Vrei sa nu vrei?

Nu mai pune intrebari stupide...Nu te mai gandi la ce va fi! Traieste cu mine prezentul. Viata este prea scurta sa ne gandim la ce poate fi, la cum tu sau eu putem la un moment dat sa clacam si sa nu ne mai dorim acelasi drum. Ma pui la incercare dupa incercare sa vezi poate, daca sunt asa cum m-ai desenat in mintea ta. Si dupa fiecare provocare peste care trec cu succes, esti atat mirat ca poate exista cineva atat de potrivit pentru tine, incat refuzi sa ma mai vrei. Ti-e teama sa nu ma pierzi caci totul este mult prea frumos sa fie adevarat. Discutii interminabile despre fel de fel de subiecte, saruturi pasionale care spulbera linistea fluturilor din stomac, clipe care te fac sa uiti de cotidianul asta mizer, minute in sir de rasfat, mirosul si rasul meu, toate acestea te sperie. Crezi ca nu stiu cum ma priveai atunci cand impodobeam bradul? Te faceai ca te uiti la televizor cand ma uitam la tine, dar imi admirai inocenta cu care agat atent globurile in brad. Crezi ca nu stiu ca atunci cand ai gustat din checul meu, atunci cand imi spuneai cat de bun e, iti spuneai in gand cat de mult ti-ar placea sa-l mananci si cu alte ocazii...Crezi ca nu stiu ca atunci cand faceam dus gandeai ca sunt prea tanara si buna pentru tine?
Incerc din rasputeri sa te inteleg, sa am rabdare, sa-mi spun ca totul va fi bine, desi stii prin ce suferinte am trecut in ultimul timp. Te cred atunci cand spui ca nu mai ai incredere in femei dupa dezamagirea pe care ai trait-o, dar iti poti imagina oare ce parere as putea avea eu despre barbati? Sunt optimista totusi pentru ca vreau sa cred ca suntem diferiti, si ca tu sau eu nu avem nici o vina pentru dezamagirile noastre din trecut. Pentru ca stiu ca totul se intampla pentru ca asa trebuie sa se intample, gandeste-te de ce a vrut destinul sa ne intalnim. Eu refuz sa cred ca doar pentru atat. Relatia noastra (daca chestia asta se poate numi asa) nici macar nu s-a consumat. Refuz sa cred ca ai aparut in viata mea doar pentru cateva saptamani,doar ca sa readuci soarele si speranta in sufletul meu, doar ca sa construiesti un pod peste valea plangerii...Daca accepti doar acest singur rol, eu nu pot decat sa-ti multumesc, dar nu vreau sa accept ca a fost doar atat. Sunt dependenta de fericire, de iubire, si de fluturi, si le vreau des, in doze mici,dar concentrate. Tu poti, ca nimeni altcineva...si crede-ma ca nu exagerez...ca nimeni altcineva sa imi oferi de ce am eu nevoie. Sunt mai mult ca sigura ca acesta este de fapt un schimb, de care si tu te bucuri la fel de mult ca mine. Caci nu poti, fara sa nu simti nimic, sa ma ai in minte si atunci cand dai gol, sau atunci cand iti chioraie matele de foame, sau atunci cand esti obosit si racit. Ai trait niste sentimente de mult uitate, de care nu te credeai capabil. Ti-ai resuscitat sufletul si ai readus la viata cel mai frumos lucru care poate exista...iubirea. Cateva zile de distanta intre noi, te-au facut sa te trezesti din visul dulce in care te lafaiai, si ai trecut printr-o sita cu gauri mari a ratiunii sentimentele tale. Ai taiat cu ciuda, agresiune, revolta tot ceea ce a mai ramas, iar din asta nu a mai ramas aproape nimic. Pentru ca gandesti prea mult, in loc sa-ti asculti inima si sa o lasi pe ea sa decida. Stiu si eu ca e un risc; e ca la ruleta ruseasca, un joc in care ori ramai ori mori. Dar viata este prea scurta ca sa nu intri in joc...
-Ma astepti un an de zile cat o sa fiu eu plecat?
-Tu m-ai astepta daca situatia ar fi invers?
-Nu!
-Ti-ai dat singur raspunsul. Dar asta nu inseamna ca nu ne putem bucura impreuna de timpul ramas pana atunci. Iti vei aminti cu drag...
-Vreau sa nu mai vreau...Crede-ma ca esti ultima persoana pe care as vrea sa o fac sa sufere. Sa nu ma urasti!

