Mi-am propus sa-mi umplu zilele cu tot felul de activitati ca sa uit...si asa am uitat de mine...Am uitat de ce m-am intors in Brasov, am uitat de scopurile mele si de tot ceea ce mi-am propus pentru ca eram ca intr-o transa. Mergeam la munca, veneam acasa, dormeam o ora, mergeam la sala unde zilnic faceam aceleasi exercitii cardio plictisitoare si extenuante, ajungeam acasa si somn. In timpul liber mi-am luat in ocupatie doua lucrari de licenta la care cat lucram timpul trecea pe nesimtite. Asta primele trei saptamani pana cand m-am dus la Cluj, la Dani. Dupa asta am fost buimacita. Regretam ca m-am intors in Brasov, Tot la Dani si acasa imi era mintea. Ma certam cu maica-mea, nu imi convenea nimic iar la lucru era groaznic. La sala nu am mai fost, la lucrari nu am mai facut nimic. Mergeam la lucru si veneam acasa ca sa dorm. De abia asteptam sa treaca timpul ca sa pot merge din nou la Dani. M-am intors la fel de trista, pentru ca ma vroiam intoarsa la Cluj. Nu stiu el, dar eu am suferit teribil in perioada asta cand nu stiam cum sa fac. El ma acuza ca nu are cum sa aiba incredere in mine atata timp cat imi stie trecutul si sunt departe de el. Mie insa nu imi ardea de nimeni altcineva in afara de el si la fiecare apel, de fiecare data cand ma suna imi tresarea inima din piept. Cand primeam vreun mesaj speram sa fie de la el si deschideam cu emotie telefonul. Ma inselam de fiecare data si oftam ca desi i-am zis....i-am zis sa ma recastige, el nu a miscat nici macar un deget. Avea si are impresia ca totul i se cuvine si ca merita cumva sa fiu la picioarele lui sau in pula lui cand vrea el. Inainte de a merge a treia oara la el, mi-am facut abonament la masaj, si cu aceasta ocazie am fost si la un pedi-spa cu oja semipermanenta. Nu l-am sunat in astea doua ore pentru ca am ales sa-mi tin telefonul pe silent si sa nu fiu deranjata de nimeni. Aveam trei apeluri si si pe sora-mea o sunase, desi el stia pentru ca ii spusesem cu cateva zile inainte ca in ziua respectiva ma rasfat. Turba ca nu i-am raspuns si a facut un mare circ pe tema asta. Ma ofticam ca nu are justificare...Daca intr-adevar as fi mers cu cineva, ar fi fost altceva, dar ma oftica teribil lipsa lui de incredere.
Intr-un moment de barfa cu maica-mea, i-am aratat unghiutele de la picioare, si atunci mi-a zis ceva care m-a plesnit: "Vezi Isa? Cam asta inseamna sa te respecti si sa ai grija de tine! Spune tu in tot acest timp cat ai stat cu Dani...tu ce ai facut pentru tine? Ti-ai acordat atentie cum o faci acum?
...
Dupa cateva zile dupa ce am intrat in ture (prima luna am fost numai dimineata) si cu o saptamana inainte de a-mi da demisia ca sa plec la Cluj, m-a chemat in biroul dansei, sefa de sectie:
- Am auzit numai lucruri bune despre tine, Isabella. Felicitari si speram sa te avem mult timp de acum incolo in echipa noastra. (strategic, pentru ca ea deja stia despre intentiile mele)
- Nu doamna doctor, eu de fapt am sa plec...
- Am auzit. De ce? Care este motivul?
- Partea de renumeratie ma nemultumeste. De asemenea unele persoane care ma intimideaza...
- Ca de exemplu?
- Ca de exemplu dumneavoastra...
- Stiu ca par o scorpie dar trebuie sa intelegi ca fiecare are persoanlitatea lui, si trebuie sa il accepti asa cum e...
- Doamna doctor, cu tot respectul, eu sunt berbec. Sunt foarte impulsiva si daca ar fi sa-mi exprim eu personalitatea nu ar fi prea frumos...
- Tocmai de aceea vreau sa fii asistenta sefa. Ai toate calitatile necesare.
