sâmbătă, 17 septembrie 2011

BTS - definitie si clasificare

Bolile cu transmitere sexuală este un termen aplicat pentru o serie de boli care se transmit prin contact sexual neprotejat, vaginal, oral sau anal. Agenţii patogeni pătrund în organism prin zone de mucoase lipsite de continuitate (leziuni la nivelul vaginului, uretrei, cavităţii orale sau rectale). Condomul (prezervativul) este singura modalitate de protecţie împotriva contactării BTS-urilor, deşi acesta nu este eficient în bolile parazitare.

„După cum arată specialiştii care s-au ocupat de aceste boli în prezent există aproximativ 40 de agenţi infecţioşi care pot fi transmişi cu ocazia raporturilor sexuale. Unii dintre aceşti agenţi sunt producători de boli bine cunoscute (sifilis, gonoree, şancru moale etc.), pe când alţii sunt mai puţin cunoscuţi de populaţie (microplasme, chlamidii, bacilii Gram negativi, virusul citomegalic).

În afară de aceşti agenţi patogeni, cu ocazia raporturilor sexuale se mai pot transmite şi alţi agenţi infecţioşi: bacterii intestinale (de tipul Shigella sau Salmonella, Isospora belli, Neisseria meningitides, micobacterium); virusuri (virusul Epstein-Barr, echovirusi); paraziţi intestinali (Strongyloides stercoralis, Enterobius vermicuralis etc.) majoritatea acestor ultime infecţii fiind întâlnite la homosexuali.”

După agentul patogen bolile cu transmitere sexuală se clasifică astfel:

Ø Bacteriene

- Şancrul moale / boala Ducrey / şancroidul (Haemophilus ducrey);

- Chlamydia (Chlamydia Trachomatis - Serotipurile L1,L2,L3 );

- Gonoreea ( Neisseria gonorrhoeae );

- Sifilisul / luesul ( Treponema Pallidum );

- Granulomul inghinal (Colynimatobacterium granulomatosis);

- Micoplasme ( Mycoplasma hominis);

- Ureaplasme ( Ureaplasma urealyticum);

- Streptococia genitală (vaginita şi balanita streptococică β-hemolitică)

Ø Virale

- Hepatitele virale (VHA, VHB, VHC);

- Herpes simplex (virusul herpex simplex 1, 2 din care 2 e cel genital);

- SIDA (virusul HIV – Human Immunodeficiency Virus );

- HPV (Human Papilloma Virus tipurile 6, 11, 16, 18, 30, 45);

- Molluscum contagiosum (Virusul Moluscum contagiosum).

Ø Fungice

- Candidoza ( Candida Albicans );

- Tinea Cruris.

Ø Parazitare

- Ftiriaza pubiană / pediculoza pubiană (Pubis Phthirius);

- Scabia (Sarcoptes Scabiae).

Ø Protozoare → Trichomoniaza (Trichomonas Vaginalis).

BTS - scurta istorie

Bolile cu transmitere sexuală au fost cunoscute încă din antichitate; gonoreea a fost descrisă prima oară de către egiptenii antici şi recunoscută apoi de scriitorii greci şi romani în scrierile lor medicale. Prevalenţa şi răspândirea bolilor transmisibile sexual a fost exacerbată de războaie, de marile emigraţii sau de creşterea populaţiei urbane prin părăsirea zonelor rurale. În Evul Mediu atât gonoreea cât şi sifilisul erau larg răspândite. Un aspect de necontestat este acela că sifilisul a fost adus în Europa de către marinarii lui C. Columb. Diferenţierea dintre cele două boli a fost o chestiune de dezbateri medicale intense între secolele XVI şi XIX, mulţi autori considerând că simptomele de gonoree sunt primele etape ale sifilisului.

