Greu de fericit

Luni am fost la ambulanta acolo unde Clau mi-a pus o pila prin una din cunostiintele lui. Credeam ca pila inseamna intaietate. Nu a fost sa fie deloc asa. Am fost apoi sa donez sange, pentru ca nu o mai facusem de mult si pentru ca imi doream sa fac o fapta buna pentru societatea in criza de sange. Dezamagita de "interviul" avut eram cu totul dezamagita de mine si de planurile de viitor pe care le aveam. Ametita poate din cauza donarii, tin minte ca stateam in statia de autobuz, fumam o tigara si ma plimbam ca o nebuna dintr-o parte in alta, fiind total debusolata de ceea ce aveam de gand sa fac. Nu mai stiam ce e bine pentru mine,ce pot sau ce vreau sa fac, stiu doar ca eram pe punctul de a o lua razna. Speriata am pus mana pe telefon si am cautat psiholog unde mi-am facut programare atunci. Intamplarea a facut ca psiholoaga sa fie o veche cunostinta de a mea care a fost mai mult decat draguta si profesionista...
- Care este scopul nostru?
- Sa fiu fericita.(...)
- Ceea ce cred eu este ca tu cu adevarat fericita erai la Cluj...
- Iar Dani?
- Dani reprezinta persoana care ti-a oferit stabilitate si siguranta, atunci cand tu erai pierduta in instabilitatea emotionala de dupa despartirea de Gabi.
Pentru a ma regasi, psiholoaga mi-a dat "teme pentru acasa". In fiecare seara imi scriu intr-o agenda urmatoarele chestii care vad ca incet incet dau rezultate: "eu Isa azi multumesc pentru.../eu Isa azi ma bucur pentru.../eu Isa azi transmit.../in seara asta imi doresc ca spiritul meu sa lucreze pentru..." De asemenea mi-a sugerat ca in fiecare dimineata sa ma spal pe fata si uitandu-ma in oglinda sa imi reamintesc cat de frumoasa si inteligenta sunt.
A doua zi am fost la un interviu la spitalul concurent celui la care lucrez acum. Directoarea de ingrijiri - o doamna foarte realista - mi-a spus atunci ca pana nu ma hotarasc cu ceea ce vreau sa fac in viata, nu am sa pot sa fiu niciodata fericita intr-un spital privat, atata timp cat eu compar mereu cu ceea ce era la Cluj. Doamna aceea parca mi-a deschis ochii si am plecat de acolo resemnata...nu ar fi putut fi mai bine intr-un loc asemanator cu cel in care profesez acum. Cu alte cuvinte aceeasi Marie cu alta palarie. Dezamagita si la fel de confuza si trista l-am sunat pe Clau care m-a repezit spunandu-mi ca nu poate vorbi cu mine in acel moment...Ii inteleg si respect meseria, dar eu chiar in acel moment aveam nevoie de cineva cu care sa vorbesc. Si l-am sunat pe Dani...urmatoarea zi eram la Cluj...
Am plans de fericire cand am vazut orasul de pe dealul Feleacului si am pupat volanul masinii lui Dani de care imi era atata dor. I-am sarutat mainile lui Mica cand am revazut-o, am luat in brate cainele, am studiat toata casa sa vad ce e schimbat...vroiam parca sa imbratisez tot ce intalneam. M-am iubit cu Dani si am adormit in bratele lui. Mi-am baut cafeaua timp de patru zile pe terasa linistita a casei, unde pretutindeni vedeam verde si ascultam linistea...In tot acest timp am fost in concediu medical...fara sa fiu bolnava fizic. Cu siguranta mi-a fost bolnav sufletul si mintea pentru ca acum simt ca m-am vindecat. Am fost si sunt fericita acolo de unde, inraita de parerea celor din jurul meu, am plecat acum patru luni ca sa-mi fie, vezi Doamna mai bine...
- Nu inteleg cum tu poti pleca de pe o pozitie atat de importanta si de pe un salariu atat de bun, ca sa te intorci la spitalul asta mizerabil din Cluj...eu unul as alege sa fiu nefericit intr-o vila cu piscina, decat sa fiu fericit intr-o garsoniera de cativa metrii patrati...Pe bune tu Isa, esti atat de greu de fericit...
- Viata e scurta - ii spun eu (inca) sotului celei mai bune prietene. Poate ca sunt eu greu de fericit, motiv pentru care sunt in cautarea continua a fericirii, dar eu nu sunt de acord cu tine...Fericirea e ca si sanatatea...daca nu o ai poti avea toti banii de pe lumea asta...nu i-ai cheltui niciodata cu placere, pentru ca placerea inseamna jumatate viata profesionala si jumatate personala...Eu ce sa fac daca nici una dintre ele nu este ok? Pot sa ma mint? Sa ma mint ca e bine la locul de munca, ca-s sefa, cand eu de abia astept sa mai prind o vena sau sa resuscitez? Sau sa ma mint ca in relatie e ok atata timp cat zilnic ne certam si ne aducem acuze si reprosuri, cand eu am nevoie de atata liniste?
Sunt greu de fericit...recunosc...Si mai recunosc ca imi place fericirea concentrata in sticlute mici...