Atunci am ramas fara cuvinte...am lasat capul pe spate si am inceput sa plang...de fericire,,,pentru ca era tot ce mi-am dorit....credeam insa ca mai am multa paine de mancat pana sa ajung aici...Dar iata-ma!!!Sunt aici! Sunt sefa...
marți, 26 aprilie 2016
luni, 25 aprilie 2016
Ploua in suflet
Ajunsa la el dupa trei saptamani in care nu ne-am vorbit i-am sarit in bratele primitoare, ca-ntr-un mare bazin a sperantelor desarte, a viselor neimplinite si a penumbrelor trecutului amagitor. Vroiam sa ma scufund in toate, sa uit de tot si sa fiu acolo pentru totdeuna. Hainele ne erau din ce in ce mai nefolositoare in alergatura noastra dupa dulcele strop de placere de care ne era amandorura atat de dor. Eram deasupra lui si il vroiam tot, in mine, prin mine, sa ma contopesc in el, sa fim unul si acelasi, intr-o fiinta pura cu aripi mari de inger care zboara agale in vazduh. Momentul acela cand corpurile noastre s-au contopit a fost explozie de curcubee, in care s-au eliberat fluturi, furtuna de flori care lasa in urma-i petale ningand. A fost placerea pura de a-l simti in mine.
Urmatoarele doua zile ne-am rasfatat in asternuturi albe si ne-am iubit la nesfarsit. Ne-am promis iubire vesnica, am plans, am ras, ne-am rasfatat trupurile in saruturi si in mangaieri interminabile. A trebuit in cele din urma sa plec...m-a condus pana acasa, impreuna cu Mica m-au adus inapoi la Brasov, asta doar pentru cateva ore in plus impreuna. Am plans la despartire. Ar fi plans si el dar ii era rusine de maica-sa. Dupa alte doua saptamani m-am dus din nou. Mi-a facut cadou un buchet de trandafiri si un tort cu ocazia zilei mele de nastere. Dupa alte doua saptamani m-am dus iar, desi de data asta nu as mai fi vrut sa merg...Pentru ca relatia noastra, acum la distanta, avea acelasi tipar ca cea dinainte, croit mai stangace, cu material de proasta calitate si cusaturi strambe. Drumul este foarte obositor iar scopul este amagitor. Practic merg ca sa ma fut. Fac 600 km dus-intors pentru o pula buna care stie sa ma futa cum imi place mie. Maica-mea e ofticata pe mine ca cica ii mentin orgoliul ridicat facandu-l sa creada ca "prea stau in pula lui". Si eu sunt ofticata ca nu mai pot fi ca inainte...Mi-e dor de anul acela al cunoasterii in care nu aveam nici un stres (poate uneori cu banii dar gaseam repede o rezolvare). Atat de eu am fost in tot acel timp...Camera aceea in care stateam a fost martora a tuturor luptelor launtrice pe care le-am dus. Mare greseala am facut cand am plecat...Si acum imi aduc aminte cum imi striga constiinta cand caram mobila pe scari: "Ce pula mea faci Isa?"
...Si acum, dupa o relatie de un an si jumatate (nu sapte in pula mea...nu sapte), stau in camera copilariei mele, la Brasov, si nu ma pot regasi. Vreau sa continui sa fiu ce am fost, dar nu ma caracterizeaza, vreau sa o iau de la inceput, dar nu stiu de unde sa incep. Sunt blocata intr-un cocon si nu am forta necesara pentru a ma decide ce sa fac. Tanjesc dupa un telefon de la Dani, dupa vreun mesaj frumos, si planuiesc dinainte de a pleca de la el cand il voi vizita data viitoare. Nu mai vreau...simt ca nu mai pot, dar franghiile care ma tin stransa sunt prea groase si nu-mi dau voie nici macar sa trisez un pic. Vreau sa pot sa ii spun adio si sa nu-l mai caut. Vreau sa renunt la tot si sa ma regasesc, sa ma redescopar. Sa ma trezesc din nou plimbandu-ma singura pe strazi cu castile in urechi, cu muzica la maxim, si sa nu ma intereseze nimic. Sa las vantul sa-mi mangaie parul, soarele sa-mi sarute obrajii...sa merg apasat ca si cum as fi urmarita de vreun paparazzo. Sa ajung acasa tarziu, sa fumez si sa beau un pahar de vin rosu...(ce mi-e dor de ritualul meu). Sa aprind lumanari si betisoare parfumate, sa dansez goala, pe varfuri doar cu paharul de vin in mana. Sa fiu singura in singuratate si fericita ca ma am pe mine...Pentru ca pe primul loc sunt eu, pe locul doi sunt eu, si undeva acolo pe locul trei, daca ma gandesc bine...sunt tot eu.
Ploua afara si-mi ploua-n suflet lacrimi care se rostogolesc grabite pe dealurile obrajilor...Imi ploua in suflet chiar daca fata-mi zambeste...Imi ploua in suflet si-n minte-mi tuna. Mai fulgera cateodata o amintire ca cea de sus cu mine dansand si ploua si mai tare...
marți, 8 martie 2016
Iubesc...inca
A doua zi dupa ce a plecat:
- Daca o sa treaca? Il intreab eu cu lacrimi in ochi
- O sa treaca mai devreme sau mai tarziu.
