In dimineata acelei zile insorite de toamna ma trezisem bine dispusa. Ma gandeam la prietena mea pe care nu o vazusem de mult timp, si am sunat-o sa vad ce face. Am stabilit sa ne vedem in jumatate de ora intr-un oras vecin, unde ea lucreaza. Ne-am baut cafeaua in parcarea unei benzinarii, unde am aflat vestea ca este insarcinata...Nu imi venea sa cred cum a putut fi atat de inconstienta sa faca o asemenea greseala cu un alt barbat decat sotul ei. Am intrebat-o de simptome si de ce are de gand sa faca. In acel moment cu o miscare subtila mi-am palpat sanii, dar mi se parea o jena specifica perioadei premenstruale...
In aceeasi zi, dupa-masa aveam programare la medicul de familie pentru un concediu medical. Eram si racita, dar vroiam cateva zile libere pentru a putea merge la Brasov, pentru un interviu. Inainte de consultatie, am cerut cheia de la toaleta, unde, intr-o mare graba si incarcata de emotii, am facut un test de sarcina. L-am bagat in geanta, m-am spalat pe maini si m-am intors in sala de asteptare, unde m-am asezat cuminte pe scaun. Dupa cinci minute am scos testul din geanta si privindu-l m-a bufnit rasul. In linistea acelei sali era rasul meu infundat care i-a facut pe ceilalti pacienti sa ma priveasca dubios. Erau doua linii...Eram insarcinata!!!
Cu doua saptamani inainte, fiind de noapte la lucru, cautam disperata pe internet un apartament pentru chirie sau de vanzare. De trei luni m-am mutat definitiv la Dani, lucru care s-a dovedit a fi una dintre cele mai proaste decizii din viata mea. El a renuntat la lucrul pe camion si s-a intors acasa pentru a fi mai mult timp aproape unul de celalalt. Intre timp m-a cerut de sotie, am ales sala, am platit avansul, ne-am ales tema, nasii, culorile, firmele de foto-video, flori, rochie, am facut o lista provizorie, deci cam tot ce este necesar pentru o nunta. Totul a fost minunat o perioada, pana cand ne-am dat seama ca ne certam cam des si ca majoritatea certurilor sunt din cauza maica-sii sau a geloziei lui. Pe 1 septembrie am decis sa plec si am luat legatura cu Sipos (proprietaul casei in care am stat eu in chirie). El avea ceva, urmand ca pe 15 sa ma mut. Pe 14 m-am razgandit, gandindu-ma ca Dani mai merita o sansa. Totul a fost bine o perioada, dupa care au aparut din nou reprosurile, crizele lui de gelozie nejustificate, care mi-au dus rabdarea la capatul ei. Gelos nu ar avea de ce sa fie, fiindca mi-am invatat greselile din trecut si nu i-am fost infidela. Greseala mea a fost insa sa fiu prea sincera cu el. Inca de la inceput i-am povestit o mare parte din trecutul meu, chestie care probabil l-a facut sa creada ca "lupul isi schimba parul dar naravul ba". Asa cum am mai spus eu am sa scriu o carte pe baza celor traite de mine pana acum si vreau ca primul meu cititor sa fie viitorul meu sot. Credeam ca pot avea incredere in Dani si ca va intelege ca trecutul e trecut dar ca ma va accepta cu tot cu el. Ce a facut el insa a fost sa foloseasca trecutul impotriva mea. Asa cum i-am spus si lui, nu regret nimic din ce a fost in trecut, pentru ca ceea ce a fost ma face sa fiu ceea ce sunt. Nu mi-e dor de nimic si de nimeni din trecutul meu, tot ceea ce-mi doresc fiind un prezent si un viitor frumos alaturi de el. Imi ofera sex bun si conditii bune de viata, asadar nu as avea de ce sa caut in alta parte. Asta el nu intelege. Motivul pentru care insa, simt ca nu mai pot este acela ca nu trece o zi fara sa nu faca o criza de gelozie si duc lipsa de atentie. Au fost multe momentele cand m-am simtit mai singura decat atunci cand eram singura. Au fost multe datile cand i-am spus in fata ca am nevoie de cuvinte frumoase si de flori...si nu intelege. Mi-a rupt neglijent dintr-o gradina niste trandafiri pentru care m-am bucurat mai mult decat pentru o bratara de aur, dar a facut-o doar o data si...a uitat. Cuvintele frumoase se rezuma la "te iubesc" si la "ce buna esti"...Mai imi zice uneori cand merg la lucru dimineata, din pat, dar cred ca pe jumatate dormind, ca sunt frumoasa. Gelozia lui este exagerata, limitandu-mi libertatea la propriu. Nu am mai fost intr-un club de un an, nu am mai iesit cu fetele de vreo trei luni, si nu am nici o alta iesire singura in afara de lucru si cumparaturi. Gatesc, fac curatenie si cand ma plang ca sunt prea obosita pentru sex nu ma crede, spunand ca am ceva..."De aia mi-am luat femeie...sa-mi gateasca si sa am cu cine ma fute de cate ori am chef" - mi-a spus o data glumind (cica). Nu stie insa ca fiecare gluma si fiecare gelozie neintemeiata m-a facut pe mine sa spun acum doua saptamani - GATA!!!
