Cu stangul in dreptul

"Tu inca nu te-ai resemnat? De ce cauti pe facebook in continuare?"
M-a sunat Mica care, desi blocata, cu cele sapte apeluri pe care le-am vazut in jurnalul de apeluri de abia a doua zi, m-a facut sa o sun eu sa vad care e disperarea...Ii e doar foarte dor de mine-zice, si spera ca ma voi reintoarce. Ma intreaba cand. Sa-l intrebe pe fiu-su ii spun. Imi zice ca stie ca l-am contactat pe Doru intre timp. Il sun pe Doru si il intreb daca chiar trebuie sa dea raportul la fiecare semn pe care i-l dau eu...Nu o facuse el, pana nici Dani nu a fost cel care mi-a cautat prin facebook...Fusese fiica lui Doru care nu are ce face si baga zazanie. Dani mi-a raspuns la telefon imediat...:
" Isa, eu nu mai am nici o treaba. Tu poti face ce vrei tu. Nu ma mai intereseaza viata ta."
A doua zi il contactez printr-un mesaj, pentru a-i cere parerea despre o masina, pe care intentionam sa o achizitionez. Asta a fost un pretext sa il tot sun si sa il intreb in cele din urma daca ii este dor ca si mie, daca m-ar mai dori cum il doresc eu...Era reciproc dorul, iar asta m-a naucit. Intr-o discutie telefonica a avut curajul sa imi ceara bani pentru o amenda de anul trecut pentru expirarea rovignetei. Conduceam eu masina atunci, dar masina este a lui. Cand si-a dat seama ca e expirata am platit-o, am facut pana si asigurare, ca sa nu mai vorbim de accident, pagubele fiind platite integral de mine. Nu mi se pare normal sa platesc o amenda din neatentia lui. Daca era amenda pentru viteza, as fi inteles, dar asa nu are absolut nici un drept...Si vazand ca refuz, mi-a inchis telefonul.
"Vezi ca trebuie sa incarc si aerul conditionat care e inca 100 (roni)."...
"Auzi Dani? Cand a fost vorba de asumat responsabilitatea (accidentul) eu mi-am asumat-o integral...dar rovinieta nu mai era responsabilitatea mea. Vinde-mi masina si nu o sa ai atatea batai de cap. La cat circuli tu cu ea nu se merita banii pe care ii bagi (asigurare, rovinieta etc), care oricum trebuie platite peste o luna. Te-am intrebat aseara si te intreb si acum...tu daca ai fi tatal unei fete, cum ai reactiona cand cineva ar avea pretentiile pe care le ai tu?"
"Eu pretentii?...de la tine chiar nu mai am nici un fel de asteptare, cum de altfel nu vreau sa mai am de-a face cu tine. Stai linistita! Ma descurc si cu asta...era si o chestie de bun simt ca te-ai folosit de masina...eu ti-am dat-o dupa 3 luni. Nu stiai nici sa pornesti din rampa, ai facut si scoala pe ea"
"Bun simt zici? Tu cand mi-ai dovedit ca ai asa ceva? Mi-ai dat masina de frica sa nu ma pierzi. A fost mereu o moneda cu care ma santajai. Daca puneai altfel problema te ajutam, dar asa...nici o sansa!"..."Nu-i nevoie" - imi raspunde..."Daca nu era nevoie nu cereai bai..." "Bai...???Aminteste-ti cine are nevoie de cine?"
"Ma santajezi acum...?Era inca o incercare Dani...era inca o incercare si tu ai dat (din nou) cu stangul in dreptul...eu am nevoie de tine in suflet!!!Era doar un pretext faza cu masina, ca sa intru in vorba cu tine..."
Cu vreo doua saptamani in urma am descoperit niste mesaje pe care Raul mi le trimisese in decembrie, in care imi scrie: "De curiozitate ti-am citit blogul zilele trecute si am aflat prin ce clipe grele ai trecut. Stiu ca nu te ajuta cu nimic compasiunea mea, dar vreau sa stii ca iti doresc tot binele din lume, ca imi pare rau ca ai fost nevoita sa treci prin asa ceva si ca lucrurile astea s-au intamplat alaturi de un barbat care nu a stiut sa te aiba decat ca o proprietate. Imi doresc sa treci repede peste trauma fizica si usor peste cea sufleteasca. Chiar daca trenurile noastre nu mai au nici o gara comuna, accepta un gand bun din partea unui om care iti vrea binele. Nici chiar tu nu meritai asa ceva..."
Claudiu, tipul de care am pomenit in postarea precedenta, este un tip ambitios care lupta sa imi intre la sufletel... Imi doresc sa nu il fac sa sufere. Este atat de bun si ma face sa ma simt atat de bine, astfel incat nu vreau sa-l ranesc. I-am povestit de intamplarea cu Dani. Si am discutat atat de lejer si matur despre ce mi se intampla incat am ramas uimita. Am vorbit mult noaptea trecuta...despre trecut, prezent si viitor. Sunt deschisa si sincera. Nu vreau sa-l mint sau insel vreodata. Sunt sigura ca in toate greselile din trecut este si vina mea...De data asta insa, nu vreau sa dau cu stangul in dreptul...ca altii...

