Haos...asta e cuvantul potrivit!

Pentru cine (inca) nu si-a dat seama ca trec printr-o perioada groaznica a relatiei cu asa zisa...persoana iubita, tin sa mentionez ca cel mai potrivit cuvant care ne caracterizeaza in momentul de fata este haosul...Starea asta am definit-o amandoi azi-dimineata pe la 6 prin sms-uri inutile.
Mi-ar placea sa existe cineva care sa inteleaga, sa ma, sa il, sa ne inteleaga. Eu nu mai am rabdare. Am ajuns efectiv sa ma simt sugrumata de situatie, sa vreau sa renunt si sa-mi iau zborul. Mi-am imaginat zilele trecute viata fara el si desi putin dificil la inceput, ma vedeam in cele din urma libera.
Culmea este ca acum vreo doua saptamani cel care vroia o detasare a fost el. Eu personal nu sunt de acord cu pauzele intr-o relatie si i-am spus ca nu accept asa ceva.Acum dupa indelungi introspectii cea care vrea pauza sunt eu. Ma oftic ca avem planuri impreuna. Peste doua saptamani mergem in concediu si apoi vrem sa facem niste investitii in noi, care ar fi aproape imposibile pe cont propriu. Nu vreau sa dau la o parte toate aceste planuri. Sunt o persoana care traieste in prezent bazandu-se pe viitor si deci pe vise. Nu pot sa fiu fericita fara sa visez, sa-mi fac planuri, sa-mi imaginez. Atunci cand ceva nepreconizat apare, toate visele acelea care la un moment dat ma hraneau, se risipesc si atunci apare tristetea.
Ne-am fixat nunta peste doi ani, adica cand vom avea impreuna noua ani. Numai ca sa vad ce reactie are, i-am spus la misto ca trebuie sa-si cumpere costum pentru ca peste doua saptamani va avea cununia civila. Raspunsul lui a fost vehement...NU. Desi nu foarte surprinsa de reactia lui, ma intrebam de ce refuza acum ce oricum (se presupune ca...) isi doreste peste doi ani. De ce atunci si nu acum? Pana acum problema majora a unei nunti adevarate erau banii...Cununia civila fara prea mare tamtam nu presupune prea multe investitii financiare si din ambele salarii ne-am permite si niste tinute decente dar si un gratar intim in curtea casei noastre. Problema e ca nu e pregatit si/sau nu isi doreste cu adevarat acest lucru. Asta a fost marele test pe care mi l-am dat si la care evident am picat (din nou). Acesta a fost momenul in care cu adevarat sincer, mi-am pus intrebarea daca mi-l doresc ca sot...si pentru prima data am ezitat. Am renuntat deocamdata sa mai caut modele de rochii, sali de nunta, modele de machiaj sau coafura. Si asta repet nu pentru ca mi-ar fi frica de o oarecare amagire din partea lui ci mai degraba pentru ca simt ca nu mai vreau cu adevarat.
Spune ca incearca sa se schimbe. Eu nu il vreau schimbat. Il iubesc pentru ceea ce este. Imi doresc totusi sa ma pretuiasca la adevarata mea valoare si sa ma puna pe mine pe primul loc dupa Dumnezeu. Vom petrece sapte nopti departe de tot, cu telefoanele inchise, doar noi si marea. Si apoi ce? Vom reveni la acelasi ritm monoton al vietii, cu aceleasi intrebari fara raspunsuri, cu aceleasi intrebari si frustrari care ne macina incet relatia si pe noi insine.
Am incercat sa consultam un psihoterapeut. Am renuntat din acelasi motiv pentru care renunt si la sala...Rezultatele se lasau asteptate...Nu (mai) am rabdare sa abordez fiecare subiect mic care ne creaza neplaceri in relatie. Nici el nu are. Deci interesul lipseste din ambele parti. Verdictul in astfel de situatie ar fi clar. Mai bine ar fi sa ne despartim, ar zice multi...Dar tot acest timp care a trecut, amintirile frumoase care ne-au cladit relatia, si sentimentele care desi incerte inca exista, toate acestea ne tin impreuna. Este poate o incercare de la Dumnezeu, un soi de cancer al relatiei. Suntem in faza de chimioterapie si recuperare, faza chinuitoare, cu intrebari existentiale, lacrimi, speranta, slabiciune.
E un haos...un uragan care ne ravaseste cu totul sufletul...

