Este incredibil cum intamplari aparent nesemnificative, sau persoane de la care nu ai nici un fel de asteptare, iti pot schimba viata. Boom-ul acela in care realizezi schimbarea este atat de evident incat este inevitabil sa nu plangi...de fericire...
Corpul meu influentat de subconstient reactioneaza intr-un mod miraculos. Nu ma gandeam vreodata ca imi voi putea cunoaste atat de bine organismul incat sa ”citesc” informatiile pe care, in mod constient nu le-as putea deduce. E ca o coala de hartie alba, care sub lumina ultravioleta e plina de randuri cu atatea intelesuri. E ca un cufar cu pereti dublii care desi pare gol e plin de comori.
Atunci cand iubesti nu poti sa inseli. Conditia este sa iubesti cu adevarat. Niciodata pana acum nu mi s-a mai intamplat sa am o revelatie in acest sens. L-am inselat pe Gabi fara absolut nici un fel de remuscare. S-a intamplat atat la inceputul relatiei cat si la mijlocul ei, deci neconditionat de intensitatea sentimentelor care in mod normal, este invers proportionala cu timpul scurs.
Acum, desi am avut ocazia, nu (mai) pot. Este incredibil cum un om atat de ”mic” a reusit sa ma faca sa nu (mai) vreau. Este departe, nu ma poate controla, deci as putea oricand sa ma culc cu un alt barbat. Stateam aseara privind tavanul alb si lacrimi groase imi strabateau obrajii. Ma gandeam la repulsia pe care o resimtisem, si la felul interesant in care organismul meu a reactionat la gandul de a ma culca cu un alt barbat. Mi-am simtit peretii vaginului cum se strang si labiile cum ma pisca. Mi-am dorit ca acea senzatie sa se termine cat mai repede ca sa pot plange in voie. Si am plans...de fericire. Am simtit schimbarea...am simtit pentru prima data autenticitatea sentimentelor mele fata de un barbat. Ma gandeam cum, obisnuita sa am o viata sexuala regulata, pot acum sa ma abtin. Ma gandeam la tot efortul pe care el l-a facut sa ma castige...si inca nu s-a oprit; la cum nu mi-a interzis niciodata acest lucru (asa cum de altfel a facut-o Gabi inca de la inceput). Ma gandeam la cat de mult conteaza pentru mine sa-mi spuna zilnic, neobosit, ce femeie minunata sunt...La toate momentele petrecute impreuna. Ma gandeam la ce spunea o data prietena mea...Ca atunci cand nu exista sentimente nu exista nici sex de calitate. Nu am crezut-o atunci, dar acum ii dau dreptate. Incerc pe acest considerent sa gasesc o explicatie la ceea ce a fost. A fost o perioada in care libidoul ridicat ma indemna sa am relatii sexuale cu diverse persoane pentru care evident nu aveam sentimente, dar cu care experimentam niste orgasme minunate. De ce acum nu mai pot? De ce simt o repulsie fata de alt barbat in afara de cel pe care il iubesc?
In ianuarie mi-am spus ca anul trecut a fost anul cunosterii. Mi-am permis orice cu scopul de a ma (re)descoperii, si nu regret nimic...Ma bucur teribil acum cand sesizez ca scopul a fost indeplinit. Anul acesta mi-am propus sa fie anul castigului, dar m-am gandit la cu totul altceva cand m-am gandit la ”castig”. M-am gandit evident la bani, dar se pare ca acest castig face referire la altceva. De fapt este vorba despre mine, despre a castiga stima de sine, sentimente sincere, o noua familie, prieteni noi, o noua viata. Iata deci ca pot spune ca dupa un an si cateva luni ma simt vindecata realmente. Cum imi dau seama de asta? Pana acum am cautat in disperare sa-l inlocuiesc pe Gabi. Am incetat sa mai caut, cand intamplator, a aparut Dani in viata mea. Entuziasmul pe care il aveam in alte cazuri, a fost acum absent, lasandu-ma cucerita. Traiesc prezentul fara a avea asteptari. Fara aceste asteptari, privesc mai mult spre trecut, si comparand zilele intre ele, simt cum azi il iubesc mai mult decat ieri si mai putin (cred) decat maine...