Principalul tratament pentru sifilis în Evul Mediu, până în primii ani ai secolului XX, a constat în aplicarea unui unguent cu mercur pe leziunile sifilitice. Cei care sufereau de boală, au fost înşelaţi de vracii vremii, care le vindeau remedii scumpe dar fără efect. La mijlocul secolului XIX, un medic francez, Philippe Ricord (1799-1889) a demonstrat convingător diferenţierea dintre cele două BTS, impunând la sifilis existenţa celor trei etape: primar, secundar şi terţiar. La scurt timp după aceea Rudolph Virchow (1799-1902) a stabilit că sifilisul se transmite prin contactul cu sângele unui organism infectat şi că boala poate să dea complicaţii cardiovasculare, musculare şi psihiatrice. În timpul secolului XIX au fost luate un număr tot mai mare de măsuri în ceea ce priveşte sănătatea publică, interzicându-se astfel prostituţia, considerându-se că aceasta era principala modalitate de transmitere a BTS. Cunoştinţele şi modurile terapeutice abordate s-au modificat o dată cu descoperirea agenţilor patogeni: Neisseria Gonorhoeae pentru gonoree descoperită de Neisser în 1879 şi respectiv Treponema Pallidum pentru sifilis, descoperită de Schauderm şi Hoffman în 1905. Bacteriologul german Paul Ehrich (1854-1915) a anunţat eficacitatea substanţei Salvarsan, un tratament pe bază de arsenic pentru sifilis. De asemenea a fost conceput un test de identificare a bolii la pacienţii asimptomatici (VDRL). Descoperirea antibioticelor a reprezentat o etapă de dezvoltare extraordinară în domeniu, multe boli devenind astfel curabile.

Primele referinţe în ceea ce priveşte uretrita gonococică s-au făcut în Vechiul Testament (Leviticus). Pentru o mare parte a istoriei nu au fost însemnări a unor diagnostice specifice, iar diagnosticele clinice ale simptomelor au fost înregistrate cu eroare. Astfel nu s-a găsit o terapie specifică şi altă modalitate de prevenţie decât abstinenţa şi monogamia care însă au dat rezultate foarte bune. Ocazional diagnosticul simptomatic a avut serioase consecinţe. Dacă am vorbi cu John Hunter azi cu siguranţa ar fi tratat într-un alt mod testele de diagnostic specific pentru gonoree şi sifilis. Dacă ar fi avut acces la testele de azi, nu şi-ar fi înoculat organismul cu o secreţie uretrală de la un alt pacient cu gonoree sau sifilis. Nu numai că a suferit de ambele boli, dar a şi interpretat greşit că ambele boli au aceeaşi etiologie fapt ce a dus la o adevărată încurcătură până la descoperirea agenţilor patogeni specifici fiecăreia. În 1879 Neisser a fost capabil să vizualizeze microorganismul care îi poartă numele, iar la scurt timp, în 1882, a fost cultivat în vitro de către Leistikow şi Loeffler. De asemenea s-a descoperit virulenţa T. Pallidum prin înoculare la cimpanzei şi vizualizarea virusului din leziuni la microscop. Descoperirile din secolul XIX au fost uluitoare şi au pavat drumul spre o cunoaştere modernă a epidemiologiei şi a acuităţii diagnosticelor acestor clasice BTS-uri. Cu o jumătate de secol după a fost descoperită terapia efectivă (descoperirea penicilinei în 1928). În 1964 s-a menţionat pentru prima oară termenul de infecţie cu herpes simplex, când discuţiile despre infecţiile stafilococice erau mai multe decât cele despre complicaţiile infecţiei cu HPV, pentru simplul motiv că nu erau evidente că acest agent patogen cauzează cancerul cervical (de col uterin). De asemenea se discuta despre manifestarea asimptomatică a infecţiilor cu gonococ, dar deloc despre Chlamydia Trachomatis. Granulomul inghinal sau limfogranuloma veneriană erau cunoscute ca entităţi clinice dar modalităţile de diagnostic erau puţine şi sărace. Dezvoltarea microbiologiei moderne(dezvoltarea pe ou şi mai târziu în culturi de celule) a avut loc înainte de descoperirea faptului că Chlamydia este responsabilă pentru cervicite, uretrite şi salpingite. După 1964 s-au dezvoltat teste specifice pentru evidenţierea Treponema Pallidum şi pentru Neisseria Gonorrhoeae, grupuri serologice pentru limfogranulomul venerian, biopsia pentru granulomul inghinal sau culturile pentru herpes simplex. Vaginitele nespecifice au fost diagnosticate examinând mai multe probe cu secreţie vaginală. Totuşi nu se descoperise teste concludente pentru Chlamydia sau HPV, nici unele pentru HIV sau hepatite virale.

