EL este iubitul meu...
Nu am scris niciodata pana acum...despre EL...doar despre el...
Il iubesc...sau asa cred...Caci iubirea am cunoscut-o de mai multe ori in viata,la diferite varsta,si prin urmare am perceput-o de fiecare data diferit....Pot spune ca pana acum nu am iubit,si ca,adevarata iubire este ceea ce simt pentru el...Dar ma intreb ce as simti,daca ne-am desparti?Ce as simti daca as iubi din nou?Caci eu iubesc fiecare om ce isi utilizeaza timpul si energia,cat de putin,pentru mine...Cateodata ma consider chin,cateodata o binecuvantare,dar sunt constienta mereu ca nimeni nu e obligat sa ma suporte...El a rezistat cel mai mult in preajma mea...m-a inteles,in felul lui ce-i drept,si nu stiu cum a facut dar a reusit sa ma pastreze timp de aproape patru ani...Sunt dificila...ma fac greu inteleasa.Am tradat...l-am tradat...si el stie asta caci nu il pot minti...Il respect?Nu stiu,dar cu siguranta ii impartasesc anumite sentimente...ce sentimente nu stiu,dar stiu ca e de bine...Sa fie iubire sau doar obinuinta?...de asta mi-e cel mai frica...sa iubesc de fapt nu ansamblul lui ci mai degraba obisnuinta ansamblului in viata mea...A trecut ceva timp de cand nu am mai simtit fluturi in stomac...si atunci ce sa cred?Ca nu mai e sentiment...sau o fi...si e ascuns de credinta ca eu nu merit ceea ce am...Uneori simt nevoia unui refresh...Am parte de asa ceva acum,cand la sute de kilometrii,ma gandesc la el,ii simt lipsa,imi e dor de mirosul lui,de saruturile lui...dar ma intreb daca se va schimba ceva...cred ca totul va reveni la normal...si permanent voi avea nevoie de un refresh...Inteleg ca am nevoie sa fiu singura...Imi propun cand sunt langa el sa nu ne vedem zilnic,tocmai ca sa fiu singura,dar nu rezist,si vreau sa-l vad...Cred ca a fi singura inseamna a fi departe de toti,departe,peste hotare...Imi face tare bine singuratatea...Le zic alor mei ca imi este dor de ei,ii zic colegei cu care sunt aici ca mi-e dor de patul meu,imi zic mie ca imi e dor de EL...dar sincer nu-mi este...Imi place asa singura...si asta pentru ca aici nu imi pot insusi nimic despre care pot zice ca e...al meu.Mie de fapt nu imi apartine nimic ce nu e parte din mine...si inteleg ca greseala mea pana acum a fost ca,de fiecare data cand credeam ca e ceva al meu,il tineam strans,sa nu cumva sa mi-l ia altcineva,desi de cele mai multe ori altcineva nici macar nu exista...Am sufocat cu dorinta de a nu pierde...si am gresit.
De atatea ori am avut posibilitatea de a ma desparti de EL...dar zic ca nu am putut,sau mai degraba nu am vrut...Dar nu ca nu am vrut sa imi reincep viata...ci nu am vrut sa dau drumul din brate,a ceea ce era sigur al meu...Si atunci ma intreb ce este EL pentru mine...iubirea vietii mele,sau doar o posesie...Cand ma gandesc la noi,de multe ori am impresia ca de fapt ma gandesc numai la mine...si asta doare...
El...este un barbat tanar,care inaintea mea,nu a stiut sa aprecieze femeia,altfel decat o fiinta datatoare de placere...Ma iubeste...cred asta,insa nu stie sa-si exprime sentimentele,si cred ca asta e prim factor ce a facut flacara sa se stinga incet in sufletul meu.E un barbat frumos,ce stie sa atinga o femeie...este sensibil si gentil,dar nu e romantic...E un barbat destept,care a reusit sa ma surprinda deseori,cand poate credeam ca nici un barbat nu ar gandi astfel...E un barbat ce merita iubit...dar nu stiu daca eu ii pot oferi adevarata iubire pe care o merita...
Dragul meu...stiu ca poate vei suferi citind aceste randuri,dar tot ce nu am putut face in relatia asta...a fost sa te mint...
Ce pot face?Ce putem face?Sa salvam iubirea nostra care este,fara nici un fel de ocolis...obisnuinta?
joi, 11 martie 2010
Nu stim sa apreciem!
Observ...de ceva timp,din cauza lipsei de preocupare...Nu ca nu as avea ce face,dar in afara tuturor celor pe care le fac mecanic,in lipsa altor stimuli,unica mea preocupare este sa...observ...Observarea nu este atat de simpla precum credeam,este o activitate pentru care depun efort,si care ma oboseste enorm.Acaparez informatia,o implementez in cutia gandurilor,apoi,cu ajutorul unui proces dificil de reorganizare,o ¨clatesc¨cu subiectivitate,si se transforma in concluzii...
Concluzia-una dintre ele-a tuturor acestor observatii este ca noi,oamenii in general,nu stim sa apreciem...Ce sa apreciem?Totul...inclusiv ca eu pot scrie si tu poti citi acum ce scriu...Trebuie sa apreciem viata,si faptul ca suntem integrii,oamenii de langa noi,situatiile in care ne aflam uneori...pe scurt...tot!!!
In Barcelona a nins...Banal pentru noi romanii,ca in plina primavara sa ninga...Se intampla la noi si in Aprilie,si nu ne place ca e frig...ca ne umezim picioarele,ca racim etc.Dar in Barcelona nu a mai nins din 2001,si atunci oamenii de aici,dintr-o data au capatat...viata...cese putea observa pe fata fiecaruia...Cursurile de la scoala s-au suspendat,masinile au incetat sa mai circule...In cateva ore totul s-a transformat intr-un peisaj de basm,cu multa zapada si copii fericiti tavalindu-se in ea...Adultii filmau,faceau poze,se bulgareau...Traiam un sentiment de relaxare si adevarata fericire,caci toata lumea era fericita...Era fericita pentru ca vedeau zapada...Ce banal,nu?Noi romanii oare de ce nu ne bucuram de primii fulgi de nea,de darurile naturii?Oare pentru ca le avem din plin?Nu stim sa apreciem iata,lucrurile simple ale vietii,care altora le ofera atata bucurie...Nu stim sa apreciem nici ploaia...Sunt tari in care nu ploua ani de zile,si oamenii se roaga sa aibe mancare...Nu stim sa apreciem nici caldura soarelui,care da viata,sau marea care ne incanta privirea...De ce traim oare fara a ne bucura de toate astea?De ce purtam ochelari de cal si nu stim sa ne bucuram de o floare,de roua diminetii sau de o raza de soare iesita din nori...Vom simti lipsa lor doar atunci cand nu vor mai fii...