Toti Doamne si toti trei

Dupa ce am zis "Adio" si dupa ce am acceptat, cel putin la nivel constient, ca intre mine si Dani nu mai poate fi nimic, am decis sa ies.
Primul este un tip dragut fizic, dar blond cu ochii deschisi la culoare, iar mie, dupa cum se stie nu-mi plac barbatii astia...Nu mi-a dat nici un fel de detaliu, dar m-a asteptat cu Pasatul si m-a dus sa luam pranzul pe terasa unui restaurant brasovean. La o supa crema de ciuperci absolut gretoasa, am stabilit ca amandoi suntem genul de persoane care cauta satisfacerea nevoilor fizice, dar nu eram atrasi reciproc unul de altul...Spunea ca nu-l incit in nici un fel si ca asteapta poze cu mine dezbracata. Nu era loc de negocieri, ma vazuse deja in realitate si eu oricum nu fac asa ceva. Nu era pregatit - spunea...Nici eu nu eram, de figurile lui de baiat de bani gata care crede ca poate obtine ce vrea. M-a dus acasa spunandu-mi ca nu sunt genul lui si ca ii va da numarul meu de telefon prietenului lui...Dupa-masa m-a contactat...cred ca se razgandise, dar nu mai era cale de intoarcere.
M-a sunat prietenul lui cu care am iesit seara la un vin rose, vin care mi s-a urcat in cele din urma la cap. Dornica de aventura si de o...aventura, m-am trezit a doua zi de dimineata in alte asternuturi dezamagita de prestatie, de dotari si de somn. Eram epuizata psihic de inca vinovatia pe care o simt fata de Dani, pe care inca il iubesc. Eram epuizata fizic din cauza ca nu dormisem deloc bine in patul lui ingust de burlac. Nu m-a mai sunat si nu l-am mai sunat...
Al treilea se dovedeste a fi exact persoana de care duc eu lipsa acum. Dragut, respectuos, atent si cu dorinte mari...poate prea mari ca sa poata sa-mi spuna inca de la a doua intalnire ca el, spre deosebire de Dani, ar fi cel mai fericit daca as ramane insarcinata si ca mi-ar ridica statuie dupa statuie daca s-ar intampla asta. Disperarea sau maturitatea celor 33 de ani ai sai il face sa ma vada ca pe un cadou de Iepuras, ca pe un dar de la Dumnezeu dupa moartea bunica-sii, ca pe o minune. Si se poarta ca atare. Se simte ca atare...Pentru ca l-am simtit foarte implicat, ceea ce a facut ca experienta alaturi de el sa fie comparabila cu cele alaturi de Dani. Ma bucur ca am gasit pe cineva care ma face sa ma simt atat de bine, dar mi-e frica. Mi-e frica sa nu sufar si sa nu-l fac sa sufere. Pentru ca el vrea mult, mult mai mult...Vrea planuri de viitor (deja wtf!!!), planuri de vacanta...Ma priveste cu admiratie si spune cat de mult apreciaza ceea ce sunt si am devenit pe propriile mele puteri. Este ceea ce eu mi-am dorit de la Dani...I-am zis ca nu vreau sa-l amagesc, vreau sa ma ia incet pentru ca eu inca il iubesc pe Dani. Frica in cazul meu nu cred ca tine neaparat de consecintele unei posibile dezamagiri. Mie mi-e frica de fapt sa nu-l uit pe Dani. Mi-e frica de noi pasi care ma vor face sa las in urma trecutul. Inca aveam o urma de speranta, o mica usa deschisa pentru acel Dani care ma va suna intr-o zi si imi va spune ca si-a dat seama de greselile pe care le-a facut si ca ma vrea inapoi la el, facand tot posibilul sa se schimbe. Mi-e frica de mine si de faptul ca incep sa fiu din ce in ce mai legata de Brasov, lucru care ma indeparteaza din ce in ce mai tare de Cluj si de tot ce inseamna acesta pentru mine.
"Nu vreau sa ma intelegi gresit, dar eu mi-am dorit intotdeauna o femeie ca tine. Esti de fapt ceea ce isi doreste orice barbat langa el. Ai tu acel ceva care te face speciala. Voi lupta pentru tine si pentru ceea ce esti, pentru ca ceea ce esti vreau sa fie al meu..."