joi, 19 martie 2015
marți, 17 martie 2015
Posesia
Crengile copacilor batrani din padurea intunecata a misteriosului drum ma trag cu putere, sugrumandu-ma si smulgand din mine ultimele puteri. Ma ineaca in mocirla groasa, murdarindu-ma cu glodul negru al compromisului. Nu ma zbat si ma las purtata de miscari lente, ca-ntr-un dans, pe-o melodie nearticulata, dar cu inteles, data de cracmentele betelor ce se rup sub mine.
Imi place. Ma iubeste cum nici Gabi poate nu m-a iubit. Am inceput sa-l iubesc. Barbatul asta efectiv m-a castigat. A luptat atat pentru a ma avea si a ma sti a lui. S-a strecurat in sufletul meu ca un sarpe; incet, fara zgomot, fara urme, si-a facut cuib. Acum il am in suflet, si nu imi pot explica de ce inseamna atat de mult pentru mine. Dupa plecarea lui in cursa, timp de o saptamana, am insistat in discutiile noastre telefonice sa imi dea masina. Nu-mi doream masina lui pentru obiectul in sine, ci pentru ca mi-a promis. Pe langa asta stiam cat de mult inseamna masina pentru el si mai stiam ca dandu-mi masina imi va demonstra ceea ce coneaza foarte mult intr-o relatie...increderea. Increderea in el in primul rand si apoi in mine, o soferita cu acte in regula de vreo 8 ani, dar incepatoare in numarul de kilometrii. Cand m-am dus la el acasa pentru a lua-o, m-am oprit pe marginea drumului, in drum spre casa fiind, privind viscolul napraznic si mi-am spus ca asta este cea mai mare greseala pe care am facut-o in ultimul timp. De abia atunci mi-am dat seama ce poate sa insemne o astfel de responsabilitate. Ca a avea o masina nu inseamna o chestie smechera, ci ca de fapt e o treaba cat se poate de serioasa. Imi venea sa ma intorc inapoi, dar ambitia de a castiga un pariu, cu mine in primul rand si apoi cu Doru, m-a facut sa-mi continui drumul. Cand am parcat-o in curte, a fost cel mai fercit moment pe care l-am trait in ultimii ani. Imi place sa conduc enorm. Imi doream o masina, chiar si nu a mea, dar o masina de care sa stiu ca ma pot folosi cand am chef. Aveam zambetul pana la urechi de ma dureau obrajii. De atunci sunt fericita in fiecare zi, iar de fiecare data cand stiu ca trebuie sa conduc, imi simt stomacul vibrand. E adrenalina aia de care aveam nevoie pentru a simti ca traiesc. Dani in schimb nu stie ce importanta au senzatiile astea pentru mine. Nu stie cat de important este pentru mine sa ma simt libera, independenta, responsabila. Ii simt mirosul de fiecare data cand deschid masina si simt ca e acolo cand zbor pe sosele in drum spre casa lui parinteasca, unde merg deseori pentru a-i vizita mama si camera...si patul. Mi-e dor de el, pentru ca atunci cand e langa mine nimic nu mai conteaza. Sufletul meu e atat de linistit, nu ma mai gandesc la nimic decat la cat de bine imi e si asta ma face foarte fericita. Iubesc momentele noastre de tandrete cand ne gustam reciproc fiecare particica din corp, cand stam goi unul langa altul si povestim, ne gadilam si radem...Reusim sa ne iubim atat de frumos, pasional si intens, incat am face din clipele astea un stil de viata...