Si stand in fata calculatorului intr-o noapte la lucru, am avut o revelatie trezindu-mi din lunga-i hibernare constiinta. Mi-a adresat urmatoarele intrebari: "Ce-ti doresti?", "De ce ai nevoie?" - ajutandu-ma la fiecare raspuns al meu cu o alta intrebare. Vreau sa fiu fericita. Nu mai vreau sa fiu singura. Nu mai vreau sa sufar. Vreau sa evoluez. Vreau sa citesc, sa merg la teatru, sa ma plimb prin natura, lucruri pe care nu le-am mai facut de aproape un an..."Nu te-am lasat eu?" - m-ar intreba el, deculpabilizandu-se ca de fiecare data... Si atunci constiinta mi-a raspuns: unde ai putea sa faci ce vrei si sa nu fii singura? Unde ai avea parte de iubire neconditionata. Unde vrei sa mergi? Acasa - i-am raspuns, si atunci mi-am dat seama ca intr-adevar rolul meu la Cluj s-a incheiat. Nu mai are rost sa platesc chirie, nu ar avea rost sa ma chinui platind rate singura, neavand pe nimeni de incredere care sa ma sustina neconditionat, la orice ora din zi si din noapte. Si atunci am depus CV-uri pentru Brasov. Am fost contactata in scurt timp de cel mai renumit spital privat din Brasov. Urma sa merg la interviu miercuri iar eu vineri, cu o saptamana inainte, am aflat ca sunt gravida. M-am gandit atunci la un semn divin care ma impiedica sa plec. M-am dus totusi la interviu, unde am fost flatata de cei de acolo, incantati de pregatirea mea profesionala. Joi am fost la ecograf, unde s-a depistat un mic punct negru pe uter dar si o formatiune pe ovarul drept care ar putea fi corp galben sau...sarcina extrauterina. Mi s-a recomandat dozarea b-HCG in dinamica si un alt ecograf luni care sa confirme sau nu suspiciunile. Nu am facut pana acum avort, fiind impotriva lui. Ma tot gandesc ca poate va fi o trauma...Oare daca ar fi fetita cum ar fi? Sau cum ar fi daca ar fi baiat? Eu sa omor?!? Daca nu voi mai putea ramane insarcinata...
Si ma aflu deci in fata a doua linii...drumul meu se bifurca si nu stiu ce sa aleg. Sa omor copilul sau sa fac copilul si sa ma "omor" pe mine?
duminică, 1 noiembrie 2015
joi, 23 aprilie 2015
Il iubesc...dar...
”Sa iubesti o femeie nebuna e o aventura! Sa iubesti o femeie nebuna care te iubeste e aventura vietii tale.”
Il iubesc pe Dani...dar...
Si ”dar-ul” asta ma scoate din sarite. Ma face sa am o indoiala in ceea ce priveste un viitor impreuna cu el, desi este cea mai lunga relatie de dupa Gabi.
Il iubesc pe Dani, dar...
...El ma iubeste mai mult. Dupa cum se stie, intr-o relatie este imposibil ca ambii parteneri sa iubeasca la fel. De obicei unul iubeste si altul se lasa iubit. Dani ma iubeste si o face aproape obsesiv de mult. Si eu il iubesc, dar nu e intensitatea aia care imi da goluri in stomac, care precum intr-un roller coaster ma face sa cobor cu sufletul in gura si sa urc cu nerabdarea de a ajunge acolo sus pentru a cobori din nou. Ma gandesc ca exista posibilitatea ca felul meu de a iubi sa fi ajuns la o maturitate. Ma simt linistita, am sufletul impacat, dansez si cant cu gandul la el, dar nu plang cum as fi plans daca patosul era mai pregnant din partea mea. Este stiut faptul ca eu traiesc momentul de placere la maxima lui intensitate numai cu conditia sa existe si durere. Nu ma inteleg, dar nici nu vreau. Ceea ce imi doresc este sa ma iubeasca la fel de tare, dar sa imi arate mai putin. Sa ma lase sa mi se faca cu adevarat dor, sa ma faca sa-l doresc din tot sufletul meu si sa nu il am intotdeauna atunci cand vreau. Ma gandesc de aici de unde a aparut sintagma: ”De ce femeile iubesc barbatii rai?” Pentru ca femeile isi doresc provocare continua, isi doresc adrenalina, actiune, mai multe fapte si nu vorbe, sex nebun dupa o cearta puternica...