- Daca o sa treaca si nu o sa mai vreau sa te vad. Stii ca am stabilit ca ramanem prieteni si ca ne vom mai vedea cand vin la Cluj.
- Asta tu ai spus, nu eu. Eu numai am aprobat.
- Pai cum? Nu o sa ne mai vedem? Stii ce Dani? Las-o balta! Nu cred ca mai are rost sa mai vorbim.
Si i-am inchis telefonul.
Ieri m-am intalnit cu Kadir, un tip de 25 de ani, student la medicina, de nationalitate turca. Am baut o ciocolata calda si am ras mult. M-a facut sa ies din starea pe care o aveam, motiv pentru care am stabilit sa ne vedem si a doua zi...la el. Ne-am sarutat si in acel moment am simtit o explozie launtrica, atat de puternica incat am izbucnit in plans. In timp ce buzele mi-erau atinse si mana mea ii mangaia ceafa, am realizat cat imi este de strain. Buzele lui Dani erau mai carnoase, ceafa ii era mai groasa, mainile mai puternice. Si atunci mi s-a facut brusc "rau", intelegand faptul ca de fapt eu nu eram acolo in calitate de amica precum ne propusesem sa fim. Eu eram acolo in calitate de "una pe care sa o futa de 8 martie". Mi-a luat flori. Niste flori galbene din alea de dus la morti. Cica sunt printre putinele persoane carora el i-a luat flori si ca ar trebui sa apreciez asta. Tot ma ruga sa mai stau, dar "raul" nu-mi trecea, ba parca se intensifica, motiv pentru care l-am rugat sa ma conduca acasa.
Ajunsa acasa am sters contul de pe Badoo, unde mai vorbesc cu diversi indivizi pentru a invinge plictiseala. Am blocat pe facebook un tip care insista si el sa ne vedem, si am luat laptopul in brate. Nu mai sunt cea care am fost. Nu mai vreau sex fara sa simt ceva pentru partener, si nici de dragul "artei" pentru ca am incetat de mult sa pictez...Ma urasc pentru cat am putut sa ma schimb...Pana si tocurile nu-mi mai stau bine. Imi pare bine in acelasi timp, pentru ca stiu ca nu era viata nici aia. O relatie parca iti taie din viata. Timpul trece si nu realizezi, desi iti propui sa o faci, ca nu te mai poti intoarce niciodata la ceea ce ai fost. Pentru ca o relatie te schimba o data cu timpul. Schimba perceptii, dorinte, vise, aspiratii...Cand relatia se destrama iti propui sa iti continui viata. Sa o continui de unde, daca nu mai esti cum ai fost? Sa o iei de la inceput? Unde e inceputul atata timp cat cunosti unul singur, a vietii in doi. Si atunci te trezesti ca aruncat din neant, in mijlocul unei realitati in care nu cunosti pe nimeni, si ce e si mai rau, nu te cunosti pe tine. Cum sa procedezi? Ce alegeri sa faci in continuare? Pentru ca sufletul nu e vindecat. Tanjeste inca dupa biciuirile acelea dureroase care il faceau fericit in felul lor.
Ma doare, fiindca iubesc...inca...
- Daca o sa treaca? Il intreab eu cu lacrimi in ochi
- O sa treaca mai devreme sau mai tarziu.
- Daca o sa treaca si nu o sa mai vreau sa te vad. Stii ca am stabilit ca ramanem prieteni si ca ne vom mai vedea cand vin la Cluj.
- Asta tu ai spus, nu eu. Eu numai am aprobat.
- Pai cum? Nu o sa ne mai vedem? Stii ce Dani? Las-o balta! Nu cred ca mai are rost sa mai vorbim.
Si i-am inchis telefonul.
Ieri m-am intalnit cu Kadir, un tip de 25 de ani, student la medicina, de nationalitate turca. Am baut o ciocolata calda si am ras mult. M-a facut sa ies din starea pe care o aveam, motiv pentru care am stabilit sa ne vedem si a doua zi...la el. Ne-am sarutat si in acel moment am simtit o explozie launtrica, atat de puternica incat am izbucnit in plans. In timp ce buzele mi-erau atinse si mana mea ii mangaia ceafa, am realizat cat imi este de strain. Buzele lui Dani erau mai carnoase, ceafa ii era mai groasa, mainile mai puternice. Si atunci mi s-a facut brusc "rau", intelegand faptul ca de fapt eu nu eram acolo in calitate de amica precum ne propusesem sa fim. Eu eram acolo in calitate de "una pe care sa o futa de 8 martie". Mi-a luat flori. Niste flori galbene din alea de dus la morti. Cica sunt printre putinele persoane carora el i-a luat flori si ca ar trebui sa apreciez asta. Tot ma ruga sa mai stau, dar "raul" nu-mi trecea, ba parca se intensifica, motiv pentru care l-am rugat sa ma conduca acasa.