Si totusi...S-a terminat in mine fara nici o protectie, in acea perioada in care riscul de a ramane insarcinata era foarte mare. Vorbeste de familie, casatorie, copii. Si pe cat de entuziasmat pare pe atat de serios este. Omul asta ma iubeste, si o face atat de mult incat ii e teama sa ma piarda. Din pacate insa se stradieste uneori prea tare, devenind astfel posesiv. Ma vrea sotia lui, dar nu stie ca daca as vrea si cu acel act as putea fi a altuia. Vrea un copil, dar nu stie ca poate sa (ma) piarda cu tot cu el...Incearca cumva sa ma obtina, sa ma posede. Ma vrea a lui si cred ca daca ar putea m-ar pastra intr-o colivie inchisa. M-ar imbraca in cele mai frumoase haine, mi-ar da sa mananc cele mai sofisticate si scumpe mancaruri, m-ar impodobi cu pietre pretioase...chiar si colivia mi-ar face-o din aur, numai sa stie ca eu sunt acolo si sunt a lui...numai a lui. Nu ma deranjeaza deocamdata atitudinea lui, uneori chiar ma flateaza. Realmente cred ca merit sa fiu iubita si rasfatata. Il iubesc la randu-mi si ii doresc tot binele din lume...mi-e frica totusi ca toate acestea, in cele din urma se vor termina...daca nu va face nimic in acest sens, voi rupe fara regret toate crengile care ma strang.
-Esti fericita? Ma intreaba constiinta stand pe faza intr-un colt, urmarind linistea.
-Da!!!Sunt fericita, da”...
Imi place. Ma iubeste cum nici Gabi poate nu m-a iubit. Am inceput sa-l iubesc. Barbatul asta efectiv m-a castigat. A luptat atat pentru a ma avea si a ma sti a lui. S-a strecurat in sufletul meu ca un sarpe; incet, fara zgomot, fara urme, si-a facut cuib. Acum il am in suflet, si nu imi pot explica de ce inseamna atat de mult pentru mine. Dupa plecarea lui in cursa, timp de o saptamana, am insistat in discutiile noastre telefonice sa imi dea masina. Nu-mi doream masina lui pentru obiectul in sine, ci pentru ca mi-a promis. Pe langa asta stiam cat de mult inseamna masina pentru el si mai stiam ca dandu-mi masina imi va demonstra ceea ce coneaza foarte mult intr-o relatie...increderea. Increderea in el in primul rand si apoi in mine, o soferita cu acte in regula de vreo 8 ani, dar incepatoare in numarul de kilometrii. Cand m-am dus la el acasa pentru a lua-o, m-am oprit pe marginea drumului, in drum spre casa fiind, privind viscolul napraznic si mi-am spus ca asta este cea mai mare greseala pe care am facut-o in ultimul timp. De abia atunci mi-am dat seama ce poate sa insemne o astfel de responsabilitate. Ca a avea o masina nu inseamna o chestie smechera, ci ca de fapt e o treaba cat se poate de serioasa. Imi venea sa ma intorc inapoi, dar ambitia de a castiga un pariu, cu mine in primul rand si apoi cu Doru, m-a facut sa-mi continui drumul. Cand am parcat-o in curte, a fost cel mai fercit moment pe care l-am trait in ultimii ani. Imi place sa conduc enorm. Imi doream o masina, chiar si nu a mea, dar o masina de care sa stiu ca ma pot folosi cand am chef. Aveam zambetul pana la urechi de ma dureau obrajii. De atunci sunt fericita in fiecare zi, iar de fiecare data cand stiu ca trebuie sa conduc, imi simt stomacul vibrand. E adrenalina aia de care aveam nevoie pentru a simti ca traiesc. Dani in schimb nu stie ce importanta au senzatiile astea pentru mine. Nu stie cat de important este pentru mine sa ma simt libera, independenta, responsabila. Ii simt mirosul de fiecare data cand deschid masina si simt ca e acolo cand zbor pe sosele in drum spre casa lui parinteasca, unde merg deseori pentru a-i vizita mama si camera...si patul. Mi-e dor de el, pentru ca atunci cand e langa mine nimic nu mai conteaza. Sufletul meu e atat de linistit, nu ma mai gandesc la nimic decat la cat de bine imi e si asta ma face foarte fericita. Iubesc momentele noastre de tandrete cand ne gustam reciproc fiecare particica din corp, cand stam goi unul langa altul si povestim, ne gadilam si radem...Reusim sa ne iubim atat de frumos, pasional si intens, incat am face din clipele astea un stil de viata...