Il iubesc pe Dani, dar...
...Mi-e teama sa nu sufar. Maica-sa s-a dovedit la inceput a fi o femeie extraordinara. Multumeam zilnic divinitatii pentru un asa noroc. Sa fiu iubita si acceptata asa cum sunt atat de el, cat si de familia lui. Totul s-a dovedit a fi o minciuna, femeia aratandu-si adevarata fata de curand, cand m-a acuzat ca nu sunt deloc potrivita pentru fiul sau, ca ea isi doreste o nora harnica, care sa nu doarma atat de mult sau care sa nu stea in pijamale toata ziua prin casa. Nu stiu la ce s-a asteptat ea, dar se pare ca asteptarile au inselat-o. Eu nu sunt lenesa de felul meu. Imi place sa gatesc si gasesc prin curatenie o terapie. Ceea ce urasc in schimb este sa mi se impuna sa fac anumite lucruri. Acesta este motivul pentru care am ales sa stau singura si sa nu ma intorc la casa parinteasca. La mine acasa daca am chef sa spal vasele le spal, daca nu le las pe maine si nu exista nimeni care sa se supere pentru asta. Stiu ca oricum trebuie sa le spal in cele din urma, pentru ca altfel s-ar aduna si mi-as ingreuna existenta. Si o fac cu drag, pentru mine si pentru ca asa vreau. Nu-mi place insa, sa mi se atraga atentia ca nu am facut ceva, sau ca nu am facut bine, cand eu incerc sa le fac cat mai bine posibil. Nu eram obligata sa fac nimic in casa lui, atata timp cat noi ne cunosteam doar de trei luni. Eu ma consideram inca musafir in casa lui, dar ma gandesc ca vizitele mele in absenta lui Dani, au facut-o pe maica-sa sa considere ca fac parte din familie. Nu o sa mai fiu musafir doar atunci cand o sa am saiba pe deget si nici atunci nu o sa accept sa fac lucruri pe care nu vreau sa le fac in casa altuia, chiar daca acela e...soacra-mea. Nu vad printr-o casatorie o indatorire de a face ceea ce nu mi-as dori. Eu vreau o data cu casnicia sa devin o doamna nu o slujitoare. Am un loc de munca relativ bine platit, ceea ce imi va permite poate pe viitor, daca o sa am chef, sa angajez pe cineva care sa imi faca curatenie in casa, sa-mi faca de mancare sau sa-mi duca copilul la scoala. Ideea este ca mie imi place sa fac treburi casnice si nu stiu daca voi recurge vreodata la asta, dar cert este ca o sa fac lucrurile doar pentru ca asa vreau nu pentru ca ”trebuie”. Nu am inteles niciodata pana acum persoanele care imi spuneau ca a sta cu parintii lui e o greseala. Eu pana nu de mult chiar aveam de gand sa stau cu maica-sa cat timp Dani e plecat in cursa. Ma bucur din suflet ca lucrurile s-au intamplat asa si ca nu o sa fiu nevoita sa ma compromit pentru economie financiara. M-a dat afara din casa. Si Dani a venit cu mine. Asta a scos-o din sarite si mai tare. Cum era si normal, mi-a lasat in continuare masina lui, ceea ce a innebunit-o. Credea ca de indata ce ii va lasa fiului sau cel mai mic toata averea familiei, el va face ceea ce ea isi doreste, inclusiv ca va renunta la sursa fericirii lui pentru ea. Dani e alaturi de mine si asta mi-a dovedit iubirea lui incomensurabila. Vrea sa ne casatorim si sa ne luam ceva al nostru. Nu stiu daca inca el e constient de ceea ce isi doreste si cate responsabilitati presupun aceste decizii. Ii sustin dorintele, dar sunt sceptica.
Il iubesc pe Dani, dar...
Mi-e frica sa nu sufar...
Il iubesc pe Dani...dar...
Si ”dar-ul” asta ma scoate din sarite. Ma face sa am o indoiala in ceea ce priveste un viitor impreuna cu el, desi este cea mai lunga relatie de dupa Gabi.
Il iubesc pe Dani, dar...