Ajunsa acasa am sters contul de pe Badoo, unde mai vorbesc cu diversi indivizi pentru a invinge plictiseala. Am blocat pe facebook un tip care insista si el sa ne vedem, si am luat laptopul in brate. Nu mai sunt cea care am fost. Nu mai vreau sex fara sa simt ceva pentru partener, si nici de dragul "artei" pentru ca am incetat de mult sa pictez...Ma urasc pentru cat am putut sa ma schimb...Pana si tocurile nu-mi mai stau bine. Imi pare bine in acelasi timp, pentru ca stiu ca nu era viata nici aia. O relatie parca iti taie din viata. Timpul trece si nu realizezi, desi iti propui sa o faci, ca nu te mai poti intoarce niciodata la ceea ce ai fost. Pentru ca o relatie te schimba o data cu timpul. Schimba perceptii, dorinte, vise, aspiratii...Cand relatia se destrama iti propui sa iti continui viata. Sa o continui de unde, daca nu mai esti cum ai fost? Sa o iei de la inceput? Unde e inceputul atata timp cat cunosti unul singur, a vietii in doi. Si atunci te trezesti ca aruncat din neant, in mijlocul unei realitati in care nu cunosti pe nimeni, si ce e si mai rau, nu te cunosti pe tine. Cum sa procedezi? Ce alegeri sa faci in continuare? Pentru ca sufletul nu e vindecat. Tanjeste inca dupa biciuirile acelea dureroase care il faceau fericit in felul lor.
Ma doare, fiindca iubesc...inca...
duminică, 6 martie 2016
Acasa...pentru ca...GATA
Ceva ma tinea. Vroiam sa plec, dar nu aveam curajul sa spun gata, sa-mi iau bagajele si sa plec. La ultimul scandal l-am intrebat ce vrea si atunci mi-a zis sa plec, sa ies din casa lui, in care nu am nici macar chiloti pe mine...Atunci mi-a dat si prima palma, cand in dreapta lui statea ma-sa care spunea ca mi-am tras ceva priviri suspecte cu Doru, amandoi napustiti fiind asupra mea, eu stand jos, in fata lor pe canapea. Daca pana atunci m-a mai bruscat strangand cu putere de incheieturi, sau tarandu-ma pe parchetul alunecos, acum primisem o palma de-mi tiuiau urechile. Si atunci m-am trezit. Am plans atunci atat de mult incat am simtit ca m-am descarcat de toate...am plans pentru bunica mea care s-a dus, am plans pentru cat de buna la suflet sunt cu oameni care nu merita nici negru de sub unghie, am plans pentru mine si de mila mea.
"Vin dupa tine! In patru ore sunt acolo, cand vrei tu, si diseara la 12. Cheama-ma si voi veni...in momentul asta nu imi doresc nimic altceva, decat sa te stiu aici langa mine, sa te pot tine in brate si sa te sarut. Si Mica a zis sa vii inapoi doar cu ce ai pe tine...Ma tot cearta ca m-am purtat asa urat cu tine. Pufosul meu...need you in my life. Nu imi pasa de ce cred altii si ce spun. Eu stiu ce simt, doar ca nu am stiut sa apreciez, Tot mai mult simt lipsa ta, mai ales la sufletel. Iti simt lipsa in camera, mi-e dor de parfumul tau. Gandeste-te ca luna viitoare trebuie sa ne pregatim de X-mas. Iti voi cumpara cizme, facem cumparaturi, impodobim bradul impreuna. Ar fi cel mai frumos Craciun din viata mea daca o sa fi cu mine. Cu bluze de lana pe noi sa asteptam colindatori..." imi scria Dani in Decembrie cand plecasem de la el pentru a ma intoarce la Brasov. Cu fiecare mesaj pe care mi-l trimitea, imi facea sufletul sa tremure. Lacrimi grele de dor si din iubire imi strabateau una dupa alta obrajii. Nu mi-a pasat de ce va spune lumea, de ce va zice mama sau nimeni altcineva. Desi aveam totul aranjat la Brasov, am decis sa ma intorc acasa...
- Dar de ce m-ai sunat? Il intreb eu pe Radu amestecand in mancarea ce o pregateam bunicii
- Sa vad ce mai faci, pentru ca mi-era dor de tine.
- Pai cum tu nu te-ai insurat intre timp?
- Si ce treaba are asta? Vreau sa vad cum mai esti...
