital, cu ajutorul colegilor, care imi devenisera multi dintre ei prieteni. Atunci am invatat ca problemele nu ti le rezolva nimeni si ca principiul meu este unul sanatos, pe care nu ar fi indicat sa mi-l mai incalc. La noul meu loc de munca am evitat sa mai povestesc despre mine, astfel incat vag stie lumea ca am iubit sau ca stau cu parintii. Noul meu loc de munca insa, este atat de solicitant, incat nu imi permite sa las problemele la poarta. I le povestesc mamei sau sora-mii care nu imi dau senzatia ca ma inteleg. Aleg sa i le spun lui Clau care ma asculta dar este si deosebit de critic, chestie pe care o face dorindu-mi binele. Dar criticile lui atunci cand sunt nervoasa sunt generatoare de o stare de nervozitate si mai mare, pe care o rasfrang asupra lui. Ne certam apoi pe diverse teme, dar fara sens, pentru ca a doua zi realizam amandoi cat de mult am gresit si ce de cacat e sa fii atat de pueril...
Mi-am dat demisia ieri. Asta dupa ce directoarea mi-a spus ca daca cineva isi va da demisia cat timp voi fi eu sefa, o sa am de-a face cu ea. Eu stiu problemele colegelor mele si stiu ca majoritatea au ganduri de plecare, motiv pentru care am ales sa plec eu inainte sa fiu luata la raspundere pentru niste chestii pentru care nu sunt eu responsabila. Mi-am depus demisia nesemnata si nedatata, plina de nervi si de lacrimi (noroc cu machiajul whaterproof), si mi-am luat ramas bun de la colege. Dupa aproximativ o ora, m-a chemat directoarea sa isi ceara scuze pentru comportamentul avut, sa aduca explicatii suplimentare problemei avute, sa ma incurajeze cu blandete. M-a convins sa raman, desi am rugat-o sa pastreze demisia, fiindca in urmatoarele doua luni, in care sunt inca in proba pe functia de sefa, pot sa plec oricand, fara preaviz. Am sunat la un alt spital privat din oras, asa ca metoda de siguranta, unde tipa (reprezentant resurse umane - cred, sau HR) foarte amabila, mi-a spus ca ma asteapta cu mare drag la un interviu. Azi HR-ul nostru, o moldoveanca din Galati care m-a scos de nenumarate ori din pepeni, si-a cerut si ea scuze spunandu-mi ca am procedat cum trebuie in cazul pontajului, subiect mult discutat ieri, cand pe romaneste mi s-a zis ca sunt varza. Azi nu mai eram varza...Azi m-a laudat, m-a incurajat, spunandu-mi ca ea crede intr-o persoana ca mine, in evolutia mea profesionala, mai ales ca sunt interesata pentru training-ul de transplant renal - chestie cu care spitalul se va dezvolta, si pentru care sunt prea putini doritori si competenti...Am iesit de la ea din birou cu o satisfactie enorma, concluzia finala fiind ca fraierii...au nevoie de mine si nu eu de ei...