...El ma iubeste mai mult. Dupa cum se stie, intr-o relatie este imposibil ca ambii parteneri sa iubeasca la fel. De obicei unul iubeste si altul se lasa iubit. Dani ma iubeste si o face aproape obsesiv de mult. Si eu il iubesc, dar nu e intensitatea aia care imi da goluri in stomac, care precum intr-un roller coaster ma face sa cobor cu sufletul in gura si sa urc cu nerabdarea de a ajunge acolo sus pentru a cobori din nou. Ma gandesc ca exista posibilitatea ca felul meu de a iubi sa fi ajuns la o maturitate. Ma simt linistita, am sufletul impacat, dansez si cant cu gandul la el, dar nu plang cum as fi plans daca patosul era mai pregnant din partea mea. Este stiut faptul ca eu traiesc momentul de placere la maxima lui intensitate numai cu conditia sa existe si durere. Nu ma inteleg, dar nici nu vreau. Ceea ce imi doresc este sa ma iubeasca la fel de tare, dar sa imi arate mai putin. Sa ma lase sa mi se faca cu adevarat dor, sa ma faca sa-l doresc din tot sufletul meu si sa nu il am intotdeauna atunci cand vreau. Ma gandesc de aici de unde a aparut sintagma: ”De ce femeile iubesc barbatii rai?” Pentru ca femeile isi doresc provocare continua, isi doresc adrenalina, actiune, mai multe fapte si nu vorbe, sex nebun dupa o cearta puternica...
Il iubesc pe Dani, dar...
...Mi-e teama sa nu sufar. Maica-sa s-a dovedit la inceput a fi o femeie extraordinara. Multumeam zilnic divinitatii pentru un asa noroc. Sa fiu iubita si acceptata asa cum sunt atat de el, cat si de familia lui. Totul s-a dovedit a fi o minciuna, femeia aratandu-si adevarata fata de curand, cand m-a acuzat ca nu sunt deloc potrivita pentru fiul sau, ca ea isi doreste o nora harnica, care sa nu doarma atat de mult sau care sa nu stea in pijamale toata ziua prin casa. Nu stiu la ce s-a asteptat ea, dar se pare ca asteptarile au inselat-o. Eu nu sunt lenesa de felul meu. Imi place sa gatesc si gasesc prin curatenie o terapie. Ceea ce urasc in schimb este sa mi se impuna sa fac anumite lucruri. Acesta este motivul pentru care am ales sa stau singura si sa nu ma intorc la casa parinteasca. La mine acasa daca am chef sa spal vasele le spal, daca nu le las pe maine si nu exista nimeni care sa se supere pentru asta. Stiu ca oricum trebuie sa le spal in cele din urma, pentru ca altfel s-ar aduna si mi-as ingreuna existenta. Si o fac cu drag, pentru mine si pentru ca asa vreau. Nu-mi place insa, sa mi se atraga atentia ca nu am facut ceva, sau ca nu am facut bine, cand eu incerc sa le fac cat mai bine posibil. Nu eram obligata sa fac nimic in casa lui, atata timp cat noi ne cunosteam doar de trei luni. Eu ma consideram inca musafir in casa lui, dar ma gandesc ca vizitele mele in absenta lui Dani, au facut-o pe maica-sa sa considere ca fac parte din familie. Nu o sa mai fiu musafir doar atunci cand o sa am saiba pe deget si nici atunci nu o sa accept sa fac lucruri pe care nu vreau sa le fac in casa altuia, chiar daca acela e...soacra-mea. Nu vad printr-o casatorie o indatorire de a face ceea ce nu mi-as dori. Eu vreau o data cu casnicia sa devin o doamna nu o slujitoare. Am un loc de munca relativ bine platit, ceea ce imi va permite poate pe viitor, daca o sa am chef, sa angajez pe cineva care sa imi faca curatenie in casa, sa-mi faca de mancare sau sa-mi duca copilul la scoala. Ideea este ca mie imi place sa fac treburi casnice si nu stiu daca voi recurge vreodata la asta, dar cert este ca o sa fac lucrurile doar pentru ca asa vreau nu pentru ca ”trebuie”. Nu am inteles niciodata pana acum persoanele care imi spuneau ca a sta cu parintii lui e o greseala. Eu pana nu de mult chiar aveam de gand sa stau cu maica-sa cat timp Dani e plecat in cursa. Ma bucur din suflet ca lucrurile s-au intamplat asa si ca nu o sa fiu nevoita sa ma compromit pentru economie financiara. M-a dat afara din casa. Si Dani a venit cu mine. Asta a scos-o din sarite si mai tare. Cum era si normal, mi-a lasat in continuare masina lui, ceea ce a innebunit-o. Credea ca de indata ce ii va lasa fiului sau cel mai mic toata averea familiei, el va face ceea ce ea isi doreste, inclusiv ca va renunta la sursa fericirii lui pentru ea. Dani e alaturi de mine si asta mi-a dovedit iubirea lui incomensurabila. Vrea sa ne casatorim si sa ne luam ceva al nostru. Nu stiu daca inca el e constient de ceea ce isi doreste si cate responsabilitati presupun aceste decizii. Ii sustin dorintele, dar sunt sceptica.