Greu, dar trece

Mi-a fost foarte greu in ultima saptamana. Imi era dor de Dani. Vroiam sa merg sa-l vad si sa vad daca mai simt ceva. Eram curioasa de sentimentele pe care le am atunci cand il vad. Am dus o adevarata lupta cu mine insami, dar am realizat ca mie nu imi era dor de Dani, ci de amintirea lui, in forma lui buna. Imi doream sa ma intorc la Cluj, acolo unde, o data, eram fericita. Nu as mai fi putut sa fiu. M-as fi gandit la copilul pe care l-am pierdut sau la palma data de Dani si situatiile in care am suferit. Era o involutie...
Cu siguranta daca as fi mers la Cluj m-as fi culcat cu Dani. Neavand nici o perspectiva alaturi de el, as fi ramas doar cu asta. M-as fi intors acasa unde, daca as fi ales sa-l mint pe Clau, constiinta nu m-ar fi lasat sa ii spun "te iubesc" privindu-l in ochi. Daca i-as fi spus adevarul, puteam sa-mi iau la revedere. Eram in situatia in care alergam dupa doi iepuri si nu as fi prins nici unul.
"Tu Isa...gandeste-te. Dani este pentru tine o iluzie sau o obsesie. Daca mergi la el la Cluj nu rezolvi nimic. Vrei sa iti amintesc cum ma sunai si imi spuneai ca nu iti e bine, ca suferi si ca ai vrea sa te intorci acasa? Vrei sa iti amintesc ca tu inca din septembrie vroiai sa te desparti de el si ai reusit sa faci asta de abia in martie? Ca nu puteai sa te vezi cu fetele pentru ca era atat de gelos incat iti spunea sa le aduci pe fete acasa si sa cumperi Cola la 2l? Sa-ti amintesc cum, insarcinata fiind te-a tarat pe jos si te-a lasat sa pleci in miez de noapte cu bagajele in mana si fara bani? Ca nu a facut nimic atunci cand tu erai in dubii daca sa pastrezi sau nu copilul. Ca a anulat o nunta pentru ca nu se simtea pregatit? Ca te-a facut de rusine in fata colegilor tai de la munca la nunta unuia dintre ei? Ca dupa ce te-ai intors la Brasov tot tu te-ai dus la el, el nefacand nici un efort ca sa te vada? Ca erai in casa lui ca o sclava si ca el nu aprecia nimic din ceea ce faceai?
Vroiai sa te vezi cu el si pentru cateva clipe de placere sa-l pierzi definitiv pe Clau, care ti-a dovedit cu fapte ca te iubeste si ca te merita? Care e venit nu o data, ci de trei ori sa isi ceara scuze deci sa lupte pentru tine, asta in ciuda faptului ca stia ca tu vrei sa te intorci la fostul. Care a plans si nu mai ramanea decat sa se puna in genunchi sa nu pleci. Care a fost si este alaturi de tine si la bine si la rau. Nu regreta! Ai luat cea mai buna decizie. In sfarsit nu te-ai mai lasat prada sentimentelor superficiale si nu ai mai actionat impulsiv, lasand gandurile realiste sa te acapareze. Cred ca este pentru primele dati cand ti-ai depasit limitele false pe care ti le impui. Este printre putinele dati cand ti-ai aratat ca te iubesti si ca te respecti si ca nu mai accepti sa fii injosita. Felicitari!" imi spune sora-mea...
- Alo! Ce faci Dani?
- Bine...conduc si ma gandesc la tine! Nu mai am rabdare! Mai sunt cateva ore!
- Te-am sunat sa iti spun "la multi ani" pentru maine. Eu nu mai vin.
- Dar ce s-a intamplat? Vorbeste cu mine te rog!
- Daca vin o sa sufere trei persoane...tu, eu si Clau. Nici unul dintre noi nu cred ca merita asta si nici unul dintre noi nu va fi fericit daca vin.
- Tu iti bati joc de mine? Te joci cu mine si ma amagesti...Sa nu ma mai cauti!
Nu mi-am batut niciodata joc de Dani. Mai degraba m-am injosit eu...desi sustineam ca pe mine ma iubesc cel mai mult...Nu a fost asa...acum e.
Nu e usor...e foarte greu...dar sigur va trece