Cand nu-l ai atunci ti l-ai dori mai mult...cand il ai nu stii sa-l apreciezi...Nu vi s-a intamplat niciodata ca in plina iarna sa va fie pofta de pepene rosu,de capsuni,sau cirese...Mie da!Si asta pentru ca,poate nu am stiut sa ma bucur suficient de ele cand era vremea lor...
Mi-e dor de iubitul meu...aseara am adormit cu el in gand...Si ma oftic ca numai la sute de kilometrii imi dau seama de adevarata lui valoare,pe care nu stiu sa o apreciez cand ne vedem zilnic...Mi-e dor de bunicul meu,si cred ca nu trece o zi fara sa ma gandesc la el,si regret ca nu am stiut sa ma bucur de existenta lui,atunci cand traia...Cei apropiati nu ar mai trebui indepartati sau criticati dupa felul in care se imbraca,sau se poarta...caci numai atunci cand nu mai sunt,descoperim adevarata lor valoare...numai ca atunci e prea tarziu...
Vreau sa imi deschid bratele,mintea si sufletul si sa imbratisez tot ce ma inconjoara,ca sa nu regret mai apoi,ca n-am stiut sa apreciez...va fii mult prea tarziu!!!
Concluzia-una dintre ele-a tuturor acestor observatii este ca noi,oamenii in general,nu stim sa apreciem...Ce sa apreciem?Totul...inclusiv ca eu pot scrie si tu poti citi acum ce scriu...Trebuie sa apreciem viata,si faptul ca suntem integrii,oamenii de langa noi,situatiile in care ne aflam uneori...pe scurt...tot!!!
In Barcelona a nins...Banal pentru noi romanii,ca in plina primavara sa ninga...Se intampla la noi si in Aprilie,si nu ne place ca e frig...ca ne umezim picioarele,ca racim etc.Dar in Barcelona nu a mai nins din 2001,si atunci oamenii de aici,dintr-o data au capatat...viata...cese putea observa pe fata fiecaruia...Cursurile de la scoala s-au suspendat,masinile au incetat sa mai circule...In cateva ore totul s-a transformat intr-un peisaj de basm,cu multa zapada si copii fericiti tavalindu-se in ea...Adultii filmau,faceau poze,se bulgareau...Traiam un sentiment de relaxare si adevarata fericire,caci toata lumea era fericita...Era fericita pentru ca vedeau zapada...Ce banal,nu?Noi romanii oare de ce nu ne bucuram de primii fulgi de nea,de darurile naturii?Oare pentru ca le avem din plin?Nu stim sa apreciem iata,lucrurile simple ale vietii,care altora le ofera atata bucurie...Nu stim sa apreciem nici ploaia...Sunt tari in care nu ploua ani de zile,si oamenii se roaga sa aibe mancare...Nu stim sa apreciem nici caldura soarelui,care da viata,sau marea care ne incanta privirea...De ce traim oare fara a ne bucura de toate astea?De ce purtam ochelari de cal si nu stim sa ne bucuram de o floare,de roua diminetii sau de o raza de soare iesita din nori...Vom simti lipsa lor doar atunci cand nu vor mai fii...
Cand nu-l ai atunci ti l-ai dori mai mult...cand il ai nu stii sa-l apreciezi...Nu vi s-a intamplat niciodata ca in plina iarna sa va fie pofta de pepene rosu,de capsuni,sau cirese...Mie da!Si asta pentru ca,poate nu am stiut sa ma bucur suficient de ele cand era vremea lor...
Mi-e dor de iubitul meu...aseara am adormit cu el in gand...Si ma oftic ca numai la sute de kilometrii imi dau seama de adevarata lui valoare,pe care nu stiu sa o apreciez cand ne vedem zilnic...Mi-e dor de bunicul meu,si cred ca nu trece o zi fara sa ma gandesc la el,si regret ca nu am stiut sa ma bucur de existenta lui,atunci cand traia...Cei apropiati nu ar mai trebui indepartati sau criticati dupa felul in care se imbraca,sau se poarta...caci numai atunci cand nu mai sunt,descoperim adevarata lor valoare...numai ca atunci e prea tarziu...
Vreau sa imi deschid bratele,mintea si sufletul si sa imbratisez tot ce ma inconjoara,ca sa nu regret mai apoi,ca n-am stiut sa apreciez...va fii mult prea tarziu!!!
miercuri, 10 martie 2010
Monolog...Bya
In 2010, anii sclipiciului si al manelelor, al bolilor cu transmitere sexuala si al operatiilor estetice, al orgasmelor si calatoriei interspatiale, in anii vitezei luminii si a internetului fara fir…..cine mai stie ce inseamna clasic? Va spun eu…frumusetea. Dap frumusetea luati-o ca o zeita ce dainuie in timp…cu o singura conditie, sa isi pastreze spiritul clasic, sau macar sa aiba o astfel de aroma…Eu stiu asta, sunt femeie si miros frumusetea, sunt sexul frumos nu? Indiferent de cine castiga azi eu sunt cea mai frumoasa. Imi pare rau ca nu sunt modesta….dar asa ma simt. Si am si o explicatie…acelasi model de rochie pe care o port astazi a mangaiat in alti ani si trupul frumusetii clasice, ce va supravietui pentru totdeauna Audrey Hepburn.Dostoievski afirma despre frumusete ca este o enigma. Si la drept vorbind, ce este aceasta frumusete clasica. Nu prea stiu sa fac glume dar imi permit una de prost gust ca deh sunt in scoala mea…oare unde e enigma in femeie sau in rochia asta….clasica. Eu pariez pe femeie, voi???A era o intrebare, nu o gluma…vasazica nu am stofa de comedian.