- Sunt intr-o situatie naspa (...si i-am povestit tot)
- Isa, draga mea, asta nu e de tine. Ramai acolo la Brasov, pentru ca altfel vei ajunge cu ochiul machiat natural. Tu aveai alte pretentii de la barbati din cate imi aduc eu aminte...si a continuat cu bla-bla-uri din astea, pe care nu le auzeam pentru ca eu stiam deja ce vreau. Vroiam sa ma intorc la cel pe care il iubesc crezand in toate promisiunile pe care mi le-a facut. Visam cu ochii deschisi la un Craciun minunat, plin de dragoste si voie buna.
...A fost un Craciun groaznic, zi in care bineinteles ne-am certat. De Revelion am numarat singura descrescator, pentru ca el se certase cu ma-sa, iar ma-sa facea atac de panica. Zilele care au urmat nu s-au dovedit a fi altfel. Acelasi program, aceeasi curatenie, aceeasi inchisoare. Nu faceam nimic altceva decat casa si munca. Am terminat cartea "Suge-o Ramona", pentru ca vroiam sa fac altceva, dar tot nu era suficient. Nu eram fericita. Oricate lucruri mi-as fi zis ca sa imi pacalesc mintea, ajungeam la aceeasi concluzie. De fiecare data cand ma simteam trista incercam sa deschid o discutie, care niciodata nu ajungea la un consens. Mi-a spus la un moment dat ca el nu o sa se schimbe, ca el asa este si ca este de acord sa ne despartim atata timp cat simt ca nu sunt fericita...A uitat insa de promisiuni si de vorbele fumoase care m-au facut sa ma intorc si sa renunt la toate lucrurile pe care mi le propusesem pentru mine. A urmat apoi marele scandal...Plangeam intr-una. L-am rugat sa ma lase singura si plangeam din tot sufletul, in hohote si cu suspine.
- De ce nu-mi spui ca vrei sa pleci?
- Eu vreau sa plec? Tu vrei sa vreau sa plec, ca tu sa pari in fata celorlalti nevinovat si sa trezesti compasiuni si mila. Vrei sa fie, ca intotdeauna vina mea.
- Nu vreau sa pleci! Te iubesc! Si vine sa ma ia in brate, asta dupa la cateva minute dupa palma aceea, care nu fizic m-a durut ci m-a durut undeva in suflet, atat de tare incat mi-a zdruncinat pana si cel mai tatonat sentiment de iubire fata de el.
- Uite ce am patit...nu mai pot! Ii spun eu nasei mele de la munca, intr-o zi de sambata.
- Vai dar nu-mi vine sa cred! Nenorocitul! Stiam eu ca ceva se intampla cu tine!Simteam ca ceva nu este in regula. Vezi ca sambata viitoare eu si sora ta venim dupa tine.
Imi batea inima de imi sarea din piept. Aveam emotii pentru ceea ce urma sa fac si simteam fluturi in stomac de fiecare data cand ma gandeam ca in curand am sa renunt la tot. Duminica am fost de noapte la lucru. Luni dimineata cand am iesit, m-am dus cu demisia la sef. Cu asta trebuia sa incep, pentru locul de munca era singurul care ma mai tinea prizoniera acolo.
Sambata am plecat spre casa, spre adevarata mea "acasa", la Brasov. M-a dus Dani. Pentru ca ne impacasem. Ne impacasem cu gandul ca trebuie sa ne despartim...
"Vin dupa tine! In patru ore sunt acolo, cand vrei tu, si diseara la 12. Cheama-ma si voi veni...in momentul asta nu imi doresc nimic altceva, decat sa te stiu aici langa mine, sa te pot tine in brate si sa te sarut. Si Mica a zis sa vii inapoi doar cu ce ai pe tine...Ma tot cearta ca m-am purtat asa urat cu tine. Pufosul meu...need you in my life. Nu imi pasa de ce cred altii si ce spun. Eu stiu ce simt, doar ca nu am stiut sa apreciez, Tot mai mult simt lipsa ta, mai ales la sufletel. Iti simt lipsa in camera, mi-e dor de parfumul tau. Gandeste-te ca luna viitoare trebuie sa ne pregatim de X-mas. Iti voi cumpara cizme, facem cumparaturi, impodobim bradul impreuna. Ar fi cel mai frumos Craciun din viata mea daca o sa fi cu mine. Cu bluze de lana pe noi sa asteptam colindatori..." imi scria Dani in Decembrie cand plecasem de la el pentru a ma intoarce la Brasov. Cu fiecare mesaj pe care mi-l trimitea, imi facea sufletul sa tremure. Lacrimi grele de dor si din iubire imi strabateau una dupa alta obrajii. Nu mi-a pasat de ce va spune lumea, de ce va zice mama sau nimeni altcineva. Desi aveam totul aranjat la Brasov, am decis sa ma intorc acasa...