Asa-l astept

Ii trimit o poza cu ce eram imbracata. Un furou de noapte negru cu dantela in dreptul sanilor. Nu stiu de ce am facut asta, dar asa am simtit.
- Asa il astepti?
- Nu Dani...asa ma imbrac eu noaptea.
- Cand eram impreuna nu te imbracai asa.
- O sa ma imbrac cand o sa fim din nou...
In ultima perioada din cauza certurilor din ce in ce mai dese dintre mine si Clau, si din cauza stresului de la lucru, am inceput sa ma leg de trecut unde simteam ca imi este mai bine. Am inceput sa vorbesc cu Dani care era pe zi ce trece mai dragut. Asteptam sa plece Clau de acasa ca sa fiu singura si sa il pot suna pe Dani si sa plang. Si puneam melodii pe care le ascultam cu Dani candva si plangeam pana la suspin de ramaneam fara aer. Adormeam cu obrajii sarati in asteptarea iubitului care venea ametit de aburii alcoolului si care nu imi mai dadea atentia de care aveam nevoie. Se lega de nimicuri care pe mine ma frustrau si nu ma lasau sa fiu eu. Nu ii convenea ca nu trag apa la toaleta, ca trantesc usile de la dulap, ca las vasele nespalate dimineata, ca fumez in casa si nu-mi arunc chistoacele din scrumiera, ca spal scrumiera cu acelasi burete cu care spal vasele, ca stropesc peretii, ca trag prea tare draperiile dimineata, ca injur prea mult. Lucrurile astea plus cele care se adaugau la locul de munca mi-au dat motive suficient de intemeiate sa-mi iau concediu si de ziua lui Dani sa merg la Cluj. Cireasa de pe tort sau picatura care a umplut paharul a fost un telefon venit din partea lui Clau cand eram la munca. Imi spunea cu o voce trista ca a stat foarte bine si s-a gandit si ca si-ar dori ca pana la sfarsitul saptamanii sa il las singur. M-am enervat atat de tare cand am auzit asta, incat i-am zis ca am sa imi iau lucrurile si am sa plec si am sa-l las singur de tot daca asta isi doreste. Asta am si facut. Am sunat-o pe sora-mea si cu ajutorul ei am varat in bagaje tot ce era de luat intr-un timp record. I-am trimis un mesaj: "Vezi ca ti-am lasat cheile sub pres. Sa ai o viata minunata!" si am plecat la mami acasa linistita si impacata. Eram optimista cu gandul ca, la sfarsit de saptamana ma duc la Cluj la Dani al meu. In ziua respectiva ma asteptam la o reactie din partea lui Clau. Faptul ca nu a dat nici un semn m-a facut sa realizez ca am facut o alegere buna. A doua zi insa, m-a cautat si am acceptat sa ne vedem la un pahar de vin pe o terasa. Imi spunea ca ii pare nespus de rau ca s-a intamplat asa si ca vrea sa il iert. De abia reusea sa-si stapaneasca plansul si vorbea ragusit de parca lacrimile il strangeau de gat. Ma uitam la el si de abia ma stapaneam sa nu il iau in