Am avut doua idei …pentru rochia ce urma sa o imbrac in aceasta seara. Am ales clasicul si enigmatica muza Audrey Hepburn, poate si pentru ca nu imi place, sau cel putin cred acum ca nu imi place sa fiu….doar nevasta cuiva. A doua optiune era o rochie de seara din sifon roz cu paiete. Aceasta tinuta despre care va vorbesc a fost purtata candva de o femeie. Mai exact prin anul 1961 intr-o vizita oficiala a presedintelui Kenedy la Paris, sotia sa Jacquelin a purtat rochia Iar la final de serata s-au auzit vorbele ,, Eu sunt barbatul care a insotit-o pe Jackie la Paris,, a spus presedintele american. Jaqueline Kennedy, a captivat intrea audienta, prin eleganta bun gust, si bun simt….si multe picaturi de vraja numiti-le feminitate.
Sotia presedintelui american nu era o frumusete orbitoare, fiind chiar complexata de ochii ei, i se pareau prea departati…unul de altul.Deh fiecare cu complexele noastre… Cu toate acestea era intruchiparea gratiei si a elegantei, efectul sau general era devastator; stia foarte bine sa se faca remarcata prin hainele pe care le purta si prin stilul sau caracteristic, ce a rezistat mult timp dupa disparitia ei.
A-ti observat, insa, cum majoritatea femeilor din ziua de astazi… parca nu au grija de sufletul lor, nu isi ofera bucuriile pe care le ravnesc atat de mult; micile bucurii. Intotdeauna am crezut ca femeile ar trebui sa fie mai pline de ele si mai increzatoare, sa nu se lase trantite la pamant de nimeni si de nimic. Sa fie puternice… si de ce nu, putin dominatoare. Sa se gandeasca la ele inaintea tuturor si sa aiba intotdeauna cele mai inalte aspiratii. Ce este groaznic in jurul meu….uneori ies pe strada si vad femei frumoase ascunse dupa masti. Masti de femei ce s-au uitat, au uitat sa fie ce sunt….frumoase,au fost printesele cuiva si cu siguranta sunt regine peste regatul lor. Dar la masca ce o poarta aceste femei mi-e si frica sa le vad regatul, nu de alta dar cand ii cunosti unui om pierdut sufletul te napadeste mila….si nu imi place sentimentul acesta. De ce? Doar pentru ca sunt egoista si imi place sa simt lucruri frumoase…
Nu sunt o feminista convinsa. Un barbat a fost si va fi intotdeauna deasupra femeii. Iar o femeie desteapta, irevocabil, isi cunoaste locul… sau macar porneste pe drumul ce o duce in locul ei potrivit. Da sunt gingasa si delicata, pot sa fiu, . Sa ofer senzatia ca am nevoie de protectie si sprijin, pentru ca barbatilor le place asta, dar suficient de puternica ca sa nu permit sa ma raneasca . Desi am fost ranita, si probabil o sa mai fiu, ca asa e viata aceasta ce ne straduim cat traim s ao intelegem. Insa intr-un fel femimin aparte stiu sa trec si prin iad demna cu capul pe sus…ca nu imi este atat de strain locul. Sau ce, credeati ca va duc doar in rai????
Eu regret. Regret ca a trebuit sa sufar, ca sa ajung asa. Dar in fond….tot ce fac este sa ma formez ca femeie….fiinta cu suflet impartit intre un inger si un demon. Evident ca …sunt femeie…fata/femeie….si imi vine parca instictual sa ascult vocea dracusoruli. Si asta credeti ca este un defect? Nu….dupca ce cortina cade este …uneori o calitate. Poate si pentru ca …ce nu te omoara te intareste si trebuie sa stii sa suferi cand esti fata si urmezi drumul spre femeie.
Ca orice om… Am iubit. Si am prins aripi, si m-am ridicat de la sol, si am zburat spre Cer ca o Zeita. Si totul era atat de dulce, atat de perfect, atat de minunat si ma simteam nemuritoare. Pana cand… am cazut. Si aripile mi s-au rupt, iar o data cu ele, sufletul mi-a fost despicat si a inceput sa curga din el valuri de sange. Am incercat sa ma ridic si mi s-a parut imposibil, ma durea fiecare centimetru din mine. Dupa indelungi fortari si mustrari de constiinta, dupa lacrimi de sange varsate pentru persoana mult iubita, acea persoana care credeam ca ma iubeste la fel de mult… rana din suflet mi s-a inchis si am reusit sa ma ridic si sa merg. Dar nu am mai prins aripi. Nu am mai zburat. Nu mai eram nemuritoare. Eram un simplu om. Cu durere in suflet am jurat sa ma razbun si am blestemat si am scrasnit din dinti printre racnete de durere.
Acum?
Sunt o tipa relaxata, sincera si sigura pe ea… enervant de relaxata, transant de sincera, intimidant de sigura pe ea. Nu imi mai este frica de nimeni si de nimic. Sunt un suflet fericit; am tot ce mi-as fi putut dori vreodata.
Si totusi niciodata nu am suficient, mereu voi merita mai mult, mai bun din toate punctele de vedere. Pentru ca sunt femeie, pentru ca sunt iubita, pentru ca sunt eu… pentru ca sunt un Diavol. Da, sunt un Diavol, ascuns in spatele unei masti de Inger.
Nu asa sunt toate femeile? Spune tu draga doamna sau spune-mi tu draga domnita.
Eu sunt femeie si ….adesea diavol, deci asa…
“Sunt spiritul ce-ntotdeauna neaga
Si nu-n zadar, caci toate cate sunt
Nascute, vor pieri pe drept cuvant
Sa nu fi fost nimic era mai bine, asa ca tot ce voi numiti
Pacat, Distrugere, deci Raul,
E insusi elementul meu.” pentru ca sunt femeie
In umbra mastii mele se ascund povesti. Interzis imi este numit pacatul, dar imi permit sa-l savarsesc, sa-i stiu gustul… e dulce, uneori de un dulce murdar. de femeie.
Sunt un fir de nisip, ce mereu isi va gasi un loc sa se prelinga si totusi stiu mereu sa creez iluzia ca pot fi prins si pus intr-o clepsidra, intotdeauna transparenta. Uneori trebuie sa dai lumii ce vrea… dar tot un banal fir de nisip va stabili proportia. imi spune uneori ingerul sa cred….si zic oricui si eu, cui e femeie..