Si totusi...S-a terminat in mine fara nici o protectie, in acea perioada in care riscul de a ramane insarcinata era foarte mare. Vorbeste de familie, casatorie, copii. Si pe cat de entuziasmat pare pe atat de serios este. Omul asta ma iubeste, si o face atat de mult incat ii e teama sa ma piarda. Din pacate insa se stradieste uneori prea tare, devenind astfel posesiv. Ma vrea sotia lui, dar nu stie ca daca as vrea si cu acel act as putea fi a altuia. Vrea un copil, dar nu stie ca poate sa (ma) piarda cu tot cu el...Incearca cumva sa ma obtina, sa ma posede. Ma vrea a lui si cred ca daca ar putea m-ar pastra intr-o colivie inchisa. M-ar imbraca in cele mai frumoase haine, mi-ar da sa mananc cele mai sofisticate si scumpe mancaruri, m-ar impodobi cu pietre pretioase...chiar si colivia mi-ar face-o din aur, numai sa stie ca eu sunt acolo si sunt a lui...numai a lui. Nu ma deranjeaza deocamdata atitudinea lui, uneori chiar ma flateaza. Realmente cred ca merit sa fiu iubita si rasfatata. Il iubesc la randu-mi si ii doresc tot binele din lume...mi-e frica totusi ca toate acestea, in cele din urma se vor termina...daca nu va face nimic in acest sens, voi rupe fara regret toate crengile care ma strang.
-Esti fericita? Ma intreaba constiinta stand pe faza intr-un colt, urmarind linistea.
-Da!!!Sunt fericita, da”...
joi, 26 februarie 2015
Je ne regrette rien
”Daca as avea treizeci de ani m-ai lua de sot? M-as incadra in cerintele tale?”
”Te-as lua si acum...varsta nu conteaza...”
Stai un pic!!! Ce fel de intrebare e asta? De unde si pana unde?
Cand sunt singura, amintirile ma napadesc chinuitor. Cand am timp, iau fiecare intamplare in parte si o diger pana la ultima frimitura, pana cand, nu mai ramane nimic. Si stau si analizez cum ar fi fost daca as fi raspuns altfel, sau daca circumstantele ar fi fost altele. Nu ma imbat cu apa rece, pentru ca, asa cum am mai spus de atatea ori, totul se intampla pentru ca asa trebuie sa se intample, si prin urmare accept totul asa cum a fost sau e...Dar sunt o visatoare. Si mi se intampla deseori sa ma trezesc cu fata la tavan si cu mainile pe piept, gandindu-ma la cum ar fi fost daca...Mi se intampla uneori sa ma trezesc cu mainile mai jos de piept, simtindu-mi sucul fierbinte, si retraind clipe de placere...
”Je ne regrette rien”
Vreau sa-mi tatuez chestia asta pe spate. Si daca cu ”never-ul” de pe degetul inelar nu am fost prea convinsa, cu asta sunt...Si asta pentru ca...
”Prezentul este un viitor trecut. Refuz sa mai traiesc in trecut, pentru ca uit de prezent si nu mai vreau sa ma amagesc cu sperante de viitor, din acelasi considerent. Stii cum zice spaniolul: Disfruta el presente...Si asta vreau sa fac...”