vineri, 5 august 2011

Cele mai ciudate fetisuri sexuale

ASFIXIOFILIA
Iata unul dintre cele mai periculoase fetisuri sexuale: asfixierea. Este atat de periculos incat orgasmul ar putea sa se transforme in moarte. Asta pentru ca in timpul actului sexual persoana care are un astfel de fetis doreste sa fie strangulata in asa fel incat sa i se opreasca fluxul de sange si oxigen exact in momentul orgasmului, numai pentru a avea un orgasm mult mai intens. Oare merita un astfel de orgasm minunat riscurile acestui fetis?
HIBRISTOFILIA
Intotdeauna personajele negative dintr-un film sunt mai sexy decat cele pozitive, asa ca trebuia sa se nasca si sindromul Bonnie si Clyde, o fascinatie erotica intensa pentru persoane care au comis crime violente. Multi criminali inchisi si condamnati au numerosi fani si primesc mii de scrisori de adoratie. Iar multi dintre cei cu un astfel de fetis au ajuns chiar sa se casatoreasca cu obiectul pasiunii lor. Pana ce moartea ii va desparti?
PLUSOFILIA Iata ca exista si aceasta "pasiune" si nu se refera la cei care colectioneaza animale de plus. Plusofiliacii au o obsesie sexuala pentru animalele de plus sau pentru oameni care poarta costume de plus, precum mascotele sportive sau cei care promoveaza un produs. Asa ca o jucarie sub forma unui iepuras pufos poate sa fie indeajuns pentru un orgasm indestulator, insa mare grija daca esti promoter, nu stii cum ai putea sa starnesti adevarate obsesii. MECANOFILIA
Stim ca majoritatea barbatilor au o obsesie pentru masinile lor, insa acum aflam ca unii dintre ei duc obsesia la extrema. Astfel ca sunt atrasi sexual de motociclete, automobile, elicoptere sau aeroplane. Se pare ca acest fetis s-a extins pentru ca a starnit interesul multor trusturi media care i-au dedicat documentare intregi. Chris este subiectul unui astfel de documentar, indragostit de masina lui Vanilla. Psihologii spun ca este un fetis iesit din comun, insa nu surpinzator tinand cont de modul sexual in care sunt prezentate masinile in secolul nostru.
AUTOGONISTOFILIA
Cu totii ne visam celebri, insa iata ca o parte dintre noi se simt excitati sexual si chiar ating climaxul cand se afla in atentia tuturor, fie pe scena sau in fata camerei de filmat. Probabil ca astfel de persoane nu sunt cele care au succes intr-o astfel de activitate, insa cu siguranta nu celebritatea este cea care ii atrage. Iar ei oricum pleaca multumiti de pe scena, indiferent de prestatia lor.
BIASTOFILIA
Sau raptofilia, sunt cuvinte derivate din grecescul biastes sau latinescul rapere, ambele insemnand viol. Este astfel de la sine inteles ca biastofilia este excitarea sexuala dependenta sau care raspunde actului sexual neconsimtit. Un astfel de fetis este destul de des intalnit, si devine chiar o joaca interesanta pentru cuplurile care isi doresc o iesire din rutina vietii sexuale.
CREMASTISTOFILIA
Iata un alt fetis sexual destul de bizar care este descris prin excitare sexuala intensa obtinuta in momentul unui jaf sau a unei rapiri. Din nou, un joc apreciat de cuplurile nonconformiste carora le place sa intre in astfel de roluri. Diferenta este data de faptul ca persoanele care au un astfel de fetis sunt mult mai excitate daca jaful sau rapirea este reala.
DACRIFILIA
Dacrifilia este un fetis care este oarecum cumintel, dar la fel de pervers: excitatie sexuala la vederea lacrimilor altor persoane care se afla in suferinta emotionala. In cuplu aceasta forma de fetis este tradusa prin inducerea unor suferinte partenerului care sa ii provoace plansul. Astfel ca dacrifilia poate fi considerata o forma de sadism. Exista si dacrifilia pasiva, unde a treia persoana se excita privind o scena precum cea de mai sus.
SALIROFILIA
Este un fetis sexual care implica placere erotica din a "murdari" obiectul dorintei. Astfel ca o persoana se poate excita si poate ajunge la orgasm manjind o alta persoana cu substante care murdaresc, rupandu-i hainele sau ravasindu-i parul sau machiajul. Fetisul nu implica vatamarea persoanei, se concentreaza numai pe deterioarea aspectului acesteia.
SOMNOFILIA
Din nou avem de-a face cu un fetis inocent, care se poate regasi in multe dintre fanteziile si dorintele unui cuplu: atingerea orgasmului prin mangaieri erotice asupra unei persoane care doarme sau este pe punctul de a se trezi. Acest fetis are si efect invers, multe persoane preferand sa fie cele trezite din somn cu astfel de mangaieri

joi, 28 iulie 2011

Din nou despre candidoza...