Poate ca traiesc doar ceea ce creez: iluzii. Habar nu am. Dar eu mai vreau. Si primesc intotdeauna, suav, romantic, dur, condamnabil si totul se termina… la un zambet.
Este seara mea. Ziceti-mi pe nume si va incepe o poveste. Una in care adevarul e doar o iluzie.
Sunt Mefisto si am cea mai frumoasa masca. pentru ca sunt femeie si cum sa nu fiu si demon cand sunt capabila sa te izgonesc si din Rai. Ti-amintesti nu?…inca de la inceputuri…
Am avut doua idei …pentru rochia ce urma sa o imbrac in aceasta seara. Am ales clasicul si enigmatica muza Audrey Hepburn, poate si pentru ca nu imi place, sau cel putin cred acum ca nu imi place sa fiu….doar nevasta cuiva. A doua optiune era o rochie de seara din sifon roz cu paiete. Aceasta tinuta despre care va vorbesc a fost purtata candva de o femeie. Mai exact prin anul 1961 intr-o vizita oficiala a presedintelui Kenedy la Paris, sotia sa Jacquelin a purtat rochia Iar la final de serata s-au auzit vorbele ,, Eu sunt barbatul care a insotit-o pe Jackie la Paris,, a spus presedintele american. Jaqueline Kennedy, a captivat intrea audienta, prin eleganta bun gust, si bun simt….si multe picaturi de vraja numiti-le feminitate.
Sotia presedintelui american nu era o frumusete orbitoare, fiind chiar complexata de ochii ei, i se pareau prea departati…unul de altul.Deh fiecare cu complexele noastre… Cu toate acestea era intruchiparea gratiei si a elegantei, efectul sau general era devastator; stia foarte bine sa se faca remarcata prin hainele pe care le purta si prin stilul sau caracteristic, ce a rezistat mult timp dupa disparitia ei.
A-ti observat, insa, cum majoritatea femeilor din ziua de astazi… parca nu au grija de sufletul lor, nu isi ofera bucuriile pe care le ravnesc atat de mult; micile bucurii. Intotdeauna am crezut ca femeile ar trebui sa fie mai pline de ele si mai increzatoare, sa nu se lase trantite la pamant de nimeni si de nimic. Sa fie puternice… si de ce nu, putin dominatoare. Sa se gandeasca la ele inaintea tuturor si sa aiba intotdeauna cele mai inalte aspiratii. Ce este groaznic in jurul meu….uneori ies pe strada si vad femei frumoase ascunse dupa masti. Masti de femei ce s-au uitat, au uitat sa fie ce sunt….frumoase,au fost printesele cuiva si cu siguranta sunt regine peste regatul lor. Dar la masca ce o poarta aceste femei mi-e si frica sa le vad regatul, nu de alta dar cand ii cunosti unui om pierdut sufletul te napadeste mila….si nu imi place sentimentul acesta. De ce? Doar pentru ca sunt egoista si imi place sa simt lucruri frumoase…
Nu sunt o feminista convinsa. Un barbat a fost si va fi intotdeauna deasupra femeii. Iar o femeie desteapta, irevocabil, isi cunoaste locul… sau macar porneste pe drumul ce o duce in locul ei potrivit. Da sunt gingasa si delicata, pot sa fiu, . Sa ofer senzatia ca am nevoie de protectie si sprijin, pentru ca barbatilor le place asta, dar suficient de puternica ca sa nu permit sa ma raneasca . Desi am fost ranita, si probabil o sa mai fiu, ca asa e viata aceasta ce ne straduim cat traim s ao intelegem. Insa intr-un fel femimin aparte stiu sa trec si prin iad demna cu capul pe sus…ca nu imi este atat de strain locul. Sau ce, credeati ca va duc doar in rai????
Eu regret. Regret ca a trebuit sa sufar, ca sa ajung asa. Dar in fond….tot ce fac este sa ma formez ca femeie….fiinta cu suflet impartit intre un inger si un demon. Evident ca …sunt femeie…fata/femeie….si imi vine parca instictual sa ascult vocea dracusoruli. Si asta credeti ca este un defect? Nu….dupca ce cortina cade este …uneori o calitate. Poate si pentru ca …ce nu te omoara te intareste si trebuie sa stii sa suferi cand esti fata si urmezi drumul spre femeie.
Ca orice om… Am iubit. Si am prins aripi, si m-am ridicat de la sol, si am zburat spre Cer ca o Zeita. Si totul era atat de dulce, atat de perfect, atat de minunat si ma simteam nemuritoare. Pana cand… am cazut. Si aripile mi s-au rupt, iar o data cu ele, sufletul mi-a fost despicat si a inceput sa curga din el valuri de sange. Am incercat sa ma ridic si mi s-a parut imposibil, ma durea fiecare centimetru din mine. Dupa indelungi fortari si mustrari de constiinta, dupa lacrimi de sange varsate pentru persoana mult iubita, acea persoana care credeam ca ma iubeste la fel de mult… rana din suflet mi s-a inchis si am reusit sa ma ridic si sa merg. Dar nu am mai prins aripi. Nu am mai zburat. Nu mai eram nemuritoare. Eram un simplu om. Cu durere in suflet am jurat sa ma razbun si am blestemat si am scrasnit din dinti printre racnete de durere.
Acum?
Sunt o tipa relaxata, sincera si sigura pe ea… enervant de relaxata, transant de sincera, intimidant de sigura pe ea. Nu imi mai este frica de nimeni si de nimic. Sunt un suflet fericit; am tot ce mi-as fi putut dori vreodata.
Si totusi niciodata nu am suficient, mereu voi merita mai mult, mai bun din toate punctele de vedere. Pentru ca sunt femeie, pentru ca sunt iubita, pentru ca sunt eu… pentru ca sunt un Diavol. Da, sunt un Diavol, ascuns in spatele unei masti de Inger.
Nu asa sunt toate femeile? Spune tu draga doamna sau spune-mi tu draga domnita.
