Fluturi

Flututri cu aripi de gheata incep sa nasca in mine din omizi scarboase care m-au gaurit mancand lacom din sufletul meu. Fluturi incep sa se zbata, lasandu-ma fara de puteri. La fiecare atingere, la fiecare gand, la fiecare soapta ma trec fiori reci de spaima, de necunoscut, de iubire...Ai promis ca va fi asa dar nu te-am crezut pe cuvant.

Am vorbit la telefon de parca ne cunosteam de mult desi erau doar cateva ore...Dupa o zi am stabilit prima intalnire. Spontan. Fara pregatirile specifice de dinainte, fara farduri sau haine pompoase. La o ora tarzie dintr-o noapte cetoasa de noiembrie, imbracata in pijamale, l-am vazut prima data. Nu se incadreaza deloc in imaginea barbatului perfect, cu trup lucrat si chip de manechin, dar are acel ceva in acel cineva, pe care eu il caut de mult...In primul rand e barbat. Cu adevarat barbat. Iar asta mi-a placut inca de la inceput. Neplanuind asta, am stat de vorba mult, pana cand s-a facut tarziu de devreme. Si de atunci mi-e dor de el. Face sau spune acele lucruri pe care mi le doresc, fara sa fiu nevoita sa-i explic sau sa-i fac scheme. Ma cunoste deja prea bine, pentru ca suntem la fel. Ma surprinde cu lucruri marunte care conteaza cu adevarat. Pentru ca nu sunt si nici nu am fost vreodata impresionata de lucruri materiale. Intotdeuna mi-am dorit de la un barbat exact ceea ce imi ofera el. Nu se chinuie, nu face planuri. Lucrurile vin spontan si frumos. Nu trage de mine, ma intelege, il inteleg, totul vine firesc. Mi-e atat de drag atunci cand interpreteaza fel de fel de roluri incat imi vine sa-l mananc. Imi multumeste, isi exprima sentimentele, ma face sa rad. Simt ca as putea fi fericita si implinita alaturi de el, dar mi-e frica.

A nascut in mine fluturi, atunci cand omizile mai aveau un pic si-mi distrugeau viata. Si de atunci fluturii se zbat inlauntrul meu atat de tare incat nimic nu mai conteaza...

Pentru voi dragele mele...

Dragele mele,
Voi astea care imi cititi blogul, dar care aveti prejudecati tampite, va rog sa nu o mai faceti. Blogul asta nu este pentru cele inguste la minte ca voi...
Voi astea care imi cititi blogul nu va mai dati cu parerea aiurea ca tampitele prin stanga si prin dreapta. Cand judecati un om, uitati-va mai intai in curtile voastre. Ia spuneti voi acum, sunteti pe atat de pure si inocente incat sa nu va fie rusine cu voi? Mie mi-ar fi rusine in locul vostru pentru cacatul pe care il aveti in cap si care apasa atat de tare incat va iese pe gura.
Voi astea care imi cititi blogul, vreau sa stiti ca ma simt minunat ca am cititori ca voi, care dupa ce manca cacat recunosc ca totusi le place ce citesc. Pai cum sa nu va placa din moment ce aveti frustrari, pe care nu vi le exprimati niciodata de teama prejudecatilor care le-ati putea crea in jur? Voi astea care cititi aici si va dati cu parerea aiurea, sunteti niste semianalfabete care nu citesc si nu stiu ce inseamna aia beletristica, si nu stiu ca artistii de aia sunt artisti si de aia scriu pentru a crea iluzii, pentru a-l face pe omul care citeste sa viseze, sa traiasca prin povestea aceea. Puneti botul ca tot ceea ce este scris aici este adevarat si ajungeti sa judecati din cauza frustrarii ca voi insiva nu veti avea niciodata curajul sa spuneti sau sa faceti ceea ce simtiti.
Voi astea care imi cititi blogul, nu stiti sa faceti diferenta dintre fond si forma si sunteti atat de limitate in gandire incat nu puteti sa vedeti dincolo de ceea ce doar scriu aici...
Voi astea care imi cititi blogul, ma cautati pe google sa gasiti cat mai multe informatii despre mine, interesate fiind de fapt de iubitul meu.
Nici nu a-ti stii dragele mele cat de satisfacuta ma simt ca ma cititi si ca ma cautati pe google. Asta inseamna ca sunt foarte importanta, cu siguranta cu mult mai interesanta ca voi, care veti ramane doar niste frustrate cu mintea ingusta.