Not really sure how to feel about it
Something in the way you move
Makes me feel like I can”t live without you
It takes me all the way
I want you to stay
I want you to stay, ohh

Nu tac...nu vreau sa tac

”Taci...atat imi doresc!!!Sa taci!!!Sa ma lasi cateva zile in liniste, sa-mi fac ordine in ganduri!!!”

Sunt inzestrata cu anumite calitati tocmai pentru a ma putea folosi de ele...si ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta. Aud si am dreptul sa ascult, miros si pot sa adulmec la nesfarsit mirosul acela dulce al verii, vad si-mi place sa privesc...graiesc si asta imi da dreptul sa vorbesc...
Poate uneori mai mult decat trebuie, cel mai bine ma exprim vorbind....nu regret nimic din ce am spus, dar uneori imi pare rau ca nu am spus mai mult...atunci la momentul oportun. Uneori imi pare rau ca spun prea multe, chestii care in general aduc consecinte negative, dar chiar si asa niciodata nu ma voi opri din vorbit si deci din a-mi exprima propriile opinii...A mi se lua dreptul la cuvant este poate unul din cele mai crude si nedrepte pedepse...si atata timp cat inca pot si se poate, voi vorbi...

...Asa ca dragul meu imi pare rau dar nu sunt de acord cu tine si nu vreau sa-ti fac pe plac. Nu tac pentru nimeni...nici macar pentru tine. Ca sa ma poti suporta si de acum inainte trebuie sa ma accepti asa cum sunt si trebuie sa inveti sa te concentrezi si atunci cand eu vorbesc....

Formatiuni uterine

Uterul este o cavitate aflata in abdomenul inferior, in forma de para rasturnata, asezata in continuarea vaginului si despartita de acesta de cervix. Peretele uterin este captusit de o mucoasa numita endometru. Acesta mucoasa, bogata in vase sangvine si structuri glandulare, gazduieste oul fecundat, si sufera modificari importante la fiecare ciclu menstrual sau la diferite etape de varsta ale femeii.
Investigatiile cele mai simple care pot vizualiza uterul si ”integritatea” acestuia sunt ecografia abdominala sau ecografia transvaginala. Pe ecranul ecografului se pot evidentia in cazuri patologice, formatiuni uterine care, unele dintre ele, pot pune in pericol viata pacientei.
Adenomioza este o patologie in care celulele endometriale cresc in peretele muscular al uterului. Nu exista o cauza a acestei afectiuni, dar aceasta poate da tulburari menstruale. Cel mai frecvent se manifesta prin dismenoree (durere intensa in timpul menstrei) si menoragie (menstre lungi cu sangerare abundenta). Fiind o afectiune dependenta hormonal, tratamentul se face prin tratament progesteronic, sarcina (in sarcina creste progesteronul), chiuretaj sau histerectomie partiala.
Polipii uterini sunt excrescente benigne, necancerigene, de structura endometriala, motiv pentru care se si numesc polipi endometriali. Acesti polipi pot avea diferite marimi si se pot localiza oriunde pe suprafata peretelui uterin. Fiind structuri foarte sensibile, pot sangera, adesea simptomatologia constand in metroragie (sangerare vaginala provenita din uter, in afara menstrei).
Fibromul uterin este o masa celulara, dependenta hormonal, care spre deosebire de adenomioza, este influentata de progesteron. Cele mai frecvente simptome sunt dismenoreea si menometroragiile, iar daca fibromul este mare poate sa determine incontinenta urinara, probleme de tranzit, infertilitate, avort spontan etc.Tratamentul se bazeaza pe chiuretaj si cel mai adesea operator, fie prin excizia fibromului fie prin histerectomie partiala.
Hiperplazia endometriala reprezinta proliferarea neregulata a formei si marimii glandelor endometriale, fiind o afectiune care precede cancerul endometrial. Prezenta  estrogenilor netamponati, provenind din surse  ca terapia estrogenica, cicluri anovulatorii, sindromul ovarelor polichistice, obezitate, creste probabilitatea de dezvoltare a hiperplaziei endometriale si a cancerului endometriale. (sursa aici)
Cancerul endometrial reprezinta cresterea rapida si necontrolata a celulelor endometriale. Se manifesta prin urinare dificila si dureroasa, dureri in zona pelvina, scadere in greutate. Strategia terapeutica depinde de stadiul bolii si de alti factori de risc clinico-patologic. (mai multe aici).