Eu sunt femeie si ….adesea diavol, deci asa…
“Sunt spiritul ce-ntotdeauna neaga
Si nu-n zadar, caci toate cate sunt
Nascute, vor pieri pe drept cuvant
Sa nu fi fost nimic era mai bine, asa ca tot ce voi numiti
Pacat, Distrugere, deci Raul,
E insusi elementul meu.” pentru ca sunt femeie
In umbra mastii mele se ascund povesti. Interzis imi este numit pacatul, dar imi permit sa-l savarsesc, sa-i stiu gustul… e dulce, uneori de un dulce murdar. de femeie.
Sunt un fir de nisip, ce mereu isi va gasi un loc sa se prelinga si totusi stiu mereu sa creez iluzia ca pot fi prins si pus intr-o clepsidra, intotdeauna transparenta. Uneori trebuie sa dai lumii ce vrea… dar tot un banal fir de nisip va stabili proportia. imi spune uneori ingerul sa cred….si zic oricui si eu, cui e femeie..
Poate ca traiesc doar ceea ce creez: iluzii. Habar nu am. Dar eu mai vreau. Si primesc intotdeauna, suav, romantic, dur, condamnabil si totul se termina… la un zambet.
Este seara mea. Ziceti-mi pe nume si va incepe o poveste. Una in care adevarul e doar o iluzie.
Sunt Mefisto si am cea mai frumoasa masca. pentru ca sunt femeie si cum sa nu fiu si demon cand sunt capabila sa te izgonesc si din Rai. Ti-amintesti nu?…inca de la inceputuri…
miercuri, 3 martie 2010
Frumuseti diverse
Se spune ca toate femeile sunt frumoase in felul lor...Nu contest!Insa contest ca exista persoane care nu stiu sa fie femei...si asta face ca frumusetea sa dspara...Si daca nu sunt femei atunci ce sunt?Barbati...in nici un caz!!Nu sunt eu in masura sa judec ce sunt,dar parerea mea este ca nu reprezinta altceva decat niste simple umbre...
Recent mi-am descoperit frumusetea...si comparandu-mi-o cu altele,mi-am dat seama ca e diferita.Astfel am ajuns sa cred ca exista mai multe feluri de frumuseti,clasificate in functie de anumite caracteristici cheie ale unei femei...Astfel exista...
Frumusetea rece
Este aceea a femeii ce trimite la frigul Rusiei,la zapezile polare...Are ochi albastrii in diverse nuante,care o data priviti,te pot hipnotiza...Este acea femeie care promite multe si nu da nimic,sau da doar cand vrea ea...Cu umerii dezgoliti,cu sanii rotunzi acoperiti doar de o blanita moale,si cu cizme groase in picioare...se potriveste perfect cu focul dintr-un semineu si un pahar mare de vin...Parfumul acestei femei poate fi unul dulce,ca sa neutralizeze¨racoarea¨privirii,sau unul fresh,care o poate face mai...rece.
Frumusetea calda
Este caracteristica celor mai multe femei...Aici nu conteaza culoarea ochilor sau a pielii,dar specific lor este caldura din suflet ce se evapora de fiecare data cand o atingi...Este femeia langa care iti e drag sa te trezesti dimineata,cand miroase a flori de camp...Mi-o imaginez la o fereastra mare,imbracata intr-o camasa de noapte alba,semitransparenta,prin care trec razele soarelui,relevand forme pline...O vad rezemata de perete,privind afara si savurandu-si cafeaua...
Frumusetea fierbinte
Este cea mai rar intalnita,desi poate,multe femei la prima vedere o au...Este o frumusete inaccesibila,a femeii cu piele mai inchisa la culoare...a femeii creole cu forme rotunde si par lung.P e aceasta mi-o imaginez imbracata intr-un halat de satin si tocuri in picioare...perle si ruj rosu...Este femeia ce miroase a pasiune,a vanilie,a cocos,dar doar atat cat sa intregeasca aspectul total...Este o femeie care stie sa iubeasca,stie ce vrea,si face ce stie...Este o femeie pe care o ai o data,si care iti lasa o amprenta adanca in ganduri,in suflet...O vad cum bea sampanie dintr-un pahar delicat de cristal...
Eu...mi-am (re)descoperit frumusetea...Din pacate nu si feminitatea...Si atunci pot fi eu considerata... frumoasa?Consider frumusetea ca fiind ceva relativ...Lumea din jur ma vede frumoasa...Insa lumea din jur nu m-a vazut dimineata nemachiata...Intr-adevar stiu sa-mi pun in evidenta acele trasaturi ale fetei cu ajutorul machiajului...Ma avantajeaza mult ochii,culoarea si forma lor,dantura,forma buzelor,dar nu astea nu sunt suficiente pentru a fi frumoasa...Ceea ce am descoperit este ca o femeie,nu trebuie neaparat sa auda laude la adresa ei,ca sa creada ca e frumoasa...O femeie trebuie sa se simta ea pentru ea frumoasa,si este suficient sa-si spuna asta in sinea ei atunci cand se uita in oglinda...goala...Da!Goala...caci numai goliciunea,si indepartarea sentimentului de pudoare cu propria persoana,va face o femeie sa se iubeasca...Caci am descoperit ca descoperirea propriei frumuseti nu este nicidecum un drum anevoios in care trebuie sa te lupti cu balauri...este pur si simplu acceptarea propriului trup,propriilor ganduri si fapte...Masturbarea m-a ajutat foarte mult sa-mi descopar frumusetea,caci imi plac unduierile corpului meu atunci cand se aproprie placerea...imi place sa observ toate reactiile de atunci...intensificarea respiratiei,piloerectia,contracturile muschilor abdominali...De ce ajuta autosatisfacerea?Pentru ca aceasta este o dovada de iubire pentru sine,iar iubirea pentru sine inseamna frumusete...A nu se confunda insa cu narcisimul,care aduce o data cu el si sentimente egoiste...Iubirea pentru sine este un echilibru intre ceea ce investim pentru sine si ceea ce investim pentru exterior...
Vreau sa cred ca ma voi intoarce in tara cu mai multa incredere in mine...in reusitele mele...si de ce nu in puterile mele de seductie...Caci apropo de asta am mai descoperit ceva...cenzura si limitarea unui flirt,impusa de imprejurari,usuca feminitatea,care la urma urmei in asta consta...in puterea seductiei...Eu singura mi-am impus limite,de frica sa nu le depasesc,de frica sa nu fiu parasita...Aceasta prostie insa ma facea sa ma simt ca si inchisa si curioasa oare ce e dincolo de gratii...Ca sa nu sar gratiile,ma subapreciam,si astfel am ajuns sa resping lumea din jurul meu,si implicit sa-mi pierd increderea fata de mine...