Cand crezi ca nu mai poti...

Ningea des, marunt si viscolit. Stratul de omat crestea vazand cu ochii si totul se transforma intr-un peisaj de poveste. Nu cred ca exista un oras mai frumos decat Brasovul pe timp de iarna...
Cu bagajele grele in mana, eu si mama calcam des scartaind zapada proaspat pusa. Am luat un taxi care ne ducea la gara. Plecam acasa...
Pe peron, dupa sosirea trenului, imi luam ramas bun de la mama, urandu-i toate cele bune.. Emotia acelei despartiri a fost spulberata de niste tineri, coborati din tren ca sa se bucure de zapada. Erau ca niste copii, faceau bulgari, spulberau zapada, faceau poze. Eram mirata, dar in acelasi timp suspecta in ceea ce priveste comoditatea acelei calatorii...Imi place sa calatoresc cu trenul. Chiar daca drumul de la Brasov pana la Cluj mi se pare interminabil, niciodata nu ma satur de zgomotul sinelor sub greutatea trenului. Credeam ca bucuria imi va fi periclitata de tipete, chiuituri, muzica data tare, chestii specifice varstei acelor tineri...
Ajunsa in compartiment, mi-am asezat bagajele si m-am dezbracat de palton. Nici nu am apucat sa ma fac comoda, ca o mana intinsa dorea sa ma cunoasca.
-Buna! Eu sunt D.
-Buna! Eu sunt Isa.
-Pana unde calatoresti?
-Pana la Cluj!
-Si eu...ma bucur sa am companie pana acolo, spuneam eu sceptica la ceea ce va urma.
-Cu ce te ocupi?
-Eu sunt asistenta medicala. Lucrez la un spital in Cluj. Am mers in Cluj pentru un master si am ramas acolo, pentru ca acolo e casa mea. Voi ce faceti?
In acel compartiment de tren mai erau pe langa D. inca doi baieti. D. este o tipa de o frumusete rara. Cu ochi mari, albastri, machiata discret, D. emana un soi de senzualitate inocenta, o feminitate exagerata poate. Vorbea incet, fara sa gesticuleze, privindu-ma direct in ochi. Ochii ei stralucitori, ma eclipsau.
-Noi suntem studenti cu exceptia lui G, care este frizer. G este un tip enervant de tanar, frumos, care poate acum cativa ani mi-ar fi trezit un mare interes. Cu 4 ani mai mare ca el, ma uitam cu regret, dar cu admiratie la ce barbat frumos urmeaza sa fie.
-Si ce faceti la Cluj?
-Mergem la o reuniune. Facem parte dintr-o organizatie care periodic organizeaza fel de fel de evenimente pentru noi. Tot vagonul este plin de tineri ca noi.
-Tineri ca voi? Dar ce faceti voi de sunteti atat de speciali. Intreb eu oarecum ironica cu gandul ca aceia faceau parte dintr-o secta ciudata.
-Noi...noi suntem Temerarii...
-N-am auzit...Am spus eu interesata sa aflu mai multe...
-Noi suntem aceia care au invins unul dintre cei mai mari inamici al omului...cancerul.
Cu ochi mari si gura cascata, ma uitam la D. necrezand ce tocmai imi spusese...
-Nu pot sa cred...Adica tu? Tu ai avut cancer? Si tu? Si tu? Ii intreb eu pe ceilalti doi.
-Da! Eu am avut limfom Hodgkin, el un sarcom al muschiului sternoscleidomastoidian, iar G. ceva la genunchi...
-Acum cativa ani m-am lovit cu sania la genunchi. Nu am bagat de seama pana cand, peste o luna, mi-a crescut o galma uriasa, fiind nevoit sa merg la medic. Am aflat ca este o tumora care trebuie operata. A facut biopsie si s-a constatat ca e maligna, si prin urmare a trebuit sa urmez curele specifice. Zona s-a si infectat, prin urmare au fost nevoiti sa-mi amputeze piciorul, spune G. din stanga mea.
-Nu pot sa cred...Si peste putin timp nu m-am mai putut abtine si am izbucnit in plans. Plangeam cerandu-mi scuze pentru reactia mea. Cei trei ma priveau linistiti, stiind poate ca este doar un mod de reactie a oamenilor ce afla. Stateau pe locul lor si ma priveau cum plang. Niciunul nu a incercat sa ma linisteasca. Calmul lor, si felul in care ma priveau, nemiscati de lacrimile mele, ma faceau sa plang si mai tare...
-Gata...ti se strica machiajul si chiar l-am admirat cand ai intrat aici, spune D. resemnata.
-Cum puii mei as mai putea avea eu pretentia sa cred ca prin ceea ce trec eu nu mai trece nimeni, si ca nimeni nu intelege ca sufar...Eu nu sufar! E un cacat ce simt eu. Eu sunt fericita acum, numai ca imi complic viata. Eu am motive reale sa fiu fericita, si plang ca o tampita crezand ca problemele mele sunt cele mai grave. Tu cum te misti G?
-Am proteza la piciorul stang. De la sold.
Un alt val de lacrimi si emotii, de ciuda pe propria-mi persoana ma navaleste, eliberand ganduri negre, sentimente putrede.
-Totul in viata se intampla pentru ca asa trebuie sa se intample. Ceferistei de la ghiseu i-am cerut loc ori in primul, ori in ultimul vagon, ca sa pot fuma. Mi-a oferit loc in primul vagon, desi nu mai erau prea multe locuri, tocmai ca sa va intalnesc pe voi. Ma bucur enorm ca v-am intalnit...
-Si noi. Spune G rasucindu-se intr-o parte. Tine! spune el, dandu-mi o bratara de guma care ii reprezenta pe ei.
-Am s-o port cu mare drag si mandrie!
...
-Sa nu ne uiti si sa ne aduci ceva bun!!!