Il iubesc pe Dani, dar...
Mi-e frica sa nu sufar...
joi, 19 martie 2015
Boom
Este incredibil cum intamplari aparent nesemnificative, sau persoane de la care nu ai nici un fel de asteptare, iti pot schimba viata. Boom-ul acela in care realizezi schimbarea este atat de evident incat este inevitabil sa nu plangi...de fericire...
Corpul meu influentat de subconstient reactioneaza intr-un mod miraculos. Nu ma gandeam vreodata ca imi voi putea cunoaste atat de bine organismul incat sa ”citesc” informatiile pe care, in mod constient nu le-as putea deduce. E ca o coala de hartie alba, care sub lumina ultravioleta e plina de randuri cu atatea intelesuri. E ca un cufar cu pereti dublii care desi pare gol e plin de comori.
Atunci cand iubesti nu poti sa inseli. Conditia este sa iubesti cu adevarat. Niciodata pana acum nu mi s-a mai intamplat sa am o revelatie in acest sens. L-am inselat pe Gabi fara absolut nici un fel de remuscare. S-a intamplat atat la inceputul relatiei cat si la mijlocul ei, deci neconditionat de intensitatea sentimentelor care in mod normal, este invers proportionala cu timpul scurs.
Acum, desi am avut ocazia, nu (mai) pot. Este incredibil cum un om atat de ”mic” a reusit sa ma faca sa nu (mai) vreau. Este departe, nu ma poate controla, deci as putea oricand sa ma culc cu un alt barbat. Stateam aseara privind tavanul alb si lacrimi groase imi strabateau obrajii. Ma gandeam la repulsia pe care o resimtisem, si la felul interesant in care organismul meu a reactionat la gandul de a ma culca cu un alt barbat. Mi-am simtit peretii vaginului cum se strang si labiile cum ma pisca. Mi-am dorit ca acea senzatie sa se termine cat mai repede ca sa pot plange in voie. Si am plans...de fericire. Am simtit schimbarea...am simtit pentru prima data autenticitatea sentimentelor mele fata de un barbat. Ma gandeam cum, obisnuita sa am o viata sexuala regulata, pot acum sa ma abtin. Ma gandeam la tot efortul pe care el l-a facut sa ma castige...si inca nu s-a oprit; la cum nu mi-a interzis niciodata acest lucru (asa cum de altfel a facut-o Gabi inca de la inceput). Ma gandeam la cat de mult conteaza pentru mine sa-mi spuna zilnic, neobosit, ce femeie minunata sunt...La toate momentele petrecute impreuna. Ma gandeam la ce spunea o data prietena mea...Ca atunci cand nu exista sentimente nu exista nici sex de calitate. Nu am crezut-o atunci, dar acum ii dau dreptate. Incerc pe acest considerent sa gasesc o explicatie la ceea ce a fost. A fost o perioada in care libidoul ridicat ma indemna sa am relatii sexuale cu diverse persoane pentru care evident nu aveam sentimente, dar cu care experimentam niste orgasme minunate. De ce acum nu mai pot? De ce simt o repulsie fata de alt barbat in afara de cel pe care il iubesc?
In ianuarie mi-am spus ca anul trecut a fost anul cunosterii. Mi-am permis orice cu scopul de a ma (re)descoperii, si nu regret nimic...Ma bucur teribil acum cand sesizez ca scopul a fost indeplinit. Anul acesta mi-am propus sa fie anul castigului, dar m-am gandit la cu totul altceva cand m-am gandit la ”castig”. M-am gandit evident la bani, dar se pare ca acest castig face referire la altceva. De fapt este vorba despre mine, despre a castiga stima de sine, sentimente sincere, o noua familie, prieteni noi, o noua viata. Iata deci ca pot spune ca dupa un an si cateva luni ma simt vindecata realmente. Cum imi dau seama de asta? Pana acum am cautat in disperare sa-l inlocuiesc pe Gabi. Am incetat sa mai caut, cand intamplator, a aparut Dani in viata mea. Entuziasmul pe care il aveam in alte cazuri, a fost acum absent, lasandu-ma cucerita. Traiesc prezentul fara a avea asteptari. Fara aceste asteptari, privesc mai mult spre trecut, si comparand zilele intre ele, simt cum azi il iubesc mai mult decat ieri si mai putin (cred) decat maine...