Din acest motiv cred acum ca mi-am re...descoperit frumusetea...si asta pentru ca poate am descoperit lumea de dupa gratii...care sincer nu mi pare cine stie ce...Dar insasi depasirea acestor limite tampesti,impuse aiurea de mine...distrugerea lor...mi-au readus increderea in mine...si acum cand ma uit in oglinda...goala...ma vad din nou frumoasa...si zambesc...
Recent mi-am descoperit frumusetea...si comparandu-mi-o cu altele,mi-am dat seama ca e diferita.Astfel am ajuns sa cred ca exista mai multe feluri de frumuseti,clasificate in functie de anumite caracteristici cheie ale unei femei...Astfel exista...
Frumusetea rece
Este aceea a femeii ce trimite la frigul Rusiei,la zapezile polare...Are ochi albastrii in diverse nuante,care o data priviti,te pot hipnotiza...Este acea femeie care promite multe si nu da nimic,sau da doar cand vrea ea...Cu umerii dezgoliti,cu sanii rotunzi acoperiti doar de o blanita moale,si cu cizme groase in picioare...se potriveste perfect cu focul dintr-un semineu si un pahar mare de vin...Parfumul acestei femei poate fi unul dulce,ca sa neutralizeze¨racoarea¨privirii,sau unul fresh,care o poate face mai...rece.
Frumusetea calda
Este caracteristica celor mai multe femei...Aici nu conteaza culoarea ochilor sau a pielii,dar specific lor este caldura din suflet ce se evapora de fiecare data cand o atingi...Este femeia langa care iti e drag sa te trezesti dimineata,cand miroase a flori de camp...Mi-o imaginez la o fereastra mare,imbracata intr-o camasa de noapte alba,semitransparenta,prin care trec razele soarelui,relevand forme pline...O vad rezemata de perete,privind afara si savurandu-si cafeaua...
Frumusetea fierbinte
Este cea mai rar intalnita,desi poate,multe femei la prima vedere o au...Este o frumusete inaccesibila,a femeii cu piele mai inchisa la culoare...a femeii creole cu forme rotunde si par lung.P e aceasta mi-o imaginez imbracata intr-un halat de satin si tocuri in picioare...perle si ruj rosu...Este femeia ce miroase a pasiune,a vanilie,a cocos,dar doar atat cat sa intregeasca aspectul total...Este o femeie care stie sa iubeasca,stie ce vrea,si face ce stie...Este o femeie pe care o ai o data,si care iti lasa o amprenta adanca in ganduri,in suflet...O vad cum bea sampanie dintr-un pahar delicat de cristal...
Eu...mi-am (re)descoperit frumusetea...Din pacate nu si feminitatea...Si atunci pot fi eu considerata... frumoasa?Consider frumusetea ca fiind ceva relativ...Lumea din jur ma vede frumoasa...Insa lumea din jur nu m-a vazut dimineata nemachiata...Intr-adevar stiu sa-mi pun in evidenta acele trasaturi ale fetei cu ajutorul machiajului...Ma avantajeaza mult ochii,culoarea si forma lor,dantura,forma buzelor,dar nu astea nu sunt suficiente pentru a fi frumoasa...Ceea ce am descoperit este ca o femeie,nu trebuie neaparat sa auda laude la adresa ei,ca sa creada ca e frumoasa...O femeie trebuie sa se simta ea pentru ea frumoasa,si este suficient sa-si spuna asta in sinea ei atunci cand se uita in oglinda...goala...Da!Goala...caci numai goliciunea,si indepartarea sentimentului de pudoare cu propria persoana,va face o femeie sa se iubeasca...Caci am descoperit ca descoperirea propriei frumuseti nu este nicidecum un drum anevoios in care trebuie sa te lupti cu balauri...este pur si simplu acceptarea propriului trup,propriilor ganduri si fapte...Masturbarea m-a ajutat foarte mult sa-mi descopar frumusetea,caci imi plac unduierile corpului meu atunci cand se aproprie placerea...imi place sa observ toate reactiile de atunci...intensificarea respiratiei,piloerectia,contracturile muschilor abdominali...De ce ajuta autosatisfacerea?Pentru ca aceasta este o dovada de iubire pentru sine,iar iubirea pentru sine inseamna frumusete...A nu se confunda insa cu narcisimul,care aduce o data cu el si sentimente egoiste...Iubirea pentru sine este un echilibru intre ceea ce investim pentru sine si ceea ce investim pentru exterior...
Vreau sa cred ca ma voi intoarce in tara cu mai multa incredere in mine...in reusitele mele...si de ce nu in puterile mele de seductie...Caci apropo de asta am mai descoperit ceva...cenzura si limitarea unui flirt,impusa de imprejurari,usuca feminitatea,care la urma urmei in asta consta...in puterea seductiei...Eu singura mi-am impus limite,de frica sa nu le depasesc,de frica sa nu fiu parasita...Aceasta prostie insa ma facea sa ma simt ca si inchisa si curioasa oare ce e dincolo de gratii...Ca sa nu sar gratiile,ma subapreciam,si astfel am ajuns sa resping lumea din jurul meu,si implicit sa-mi pierd increderea fata de mine...
Din acest motiv cred acum ca mi-am re...descoperit frumusetea...si asta pentru ca poate am descoperit lumea de dupa gratii...care sincer nu mi pare cine stie ce...Dar insasi depasirea acestor limite tampesti,impuse aiurea de mine...distrugerea lor...mi-au readus increderea in mine...si acum cand ma uit in oglinda...goala...ma vad din nou frumoasa...si zambesc...
marți, 2 martie 2010
De ce insala barbatii?
Nu exista femeie care sa nu isi fi pus macar o singura data intrebarea: de ce insala barbatii? Si din pacate, exista si multe femei a caror experienta de viata contine si un astfel de episod neplacut.
Si totusi? De unde vine aceasta dorinta de neoprit?