Desi aceste afectiuni nu au nici o legatura cu viata sexuala, tin sa mentionez ca atunci cand eu zic sex bun si sanatos ma refer la faptul ca investigatiile ginecologice anuale sunt deosebit de importante pentru viata sexuala si fertila a femeii. Toate afectiunile de mai sus se dezvolta in timp, asadar vizitand medicul ginecolog cu regularitate, se pot depista din timp si actiona fara complicatii.

Casatoria...compromis pentru fericire?

Am stabilit anul...nu data ci anul!!!Si in ciuda faptului ca sunt multumita ca in sfarsit s-a decis...nu sunt deloc fericita...
Au trecut aproape sapte ani de cand suntem impreuna...si nu chiar de la incept, dar dupa cativa ani de relatie, am tot asteptat momentul sa fiu ceruta in casatorie. Anii au trecut si inevitabilul nu se intampla...pana cand de prea multa ingrijorare am inceput sa pun intrebari. Raspunsul initial a fost un simplu...”nu vreau...pur si simplu nu vreau sa ma casatoresc cu tine”. Aceasta fraza m-a bantuit mult timp si a ajuns sa ma transforme intr-o cicalitoare, care se intreba si il intreba obsesiv de ce. Am toate calitatile pentru a fi o sotie buna...si nu ma laud, dar cunosc si alte femei de varsta mea care nu stiu sa faca ceea ce fac eu...Gatesc orice, spal, calc, fac sex de calitate...Si toate astea ma fac(eau) sa ma intreb de ce...De ce sunt atat de crunt refuzata?...Motivul insistentelor mele este o nevoie inexplicabila de siguranta, de atasament sigur, de incredere, si o dorinta infinita de a fi mama. Imi doresc toate acestea si el nu a inteles pana acum toate astea indiferent in ce maniera i le-am explicat.
Am o caracteristica ciudata...intotdeauna mi-am pus dorinte mari, aproape nerealizabile, si am luptat atat de mult pentru ele, astfel incat atunci cand s-au indeplinit nu mi s-au mai parut atat de interesante. Barbati insurati sau nu, inabordabili la prima vedere, au fost ai mei in cele din urma, dar cand s-a intamplat asta, nu mi se parea deloc o realizare atat de mare precum dorinta...La fel s-a intamplat atunci cand mi-am dorit sa fiu sefa de promotie sau sa termin cu medii mari un master...am realizat toate astea, dar atunci cand trebuia sa fiu in culmea fericirii, imi spuneam de fiecare data ca m-am zbatut degeaba atat de mult pentru un fleac. Pentru mine deci dorinta, lupta pentru indeplinirea ei ma incita si imi ofera emotiile de care am nevoie pentru a fi fericita. Realizarea oricarei dorinte e ca un sfarsit, ca o cadere intr-un abis, dupa atata truda de urcare...
Am nevoie de schimbari si de dorinte marete pentru care sa lupt. Din acest motiv l-am pus intre ciocan si nicovala si l-am pus sa aleaga intre alb si negru. Fiind pus in fata unei probleme atat de serioase, spre surprinderea mea decizia a venit repede din partea lui, si a stabilit ca nunta sa aibe loc in 2015. Atunci cu un zambet rece de izbanda pe fata am adormit fericita, dar a doua zi de dimineata m-am trezit cu un gust amar. Nu a fost cum am vrut eu din nici un punct de vedere...Nu asa imi imaginam totul...Nu asa mi-am dorit. De data asta nu s-a mai intamplat asa cum mi-am dorit si nici macar lupta de a-mi indeplini dorinta nu a mai fost asa ca pana acum.
As fi vrut sa nu insist atat de mult...as fi vrut ca el sa ia initiativa si sa-l fac sa-si doresca asta in adevaratul sens al cuvantului. Mi-as fi dorit sa ma simt dorita, sa simt ca fara mine viata lui nu are sens, ca sunt centrul universului lui. As fi vrut sa nu insist...am insistat prea mult si mi-e teama ca decizia sa nu fi fost luata de la atatea insistente...mi-e teama sa nu fi luat decizia crezand ca astfel m-ar putea face fericita. Mi-ar placea sa pot sa intorc timpul cu vreo 5 ani si sa abordez altfel relatia asta. Mi-as fi dorit sa nu fi gresit, sa ne fi bucurat mai mult unul de altul, sa traim clipa fara a ne mai gandi la responsabilitati tampite care de fapt nici nu existau. Mi-ar fi placut sa fiu mai atenta cu mine, si sa nu ma ofer pe tava. As fi vrut sa am propriile secrete pe care nimeni sa nu le stie...Si pentru toate astea regret ca am ajuns aici...
Mi-e teama ca amandoi vom avea regrete si intrebari si ne vom gandi mereu ca eu am gresit si ca el va fi insurat doar din compromis pentru fericirea mea...