Azi se fac doua saptamani de cand Clau e plecat la sora-sa in Anglia. Excursia era planuita si platita dinainte de a ma cunoaste pe mine, deci am refuzat sa merg cu el sau sa vreau sa renunte el la excursie pentru mine. Cand a plecat i-am promis ca nu merg la Cluj si ca am sa fiu cuminte...M-am tinut de promisiune nu pentru insasi promisiunea ci pentru ca asa am vrut si am simtit. Clau a fost alaturi de mine stiind ca eu inca vorbesc cu Dani si ca ma gandesc la el. M-a sustinut, a comunicat cu mine, m-a luat in brate cat am plans. Eu poate daca as fi fost in locul lui i-as fi spus sa se duca in pula mea la aia la care se gandeste daca nu e pregatit pentru o relatie cu mine. Rabdarea asta, intelegerea si afectiunea pe care mi le-a aratat atunci cand sufletul meu era slab, l-a facut si il face sa merite tot!!!
Poimaine Claudiu se intoarce si astept cu nerabdare sa il strang in brate. Mi-e dor de tot ce inseamna el si asta il face sa fie...tot...
"Sa stii ca imi pare rau daca prin atitudinea mea ti-am facut rau si ca am contribuit si eu la luarea deciziei tale (n.r. demisia). Sa stii ca nu ma simt deloc impacat cu gandul acesta, dar e decizia ta si te sustin indiferent de situatie. Amandoi am gresit si nu vreau sa mai repetam aceeasi prostie si copilarie si a doua oara. Abia astept sa vin sa te strang in brate. Acum sunt in tren si mi-as dori sa fii si tu langa mine si sa ne tinem de mana ca doi porumbei tineri si nelinistiti,...pentru ca stiu ca si tie iti plac trenurile. Stau si ascult glasul rotilor de tren si mi-ar placea sa-l auzi si tu. Esti cea mai de pret comoara a mea si alta ca tine nu exista. Nu mai fii suparata si sa stii o chestie: oricat ar fi pe lumea asta de greu, o slanina si o ceapa si o pita acolo, gasim si noi...nu murim de foame. In continuare imi sustin dorinta de a fi alaturi de tine si la bine si la greu, pentru ca momente de cacat au fost, sunt si vor mai fi, important este sa le depasim impreuna si cu fruntea sus. ..."

Si vezi...fiind exact ceea ce imi doream de la un barbat...el merita tot!!!

Tiganul

- Uite am stat mai bine sa ma gandesc si am impresia ca in continuare eu ma rog de tine. Ma rog de tine sa ma ajuti sa-mi caut o masina, sa vii sa ma vezi, sa uitam trecutul, sa mergem in vacanta, sa plecam din tara pentru a fi impreuna...Realizez ca tu nu iti doresti nimic din toate astea si prin urmare gasesc inutila continuarea unei legaturi intre noi. Asadar Dani, am rugamintea sa nu ma mai cauti!!!
- In sfarsit! De asta te-am sunat aseara; sa iti spun acelasi lucru. Ai dreptate si prin urmare nu vreau nici eu sa te mai caut. Iti sugerez totusi sa imi blochezi numarul de telefon, pentru ca s-ar putea ca intr-o zi, cand o sa fiu beat poate, sa te caut si chiar nu imi doresc sa iti creez probleme...

Mi-a fost greu sa iau decizia de a-i spune sa nu ma mai caute. Prietenul si iubitul meu Claudiu,  a stiut in tot acest timp toate chestiile prin care trec, si desi multe din ele l-au durut, a fost rabdator cu mine. El si-a asumat toate astea inca din prima zi, atunci cand ne-am cunoscut, si cand i-am spus ca eu inca il iubesc pe Dani si s-ar putea sa imi treaca destul de greu. Cu toate astea el a luptat pentru mine, m-a rasfatat cu atentii mici dar dragute, cu o comunicare excelenta, cu vorbe bune si cu sfaturi utile. Mi-a placut ca niciodata nu l-a denigrat pe Dani in favoarea lui, ci tot mereu a fost alaturi de mine, vorbindu-mi de calitatile mele. A tacut desi mi-au vorbit ochii lui, a ascultat fara sa judece, a plans si a ras alaturi de mine.
Dupa convorbirea telefonica cu Dani am simtit o usurare. Daca la inceputul saptamanii eram stresata si ingandurata, acum sunt linistita si impacata. Joi, Clau a plecat pentru doua saptamani la sora lui in Anglia. Avea planuita aceasta excursie dinainte de a ma cunoaste pe mine, asadar nu o putea anula. Despartirea a fost grea. Fiecare zi care trecea ma facea sa imi dau seama ce insemnatate a capatat acest barbat pentru mine in tot acest scurt timp. Nu am avut timp sa dau importanta schimbarilor launtrice, pentru ca mai mereu mie imi trecea prin cap Dani. Acum, cand in sfarsit am decis ca un viitor alaturi de el ar fi un nonsens, am ajuns sa-l vad cu adevarat pe Clau si relatia dintre noi. A fost ca si cum am dat mizeria la o parte si acolo a nascut o floare care creste pe zi ce trece din ce in ce mai frumoasa.