Infectia vaginala cel mai des intalnita este candidoza - 75% dintre femei sufera de aceasta infectie a zonei intime. Poti suferi de candidoza chiar si inainte sa iti incepi viata sexuala, deoarece infectia nu depinde strict de contactul sexual ci si de alti factori, pe care ii vei afla imediat! Si cum preventia este cea mai buna arma impotriva bolilor, este vital sa afli care sunt metodele de prevenire a candidozei! Si inca ceva! Orice sursa ai consulta, este bine sa stii: candida, candidoza vaginala, micoza vaginala, inseamna toate acelasi lucru! Sa previi, este mai bine decat sa tratezi, asadar iata cele 15 metode esentiale si usor de pus in practica pentru ca aceasta infectie vaginala - candidoza, sa nu iti dea batai de cap vreodata!
1. Evita sa apelezi imediat la antibiotice!
Medicamentele antibiotice modifica flora vaginala, favorizand cresterea in exces a acesteia. Flora vaginala protejeaza vaginul, insa, atunci cand creste in exces, dauneaza. Totusi, daca ai o infectie, vaginala sau nu, si urmezi un tratament cu antibiotice, trebuie sa asociezi tratamentului si o metoda de protectie impotriva unei noi infectii. Alege tu metoda de protectie: medicamente sau un produs lactat pe zi.
2. Foloseste foarte rar sau deloc tampoane!
Renunta la tampoane si absorbante cu suprafata sintetica, in favoarea absorbantelor din bumbac sau hartie! Tampoanele trebuie evitate, deoarece favorizeaza candida, din cauza umezelii si a caldurii mentinute in interiorul vaginului. Daca, din motive evidente, nu poti evita tampoanele, nu uita sa le schimbi la maximum 4 ore!
3. Nu exagera cu spalaturile vaginale!
Nu face dusuri vaginale sau spalaturi vaginale frecvent, deoarece jetul curata vaginul de flora care il protejeaza si astfel, il expune la infectii. Poti face dus ori de cate ori doresti, insa nu intravaginal. Te sfatuim sa apelezi la spalaturile vaginale doar de 2 ori pe luna, fara sa folosesti un jet puternic, fara sapun si fara sa cureti energic. Sunt de ajuns apa/ceaiul/medicamentul si stergerea usoara.
4. Din fata inspre spate!
Spala zona vaginala si anala, din fata inspre spate, pentru a evita contaminarea zonei vaginale, sensibile, cu germeni din zona anala. Aceleasi miscari trebuie sa le faci si atunci cand mergi la toaleta!
5. Schimba costumul de baie umed!
Dupa ce intri in apa si mai ales, daca stai mult timp in apa, schimba costumul de baie cu ceva curat, proaspat si uscat, daca ai ocazia. Poate fi un alt costum de baie sau niste pantaloni scurti. Totusi, daca intri pentru putin timp in apa sau daca apa iti atinge doar in treacat costumul de baie in zona intima si apoi te intinzi la soare, este in regula. De asemenea, te sfatuim, la piscina, sa nu stai asezata pe margine sau pe trepte, deoarece pot contine multe bacterii.
6. Ai grija cu produsele pentru igiena intima!
Desi prietenele n-au contenit sa iti laude un anumit produs pentru curatenia intima, nu inseamna ca si tie acel produs ti se va potrivi de minune. Din contra! Fiecare femeie este construita altfel, iar zona intima este atat de sensibila, incat este mai mult decat un risc sa folosesti astfel de produse fara sa consulti inainte medicul ginecolog sau medicul dermatolog. Acestia din urma sunt cel mai in masura sa iti recomande un produs pentru igiena intima cu pH-ul si ingredientele corespunzatoare. De asemenea, nu spala zona intima cu sapunuri colorate sau parfumate, geluri de dus sau spumant de baie!
7. Alege alimentele potrivite!