Sefa

Mi-am propus sa-mi umplu zilele cu tot felul de activitati ca sa uit...si asa am uitat de mine...Am uitat de ce m-am intors in Brasov, am uitat de scopurile mele si de tot ceea ce mi-am propus pentru ca eram ca intr-o transa. Mergeam la munca, veneam acasa, dormeam o ora, mergeam la sala unde zilnic faceam aceleasi exercitii cardio plictisitoare si extenuante, ajungeam acasa si somn. In timpul liber mi-am luat in ocupatie doua lucrari de licenta la care cat lucram timpul trecea pe nesimtite. Asta primele trei saptamani pana cand m-am dus la Cluj, la Dani. Dupa asta am fost buimacita. Regretam ca m-am intors in Brasov, Tot la Dani si acasa imi era mintea. Ma certam cu maica-mea, nu imi convenea nimic iar la lucru era groaznic. La sala nu am mai fost, la lucrari nu am mai facut nimic. Mergeam la lucru si veneam acasa ca sa dorm. De abia asteptam sa treaca timpul ca sa pot merge din nou la Dani. M-am intors la fel de trista, pentru ca ma vroiam intoarsa la Cluj. Nu stiu el, dar eu am suferit teribil in perioada asta cand nu stiam cum sa fac. El ma acuza ca nu are cum sa aiba incredere in mine atata timp cat imi stie trecutul si sunt departe de el. Mie insa nu imi ardea de nimeni altcineva in afara de el si la fiecare apel, de fiecare data cand ma suna imi tresarea inima din piept. Cand primeam vreun mesaj speram sa fie de la el si deschideam cu emotie telefonul. Ma inselam de fiecare data si oftam ca desi i-am zis....i-am zis sa ma recastige, el nu a miscat nici macar un deget. Avea si are impresia ca totul i se cuvine si ca merita cumva sa fiu la picioarele lui sau in pula lui cand vrea el. Inainte de a merge a treia oara la el, mi-am facut abonament la masaj, si cu aceasta ocazie am fost si la un pedi-spa cu oja semipermanenta. Nu l-am sunat in astea doua ore pentru ca am ales sa-mi tin telefonul pe silent si sa nu fiu deranjata de nimeni. Aveam trei apeluri si si pe sora-mea o sunase, desi el stia pentru ca ii spusesem cu cateva zile inainte ca in ziua respectiva ma rasfat. Turba ca nu i-am raspuns si a facut un mare circ pe tema asta. Ma ofticam ca nu are justificare...Daca intr-adevar as fi mers cu cineva, ar fi fost altceva, dar ma oftica teribil lipsa lui de incredere.
Intr-un moment de barfa cu maica-mea, i-am aratat unghiutele de la picioare, si atunci mi-a zis ceva care m-a plesnit: "Vezi Isa? Cam asta inseamna sa te respecti si sa ai grija de tine! Spune tu in tot acest timp cat ai stat cu Dani...tu ce ai facut pentru tine? Ti-ai acordat atentie cum o faci acum?
...
Dupa cateva zile dupa ce am intrat in ture (prima luna am fost numai dimineata) si cu o saptamana inainte de a-mi da demisia ca sa plec la Cluj, m-a chemat in biroul dansei, sefa de sectie:
- Am auzit numai lucruri bune despre tine, Isabella. Felicitari si speram sa te avem mult timp de acum incolo in echipa noastra. (strategic, pentru ca ea deja stia despre intentiile mele)
- Nu doamna doctor, eu de fapt am sa plec...
- Am auzit. De ce? Care este motivul?
- Partea de renumeratie ma nemultumeste. De asemenea unele persoane care ma intimideaza...
- Ca de exemplu?
- Ca de exemplu dumneavoastra...
- Stiu ca par o scorpie dar trebuie sa intelegi ca fiecare are persoanlitatea lui, si trebuie sa il accepti asa cum e...
- Doamna doctor, cu tot respectul, eu sunt berbec. Sunt foarte impulsiva si daca ar fi sa-mi exprim eu personalitatea nu ar fi prea frumos...
- Tocmai de aceea vreau sa fii asistenta sefa. Ai toate calitatile necesare.
Atunci am ramas fara cuvinte...am lasat capul pe spate si am inceput sa plang...de fericire,,,pentru ca era tot ce mi-am dorit....credeam insa ca mai am multa paine de mancat pana sa ajung aici...Dar iata-ma!!!Sunt aici! Sunt sefa...