Ieri am facut un chec. Azi noapte pe la doua cand m-am pus sa dorm, i-am cerut lui Doamne-Doamne sa ma trezeasca la 9 ca sa pot ajunge la gara, pentru a-mi lua ramas bun de la prietenii mei. La noua fara cinci, fara ceas, am fost in picioare. A fost un semn. Am impachetat cu emotie cateva felii de chec si m-am indreptat spre gara. S-au mirat ca m-am tinut de cuvant. Mi-au multumit. Cea care insa le multumeste din suflet sunt eu...Poate habar nu au ce a insemnat aparitia lor in viata mea...

TEMERARII stiu ca se poate -Poti Si Tu!

Aprofundare despre HPV

Subiectele despre sex si sexualitate sunt inepuizabile. Am primit o provocare sa vorbesc (din nou) despre HPV.
Ca sa ne amintim...HPV-ul (Human Papilloma Virus), este un virus care se poate transmite prin contact sexual neprotejat si care determina aparitia cancerului cervical. Virusul o data ajuns in zona colului uterin, in functie de integritatea acestuia, poate provoca sau nu leziune canceroasa. Daca virusul intra in structura citoplasmatica a celulei, acesta va fi eliminat prin reinnoire celulara, pe cand, daca intra in nucleul celulei, ADN-ul virusului va interactiona cu ADN-ul gazdei, determinand modificari genetice, si astfel proliferare de celule anormale, rezultatul final fiind cancerul.
In filmuletul acesta se explica foarte interesant modul de inoculare, stadializare, diagnosticare. (apasa aici)
Am discutat si in alte postari ca exista mai multe tipuri de HPV, cele oncogene (care produc cancerul) fiind tulpinile 16, 18, 31, 45. In tabelul de mai jos se pot observa leziunile pe care HPV-ul le poate provoca, precum si tulpinile responsabile.
NOTA: HPV - tulpina 16 (cancerigena) poate produce cancer oral/anal/orofaringean, asadar folosirea prezervativului este obligatorie atat la contactul anal cat si la cel oral.