- Dar de ce m-ai sunat? Il intreb eu pe Radu amestecand in mancarea ce o pregateam bunicii
- Sa vad ce mai faci, pentru ca mi-era dor de tine.
- Pai cum tu nu te-ai insurat intre timp?
- Si ce treaba are asta? Vreau sa vad cum mai esti...
- Sunt intr-o situatie naspa (...si i-am povestit tot)
- Isa, draga mea, asta nu e de tine. Ramai acolo la Brasov, pentru ca altfel vei ajunge cu ochiul machiat natural. Tu aveai alte pretentii de la barbati din cate imi aduc eu aminte...si a continuat cu bla-bla-uri din astea, pe care nu le auzeam pentru ca eu stiam deja ce vreau. Vroiam sa ma intorc la cel pe care il iubesc crezand in toate promisiunile pe care mi le-a facut. Visam cu ochii deschisi la un Craciun minunat, plin de dragoste si voie buna.
...A fost un Craciun groaznic, zi in care bineinteles ne-am certat. De Revelion am numarat singura descrescator, pentru ca el se certase cu ma-sa, iar ma-sa facea atac de panica. Zilele care au urmat nu s-au dovedit a fi altfel. Acelasi program, aceeasi curatenie, aceeasi inchisoare. Nu faceam nimic altceva decat casa si munca. Am terminat cartea "Suge-o Ramona", pentru ca vroiam sa fac altceva, dar tot nu era suficient. Nu eram fericita. Oricate lucruri mi-as fi zis ca sa imi pacalesc mintea, ajungeam la aceeasi concluzie. De fiecare data cand ma simteam trista incercam sa deschid o discutie, care niciodata nu ajungea la un consens. Mi-a spus la un moment dat ca el nu o sa se schimbe, ca el asa este si ca este de acord sa ne despartim atata timp cat simt ca nu sunt fericita...A uitat insa de promisiuni si de vorbele fumoase care m-au facut sa ma intorc si sa renunt la toate lucrurile pe care mi le propusesem pentru mine. A urmat apoi marele scandal...Plangeam intr-una. L-am rugat sa ma lase singura si plangeam din tot sufletul, in hohote si cu suspine.
- De ce nu-mi spui ca vrei sa pleci?
- Eu vreau sa plec? Tu vrei sa vreau sa plec, ca tu sa pari in fata celorlalti nevinovat si sa trezesti compasiuni si mila. Vrei sa fie, ca intotdeauna vina mea.
- Nu vreau sa pleci! Te iubesc! Si vine sa ma ia in brate, asta dupa la cateva minute dupa palma aceea, care nu fizic m-a durut ci m-a durut undeva in suflet, atat de tare incat mi-a zdruncinat pana si cel mai tatonat sentiment de iubire fata de el.
- Uite ce am patit...nu mai pot! Ii spun eu nasei mele de la munca, intr-o zi de sambata.
- Vai dar nu-mi vine sa cred! Nenorocitul! Stiam eu ca ceva se intampla cu tine!Simteam ca ceva nu este in regula. Vezi ca sambata viitoare eu si sora ta venim dupa tine.
Imi batea inima de imi sarea din piept. Aveam emotii pentru ceea ce urma sa fac si simteam fluturi in stomac de fiecare data cand ma gandeam ca in curand am sa renunt la tot. Duminica am fost de noapte la lucru. Luni dimineata cand am iesit, m-am dus cu demisia la sef. Cu asta trebuia sa incep, pentru locul de munca era singurul care ma mai tinea prizoniera acolo.
Sambata am plecat spre casa, spre adevarata mea "acasa", la Brasov. M-a dus Dani. Pentru ca ne impacasem. Ne impacasem cu gandul ca trebuie sa ne despartim...
miercuri, 18 noiembrie 2015
Te pupa mama!!
Sa fii femeie insarcinata e un sentiment minunat. Sa stii ca in tine creste o viata, depaseste orice fericire din lumea asta. Acesta este unul dintre motivele pentru care mi-am dorit sa il pastrez pana la sapte saptamani. Stiam ca asta va urma si ca la un moment dat ma voi desparti de puiul meu, dar imi placea sa-l stiu acolo crescand in mine. Eram mai linistita,desi plangeam mai mult. Ma simteam mai bine cu mine, desi simteam zilnic cum capat proportii. Mi s-au marit sanii considerabil, dar ma dureau teribil...Erau sentimente contradictorii care insa ma faceau sa ma simt cu adevarat femeie...