brate sau sa il sarut de drag ce imi era, dar ma abtineam, pentru ca eu deja luasem o hotarare...sa merg la Dani. A doua zi mi-am rezolvat in timp record cu concediul, cu adeverinta medicala (pentru dosarul de inscriere la concurs la un spital din Cluj), si imi faceam planuri cu Dani in telefon de ce o sa facem impreuna timp de o saptamana. Ulterior m-a sunat si Clau cu care am vorbit minute in sir despre noi, despre cat de rau ii pare de ce a spus, despre faptul ca ma vrea inapoi si ca se pisa pe ele dulapuri trantite, vase nespalate la timp, fum de tigara sau apa netrasa si ca ar face orice sa ne impacam. Mi-a cerut sa ne vedem a doua zi, inainte sa plec la Cluj. A venit la mine cu un trandafir rosu si m-a luat in brate. S-a asezat pe coltarul din bucatarie si a inceput sa spuna, a treia oara, aceleasi lucruri. Spunea ca ma intelege si intelege nevoia mea de a-l revedea pe Dani, dar ca, indiferent de ce se va intampla, daca ma voi culca sau nu cu el, relatia dintre noi doi (eu si Clau) nu va mai fi niciodata aceeasi si ca ulterior, daca ne vom impaca, inevitabil vor aparea reprosuri din partea lui. L-am intrebat daca are incredere in mine si daca ma asteapta. Mi-a zis cu jumatate de gura ca da, dar sa ma gandesc la faptul ca intre noi nimic nu va mai fi la fel. Mi-a aratat niste mesaje de la sora-sa care ii spunea ca a rezolvat cu locurile de munca pentru amandoi daca ne decidem sa mergem in Anglia. Atunci am inceput sa plang pentru ca am realizat de fapt diferenta dintre cei doi. Dupa cum am spus, si le-am spus si lor, ii iubesc, dar cel mai mult ma iubesc pe mine. Vreau sa-mi fie bine. Bine nu imi era langa Dani, indiferent cat mi-as fi dorit. Langa Clau in schimb aveam si am perspective vaste. Ma uitam in ochii lui blanzi si ma gandeam la palma pe care Dani mi-a dat-o. Chiar si asa i-am spus ca tot plec...
Pe hol, inainte sa plece, Clau m-a rugat sa am grija de mine...si de noi. In acel moment m-am blocat. Ma uitam fix in ochii lui fara a schita nimic. Se uita la mine si ma intreba ce am. L-am rugat sa taca si sa ma lase un pic, si am continuat sa ma uit fara sa clipesc la el. Am intors privirea spre ceas, apoi iar la el. In linistea aia auzeam ceasul cum ticaie atat de tare incat imobiliza clipa si atunci am avut o revelatie...
Timpul trece si eu astept...Eu stau...Ma invart in cerc. Eu astept...Il astept!!!Ce pula mea sa mai astept sau pe cine sa mai astept daca eu il am in fata?
La doua jumate trebuia sa fiu in autogara. La doua am inceput sa-mi fac bagajul. Am pus pana pe un tricou, l-am impaturat si cu el in mana, uitandu-ma la sora-mea am spus...: "nu mai plec...!"