Boala	Tipuri HPV
Leziuni comune	2, 7
Leziuni plantare	1, 2, 4, 63
Veruci plane	3, 10, 8
Veruci ano-genitale	6, 11, 42, 44 si altele
Leziuni anale	6, 16, 18, 31, 53, 58
Cancer genital	Risc inalt: 16, 18, 31, 45 Altele cu risc inalt: 33, 35, 39, 51, 52, 56, 58, 59 Probabil cu risc:  26, 53, 66, 68, 73, 82
Veruci care provoaca epidermodisplazie	more than 15 types
Hiperplazie epiteliala locala (oral)	13, 32
Papilloma orala	6, 7, 11, 16, 32
Cancer orofaringean	16
Chist	60
Papilloma laringeana	6,11

Intrebarea care m-a provocat a fost: Se poate detecta HPV in sange? Se poate transmite prin sange?

Studii recente au evidentiat prezenta HPV in sange la pacientele cu cancer cervical. Nu au fost facute inca studii suficiente care pot stabili daca HPV se poate transmite non-sexual, prin transfuzii de sange, dar s-a evidentiat prezenta acestuia in mai multe probe de sange recoltate de la mame care au transmis vertical HIV.

http://en.wikipedia.org/wiki/Human_papillomavirus
Se poate realiza insa o genotipare HPV in cazul femeilor de peste 30 de ani, cu citologie negativa (test Babes-Papanicolau negativ, sau tip I, II).

Indicatiile efectuarii testului de genotipare sunt urmatoarele:

-monitorizarea evolutiei infectiei determinate de un anumit tip HPV;

-monitorizarea persistentei genotipurilor asociate cu risc crescut de cancer cervical, in special la pacientele cu citologie negativa⁵;

-femei ≥ 30 ani cu citologie negativa si ADN-HPV detectie tipuri cu risc crescut pozitiv;

-femei cu citologie ASC-US si ADN-HPV detectie tipuri cu risc crescut pozitiv²;

-monitorizarea eficientei tratamentului in cazul leziunilor cervicale asociate cu HPV (conizatie, radioterapie sau chimioterapie); 

-genotiparea pre- si postvaccinala in programe selectionate de screening; 

-facilitarea investigatiilor epidemiologice referitoare la evolutia naturala a infectiilor HPV

http://www.synevo.ro/adn-hpv%E2%80%93genotipare/
Sper ca informatile au fost de ajutor. Daca aveti intrebari nu ezitati sa-mi trimiteti mail!!!

Trec mai departe...

"Cele mai grele despartiri nu sunt cele care ii au ca protagonisti pe oamenii care ne-au facut sa suferim si sa ne perpelim, ci din contra, pe cei carora nu am avea ceva major sa le reprosam, in afara faptului ca nu sunt potriviti pentru noi. Ca ii iubim dar nu suficient pentru o viata impreuna. Ca sunt perfecti dar nu pentru noi. Ca relatia cu ei bifeaza toate casutele potrivite, mai putin atriile si ventriculele noastre. Ca nu iubim, desi am incercat, ne-am straduit si am sperat ca declicul sa se produca...."

Inevitabilul s-a produs...Dupa sapte ani si cateva luni si-a facut curajul sa plece. Dupa tot atata timp mi-am facut curajul sa accept. Nu regret nimic decat timpul; cea mai frumoasa perioada a vietii, in care mi-am interzis unele placeri specifice varstei din cauza relatiei. Iar in tot acest timp am daruit constant o parte a sufletului meu cu care el s-a hranit cu o foame agresiva de fiecare data. Regret timpul in care am crezut in vise,am investit timp, bani, sentimente, energie pentru un viitor in doi. La anul urma sa incepem pregatirile de nunta, dar gandul atator responsabilitati se pare ca l-au speriat atat de tare, incat a fugit...