Ploua in suflet

Ajunsa la el dupa trei saptamani in care nu ne-am vorbit i-am sarit in bratele primitoare, ca-ntr-un mare bazin a sperantelor desarte, a viselor neimplinite si a penumbrelor trecutului amagitor. Vroiam sa ma scufund in toate, sa uit de tot si sa fiu acolo pentru totdeuna. Hainele ne erau din ce in ce mai nefolositoare in alergatura noastra dupa dulcele strop de placere de care ne era amandorura atat de dor. Eram deasupra lui si il vroiam tot, in mine, prin mine, sa ma contopesc in el, sa fim unul si acelasi, intr-o fiinta pura cu aripi mari de inger care zboara agale in vazduh. Momentul acela cand corpurile noastre s-au contopit a fost explozie de curcubee, in care s-au eliberat fluturi, furtuna de flori care lasa in urma-i petale ningand. A fost placerea pura de a-l simti in mine.

Urmatoarele doua zile ne-am rasfatat in asternuturi albe si ne-am iubit la nesfarsit. Ne-am promis iubire vesnica, am plans, am ras, ne-am rasfatat trupurile in saruturi si in mangaieri interminabile. A trebuit in cele din urma sa plec...m-a condus pana acasa, impreuna cu Mica m-au adus inapoi la Brasov, asta doar pentru cateva ore in plus impreuna. Am plans la despartire. Ar fi plans si el dar ii era rusine de maica-sa. Dupa alte doua saptamani m-am dus din nou. Mi-a facut cadou un buchet de trandafiri si un tort cu ocazia zilei mele de nastere. Dupa alte doua saptamani m-am dus iar, desi de data asta nu as mai fi vrut sa merg...Pentru ca relatia noastra, acum la distanta, avea acelasi tipar ca cea dinainte, croit mai stangace, cu material de proasta calitate si cusaturi strambe. Drumul este foarte obositor iar scopul este amagitor. Practic merg ca sa ma fut. Fac 600 km dus-intors pentru o pula buna care stie sa ma futa cum imi place mie. Maica-mea e ofticata pe mine ca cica ii mentin orgoliul ridicat facandu-l sa creada ca "prea stau in pula lui". Si eu sunt ofticata ca nu mai pot fi ca inainte...Mi-e dor de anul acela al cunoasterii in care nu aveam nici un stres (poate uneori cu banii dar gaseam repede o rezolvare). Atat de eu am fost in tot acel timp...Camera aceea in care stateam a fost martora a tuturor luptelor launtrice pe care le-am dus. Mare greseala am facut cand am plecat...Si acum imi aduc aminte cum imi striga constiinta cand caram mobila pe scari: "Ce pula mea faci Isa?"

...Si acum, dupa o relatie de un an si jumatate (nu sapte in pula mea...nu sapte), stau in camera copilariei mele, la Brasov, si nu ma pot regasi. Vreau sa continui sa fiu ce am fost, dar nu ma caracterizeaza, vreau sa o iau de la inceput, dar nu stiu de unde sa incep. Sunt blocata intr-un cocon si nu am forta necesara pentru a ma decide ce sa fac. Tanjesc dupa un telefon de la Dani, dupa vreun mesaj frumos, si planuiesc dinainte de a pleca de la el cand il voi vizita data viitoare. Nu mai vreau...simt ca nu mai pot, dar franghiile care ma tin stransa sunt prea groase si nu-mi dau voie nici macar sa trisez un pic. Vreau sa pot sa ii spun adio si sa nu-l mai caut. Vreau sa renunt la tot si sa ma regasesc, sa ma redescopar. Sa ma trezesc din nou plimbandu-ma singura pe strazi cu castile in urechi, cu muzica la maxim, si sa nu ma intereseze nimic. Sa las vantul sa-mi mangaie parul, soarele sa-mi sarute obrajii...sa merg apasat ca si cum as fi urmarita de vreun paparazzo. Sa ajung acasa tarziu, sa fumez si sa beau un pahar de vin rosu...(ce mi-e dor de ritualul meu). Sa aprind lumanari si betisoare parfumate, sa dansez goala, pe varfuri doar cu paharul de vin in mana. Sa fiu singura in singuratate si fericita ca ma am pe mine...Pentru ca pe primul loc sunt eu, pe locul doi sunt eu, si undeva acolo pe locul trei, daca ma gandesc bine...sunt tot eu.