Cand folositor devine folosit?

Relatiile interumane ne provoaca sa indeplinim niste roluri. Chiar daca mereu acelasi, fiecare din noi ne adaptam situatiilor si persoanelor cu care interrelationam, pastrand aceeasi personalitate, dar variind comportamentul. Acest lucru se cheama cenzurare si il aplicam de fiecare data cand aspectele etice si sociale ni le impun. Alegem sa fim de fiecare data la fel, desi suntem mereu altfel; incercam sa nu ne prefacem, desi niciodata nu ne exprimam asa cum de altfel simtim. Si oricum ar fi, in relatiile interumane vrem sa fim folositori...
La locul de munca ajut din altruism si compasiune, in relatia cu iubitul meu ajut din dragoste si respect iar in relatia cu prietena mea ajut din iubire, simpatie și respect. In toate situatiile cred ca sunt folositoare, stare care ma satisface din toate punctele de vedere. Dar ce se intampla cand din folositoare ajung sa fiu folosita?
Important este sa mentinem o anumita cenzura de care vorbeam mai sus, fata de toti cu care interrelationam. Trebuie sa nu incetam sa vrem sa fim folositori, cu gandul ca, poate la un moment dat vom fi folositi. Dar atunci cand simtim primele semne de ”a fi folosit” trebuie sa actionam. Cum? Comunicarea este cea mai buna abordare a situatiei. Comunicarea sincera, fara perdea, fara cenzura, cu acei care au ei un rol important in filmul propriei vieti. Cei care sunt doar trecatori, figuranti, aceia nu merita prea mari eforturi. Pentru cei importanti insa merita orice efort. Comunicarea poate sa aiba insa efecte nepreconizate si poate face sa...doara. Cu siguranta altruismul, compasiunea, dragostea, iubirea, respectul, simpatia sunt sentimente suficient de puternice care sa ne faca sa acceptam parerea celuilalt, indiferent daca, repet, aceasta doare, si sa o dezbatem pana la rezolvarea problemei. Aceasta abordare mi se pare cea mai sanatoasa si cu rezultate foarte bune.
Si totusi...ce fac eu cu ramasita sentimentului de nesiguranta care s-a nascut inlauntrul meu de atunci?Cum pot capata din nou incredere in acele persoane? Cum pot fi folositoare fara a mai simti vreodata ca sunt folosita?