V: - Cand a murit sotul meu am simtit ce inseamna singuratatea. Toate responsabilitatile lui mi-au ramas mie. Intalnirile cu oamenii aceia importanti, fata de care trebuia sa fiu pedanta, sigura, verticala, ma speriau de fiecare data. Efectiv a trebuit sa ii iau locul lui, probleme care m-au coplesit foarte mult. Am intrat o depresie urata care mi-a compromis sanatatea. Am avut problemele acelea cu inima, apoi imunitatea mi-a fost la pamant...Am fost pana si la psihiatru care mi-a recomandat Xanax...iti vine sa crezi? Am citit reactiile adverse de pe prospect si atunci mi-am dat seama ca nu e cazul sa ma afund si mai mult. De la nici un an de la moartea sotului am cunoscut pe altcineva. Sa vezi atunci cum mi s-au imputinat prietenii, care plini de prejudecati m-au caracterizat aspru...Pana si mama m-a judecat, iar de atunci nu mai vorbesc cu ea. Si stii cum e Isa sa nu ai pe nimeni langa tine, care macar sa te sune sa te intrebe ce mai faci...In jurul datii la care sotul ar fi implinit 50 de ani, am aflat ca baiatul meu e bolnav. Am fost la fel de fel de medici care nu au stiut sa spuna ce are. In cele din urma am ales Viena, unde a fost diagnosticat cu un sindrom rar si a trebuit operat pe coloana. Iti dai seama prin ce chinuri am trecut? Iar lumea din jur in loc sa ma sustina au tinut neaparat sa comenteze decizia de a-l duce la Viena..."pai da...are bani...ca daca n-ar fi avut l-ar fi operat aici...". Pana si sora-mea este ofticata din cauza pozitiei mele sociale si financiare, dar nu intelege nimeni ca asta se datoreaza in mare parte sotului meu, si ca nu e vina mea ca Dumnezeu a ales asa...Eu nu m-am schimbat, in ciuda posibilitatilor financiare, chiar daca lumea crede altceva. Mi-am refacut viata cu un barbat...care nu se compara cu sotul meu, dar care incearca din rasputeri sa ma multumeasca...Nu sunt fericita deloc Isa...cu tot cu banii astia...Asa ca fii fericita ca s-au intamplat lucrurile astea acum si nu peste cativa ani cand erai casatorita si cu copil. Esti tanara...bucura-te si refa-ti viata....

"Oricat de mult ne-am amagi, exista un moment in care stim, cu conditia sa ne dam voie sa stim. Sa dam la o parte straturile de teama si comoditate, sperantele reciclate in resemnare, si listele cu liniuta la capat de rand cu care am incercat sa ne convingem ca el e potrivit pentru noi. In momentul in care stii fara umbra de indoiala, tot vacarmul din minte se topeste, intr-un impuls, un declic, un imbold incontrolabil de a intinde bratul si a matura dintr-o miscare tot ceea ce nu-si are locul in viata ta, pentru a face loc pentru altceva, sau altcineva..."

Am plecat din casa noastra si ma voi intoarce in casa mea, unde obligatoriu voi face curatenie generala,si voi redecora. De abia astept sa fac un loc numai al meu, unde sa ma simt bine si sa fac ce vreau, la ce ora vreau...Acum nu mai plang. Doua saptamani am avut ochii rosii, iritati de la atata plans...Acum rad in hohote pentru ca un cineva ma vrea fericita...Si imi asum...Pentru fericirea mea fac orice chiar daca o sa fiu judecata...

"Privind inapoi cu binecuvantata intelepciune retroactiva, nimic nu e mai eliberator decat senzatia de renuntare la ceva care plutea in aer, apasator si inevitabil"

Texte preluate din revista Cosmopolitan, editia decembrie 2013.

Tu ce-ai alege...?

No more alchohol...
No more clubbing alone...
No more other men...