Ploua afara si-mi ploua-n suflet lacrimi care se rostogolesc grabite pe dealurile obrajilor...Imi ploua in suflet chiar daca fata-mi zambeste...Imi ploua in suflet si-n minte-mi tuna. Mai fulgera cateodata o amintire ca cea de sus cu mine dansand si ploua si mai tare...

Iubesc...inca

A doua zi dupa ce a plecat:
- Daca o sa treaca? Il intreab eu cu lacrimi in ochi
- O sa treaca mai devreme sau mai tarziu.
- Daca o sa treaca si nu o sa mai vreau sa te vad. Stii ca am stabilit ca ramanem prieteni si ca ne vom mai vedea cand vin la Cluj.
- Asta tu ai spus, nu eu. Eu numai am aprobat.
- Pai cum? Nu o sa ne mai vedem? Stii ce Dani? Las-o balta! Nu cred ca mai are rost sa mai vorbim.
Si i-am inchis telefonul.

Ieri m-am intalnit cu Kadir, un tip de 25 de ani, student la medicina, de nationalitate turca. Am baut o ciocolata calda si am ras mult. M-a facut sa ies din starea pe care o aveam, motiv pentru care am stabilit sa ne vedem si a doua zi...la el. Ne-am sarutat si in acel moment am simtit o explozie launtrica, atat de puternica incat am izbucnit in plans. In timp ce buzele mi-erau atinse si mana mea ii mangaia ceafa, am realizat cat imi este de strain. Buzele lui Dani erau mai carnoase, ceafa ii era mai groasa, mainile mai puternice. Si atunci mi s-a facut brusc "rau", intelegand faptul ca de fapt eu nu eram acolo in calitate de amica precum ne propusesem sa fim. Eu eram acolo in calitate de "una pe care sa o futa de 8 martie". Mi-a luat flori. Niste flori galbene din alea de dus la morti. Cica sunt printre putinele persoane carora el i-a luat flori si ca ar trebui sa apreciez asta. Tot ma ruga sa mai stau, dar "raul" nu-mi trecea, ba parca se intensifica, motiv pentru care l-am rugat sa ma conduca acasa.
Ajunsa acasa am sters contul de pe Badoo, unde mai vorbesc cu diversi indivizi pentru a invinge plictiseala. Am blocat pe facebook un tip care insista si el sa ne vedem, si am luat laptopul in brate. Nu mai sunt cea care am fost. Nu mai vreau sex fara sa simt ceva pentru partener, si nici de dragul "artei" pentru ca am incetat de mult sa pictez...Ma urasc pentru cat am putut sa ma schimb...Pana si tocurile nu-mi mai stau bine. Imi pare bine in acelasi timp, pentru ca stiu ca nu era viata nici aia. O relatie parca iti taie din viata. Timpul trece si nu realizezi, desi iti propui sa o faci, ca nu te mai poti intoarce niciodata la ceea ce ai fost. Pentru ca o relatie te schimba o data cu timpul. Schimba perceptii, dorinte, vise, aspiratii...Cand relatia se destrama iti propui sa iti continui viata. Sa o continui de unde, daca nu mai esti cum ai fost? Sa o iei de la inceput? Unde e inceputul atata timp cat cunosti unul singur, a vietii in doi. Si atunci te trezesti ca aruncat din neant, in mijlocul unei realitati in care nu cunosti pe nimeni, si ce e si mai rau, nu te cunosti pe tine. Cum sa procedezi? Ce alegeri sa faci in continuare? Pentru ca sufletul nu e vindecat. Tanjeste inca dupa biciuirile acelea dureroase care il faceau fericit in felul lor.
Ma doare, fiindca iubesc...inca...