Mi-a luat mult sa manageriez sufletul si mintea si sa ajunga amandoua la un unison. Dormeam si cand ma trezeam dimineata nu-mi venea sa cred ca este adevarat si ca va trebui sa...ucid. Multa vreme a trebuit sa ma gandesc ca de fapt nu omor ci ca iau o decizie inteleapta pentru viitorul meu. Gandul asta si sentimentele care ma copleseau datorita hormonilor m-au facut de atatea ori sa vreau sa-l pastrez si sa raman cu Dani. Dani insa nu a inteles de unde si fluctuatiile gandurilor mele si lipsa de decizie. Daca el ar fi fost iubitor si mi-ar fi aratat dorinta de a ramane, as fi ramas. Atitudinea lui indiferenta plus violenta m-a determinat sa iau adevarata decizie. Femeile pe care le cunosc si in care am incredere m-au linistit, spunandu-mi ca acum manevra intreruperii de sarcina nu este deloc dureroasa si voi trece cu bine peste. Mie mi-era totusi frica...
M-am trezit in acea zi de luni linistita si total convinsa ca ceea ce urmeaza sa fac este spre binele meu. Am ajuns la spital nepregatita, nestiind ca mi se va face internare de o zi. Am fost plasata intr-un salon cu trei paturi, cu pereti albi si inalti si geamuri vechi subtiri prin care trecea vantul. M-am asezat in pat, cu mainile pe piept uitandu-ma la tavan si gandindu-ma la nimic. Ca un fulger mi-a trecut prin cap sa imi iau lucrurile si sa plec...vroiam sa merg acolo unde in ultimul an am crezut ca e `acasa`. Mi-a trecut acest gand repede, cand o infirmiera a intrat in salon si mi-a dat o rochie larga in care mai incapeau inca doua femei ca mine. Am observat ca rochia era conceputa pentru lauze pentru ca se putea desface la sani. Am zambit. M-am imbracat si m-am asezat in pat. In scurt timp am adormit. M-a trezit o asistenta frumos machiata, care m-a pus sa semnez o hartie. Nu stiu ce am semnat si buimaca cum eram m-am dus in camera unde urma sa mi se faca procedura. Atunci am realizat ce urmeaza si am bufnit in plans. Un nene cu tigara in gura - medicul anestezist specialist - ma linistea stergandu-mi lacrimile. Urasc sa mi se puna mana pe fata cand sunt machiata si atunci i-am spus `hei vezi ca-mi stergi machiajul`...Mi-a raspuns: `cu tine sunt domnul doctor si eventual imi stergeti machiajul`...`cum o fi` - gandesc si imi cer scuze politicos. Medicul imi spunea cum sa stau pe masa, asistenta imi baga branula, o alta femeie ma intreba cati ani am, de adresa, de sanatate, eu ma uitam spre Razvan - anestezistul - singurul pe care il cunosteam, si il rugam in haosul ala sa aiba grija de mine. Un mililitru de midazolam, cateva secunde si eram high, alt mililitru de Fentanyl si spuneam cu voce tare `ce fain...`Vroiam sa vad efectul propofolului dar nu am mai apucat...
M-am trezit intr-un scaun cu rotile si la cateva secunde in pat. Eram mirata cum de s-a terminat totul asade repede. Trecusera mai bine de douazeci de minute dar parca au fost doar cateva secunde, desi dupa calitatea somnului avut parca as fi dormit ore intregi. Eram intinsa in pat cu un somoiog de vata intre picioare si mi-era ingrozitor de foame. Medicul mi-a explicat ca voi avea voie sa mananc de abia dupa ora cinci dupa amiaza, dar cum a plecat din salon am scos sendvisul din geanta. M-a prins mancand si un pic speriat mi-a spus sa-l bag la loc ca imi va fi rau. Medicul era un barbat ciudat, chel, cu ghiul pe inelar, cu o usoara tenta de gay, dar simpatic. Mi-a spus ca in jumatate de ora ma pot imbraca si pot semna actele de externare. In cinci minute eram gata, in fata biroului lui. Cum a intervenit o urgenta, m-am dus sa fumez o tigara si sa sun persoanele ingrijorate. Am ales sa merg singura pentru ca stiam ca daca ar fi fost cineva m-ar fi compatimit si as fi plans. Am sunat-o pe prietena mea de suflet si ne-am intalnit sa mancam. Si ea a ales sa renunte, doar ca a apelat la varianta medicamentoasa. Ne plimbam apoi pe strada si radeam...Doua pizde cu pizdele in pioneze...
Am scapat de o piatra de pe inima...respect riguros indicatiile medicului si tratamentul pentru ca nu-mi doresc repercursiuni negative.
Cat despre suflet, stiu ca toata viata voi avea ceva in comun cu Dani - un inger, pe care il pupa mama in cer!!!