In momentul de fata cred ca iubesc...in felul meu desigur. Dani ma face foarte fericita atunci cand e alaturi de mine. Isi doreste un viitor alaturi de mine, o familie. Am decis sa ne despartim de cateva ori, dar de fiecare data ne-am impacat, ultima data la initiativa mea. Si am ales asta pentru ca imi simteam sufletul gol, stiind ca el nu mai e al meu. Dupa impacare starea mea generala s-a schimbat semnificativ, simtindu-ma mai linistita. Si asta nu poate fi decat o dovada ca il iubesc, asta desi m-a dezamagit enorm in ultimul timp. Constiinta mea e in stand by. Urmareste cu atentie tot ceea ce se intampla si nu spune nimic. Mi-e frica de momentul in care se va trezi. Presimt o cearta de proportii...
Dar pana atunci lupt in continuare pentru fericirea si ambitiile mele...si nu vreau sa regret nimic...
”Te-as lua si acum...varsta nu conteaza...”
Stai un pic!!! Ce fel de intrebare e asta? De unde si pana unde?
Cand sunt singura, amintirile ma napadesc chinuitor. Cand am timp, iau fiecare intamplare in parte si o diger pana la ultima frimitura, pana cand, nu mai ramane nimic. Si stau si analizez cum ar fi fost daca as fi raspuns altfel, sau daca circumstantele ar fi fost altele. Nu ma imbat cu apa rece, pentru ca, asa cum am mai spus de atatea ori, totul se intampla pentru ca asa trebuie sa se intample, si prin urmare accept totul asa cum a fost sau e...Dar sunt o visatoare. Si mi se intampla deseori sa ma trezesc cu fata la tavan si cu mainile pe piept, gandindu-ma la cum ar fi fost daca...Mi se intampla uneori sa ma trezesc cu mainile mai jos de piept, simtindu-mi sucul fierbinte, si retraind clipe de placere...
”Je ne regrette rien”
Vreau sa-mi tatuez chestia asta pe spate. Si daca cu ”never-ul” de pe degetul inelar nu am fost prea convinsa, cu asta sunt...Si asta pentru ca...
”Prezentul este un viitor trecut. Refuz sa mai traiesc in trecut, pentru ca uit de prezent si nu mai vreau sa ma amagesc cu sperante de viitor, din acelasi considerent. Stii cum zice spaniolul: Disfruta el presente...Si asta vreau sa fac...”
In momentul de fata cred ca iubesc...in felul meu desigur. Dani ma face foarte fericita atunci cand e alaturi de mine. Isi doreste un viitor alaturi de mine, o familie. Am decis sa ne despartim de cateva ori, dar de fiecare data ne-am impacat, ultima data la initiativa mea. Si am ales asta pentru ca imi simteam sufletul gol, stiind ca el nu mai e al meu. Dupa impacare starea mea generala s-a schimbat semnificativ, simtindu-ma mai linistita. Si asta nu poate fi decat o dovada ca il iubesc, asta desi m-a dezamagit enorm in ultimul timp. Constiinta mea e in stand by. Urmareste cu atentie tot ceea ce se intampla si nu spune nimic. Mi-e frica de momentul in care se va trezi. Presimt o cearta de proportii...
Dar pana atunci lupt in continuare pentru fericirea si ambitiile mele...si nu vreau sa regret nimic...
luni, 23 februarie 2015
Ce ramane?
Toata lupta asta pe care o duc, tot zbuciumul, toata zarva asta, toate sunt in van. Nimic din ce poate fi nu este sigur. Totul este relativ. Sigur este ceea ce ramane. Ce faci acum si va fi trecut. Si tot ceea ce ramane este doar material. Cuvantul se uita, sentimentul dispare, lacrimile se transforma intr-un ocean care secatuieste de fiecare data cand iti stergi mucii. Si nu ramane nimic...nici macar amintirea acelei clipe, pentru ca vor veni altele si altele care ii vor lua locul.
Si atunci care este scopul?
Sa supravietuiesc!
Sa fiu fericita!
Sa am!
Sa pot!
Cum?
Prin toate mijloacele posibile...