Zilele trecute am iesit sa bat covoare. Un tigan s-a oferit sa ma ajute. Vazandu-l om cumsecade, am fost de acord...
"Domnisoara ai un suflet bun. Stiti eu sunt pocait si cred in bunul Dumnezeu. Am harul de a vedea prin oameni, iar in dumneata vad bunatate. Dar ai suferit domnisoara...vad ca ai un prieten. E brunet, mic de statura si mai bine facut. Omul asta a jucat la doua capete. A profitat de bunatatea ta si te-a inselat...Te-a inselat cu o fata bruneta cu parul lung...Alina cred ca o cheama, dar nu sunt sigur. Omul asta domnisoara va avea mult de suferit si va veni la tine plangand, cerandu-ti iertare. Tu ai o povara pe urma lui care nu te lasa sa dormi noaptea. Mai multe nu pot sa-ti spun...trebuie sa fac post de rugaciune si poate data viitoare iti voi spune. Tine de baiatul pe care l-ai cunoscut. Este un tip de milioane...dar tu domnisoara cu suflet bun...doamna mai bine zis, pentru ca desi vad ca nu esti maritata, vad in dumneata o doamna, tu nu mai lasa ca altii sa isi bata joc de sufletul tau..."

Discutia cu tiganul m-a marcat si nu m-a lasat sa dorm. Ma tot gandeam la tot ce mi-a spus si am facut legaturi care m-au socat. Merg pe ideea ca hotului de hot ii e frica. Dani a inceput sa fie excesiv de gelos dupa ce a gasit la mine in telefon niste discutii cu unu cu care ma distram, doar virtual, discutand despre fanteziile lui sexuale. De atunci Dani s-a schimbat. De atunci cred ca nu ma mai iubeste. Nu a simtit nevoia sa ma faca fericita. Ma rugam de el sa imi ia o floare sau o atentie. I-am spus ca nu imi plac lucrurile costisitoare si ca m-ar bucura cadourile mici dar cu insemnatate pentru suflet. A zis de atatea ori ca nu simte sa faca asta, iar de fiecare data eu am fost chioara, orbita de iubirea ce i-o purtam, nevazand de fapt indiferenta. Ma tinea numai pentru Mica, pentru ca ea a ajuns in cele din urma sa ma iubeasca si sa ma aprecieze pentru ceea ce fac. Nu simtea nevoia sa ma duca la plimbare sau sa avem activitati impreuna. Nu ii mai eram o prioritate, pentru ca se baza intr-adevar pe sufletul meu bun. Nimeni nu stie cate procese de constiinta, cate lupte am dus eu cu mine insami ca sa pot sa iau o decizie...In cele din urma insa am reusit si iata-ma aici, in casa parinteasca, incepand o viata noua...
Se spune ca adevarata dovada de iubire e atunci cand ai puterea sa il lasi pe cel de langa tine liber atunci cand simti ca sentimentul nu este reciproc...Te-am iubit Dani...mai presus decat orice pe lumea asta...Acum iti dau drumul sa zbori si sa fii fericit...Fericit si liber!

TU...te-ai ierta?

"Daca tu ai fii eu si eu as fi tu, deci daca am inversa rolurile, intamplandu-se totul la fel...tu...te-ai ierta? Te-ai ierta daca eu as fi tu si tu ai fi venit la mine sub geam, dand bani pe taxi numai asa ca sa putem vorbi fata in fata, pentru ca la telefon oricum nu vroiai sa imi raspunzi? Imagineaza-ti cum te-ai fi simtit daca te-as lasa plangand in fata usii mele, eu plecand la distractie cu prietenii mei...Cum te-ai simti sa-ti spun eu in casa mea ca nu ai spalat vasele asta numai dupa o saptamana jumate de cand ne cunoastem. Cum te-ai simti sa simti toate lucrurile astea cand eu de abia m-am despartit de Dani, care Dani numai cu reprosuri stia sa comunice cu mine...?Te-ai ierta?"
"Nu...sincer nu!"
Cred ca numai Dumnezeu si propria noastra persoana poate sa ierte propriile greseli. Ceilalti doar trec peste, sau se fac ca uita, dar nu iarta decat prin propria iertare si cainta. Poti sa-mi spui de o mie de ori ca iti pare rau, lucrul este deja facut, impresia deja formata. Cum as putea eu sa sterg cu buretele toate chestiile astea cand ele exista si vor exista intotdeauna?