Corpul meu influentat de subconstient reactioneaza intr-un mod miraculos. Nu ma gandeam vreodata ca imi voi putea cunoaste atat de bine organismul incat sa ”citesc” informatiile pe care, in mod constient nu le-as putea deduce. E ca o coala de hartie alba, care sub lumina ultravioleta e plina de randuri cu atatea intelesuri. E ca un cufar cu pereti dublii care desi pare gol e plin de comori.
Atunci cand iubesti nu poti sa inseli. Conditia este sa iubesti cu adevarat. Niciodata pana acum nu mi s-a mai intamplat sa am o revelatie in acest sens. L-am inselat pe Gabi fara absolut nici un fel de remuscare. S-a intamplat atat la inceputul relatiei cat si la mijlocul ei, deci neconditionat de intensitatea sentimentelor care in mod normal, este invers proportionala cu timpul scurs.
Acum, desi am avut ocazia, nu (mai) pot. Este incredibil cum un om atat de ”mic” a reusit sa ma faca sa nu (mai) vreau. Este departe, nu ma poate controla, deci as putea oricand sa ma culc cu un alt barbat. Stateam aseara privind tavanul alb si lacrimi groase imi strabateau obrajii. Ma gandeam la repulsia pe care o resimtisem, si la felul interesant in care organismul meu a reactionat la gandul de a ma culca cu un alt barbat. Mi-am simtit peretii vaginului cum se strang si labiile cum ma pisca. Mi-am dorit ca acea senzatie sa se termine cat mai repede ca sa pot plange in voie. Si am plans...de fericire. Am simtit schimbarea...am simtit pentru prima data autenticitatea sentimentelor mele fata de un barbat. Ma gandeam cum, obisnuita sa am o viata sexuala regulata, pot acum sa ma abtin. Ma gandeam la tot efortul pe care el l-a facut sa ma castige...si inca nu s-a oprit; la cum nu mi-a interzis niciodata acest lucru (asa cum de altfel a facut-o Gabi inca de la inceput). Ma gandeam la cat de mult conteaza pentru mine sa-mi spuna zilnic, neobosit, ce femeie minunata sunt...La toate momentele petrecute impreuna. Ma gandeam la ce spunea o data prietena mea...Ca atunci cand nu exista sentimente nu exista nici sex de calitate. Nu am crezut-o atunci, dar acum ii dau dreptate. Incerc pe acest considerent sa gasesc o explicatie la ceea ce a fost. A fost o perioada in care libidoul ridicat ma indemna sa am relatii sexuale cu diverse persoane pentru care evident nu aveam sentimente, dar cu care experimentam niste orgasme minunate. De ce acum nu mai pot? De ce simt o repulsie fata de alt barbat in afara de cel pe care il iubesc?
In ianuarie mi-am spus ca anul trecut a fost anul cunosterii. Mi-am permis orice cu scopul de a ma (re)descoperii, si nu regret nimic...Ma bucur teribil acum cand sesizez ca scopul a fost indeplinit. Anul acesta mi-am propus sa fie anul castigului, dar m-am gandit la cu totul altceva cand m-am gandit la ”castig”. M-am gandit evident la bani, dar se pare ca acest castig face referire la altceva. De fapt este vorba despre mine, despre a castiga stima de sine, sentimente sincere, o noua familie, prieteni noi, o noua viata. Iata deci ca pot spune ca dupa un an si cateva luni ma simt vindecata realmente. Cum imi dau seama de asta? Pana acum am cautat in disperare sa-l inlocuiesc pe Gabi. Am incetat sa mai caut, cand intamplator, a aparut Dani in viata mea. Entuziasmul pe care il aveam in alte cazuri, a fost acum absent, lasandu-ma cucerita. Traiesc prezentul fara a avea asteptari. Fara aceste asteptari, privesc mai mult spre trecut, si comparand zilele intre ele, simt cum azi il iubesc mai mult decat ieri si mai putin (cred) decat maine...
marți, 17 martie 2015
Posesia
Crengile copacilor batrani din padurea intunecata a misteriosului drum ma trag cu putere, sugrumandu-ma si smulgand din mine ultimele puteri. Ma ineaca in mocirla groasa, murdarindu-ma cu glodul negru al compromisului. Nu ma zbat si ma las purtata de miscari lente, ca-ntr-un dans, pe-o melodie nearticulata, dar cu inteles, data de cracmentele betelor ce se rup sub mine.