Constiinta mea si-a schimbat viziunea. Nu se mai multumeste cu nici un fel de cale de mijloc, compromis sau sacrificiu. Constiinta mea este egoista si ma vrea fericita. Prin orice mijloc. Atat! Fericita! Si nu doar pentru moment, ci pe termen lung. Tocmai de aceea ma indeamna sa recurg la decizii drastice, pe care pana nu de mult nu le-as fi luat. Sunt in masura acum sa pot sa renunt la oricine, dar si sa am pe oricine. Nimeni nu mai este invincibil. Pot sa am tot ceea ce vreau. Iubire, flori, inimioare, fluturi. Toate acestea, in timp dispar, si in cele din urma nu ma aleg decat cu lacrimi si suferinta, care si ele dispar, undeva in cufarul prafuit al trecutului, facandu-ma sa ma trezesc de fiecare data cu nimic.
Si daca pana acum nu stiam ce vreau de la viata, astazi mi-am dat raspunsul.
Scurt si la obiect pe lista mea sunt urmatoarele: un copil, o casa si o masina. Acestea m-ar face fericita. Barbatul este optional. Pentru ca pot sa am oricand unul, de orice statut social sau financiar si nu ma incanta ideea de unul anume. Nu vreau betivi!!!Mi-e scarba!!! Nu vreau copii adulti pe care sa ii cresc. Nu vreau pumni, manipulare, explicatii, anchete, telefoane urmarite.
Cineva m-a intrebat cum stau cu dragostea. I-am raspuns ca foarte bine. In perioada asta ma iubesc atat de mult...Si fiindca ma iubesc vreau sa fiu fericita si vreau...liniste...Vreau sa fiu lasata in pace sa-mi ating scopul...
Pentru ca pana mor, tot ce ramane...sunt eu! Si asta e sigur!
Si atunci care este scopul?
Sa supravietuiesc!
Sa fiu fericita!
Sa am!
Sa pot!
Cum?
Prin toate mijloacele posibile...
Constiinta mea si-a schimbat viziunea. Nu se mai multumeste cu nici un fel de cale de mijloc, compromis sau sacrificiu. Constiinta mea este egoista si ma vrea fericita. Prin orice mijloc. Atat! Fericita! Si nu doar pentru moment, ci pe termen lung. Tocmai de aceea ma indeamna sa recurg la decizii drastice, pe care pana nu de mult nu le-as fi luat. Sunt in masura acum sa pot sa renunt la oricine, dar si sa am pe oricine. Nimeni nu mai este invincibil. Pot sa am tot ceea ce vreau. Iubire, flori, inimioare, fluturi. Toate acestea, in timp dispar, si in cele din urma nu ma aleg decat cu lacrimi si suferinta, care si ele dispar, undeva in cufarul prafuit al trecutului, facandu-ma sa ma trezesc de fiecare data cu nimic.
Si daca pana acum nu stiam ce vreau de la viata, astazi mi-am dat raspunsul.
Scurt si la obiect pe lista mea sunt urmatoarele: un copil, o casa si o masina. Acestea m-ar face fericita. Barbatul este optional. Pentru ca pot sa am oricand unul, de orice statut social sau financiar si nu ma incanta ideea de unul anume. Nu vreau betivi!!!Mi-e scarba!!! Nu vreau copii adulti pe care sa ii cresc. Nu vreau pumni, manipulare, explicatii, anchete, telefoane urmarite.
Cineva m-a intrebat cum stau cu dragostea. I-am raspuns ca foarte bine. In perioada asta ma iubesc atat de mult...Si fiindca ma iubesc vreau sa fiu fericita si vreau...liniste...Vreau sa fiu lasata in pace sa-mi ating scopul...
Pentru ca pana mor, tot ce ramane...sunt eu! Si asta e sigur!
joi, 5 februarie 2015
Ce e iubirea?
Dupa o conversatie telefonica in care mi s-a zis din nou ”te iubesc-ul” acela care imi fulgera pana in degetele picioarelor corpul, am avut o revelatie. Ce este iubirea? Si de aici mi-a venit ideea sa cer pareri in stanga si in dreapta, dand nastere unui soi de quiz, fara prea mare succes insa, dar care m-a facut din nou sa realizez cat de frumos este sa fim atat de diferiti...