Sah-mat

Oricat de mult as vrea sa ma mint ca imi este bine...realitatea este ca nu imi este deloc...
Joc sah cu propriile mele ganduri si sentimente...fara insa sa stiu care cum sunt albele si care negrele. Las piesele sa se miste haotic, lasandu-ma seara cu strategii pentru viitoarele mutari, urmand ca noaptea sa visez in alb si negru in patratele.
Functia de asistenta sefa, mai ales la varsta mea, este o pozitie mult ravnita de toata lumea. Nu se stie insa ce presupune cu adevarat asta. Am invatat sa imi iau suturi in fund si sa fiu fututa fara a riposta, fara a scoate un zgomot macar. Am invatat sa ascult cu zambetul pe buze (fals de altfel) orice critica, cerandu-mi scuze si promitand de fiecare data ca nu se va mai intampla, chiar daca nu sunt sigura daca voi putea sau nu sa ma tin de promisiune. Am inceput sa fac lucrurile automat, mecanic, si sa fiu draguta chiar daca in sinea mea sunt un butoi cu pulbere. Am invatat cam toate dedesupturile acestei meserii si asta nu o mai face deloc interesanta. Rutina zilnica ma oboseste teribil, facandu-ma sa ajung acasa si sa imi doresc un singur lucru...sa dorm. Ma trezesc la 7 seara si realizez ca nu mai am timp sa fac prea multe, pentru ca imediat trebuie sa ma pun la somn iar...si asta in fiecare zi. Mananc haotic desi cam la aceleasi ore tarzii...nu fac sport deloc, nu dorm suficient, cheltui bani aiurea si nu stiu pe ce, nu mi-am luat masina asa cum mi-am propus, nu citesc, nu pictez, nu evoluez. Pe scurt nu fac nimic din ce mi-am propus atunci cand am ales sa vin la Brasov. Vina cea mai mare este a programului de lucru, a vietii profesionale care nu ma satisface deloc.
Ma tot gandesc sa ma intorc la Cluj, acolo unde macar viata profesionala era satisfacatoare. Vreau sa ma intorc la Cluj singura, acolo unde dormeam mult, ma distram in club cu 30 de lei, unde mancam ce vroiam si cat vroiam, ma intalneam cu cine, unde si cand vroiam fara sa dau nimanui explicatii, acolo unde desi viata mea parea haotica, eram foarte disciplinata. Ma apreciam, imi dadeam atentia si respectul cuvenite. Nu ma lasam calcata in picioare de nimeni si nu zambeam fals ca sa arat ce fata buna sunt. Acolo eram eu. Eu asa cum sunt. Acolo eram totul si nu interesa pe nimeni cum aleg sa fiu...Aici sunt un nimeni, desi sunt totul pentru unii. Imi iubesc familia...il iubesc pe Clau, dar asa cum am mai spus, ma iubesc cel mai mult pe mine insami, asadar cum as putea oare sa ma las pe mine pentru altii?
Si ma vad intorcandu-ma la Cluj unde poate o saptamana, doua mi-ar fi bine singura...Si apoi? Ma imaginez in nenumarate moduri, care de cele mai multe ori nu imi plac. Alexandra fosta colega si buna prietena, o sa plece in Anglia. Adriana este mai tot tipul ocupata si are probleme poate mai multe si mai mari ca ale mele. Iar eu o sa fiu singura...Sunt persoane cu care as putea sa ma vad, dar nefiind pe acelasi calapod cu mine, presimt ca voi ajunge acasa cu un specific gust amar dupa o astfel de intalnire, si la fel de singura si neiubita ca atunci cand am plecat. La Dani nu ma vad intoarsa, cu Raul cu care am mai vorbit in ultimul timp, nu simt ca m-as mai potrivi cumva. Restul...sunt resturi, asadar emotional nu ma incalzeste nimic.
Mi-e dor de Mihai (acel Mihai din povesti de demult), care sa ma stranga de gat si sa-mi spuna ca sunt o proasta si ca am potential mare pe care nu stiu sa mi-l folosesc. Nu am sa uit niciodata cand spunea: "Isa, in viata nu le poti avea pe toate...trebuie sa alegi." Imi dau seama ca viata asta este de fapt un cumul de alegeri, care te fac in permanenta indoielnic, gandindu-te oare ce-ar fi fost daca ai fi decis sa alegi altfel....Acum as fi avut un bebelus, rod al iubirii dintre mine si Dani, as fi stat acasa sa-l cresc, as fi avut o viata de familie (?) pe care mi-o doresc...As fi suspinat insa dupa libertatea pe care (inca) o am, dupa cluburi si somn mult, un vin rose demidulce, si un futai pe cinste. Le pot avea pe acestea, daca totusi am facut alegerea sa nu le am pe primele, si totusi lipsesc. Si atunci...eu unde sunt de fapt? Ce-mi doresc de fapt? Ce fac de fapt? Nu vad oare ca timpul trece si eu stau pe loc, fara sa fac vreo miscare pe tabla de sah?
Vreau sa fiu fericita!!!Asta este tot ce imi doresc. Nu sunt. De aici si jocul asta intre alb si negru in mintea si sufletul meu. Vreau ca acest joc sa se opreasca si sa raman cu un rege...Mi-e teama insa de un sah-mat...

Merita tot!!!