Mi-a luat mult sa manageriez sufletul si mintea si sa ajunga amandoua la un unison. Dormeam si cand ma trezeam dimineata nu-mi venea sa cred ca este adevarat si ca va trebui sa...ucid. Multa vreme a trebuit sa ma gandesc ca de fapt nu omor ci ca iau o decizie inteleapta pentru viitorul meu. Gandul asta si sentimentele care ma copleseau datorita hormonilor m-au facut de atatea ori sa vreau sa-l pastrez si sa raman cu Dani. Dani insa nu a inteles de unde si fluctuatiile gandurilor mele si lipsa de decizie. Daca el ar fi fost iubitor si mi-ar fi aratat dorinta de a ramane, as fi ramas. Atitudinea lui indiferenta plus violenta m-a determinat sa iau adevarata decizie. Femeile pe care le cunosc si in care am incredere m-au linistit, spunandu-mi ca acum manevra intreruperii de sarcina nu este deloc dureroasa si voi trece cu bine peste. Mie mi-era totusi frica...
M-am trezit in acea zi de luni linistita si total convinsa ca ceea ce urmeaza sa fac este spre binele meu. Am ajuns la spital nepregatita, nestiind ca mi se va face internare de o zi. Am fost plasata intr-un salon cu trei paturi, cu pereti albi si inalti si geamuri vechi subtiri prin care trecea vantul. M-am asezat in pat, cu mainile pe piept uitandu-ma la tavan si gandindu-ma la nimic. Ca un fulger mi-a trecut prin cap sa imi iau lucrurile si sa plec...vroiam sa merg acolo unde in ultimul an am crezut ca e `acasa`. Mi-a trecut acest gand repede, cand o infirmiera a intrat in salon si mi-a dat o rochie larga in care mai incapeau inca doua femei ca mine. Am observat ca rochia era conceputa pentru lauze pentru ca se putea desface la sani. Am zambit. M-am imbracat si m-am asezat in pat. In scurt timp am adormit. M-a trezit o asistenta frumos machiata, care m-a pus sa semnez o hartie. Nu stiu ce am semnat si buimaca cum eram m-am dus in camera unde urma sa mi se faca procedura. Atunci am realizat ce urmeaza si am bufnit in plans. Un nene cu tigara in gura - medicul anestezist specialist - ma linistea stergandu-mi lacrimile. Urasc sa mi se puna mana pe fata cand sunt machiata si atunci i-am spus `hei vezi ca-mi stergi machiajul`...Mi-a raspuns: `cu tine sunt domnul doctor si eventual imi stergeti machiajul`...`cum o fi` - gandesc si imi cer scuze politicos. Medicul imi spunea cum sa stau pe masa, asistenta imi baga branula, o alta femeie ma intreba cati ani am, de adresa, de sanatate, eu ma uitam spre Razvan - anestezistul - singurul pe care il cunosteam, si il rugam in haosul ala sa aiba grija de mine. Un mililitru de midazolam, cateva secunde si eram high, alt mililitru de Fentanyl si spuneam cu voce tare `ce fain...`Vroiam sa vad efectul propofolului dar nu am mai apucat...
M-am trezit intr-un scaun cu rotile si la cateva secunde in pat. Eram mirata cum de s-a terminat totul asade repede. Trecusera mai bine de douazeci de minute dar parca au fost doar cateva secunde, desi dupa calitatea somnului avut parca as fi dormit ore intregi. Eram intinsa in pat cu un somoiog de vata intre picioare si mi-era ingrozitor de foame. Medicul mi-a explicat ca voi avea voie sa mananc de abia dupa ora cinci dupa amiaza, dar cum a plecat din salon am scos sendvisul din geanta. M-a prins mancand si un pic speriat mi-a spus sa-l bag la loc ca imi va fi rau. Medicul era un barbat ciudat, chel, cu ghiul pe inelar, cu o usoara tenta de gay, dar simpatic. Mi-a spus ca in jumatate de ora ma pot imbraca si pot semna actele de externare. In cinci minute eram gata, in fata biroului lui. Cum a intervenit o urgenta, m-am dus sa fumez o tigara si sa sun persoanele ingrijorate. Am ales sa merg singura pentru ca stiam ca daca ar fi fost cineva m-ar fi compatimit si as fi plans. Am sunat-o pe prietena mea de suflet si ne-am intalnit sa mancam. Si ea a ales sa renunte, doar ca a apelat la varianta medicamentoasa. Ne plimbam apoi pe strada si radeam...Doua pizde cu pizdele in pioneze...
Am scapat de o piatra de pe inima...respect riguros indicatiile medicului si tratamentul pentru ca nu-mi doresc repercursiuni negative.
Cat despre suflet, stiu ca toata viata voi avea ceva in comun cu Dani - un inger, pe care il pupa mama in cer!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)