Atunci cand in mintea unui barbat incolteste ideea ca ar putea sa isi insele partenera cu o alta femeie, ceea ce il motiveaza este mai ales atractia sexuala si curiozitatea. In plus, cu totii stim ca barbatul este inzestrat cu instinctul de perpetuare a speciei. Totusi, asta nu este o scuza, pentru ca pe langa acest instinct, barbatul mai are si o constiinta si o stapanire de sine care ar trebui sa functioneze!
Asa considera si membra comunitatii Diva Hair, anna_d, care ne impartaseste parerea ei: "Asa ceva nu se poate uita atat de usor. Eu nu prea cred ca as putea trece peste asa ceva. As lua-o ca pe o dovada ca nu insemn prea mult pentru el daca e in stare sa faca asa ceva. Nu as mai putea avea incredere in el ca inainte."
Peste tot in filme, in emisiuni, in mass media si in viata de zi cu zi se dezbate tema inselarii partenerului sau partenerei. Se fac bucatele vietile persoanelor publice care au inselat sau au fost inselate, in cautare de raspunsuri, insa concluziile finale sunt nesatisfacatoare cel putin pentru unul dintre interlocutori. Iar daca majoritatea filmelor au un final fericit, viata reala nu este din pacate atat de roz.
Povestile publice de care aminteam mai sus bombardeaza barbatii cu tot felul de imagini departe de realitate: femei frumoase care te innebunesc, trucuri pentru cucerirea garantata a unei femei voluptuoase: autoturism scump, haine de firma, siguranta si incredere in sine. Toate aceste informatii, adaugate lipsei unei educatii sexuale si tabuurilor, genereaza multiple probleme in cuplu si duc la o despartire inevitabila.
Motive de top pentru care barbatii insala
Pe cat de simple si demne de dispret ar putea sa para motivele principale pentru care barbatii insala, pe atat de complexe sunt ele, pentru ca ascund cauze de natura sexuala, sociala si psihologica. Intr-un top 5, iata care sunt motivele principale:
1. Pur si simplu!
De cele mai multe ori din cauza insatisfactiei din viata sexuala de cuplu, unde vina o poarta ambii parteneri. Este de vina si lipsa de comunicare, atat inainte cat si dupa ce femeia afla ca a fost inselata. Lipsa de comunicare duce la luarea unor decizii gresite sau la destramarea cuplului.
Lara., membra a comunitatii Diva Hair, este si ea de aceeasi parere: "..incearca sa vorbesti cu el, sa vezi de ce a facut lucrul acesta, care ii sunt motivele. Nu te lua dupa ce zic eu sau ce zice prietena. E viata ta, tu stii cat de mult il iubesti si ce vrei sa faci. Comunica cu el, incearca sa vezi ce se mai poate face! Poate a fost o greseala, nu stiu, dar vorbeste cu el si incearca sa fie ceva intre voi doi, sa nu mai intervina nimeni din exterior. Tu trebuie sa decizi si nimeni altcineva!
2. Orgoliu si mandrie!
Barbatii au nevoie de certitudinea ca sunt inca atractivi si ca pot raspunde exigentelor unei femei atragatoare si dorite de publicul masculin.
3. Ocazia potrivita la momentul potrivit!
Daca barbatul se simte frustrat in viata de cuplu sau relatiile cu partenera sunt tensionate, o femeie dornica de aventura reprezinta o ocazie ce nu poate fi refuzata! In astfel de situatii barbatul nu este manat doar de cauze sexuale ci si psihologice.
4. Razbunarea!
Barbatul o data inselat, chiar daca iarta uneori, va ramane mereu cu orgoliul si mandria ranite si pentru o lunga vreme chiar va suferi cu adevarat! Chiar daca ramane alaturi de cea care l-a inselat, nu va refuza o ocazie ademenitoare si va insela si el. De ce? Pentru ca razbunarea e dulce pentru multi dintre noi!
5. Adictia sexuala! Este considerata de cele mai multe ori o boala, manifestandu-se prin dorinta neincetata de a face sex, de a experimenta si de a satisface dorintele sexuale proprii dar si ale cat mai multor femei!
Cum ramane cu amantele?
Amanta...un cuvant invaluit in mister si rumoare. Multe fete sunt obisnuite de mici sa priveasca cu dispret o femeie despre care stiu ca au o relatie cu un barbat insurat, in timp ce altele admira femeile care au puterea sa ramana intr-o relatie, de dragul unor beneficii de natura sexuala, sentimentala sau financiara, chiar daca de cele mai multe ori, astfel de relatii nu se concretizeaza.
In antichitate sau in evul mediu, amanta era o frumusete misterioasa, o personalitate magnetica, care nu putea trece neobservata si care atragea prin farmecul ei orice barbat, insurat sau nu, pentru ca reprezenta un cumul al idealurilor masculine, dar si feminine.
In epoca contemporana, in cele mai multe situatii, amantele sunt femei normale, cu nimic superioare femeilor inselate. Si totusi, ce le face atat de speciale?
Nu ma gandesc si nu vreau sa vorbesc despre femeile intretinute si materialiste, pentru ca in astfel de cazuri, amantele sunt femei de afaceri, care isi negociaza serviciile sexuale. Sunt relatii usor de comentat si analizat, cu un final previzibil.
Ma refer acum la amantele pe termen lung, femeile care stau in umbra unor barbati insurati, cu copii, cu o viata profesionala de succes si de cele mai multe ori, cu o viata de cuplu departe de a fi perfecta.
Sunt femeile care au avut nenorocul de a se indragosti de un barbat insurat si care aleg de bunavoie sa traiasca o viata sentimentala incompleta. Cine este de vina? Raspunsul este relativ, mereu la mijloc: barbatul, pentru ca o cucereste stiind ca are o familie acasa, femeia inselata pentru ca nu comunica cu partenerul si nu isi diversifica viata de cuplu sau amanta, pentru ca accepta o situatie de genul acesta.
Femeile inselate privesc amantele cu dispret, le critica si le urasc, in timp ce femeile aflate in aceeasi situatie, le privesc cu compatimire si intelegere.
Departe de speculatii, parerile sunt atat subiective, cat si obiective. Tu ce parere ai despre comportamentul barbatilor si femeilor cand sunt pusi in situatia de a insela?
Si totusi? De unde vine aceasta dorinta de neoprit?