Am cunoscut pe cineva care reprezinta intruchiparea mea ideala in varianta masculina. Ma cunoste atat de mult, de atat de putin. Gandim la fel, reactionam la fel (de impulsiv), avem aceleasi valori, aceleasi aspiratii...Este exact ceea ce mi-am dorit de la un barbat...mi-am dorit intotdeuna un barbat care ia decizii, care bate cu pumnul in masa, care ma face fericita spunand ceea ce vreau sa aud, facand ceea ce vreau sa faca...
Acum doua saptamani, cu lacrimi in ochi, si sufletul zdrobit de suferinta, imi doream o schimbare. Ceream cerului, strigand din toti rarunchii ca vreau sa schimb totul in viata mea...Atunci am spus ca fac orice, am spus ca as renunta la tot pentru fericire, pentru iubire, pentru tot ce mi-am dorit...
Intamplator sau nu cerul m-a auzit si mi-a indeplinit dorinta...
Cred fara doar si poate, ca atunci cand iti doresti ceva tot universul conspira spre indeplinirea dorintei tale, dar raman de fiecare data surprinsa atunci cand dorintele mi se indeplinesc cand ma astept mai putin si cand (poate) nu mai sunt (atat de..) valabile... Si atunci realizez ca trebuie sa-mi asum pana si dorintele...
Sunt pusa in fata faptului. Toate dorintele mi se vor indeplini (desi am inca mici indoieli), daca voi renunta la tot cu ceea ce am fost obisnuita pana acum...
Astfel ma simt acum ca in ”La tiganci” de Mircea Eliade. Intr-un labirint invaluit de ceata si intuneric, cu miros dulce, cu perdele care imi incurca drumul. Intruziunea brutala a misterului in cadrul vietii reale, imi ameteste ratiunea, imi sugruma sentimentele si ma suge de puteri. Supranaturalul face ca reperele de spatiu si timp sa dispara, ducand la confuzie si mai mult decat atat la delir...
De ce? De ce nu ai vrut sa fie bine? De ce nu ai ales sa ne iubim si sa fim fericiti? De ce ai vrut sa pleci?
Pentru ca totul se intampla pentru ca asa trebuie sa se intample, imi raspunde constiinta...Pentru ca pentru mine exista ceva mai bun, pentru ca este momentul real sa devin femeie in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca ma maturizez, iar cineva este dispus sa ma ajute sa fac asta...
-Vreau sa te fac femeia mea...Vreau sa fii ca mine! Vreau sa schimb, sa te schimb, sa te ajut sa cresti!!!
Imi cere exact ceea ce am cerut eu acum doua saptamani divinitatii...
-Iti promit ca te voi face cea mai fericita!!!Vei avea tot ce-ti doresti, casa, masina, bani, iubire, apreciere...
Imi ofera exact ceea ce mi-am dorit dintotdeuna...
-Te iubesc! Imi pasa de tine! Esti cea mai frumoasa femeie pe care o cunosc! Te iubesc!
Imi spune exact ceea ce vreau sa aud...
-Te iubesc, dar viitoarea mea sotie, nu merge in club singura, nu bea alcool singura, si nu aspira la alti barbati...Asadar ca sa fii a mea trebuie sa renunti la toate acestea...
Inghit in sec, plang, ma uit spre cer si realizez ca trebuie sa renunt la tot...Imi aprind o tigara, ascult rap la maxim si tac. Sunt doar trei chestii, care insa le inglobeaza pe toate, si el nu intelege.
Vroiam o schimbare, tanjeam la ceva radical, care sa taie adanc, dar niciodata nu m-am gandit ca poate sa vina asa, pe nepregatite, dintr-o data, franc, taios. Imi doream schimbarea treptat, sa am timp sa reflectez, sa calculez, sa intorc pe o parte si pe alta, sa ma pot gandi la ce-ar fi fost daca, sa nu decida altii pentru mine momentul sau felul schimbarii mele...dar...
...astfel sunt scutita de framantari interioare, fel de fel de ganduri prostesti, de zeci de servetele ude de lacrimi inutile, de complexe inexistente, de grija zilei de maine...
Si atunci...