Imi place. Ma iubeste cum nici Gabi poate nu m-a iubit. Am inceput sa-l iubesc. Barbatul asta efectiv m-a castigat. A luptat atat pentru a ma avea si a ma sti a lui. S-a strecurat in sufletul meu ca un sarpe; incet, fara zgomot, fara urme, si-a facut cuib. Acum il am in suflet, si nu imi pot explica de ce inseamna atat de mult pentru mine. Dupa plecarea lui in cursa, timp de o saptamana, am insistat in discutiile noastre telefonice sa imi dea masina. Nu-mi doream masina lui pentru obiectul in sine, ci pentru ca mi-a promis. Pe langa asta stiam cat de mult inseamna masina pentru el si mai stiam ca dandu-mi masina imi va demonstra ceea ce coneaza foarte mult intr-o relatie...increderea. Increderea in el in primul rand si apoi in mine, o soferita cu acte in regula de vreo 8 ani, dar incepatoare in numarul de kilometrii. Cand m-am dus la el acasa pentru a lua-o, m-am oprit pe marginea drumului, in drum spre casa fiind, privind viscolul napraznic si mi-am spus ca asta este cea mai mare greseala pe care am facut-o in ultimul timp. De abia atunci mi-am dat seama ce poate sa insemne o astfel de responsabilitate. Ca a avea o masina nu inseamna o chestie smechera, ci ca de fapt e o treaba cat se poate de serioasa. Imi venea sa ma intorc inapoi, dar ambitia de a castiga un pariu, cu mine in primul rand si apoi cu Doru, m-a facut sa-mi continui drumul. Cand am parcat-o in curte, a fost cel mai fercit moment pe care l-am trait in ultimii ani. Imi place sa conduc enorm. Imi doream o masina, chiar si nu a mea, dar o masina de care sa stiu ca ma pot folosi cand am chef. Aveam zambetul pana la urechi de ma dureau obrajii. De atunci sunt fericita in fiecare zi, iar de fiecare data cand stiu ca trebuie sa conduc, imi simt stomacul vibrand. E adrenalina aia de care aveam nevoie pentru a simti ca traiesc. Dani in schimb nu stie ce importanta au senzatiile astea pentru mine. Nu stie cat de important este pentru mine sa ma simt libera, independenta, responsabila. Ii simt mirosul de fiecare data cand deschid masina si simt ca e acolo cand zbor pe sosele in drum spre casa lui parinteasca, unde merg deseori pentru a-i vizita mama si camera...si patul. Mi-e dor de el, pentru ca atunci cand e langa mine nimic nu mai conteaza. Sufletul meu e atat de linistit, nu ma mai gandesc la nimic decat la cat de bine imi e si asta ma face foarte fericita. Iubesc momentele noastre de tandrete cand ne gustam reciproc fiecare particica din corp, cand stam goi unul langa altul si povestim, ne gadilam si radem...Reusim sa ne iubim atat de frumos, pasional si intens, incat am face din clipele astea un stil de viata...
Si totusi...S-a terminat in mine fara nici o protectie, in acea perioada in care riscul de a ramane insarcinata era foarte mare. Vorbeste de familie, casatorie, copii. Si pe cat de entuziasmat pare pe atat de serios este. Omul asta ma iubeste, si o face atat de mult incat ii e teama sa ma piarda. Din pacate insa se stradieste uneori prea tare, devenind astfel posesiv. Ma vrea sotia lui, dar nu stie ca daca as vrea si cu acel act as putea fi a altuia. Vrea un copil, dar nu stie ca poate sa (ma) piarda cu tot cu el...Incearca cumva sa ma obtina, sa ma posede. Ma vrea a lui si cred ca daca ar putea m-ar pastra intr-o colivie inchisa. M-ar imbraca in cele mai frumoase haine, mi-ar da sa mananc cele mai sofisticate si scumpe mancaruri, m-ar impodobi cu pietre pretioase...chiar si colivia mi-ar face-o din aur, numai sa stie ca eu sunt acolo si sunt a lui...numai a lui. Nu ma deranjeaza deocamdata atitudinea lui, uneori chiar ma flateaza. Realmente cred ca merit sa fiu iubita si rasfatata. Il iubesc la randu-mi si ii doresc tot binele din lume...mi-e frica totusi ca toate acestea, in cele din urma se vor termina...daca nu va face nimic in acest sens, voi rupe fara regret toate crengile care ma strang.
-Esti fericita? Ma intreaba constiinta stand pe faza intr-un colt, urmarind linistea.