Alege fructele, legumele si lactatele in defavoarea dulciurilor, painii, produselor de panificatie si cofetarie! Acestea din urma favorizeaza dereglarea florei vaginale, din cauza E-urilor si anumitor ingrediente continute. Redu consumul de cafea sau bauturi cu cofeina la maximum 400 ml pe zi. Cafeaua poate avea si ea un rol important in dereglarile hormonale si implicit, in dereglarea florei vaginale. Consuma usturoi ori de cate ori poti, deoarece este un antifungic eficient. Alege alimente care contin vitaminele A, B, C si E, dar si magneziu, selenium, fosfor si zinc, deoarece formeaza o bariera excelenta impotriva infectiilor.
8. Alege cu grija pantalonii pe care ii porti!
Nu purta pantaloni stramti, pantaloni scurti stramti, lenjerie tanga sau de marime mica si mai ales, nu purta lenjerie sintetica. Cel mai bun material pentru lenjeria intima, care lasa pielea sa respire, este bumbacul.
9. Daca este nevoie, foloseste un lubrifiant!
Daca din motive hormonale suferi de uscaciune vaginala, foloseste un lubrifiant in timpul actului sexual. Contactul sexual irita vaginul uscat, provocand infectii si uneori, durere.
10. Foloseste un preparat farmeceutic!
O metoda buna de prevenire a candidozei vaginale este folosirea unui preparat farmaceutic, sigur, eficient si la un pret accesibil. Incearca alifia de calendula sau prafurile pe care le poti dizolva in apa calda, cu care poti spala usor zona intima (Femigin B, Tantum Rosa, Septovag).
11. Apeleaza la uleiurile esentiale!
Umple cada cu apa si adauga uleiuri esentiale naturale - 4 picaturi de ulei de levantica, 4 picaturi de ulei de cimbru, 4 picaturi de ulei din arbore de ceai si 10 lingurite de ulei de masline. Stai in cada 10-15 minute, timp in care iti urmezi ritualul obisnuit de spalare a corpului. Uleiul de arbore de ceai are proprietati antifungice, uleiul din cimbru si din levantica curata si improspateaza, iar uleiul de masline hidrateaza pielea!
12. Ai grija ce prezervative folosesti!
Nu folosi prezervative cu spermicide si in general, evita sa folosesti spermicide, deoarece, desi te protejeaza de o sarcina nedorita, iti pot modifica flora vaginala si implicit, pot provoca candidoza!
13. Sanatate inainte de sex!
Nu face sex cu un barbat despre a carui sanatate sau despre al carui trecut nu cunosti suficient de multe detalii!
14. Schimba-ti la timp absorbantele si lenjeria intima!
Este recomandat sa schimbi absorbantul la maximum 6 ore, iar lenejeria intima zilnic sau chiar de mai multe ori, in cazul abundentei secretiilor vaginale!
15. Nu intrerupe tratamentul anti infectie, chiar daca simptomele au disparut!
Daca vrei sa previi recidiva unei infectii vaginale, nu intrerupe tratamentul medicamentos impotriva acestei infectii, doar pentru ca te simti din nou bine. Chiar daca simptomele dispar dupa cateva zile de tratament, infectia inca exista, insa intr-o stare mai putin agresiva si poate reveni oricand, intr-o forma chiar mai grava! Tocmai de aceea, trebuie sa urmezi tratamentul pana la capat, exact cum si cat ai fost sfatuita de medic, iar activitatea sexuala trebuie amanata pana la incheierea tratamentului!
Daca ai probleme cu candidoza Diva Hair iti recomanda:
Multi Gyn Vaginal Douche. Este singurul irigator ergonomic cu un design ce respecta anatomia femeii. Usor si comod de folosit 30 RON
Multi Gyn Actigel Trateaza si previne disconfortul vaginal. Atenueaza rapid discomfortul vaginal: senzatii de usturime, mancarimi, scurgeri anormale si mirosuri neplacute, iritatii, roseata. 32 RON
Afla mai multe pe DivaHair.ro