"Daca as intoarce timpul as face-o tocmai de acolo de unde m-am mutat la tine. Nu m-as mai fi mutat. Tocmai de aia nu vreau eu sa ma intorc la tine acasa...pentru ca eu te vreau pe tine...vreau un noi,...fara vizite neanuntate, fara mica...doar noi. Sa ne-o tragem cand, cum, unde vrem, sa stingem lumina, sa tragem perdelele si sa facem cea mai lunga noapte. Sa impodobim bradul in mai si sa facem Craciun. Sa ne doara in pula de restul si sa traim...noi doi...pentru noi doi."

"Tu Isa! Tu te-ai ierta?"  Ma intreaba constiinta. Doamne unde ai fost pana acum. Credeam ca te-ai ratacit pe undeva ca m-ai uitat si sa nu ai sa te mai intorci...Cat de dor mi-a fost de tine!!!
"Am fost departe de tine pentru ca nu te mai recunosteam. Ajunsesem sa cred ca tot ceea ce am construit impreuna candva, cu atata efort, s-a dus pe apa sambetei. Ai gresit mult. Si inca o faci...Ce-i cu tine? Tu care stiai ce vrei...chiar si reciprocitatile alea convenabile...pacturile alea incheiate cu diversi indivizi ti le intelegeam. Dar nu inteleg cum poti sa iei o decizie...decizia de a-ti schimba radical viata, de a ajunge atat de departe, si o data ajunsa acolo sa iti doresti sa te intorci. Am impresia ca ai impresia ca ai obtinut totul prea usor si ca de fapt nu ai progresat deloc si ca esti de fapt tot acolo. Nu te gandesti insa ca nu oricine ar fi avut curajul sa paraseasca un loc de munca bun si sigur, sa paraseasca prieteni, un oras drag, independenta, pentru a incepe de la inceput o noua viata. Esti pe un alt drum...imagineaza-ti ca de la Brasov e un drum spre Maramures pe care e Dani si un drum spre Constanta pe care esti tu. Sunt destinatii total opuse, diferite, care nu au nici o legatura. Ai ales drumul asta, dupa lungi tatonari. Ce rost mai are sa te imbeti cu apa rece, caci viitor comun cu Dani nu mai poti avea oricat de mult ti-ai dori...Cum ai spus mai sus...nu poti sterge cu buretele...toate lucrurile rele vor exista pentru totdeauna. Ce te face sa crezi ca mai poate fi un bine. Exclus! Tu ai alte prioritati. Ai vise. Ai dorinte care pot deveni realizabile. Tu poti!!! Mergi hotarata inainte si nu mai privi inapoi. In ritmul asta vei ajunge sa alergi iar dupa doi iepuri si sa nu prinzi nici unul...Si in situatia aia...spune sincer!!! Tu...te-ai ierta?"