Dragi cititori destepti, aceasta postare se refera exclusiv la doua persoane, care incercand prin orice forma sa puna mana pe iubitul meu, au mancat atat cacat incat s-au murdarit...

Seara cu sos alb...

Doi barbati au gatit pentru mine...
Unul a gatit paste cu ciuperci si sos de branza, iar celalalt a incercat sa ma surprinda cu un piept de pui in sos alb cu boabe de mustar. Pe primul aproape il uram si il vroiam plecat, iar pe cel de-al doilea de abia il cunosteam si mi-l doream al meu. Asta pana cand mi-am dat seama ca pastele au fost cu mult mai bune, si ca in general prefer lucurile interzise...
L-am asteptat cuminte in pat, dormind, dupa ce toata seara am stat cu gandul numai la el. Ne-am trezit dimineata imbratisati, chiar daca nu ne mai doream neaparat asta. Am facut dragoste ca doi nebuni in asternuturile negre.
Nu-mi doresc altceva decat sa mananc paste in sos de branza. Il iubesc prea mult! Si oricat as incerca nu pot sa-l uit. Il vad peste tot. Inchid ochii si-mi imaginez ca e el.

Dezamagita...

Cand eram mica imi doream atat de mult sa fiu mare, sa nu mai fiu dependenta de parinti, sa fiu pe cont propriu...
Nu ma gandeam niciodata insa ca voi fi dezamagita de viata de adult.
Vreau sa intorc timpul inapoi, asa pe la vreo 10 ani, si asta ca sa NU mai...:
-trebuiasca sa iau decizii singura, constientizand ca orice decizie poate avea consecinte asupra viitorului;
-cer sfatul persoanelor din jur, si acestea sa-mi raspunda vag si neclar cu ”faci ce vrei tu...”;
-trebuiasca sa iau decizii singura (ups asta am mai scris-o dar simt nevoia sa o repet...);
-merg la munca zilnic, fara exceptie;
-fac calcule privind banii, ce si cum sa cumpar ca sa imi ajunga;
-fac mancare si prajituri, pentru care trebuie sa ma gandesc dinainte ce sa cumpar, cand sa cumpar, cat ma costa fiecare;
-ma gandesc ca dintr-un pui pot face si o ciorba si snitele si o tocanita;
-imi pese de parerea celorlalti si sa realizez cat de rautacioasa este lumea;
-ma gandesc daca persoana de langa mine este barbatul vietii mele;
-planific banii cu jumatate de an inainte pentru un concediu de numai o saptamana;
-planific banii pentru chirie si cheltuieli;
-observ cat de mult tind oamenii sa urmeze conceptul de turma;
-ma gandesc la tot felul de diete de slabire pe care ar trebui sa le pun in practica;
-ma gandesc ca ar trebui sa ma las de fumat si de alte chestii care dauneaza sanatatii;
-imi cenzurez vocabularul;
-imi fac idei, ganduri, sa transez fiecare situatie pentru a intelege fiecare om in parte;
-imi fac planuri de perspectiva pentru care trebuie sa fac sacrificii;
-ma gandesc la nunta si la toate cheltuielile care implica un astfel de eveniment;
...etc

Poate fi din cauza vremii mohorate, poate fi din orice alta cauza dar sunt extrem de dezamagita de mine, de el, de oamenii din jur, si de toate responsabilitatile astea care ma seaca de puteri, de energie, si fac din ce in ce mai rare momentele de fericire.
Recitind stau sa ma gandesc ca la 10 ani toate acestea le facea mama mea, si nu inteleg cum facea ea pentru a indeplini eroic fiecare item care mie acum mi se par atat de dificile...
Pentru asta tin sa-ti multumesc mama!!!Te iubesc!!!

Nu sunt pregatita inca sa fiu ”mare”...

Cum se vede acolo...inauntru...

http://www.redtube.com/189579