miercuri, 27 iulie 2011

Bartholinita-boala care se trateaza scobind pasarica

…pasarica este vedeta acestui post, doar o parte din ea…buboiul acela din fotografia alaturata, care prezinta o problema ginecologica, o boala dureroasa provocata de vreo infectie cu transmitere sexuala, dar si de un act sexual mai lung de 30 de minute, desfasurat fara ca…,,femeia sa fie pregatita,,.

So! Sa ne lamurim despre …Bartholinita, o problema provocata de glandele Bartholin, glandele care umezesc pasaricile… cand ne jucam… sex! :)Ce este, ce anume o provoaca, si cum se trateaza?

dr primar Gabriela Cotarcea, medic ginecolog-Bartholinita inseamna inflamatia uneia din glandele Bartholin, sau inflamatia ambelor, ca ele sunt doua la numar. Se mai numesc si glande vulvovaginale, sunt mici si sunt asezate sub piele in structura labiilor. Glandele acestea au cateun canal care este asezat undeva in interior pe peretele vaginului, unde secreta continutul glandelor in timpul actului sexual, in faza de excitatie sexuala. Lichidul secretat este incolor cu aspect spumos si lubrifiaza vaginul, il pregateste pentru penetrare.

…pe internet am citit ca inflamarea glandelor Bartholin este consecinta altor probleme ginecologice, ca infectia cu Trichomonas Vaginalis sau Gonoree. Dupa discutia cu dr Gabriela Cotarcea am aflat insa ca sunt femei care au o ….predispozitie aparte pentru Bartholinita, si o fac fara sa fie infectate cu vreo boala cu transmitere sexuala. ,,Punctul de plecare poate sa fie o infectie gonoreica, sau cu trichomonas, chiar si chlamydia in cazuri mai rare, dar n-o excludem. Eu intalnesc paciente cu Bartholinita, si le intreb mereu daca au avut recent un contact sexual mai lung ca timp, fara ca sa fie pregatite, fara sa aiba parte de un preludiu satisfacator, fara o buna lubrifiere. Foarte des raman mirate, suprinse ca stiu cum s-a desfasurat ultimul lor act sexual, sau ma rog ultimele. Intr-un act sexual cu penetrarea pe uscat, se freaca pur si simplu canalul glandei respective pana se obtureaza, se infunda practic si continutul lui nu mai este eliberat, se acumuleaza inauntru si apare Bartholenita. Incepe cu tumefieri, inrosiri, dureri in zona vulvei, glandele Bartholin inflamate dor si se umfla, la un moment dat durerea poate sa fie atat de mare ca aproape nu poti sa te misti, sa mergi,, dr. Gabriela Cotarcea.

Tratamentul implica administrarea de antibiotice si antiinflamatorii, pungi de gheata pe zona inflamata, iar daca

problema a fost provocata de infectia cu vreo bacterie…normal…trebuie rezolvat si acest aspect. Cand problema evolueaza intr-un abces, este necesara o mica interventie chirurgicala. ,,Continutul glandelor nu se mai elibereaza, se aduna si poata sa apara un abces, se face puroi acolo si trebuie sa cureti printr-o incizie si apoi faci drenajul abcesului. Problema la Bartholinita este ca adesea recidiveaza, iar aici tratamentul presupune sa excizezi toata glanda. Din pacate nu poti scoate numai glanda in sine, sau doar glandele daca sunt ambele inflamate. Inainte trebuie sa o localizezi, se injecteaza o substanta pe canalul ei ca s-o vezi pe toata, si pe urma o indepartezi cu tesut gras din jur. Ramane cam neplacut din punct de vedere estetic, arata ca o scorbura pe vulva,, dr. Gabriela Cotarcea.

…nu prea ai chef de sex cand te doare…. dar e bine sa precizez oricum ca tratamentul implica si repaus sexual. Cand Bartholinita este provocata de vreo infectie cu transmitere sexuala abstinenta este indicata pana la rezolvarea acestei probleme, si in acest caz ambii parteneri trebuie sa urmeze un tratament. Cand problema a fost provocata de o partida lunga de sex, in care femeia nu a avut vaginul suficient de lubrifiat…. repausul sexual este recomandat pana cand ….


Dr. Gabriela Cotarcea- pacienta poate si vrea sa faca sex. Pasarica are dreptul…