-Da!!!Sunt fericita, da”...
Imi place. Ma iubeste cum nici Gabi poate nu m-a iubit. Am inceput sa-l iubesc. Barbatul asta efectiv m-a castigat. A luptat atat pentru a ma avea si a ma sti a lui. S-a strecurat in sufletul meu ca un sarpe; incet, fara zgomot, fara urme, si-a facut cuib. Acum il am in suflet, si nu imi pot explica de ce inseamna atat de mult pentru mine. Dupa plecarea lui in cursa, timp de o saptamana, am insistat in discutiile noastre telefonice sa imi dea masina. Nu-mi doream masina lui pentru obiectul in sine, ci pentru ca mi-a promis. Pe langa asta stiam cat de mult inseamna masina pentru el si mai stiam ca dandu-mi masina imi va demonstra ceea ce coneaza foarte mult intr-o relatie...increderea. Increderea in el in primul rand si apoi in mine, o soferita cu acte in regula de vreo 8 ani, dar incepatoare in numarul de kilometrii. Cand m-am dus la el acasa pentru a lua-o, m-am oprit pe marginea drumului, in drum spre casa fiind, privind viscolul napraznic si mi-am spus ca asta este cea mai mare greseala pe care am facut-o in ultimul timp. De abia atunci mi-am dat seama ce poate sa insemne o astfel de responsabilitate. Ca a avea o masina nu inseamna o chestie smechera, ci ca de fapt e o treaba cat se poate de serioasa. Imi venea sa ma intorc inapoi, dar ambitia de a castiga un pariu, cu mine in primul rand si apoi cu Doru, m-a facut sa-mi continui drumul. Cand am parcat-o in curte, a fost cel mai fercit moment pe care l-am trait in ultimii ani. Imi place sa conduc enorm. Imi doream o masina, chiar si nu a mea, dar o masina de care sa stiu ca ma pot folosi cand am chef. Aveam zambetul pana la urechi de ma dureau obrajii. De atunci sunt fericita in fiecare zi, iar de fiecare data cand stiu ca trebuie sa conduc, imi simt stomacul vibrand. E adrenalina aia de care aveam nevoie pentru a simti ca traiesc. Dani in schimb nu stie ce importanta au senzatiile astea pentru mine. Nu stie cat de important este pentru mine sa ma simt libera, independenta, responsabila. Ii simt mirosul de fiecare data cand deschid masina si simt ca e acolo cand zbor pe sosele in drum spre casa lui parinteasca, unde merg deseori pentru a-i vizita mama si camera...si patul. Mi-e dor de el, pentru ca atunci cand e langa mine nimic nu mai conteaza. Sufletul meu e atat de linistit, nu ma mai gandesc la nimic decat la cat de bine imi e si asta ma face foarte fericita. Iubesc momentele noastre de tandrete cand ne gustam reciproc fiecare particica din corp, cand stam goi unul langa altul si povestim, ne gadilam si radem...Reusim sa ne iubim atat de frumos, pasional si intens, incat am face din clipele astea un stil de viata...
Si totusi...S-a terminat in mine fara nici o protectie, in acea perioada in care riscul de a ramane insarcinata era foarte mare. Vorbeste de familie, casatorie, copii. Si pe cat de entuziasmat pare pe atat de serios este. Omul asta ma iubeste, si o face atat de mult incat ii e teama sa ma piarda. Din pacate insa se stradieste uneori prea tare, devenind astfel posesiv. Ma vrea sotia lui, dar nu stie ca daca as vrea si cu acel act as putea fi a altuia. Vrea un copil, dar nu stie ca poate sa (ma) piarda cu tot cu el...Incearca cumva sa ma obtina, sa ma posede. Ma vrea a lui si cred ca daca ar putea m-ar pastra intr-o colivie inchisa. M-ar imbraca in cele mai frumoase haine, mi-ar da sa mananc cele mai sofisticate si scumpe mancaruri, m-ar impodobi cu pietre pretioase...chiar si colivia mi-ar face-o din aur, numai sa stie ca eu sunt acolo si sunt a lui...numai a lui. Nu ma deranjeaza deocamdata atitudinea lui, uneori chiar ma flateaza. Realmente cred ca merit sa fiu iubita si rasfatata. Il iubesc la randu-mi si ii doresc tot binele din lume...mi-e frica totusi ca toate acestea, in cele din urma se vor termina...daca nu va face nimic in acest sens, voi rupe fara regret toate crengile care ma strang.
-Esti fericita? Ma intreaba constiinta stand pe faza intr-un colt, urmarind linistea.
-Da!!!Sunt fericita, da”...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)