Viata profesionala mi-o pune in pericol pe cea personala. Intotdeauna am mers pe principiul sa nu amestec, ma scuzati, pula cu prefectura, si sa las la poarta spitalului toate nemultumirile si intamplarile care mi-au provocat stari negative, cum si la munca sa nu merg cu cele de acasa. Am respectat o perioada buna acest principiu, cu exceptia ultimei perioade la Cluj, cand mergeam cu problemele de acasa, incercand sa le rezolv la spital, cu ajutorul colegilor, care imi devenisera multi dintre ei prieteni. Atunci am invatat ca problemele nu ti le rezolva nimeni si ca principiul meu este unul sanatos, pe care nu ar fi indicat sa mi-l mai incalc. La noul meu loc de munca am evitat sa mai povestesc despre mine, astfel incat vag stie lumea ca am iubit sau ca stau cu parintii. Noul meu loc de munca insa, este atat de solicitant, incat nu imi permite sa las problemele la poarta. I le povestesc mamei sau sora-mii care nu imi dau senzatia ca ma inteleg. Aleg sa i le spun lui Clau care ma asculta dar este si deosebit de critic, chestie pe care o face dorindu-mi binele. Dar criticile lui atunci cand sunt nervoasa sunt generatoare de o stare de nervozitate si mai mare, pe care o rasfrang asupra lui. Ne certam apoi pe diverse teme, dar fara sens, pentru ca a doua zi realizam amandoi cat de mult am gresit si ce de cacat e sa fii atat de pueril...
Mi-am dat demisia ieri. Asta dupa ce directoarea mi-a spus ca daca cineva isi va da demisia cat timp voi fi eu sefa, o sa am de-a face cu ea. Eu stiu problemele colegelor mele si stiu ca majoritatea au ganduri de plecare, motiv pentru care am ales sa plec eu inainte sa fiu luata la raspundere pentru niste chestii pentru care nu sunt eu responsabila. Mi-am depus demisia nesemnata si nedatata, plina de nervi si de lacrimi (noroc cu machiajul whaterproof), si mi-am luat ramas bun de la colege. Dupa aproximativ o ora, m-a chemat directoarea sa isi ceara scuze pentru comportamentul avut, sa aduca explicatii suplimentare problemei avute, sa ma incurajeze cu blandete. M-a convins sa raman, desi am rugat-o sa pastreze demisia, fiindca in urmatoarele doua luni, in care sunt inca in proba pe functia de sefa, pot sa plec oricand, fara preaviz. Am sunat la un alt spital privat din oras, asa ca metoda de siguranta, unde tipa (reprezentant resurse umane - cred, sau HR) foarte amabila, mi-a spus ca ma asteapta cu mare drag la un interviu. Azi HR-ul nostru, o moldoveanca din Galati care m-a scos de nenumarate ori din pepeni, si-a cerut si ea scuze spunandu-mi ca am procedat cum trebuie in cazul pontajului, subiect mult discutat ieri, cand pe romaneste mi s-a zis ca sunt varza. Azi nu mai eram varza...Azi m-a laudat, m-a incurajat, spunandu-mi ca ea crede intr-o persoana ca mine, in evolutia mea profesionala, mai ales ca sunt interesata pentru training-ul de transplant renal - chestie cu care spitalul se va dezvolta, si pentru care sunt prea putini doritori si competenti...Am iesit de la ea din birou cu o satisfactie enorma, concluzia finala fiind ca fraierii...au nevoie de mine si nu eu de ei...

Azi se fac doua saptamani de cand Clau e plecat la sora-sa in Anglia. Excursia era planuita si platita dinainte de a ma cunoaste pe mine, deci am refuzat sa merg cu el sau sa vreau sa renunte el la excursie pentru mine. Cand a plecat i-am promis ca nu merg la Cluj si ca am sa fiu cuminte...M-am tinut de promisiune nu pentru insasi promisiunea ci pentru ca asa am vrut si am simtit. Clau a fost alaturi de mine stiind ca eu inca vorbesc cu Dani si ca ma gandesc la el. M-a sustinut, a comunicat cu mine, m-a luat in brate cat am plans. Eu poate daca as fi fost in locul lui i-as fi spus sa se duca in pula mea la aia la care se gandeste daca nu e pregatit pentru o relatie cu mine. Rabdarea asta, intelegerea si afectiunea pe care mi le-a aratat atunci cand sufletul meu era slab, l-a facut si il face sa merite tot!!!
Poimaine Claudiu se intoarce si astept cu nerabdare sa il strang in brate. Mi-e dor de tot ce inseamna el si asta il face sa fie...tot...
"Sa stii ca imi pare rau daca prin atitudinea mea ti-am facut rau si ca am contribuit si eu la luarea deciziei tale (n.r. demisia). Sa stii ca nu ma simt deloc impacat cu gandul acesta, dar e decizia ta si te sustin indiferent de situatie. Amandoi am gresit si nu vreau sa mai repetam aceeasi prostie si copilarie si a doua oara. Abia astept sa vin sa te strang in brate. Acum sunt in tren si mi-as dori sa fii si tu langa mine si sa ne tinem de mana ca doi porumbei tineri si nelinistiti,...pentru ca stiu ca si tie iti plac trenurile. Stau si ascult glasul rotilor de tren si mi-ar placea sa-l auzi si tu. Esti cea mai de pret comoara a mea si alta ca tine nu exista. Nu mai fii suparata si sa stii o chestie: oricat ar fi pe lumea asta de greu, o slanina si o ceapa si o pita acolo, gasim si noi...nu murim de foame. In continuare imi sustin dorinta de a fi alaturi de tine si la bine si la greu, pentru ca momente de cacat au fost, sunt si vor mai fi, important este sa le depasim impreuna si cu fruntea sus. ..."

Si vezi...fiind exact ceea ce imi doream de la un barbat...el merita tot!!!