Ciuda pe mine

"Diseara mergem la bowling."
Nu, nu vroiam. Eu vroiam sa stau cat mai mult in bratele lui, mai ales ca nu ne vazusem de cateva zile. Am raspuns sec cu "bine". La pranz m-a invitat sa merg cu el la finul lui. A botezat impreuna cu fosta un copil si fiind ziua lui era imposibil sa lipseasca nasul. L-am lasat sa mearga singur, urmand sa ne vedem in maxim doua ore. Orele au trecut, iar el nu a dat nici un semn. L-am sunat si mi-a raspuns sec ca nu are de ce sa-mi dea explicatii. Am ramas muta. La telefon nu era Clau pe care il stiam eu...Clau ala care ma iubeste (cica), care se poarta extraordinar cu mine, care ma venereaza. Vorbeam cu o scarba de om in momentul acela. Putin mai tarziu i-am cerut explicatii, si dupa un schimb de replici acide, in care repet nu il recunosteam, m-am imbracat cu ce am prins la mana si m-am trezit batandu-i in geam. "Ce vrei?" - ma intreaba zeflemitor, si in cele din urma ma primeste in casa. "Zi repede ca ma grabesc..." Iar scarba cu care imi vorbea a continuat, eu am inceput sa plang, si nu pentru era el un nenorocit ,ci pentru ca eram eu prea proasta. I-am cerut un singur lucru atunci...sa ma ia in brate (oare de ce pula mea nu inteleg barbatii ca luatul in brate atunci cand femeia este suparata face minuni?). M-a luat in brate strangandu-ma cu putere. Uitandu-ma in ochii lui i-am spus...: "Iti multumesc! Iti multumesc ca in astea doua saptamani ai reusit sa ma faci sa-l uit pe Dani (pe dracu!!!). Stii de ce am venit de fapt? Sa ma despart eu de tine si nu tu de mine." Atunci atitudinea lui s-a schimbat complet, dadea sa ma pupe sa ma ia in brate si sa-si ceara scuze. M-a invitat cu el. Eu eram imbracata intr-un trening pe care il luasem in fuga, deci nepregatita pentru o iesire in oras. Insista. Am iesit in fata usii si mi-am aprins o tigara..."Vii?" - ma intreaba grabit, fiind asteptat de o masina in fata blocului. "Ma duc acasa sa ma schimb si vin."...si a plecat. M-a lasat acolo in fata usii lui, fumand si plangand in hohote - de ciuda pe mine, si a plecat demonstrandu-mi ca de fapt pentru el conteaza cel mai mult anturajul si nu femeia aia pe care se lauda ca o iubeste...
Fumam o alta tigara in asteptarea taxiului si ma uitam la luna plangand in hohote. "Unde esti Dani. Ce faci scumpul meu?" Pe principiul...fac ce simt si-mi bag piciorul, ii trimit un mesaj:
"Ce faci?"
"Pe acasa."
"Mi-e dor de tine!"
"Ce vrei?"
"Sa-ti aud vocea"
"Eu nu"
"E de inteles...Noapte buna dragul meu!"
"La fel".
Nu vroia sa ma auda, dar vroia...stiu ca auzindu-ma isi facea rau...Am adormit dezamagita si trista, neimplinita si singura...A doua zi Clau si-a cerut iertare...iar eu m-am razbunat in cel mai neasteptat mod...am zburat. La propriu. Lui Clau ii plac avioanele. Vroiam sa merg cu el initial. Am luat-o pe sora-mea si am zburat cu un avion de mici dimensiuni, a unui medic din Cluj. O data cu conferinta anuala de la Sinaia m-am intalnit cu cativa medici de treaba, cu care nu am avut niciodata nimic decat o relatie profesionala extraordinara si cu care am petrecut o dupa-amiaza de duminica superba. A fost o experienta minunata cu care am reusit sa-l oftic pe Clau in cel mai original mod. Luni m-a invitat la o sticla de vin. M-am cam ciupit un pic dar m-am simtit foarte bine, amintindu-mi de vremurile pe cand stateam singura...Dupa o noapte scurta m-am dus la munca, unde noul job de asistenta sefa imi place teribil, dar unde mi-este dat sa intalnesc niste rautati nemaivazute, dar pe care le depasesc cu succes. Pe la 13, cand eram deja foarte obosita, primesc un mesaj pe whatsapp. Crezand ca este Clau, scot telefonul din buzunar. O imagine cu o benzinarie (benzinaria aia in care el a venit cu tirul) si textul "Iti amintesti?" O explozie de fluturi m-au navalit, mi s-au inmuiat picioarele, mi s-a uscat gura, mi s-a incetosat privirea...
Era Dani...