”Iubirea este cea mai puternica forta din univers, care te face sa devii azi mai mult decat erai ieri, si sa oferi lumii ceea ce ai de oferit, fara sa accepti nimic in schimb...”
”Iubirea este un amalgam de sentimente foarte placute care te fac sa te simti cineva (cel mai frumos om, cel mai cel), care iti da acel click de bucurie si impuls de a merge inainte si de a trece peste obstacolele vietii...”
”Iubirea este atunci cand pentru cineva ai fi gata sa renunti la stilul tau de viata pentru a-i face pe plac. Sa-ti asumi orice pentru persoana de langa tine. Sa ai rabdare cat un munte. Sa plangi. Sa te bucuri. Sa-ti pese. Gandurile tale si deciziile sa fie in concordanta cu ateptarile ei.”
”Iubirea este totul si nimic. Este ceva ce simti, nu ceva ce povestesti. Eu stiu ce e pentru mine, dar raspunsul meu nu mai are nici o valoare. E dorinta de a-ti saruta parteneul dimineata cand te trezesti, chiar daca stii ca ii pute maxim gura...Si tine mai mult de defecte, nu de dragalasenii si siroposenii. Cand totul e bine nu e iubire. E placere. Cand e rau si cu toate astea mai exista doi, atunci e iubire. Nu e nici un sentiment de gol in stomac. Ala il ai si atunci cand mergi cu masina si iti taie cineva calea...sau calci in gol.”
”El amor es respeto entre dos personas que se aman y comparten intereses en comun para compartir una vida juntos”
”Iubirea este de mai multe feluri. Spre exemplu eu m-am despartit de Andreea, tocmai din cauza faptului ca am impresia ca merita mai mult...”
”Iubirea e chimie, baby...”
”Iubirea e de mai multe feluri (altul)...Depinde fata de cine simti. Iubirea este diferita de la persoana la persoana”
...Si acum vreau sa spun ceea ce cred eu...
Iubirea este un sentiment profund pe care il simti fata de o persoana pentru care ai fii dispus sa faci orice, numai pentru a-l stii fericit. Cand eram mica ma tot imaginam in fata a celor mai importante cinci perosane din viata mea, si pusa sa aleg una, pe care o iubesc cel mai mult, cu conditia ca ceilalti sa moara. Plangeam de fiecare data cand ma gandeam la asta pentru ca sufletul meu era impartit in atatea parti in mod egal. Cateodata ma uimesc cum reusesc sa iubesc atatea persoane in acelasi timp. Uneori tind sa cred ca sunt superficiala in alegerile pe care le fac, dar nu regret pentru ca pot spune ca nu imi place sa...urasc. Si atunci aleg sa iubesc. Iubesc poate mai mult decat ”trebuie” si asta ma oboseste teribil. Ma impart in atatea parti. (oare exista o unitate de masura a iubirii???). Fiecare persoana din anturajul meu merita o parte din sufletul meu...
Iubirea in contextul unei relatii intre doi oameni de sex opus difera de iubirea pe care o porti pentru orice alta persoana. Este contopire de suflete si trupuri intr-unul singur, alcatuind intregul. Iubirea este o bula de sapun pe care o simt in piept de fiecare data cand sunt sarutata sau luata in brate de acela. Acea bula se sparge si varsa magma calda care ma face sa simt ca imi este sufetul mangaiat. E cuib de fluturi colorati, care la fiecare atingere, ies si isi lovesc violent aripile de peretii stomacului, dand nastere valurilor de emotie, care ma fac uneori sa-mi vina sa plang de fericire. E ca o dimineata insorita de mai, in care miroase a vara si a apa sarata de mare...Iubirea este un strop de ploaie ce aluneca usor printre perii fini ai frunzelor de floare, este ciripit de pasari si zumzet de albine, este liniste deplina in care sufletul vibreaza...