Atunci cand in mintea unui barbat incolteste ideea ca ar putea sa isi insele partenera cu o alta femeie, ceea ce il motiveaza este mai ales atractia sexuala si curiozitatea. In plus, cu totii stim ca barbatul este inzestrat cu instinctul de perpetuare a speciei. Totusi, asta nu este o scuza, pentru ca pe langa acest instinct, barbatul mai are si o constiinta si o stapanire de sine care ar trebui sa functioneze!
Asa considera si membra comunitatii Diva Hair, anna_d, care ne impartaseste parerea ei: "Asa ceva nu se poate uita atat de usor. Eu nu prea cred ca as putea trece peste asa ceva. As lua-o ca pe o dovada ca nu insemn prea mult pentru el daca e in stare sa faca asa ceva. Nu as mai putea avea incredere in el ca inainte."
Peste tot in filme, in emisiuni, in mass media si in viata de zi cu zi se dezbate tema inselarii partenerului sau partenerei. Se fac bucatele vietile persoanelor publice care au inselat sau au fost inselate, in cautare de raspunsuri, insa concluziile finale sunt nesatisfacatoare cel putin pentru unul dintre interlocutori. Iar daca majoritatea filmelor au un final fericit, viata reala nu este din pacate atat de roz.
Povestile publice de care aminteam mai sus bombardeaza barbatii cu tot felul de imagini departe de realitate: femei frumoase care te innebunesc, trucuri pentru cucerirea garantata a unei femei voluptuoase: autoturism scump, haine de firma, siguranta si incredere in sine. Toate aceste informatii, adaugate lipsei unei educatii sexuale si tabuurilor, genereaza multiple probleme in cuplu si duc la o despartire inevitabila.
Motive de top pentru care barbatii insala
Pe cat de simple si demne de dispret ar putea sa para motivele principale pentru care barbatii insala, pe atat de complexe sunt ele, pentru ca ascund cauze de natura sexuala, sociala si psihologica. Intr-un top 5, iata care sunt motivele principale:
1. Pur si simplu!
De cele mai multe ori din cauza insatisfactiei din viata sexuala de cuplu, unde vina o poarta ambii parteneri. Este de vina si lipsa de comunicare, atat inainte cat si dupa ce femeia afla ca a fost inselata. Lipsa de comunicare duce la luarea unor decizii gresite sau la destramarea cuplului.
Lara., membra a comunitatii Diva Hair, este si ea de aceeasi parere: "..incearca sa vorbesti cu el, sa vezi de ce a facut lucrul acesta, care ii sunt motivele. Nu te lua dupa ce zic eu sau ce zice prietena. E viata ta, tu stii cat de mult il iubesti si ce vrei sa faci. Comunica cu el, incearca sa vezi ce se mai poate face! Poate a fost o greseala, nu stiu, dar vorbeste cu el si incearca sa fie ceva intre voi doi, sa nu mai intervina nimeni din exterior. Tu trebuie sa decizi si nimeni altcineva!
2. Orgoliu si mandrie!
Barbatii au nevoie de certitudinea ca sunt inca atractivi si ca pot raspunde exigentelor unei femei atragatoare si dorite de publicul masculin.
3. Ocazia potrivita la momentul potrivit!
Daca barbatul se simte frustrat in viata de cuplu sau relatiile cu partenera sunt tensionate, o femeie dornica de aventura reprezinta o ocazie ce nu poate fi refuzata! In astfel de situatii barbatul nu este manat doar de cauze sexuale ci si psihologice.
4. Razbunarea!
Barbatul o data inselat, chiar daca iarta uneori, va ramane mereu cu orgoliul si mandria ranite si pentru o lunga vreme chiar va suferi cu adevarat! Chiar daca ramane alaturi de cea care l-a inselat, nu va refuza o ocazie ademenitoare si va insela si el. De ce? Pentru ca razbunarea e dulce pentru multi dintre noi!
5. Adictia sexuala! Este considerata de cele mai multe ori o boala, manifestandu-se prin dorinta neincetata de a face sex, de a experimenta si de a satisface dorintele sexuale proprii dar si ale cat mai multor femei!
Cum ramane cu amantele?
Amanta...un cuvant invaluit in mister si rumoare. Multe fete sunt obisnuite de mici sa priveasca cu dispret o femeie despre care stiu ca au o relatie cu un barbat insurat, in timp ce altele admira femeile care au puterea sa ramana intr-o relatie, de dragul unor beneficii de natura sexuala, sentimentala sau financiara, chiar daca de cele mai multe ori, astfel de relatii nu se concretizeaza.
In antichitate sau in evul mediu, amanta era o frumusete misterioasa, o personalitate magnetica, care nu putea trece neobservata si care atragea prin farmecul ei orice barbat, insurat sau nu, pentru ca reprezenta un cumul al idealurilor masculine, dar si feminine.
In epoca contemporana, in cele mai multe situatii, amantele sunt femei normale, cu nimic superioare femeilor inselate. Si totusi, ce le face atat de speciale?
Nu ma gandesc si nu vreau sa vorbesc despre femeile intretinute si materialiste, pentru ca in astfel de cazuri, amantele sunt femei de afaceri, care isi negociaza serviciile sexuale. Sunt relatii usor de comentat si analizat, cu un final previzibil.
Ma refer acum la amantele pe termen lung, femeile care stau in umbra unor barbati insurati, cu copii, cu o viata profesionala de succes si de cele mai multe ori, cu o viata de cuplu departe de a fi perfecta.
Sunt femeile care au avut nenorocul de a se indragosti de un barbat insurat si care aleg de bunavoie sa traiasca o viata sentimentala incompleta. Cine este de vina? Raspunsul este relativ, mereu la mijloc: barbatul, pentru ca o cucereste stiind ca are o familie acasa, femeia inselata pentru ca nu comunica cu partenerul si nu isi diversifica viata de cuplu sau amanta, pentru ca accepta o situatie de genul acesta.
Femeile inselate privesc amantele cu dispret, le critica si le urasc, in timp ce femeile aflate in aceeasi situatie, le privesc cu compatimire si intelegere.
Departe de speculatii, parerile sunt atat subiective, cat si obiective. Tu ce parere ai despre comportamentul barbatilor si femeilor cand sunt pusi in situatia de a insela?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)