...Iubirea este totul...sau nimic (nu si...).
”Iubirea este cea mai puternica forta din univers, care te face sa devii azi mai mult decat erai ieri, si sa oferi lumii ceea ce ai de oferit, fara sa accepti nimic in schimb...”
”Iubirea este un amalgam de sentimente foarte placute care te fac sa te simti cineva (cel mai frumos om, cel mai cel), care iti da acel click de bucurie si impuls de a merge inainte si de a trece peste obstacolele vietii...”
”Iubirea este atunci cand pentru cineva ai fi gata sa renunti la stilul tau de viata pentru a-i face pe plac. Sa-ti asumi orice pentru persoana de langa tine. Sa ai rabdare cat un munte. Sa plangi. Sa te bucuri. Sa-ti pese. Gandurile tale si deciziile sa fie in concordanta cu ateptarile ei.”
”Iubirea este totul si nimic. Este ceva ce simti, nu ceva ce povestesti. Eu stiu ce e pentru mine, dar raspunsul meu nu mai are nici o valoare. E dorinta de a-ti saruta parteneul dimineata cand te trezesti, chiar daca stii ca ii pute maxim gura...Si tine mai mult de defecte, nu de dragalasenii si siroposenii. Cand totul e bine nu e iubire. E placere. Cand e rau si cu toate astea mai exista doi, atunci e iubire. Nu e nici un sentiment de gol in stomac. Ala il ai si atunci cand mergi cu masina si iti taie cineva calea...sau calci in gol.”
”El amor es respeto entre dos personas que se aman y comparten intereses en comun para compartir una vida juntos”
”Iubirea este de mai multe feluri. Spre exemplu eu m-am despartit de Andreea, tocmai din cauza faptului ca am impresia ca merita mai mult...”
”Iubirea e chimie, baby...”
”Iubirea e de mai multe feluri (altul)...Depinde fata de cine simti. Iubirea este diferita de la persoana la persoana”
...Si acum vreau sa spun ceea ce cred eu...
Iubirea este un sentiment profund pe care il simti fata de o persoana pentru care ai fii dispus sa faci orice, numai pentru a-l stii fericit. Cand eram mica ma tot imaginam in fata a celor mai importante cinci perosane din viata mea, si pusa sa aleg una, pe care o iubesc cel mai mult, cu conditia ca ceilalti sa moara. Plangeam de fiecare data cand ma gandeam la asta pentru ca sufletul meu era impartit in atatea parti in mod egal. Cateodata ma uimesc cum reusesc sa iubesc atatea persoane in acelasi timp. Uneori tind sa cred ca sunt superficiala in alegerile pe care le fac, dar nu regret pentru ca pot spune ca nu imi place sa...urasc. Si atunci aleg sa iubesc. Iubesc poate mai mult decat ”trebuie” si asta ma oboseste teribil. Ma impart in atatea parti. (oare exista o unitate de masura a iubirii???). Fiecare persoana din anturajul meu merita o parte din sufletul meu...
Iubirea in contextul unei relatii intre doi oameni de sex opus difera de iubirea pe care o porti pentru orice alta persoana. Este contopire de suflete si trupuri intr-unul singur, alcatuind intregul. Iubirea este o bula de sapun pe care o simt in piept de fiecare data cand sunt sarutata sau luata in brate de acela. Acea bula se sparge si varsa magma calda care ma face sa simt ca imi este sufetul mangaiat. E cuib de fluturi colorati, care la fiecare atingere, ies si isi lovesc violent aripile de peretii stomacului, dand nastere valurilor de emotie, care ma fac uneori sa-mi vina sa plang de fericire. E ca o dimineata insorita de mai, in care miroase a vara si a apa sarata de mare...Iubirea este un strop de ploaie ce aluneca usor printre perii fini ai frunzelor de floare, este ciripit de pasari si zumzet de albine, este liniste deplina in care sufletul vibreaza...
...Iubirea este totul...sau nimic (nu si...).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)