Intreaba-ma orice...(2)

Mi-a placut postarea precedenta...Intr-atat de mult incat am recitit-o de cateva ori. Mi-a placut sinceritatea, fluenta, maturitatea, calitati pe care, desigur nu credeam ca le (mai) am. Si atunci m-am gandit ca trebuie sa continui cat mai curand...

Ce ai vrea sa nu afle niciodata prietenii despre tine?
Stau cateodata si ma gandesc la faptul ca am gresit in nenumarate randuri. Una din cele mai mari greseli a fost aceea de a-mi satisface nevoia de a impartasi cat mai multor persoane detalii despre viata mea. Imi place sa traiesc fiecare clipa profund, poate intr-atat incat percep unele situatii cu intensitate atat de mare si in nuante atat de colorate, incat mi se par spectaculoase. Si simt nevoia sa le povestesc, sa vad reactii de uimire care de multe ori ma fac sa ma simt importanta. Stiu ca gresesc si de aceea, de acum inainte ma voi limita la mine. Vreau sa fiu unul dintre putinii spectatori ai spectacolului si sa-mi provoc fel de fel de reactii de care sa ma bucur sau sa le critic doar eu. Am depasit poate limita unui raspuns la aceasta intrebare, dar recunosc ca pana acum nu a fost nimic ce nu am vrut sa afle prietenii despre mine. Si totusi cred ca despre cum sau cand ma masturbez nu am povestit la nimeni...
Pe cine te bazezi intr-o situatie limita?
Depinde de situatie, evident...Dar imi place sa cred ca ma bazez...pe mine.
Care a fost ultima fapta caritabila pe care ai facut-o?
Situatia materiala nu-mi permite sa fac fapte caritabile. Ceea ce-mi vine in minte insa, este buchetelul de imortele care chiar si acum imi infrumuseteaza camera, cumparat la super-pret de la o batrana amarata.
Pentru cine ti-ai da viata?
Sunt un pic prea egoista sa pot sa si fac asta. M-am gandit de nenumarate ori la cel mai suprem lucru pe care l-as face pentru diferite personaje din anturajul meu...momentele fericite pe care le poti trai alaturi de o persoana, indiferent ca aceea e mama, sora sau iubitul, te fac, ca si un drog puternic, sa uiti de responsabilitatea pe care ar trebui sa o ai fata de propria persoana si spui ca ai face orice...Gandind la rece insa, cu credinta in Dumnezeu si in viata, ca dar venit de la El, cred ca pentru nimeni nu mi-as da viata...
Cui i-ai dona un organ, daca ar fi cazul?
Daca organul nu este vital pentru propria persoana as putea sa fac asta pentru oricine...ar fi compatibil...
Ce visezi cel mai des?
Daca este vorba de visele nocturne de cele mai multe nu imi amintesc. Daca vorbim despre visele cu ochii deschisi, de multe ori ma vad fericita alaturi de copilul meu si tatal acestuia.
Care a fost cel mai urat cosmar pe care lai avut?
...Nici nu vreau sa-mi amintesc...
Pe cine simti nevoia sa protejezi cel mai mult?
Pe mine...
Ce boala n-ai vrea sa ai niciodata? Faci ceva ca s-o previi?
Nu as vrea sa fiu niciodata bolnava, dar daca totusi trebuie sa enumar, pot spune ca mi-e tare frica de cancer. Din pacate insa, nu simt ca fac ceva concret pentru a preveni boala...
Care e cel mai mare viciu al tau? Ai incercat vreodata sa scapi de el?
Fumatul. Si ca orice fumator am avut cateva tentative de a ma lasa...
Care a fost primul tau vis implinit?
Prima bicicleta, prima pereche de role, prima papusa...
Unde te simti cel mai in siguranta?
Momentan in garsoniera inchiriata in care locuiesc, singura si cu usa inchisa cu cheia...
Ce nu suporti la un barbat? Ce nu suporti la o femeie?
Minciuna, betivii si incultii.
Despre ce domeniu stii cel mai mult?
Cred ca despre meseria mea detin cele mai multe cunostinte...

Intreaba-ma orice...(1)

Am redescoperit placerea cititului. In aceasta vacanta am citit trei carti si sunt tare mandra de mine pentru recordul asta. Imi place mult sa-mi imaginez personajele, actiunea astfel incat citind, se deruleaza in mintea mea un adevarat film. Si atat de mult mi-a placut ”Pe strada Dublin” incat la sfarsit m-a cuprins un val de fiori dupa care am plans. Am plans pentru fericirea personajelor dar si ca s-a sfarsit o asa poveste frumoasa care m-a acaparat atat de mult. Pe langa aceasta am mai citit Mihaela Radulescu. Prima data ”Niste Raspunsuri” iar apoi ”Intreaba-ma Orice”. Mihaela Radulescu este usor de citit, este distractiv si recreativ, asa incat recomand tuturor, cu mare caldura, cartile sale.
”Intreaba-ma orice” m-a provocat. In paginile sale sunt insiruite mai multe intrebari, la care autoarea ne indeamna sa raspundem sincer, cu scopul redescoperirii de sine. Mi-am propus sa raspund aici...

In ce ipostaza crezi ca-ti poti face cea mai reala impresie despre caracterul unui om?
Atunci cand un om este incoltit de circumstante nu tocmai prietenoase, are tendinta de a intra in criza. Felul in care gestioneaza situatia, cu siguranta releva cea mai reala impresie pe care as putea sa mi-o fac despre caracterul unui om.
Ce schimbari ai face in viata ta de acum?
Inlaturand orice lucru care ar putea sa-l nasca pe ”daca...”, as pleca in Barcelona si m-as stabili acolo. M-as lasa de fumat, mi-as face liposuctie, mi-as concepe un stil de viata sanatos, m-as vopsi roscata. si mi-as albi dintii.
Ai acordat vreodata cuiva primul ajutor?
Pe strada niciodata, la munca aproape in fiecare zi.
Ti-a fost vreodata rusine sa spui unde te-ai nascut sau unde ai crescut? In ce context?
La repezeala vroiam sa raspund ca nu, niciodata. Dar daca stau bine sa ma gandesc, ultima data s-a intamplat in concediu, cand abordata de reprezentantii fiecarui restaurant unde serveam masa, raspundeam cu un oarecare regret...”i m from Romania”
Care a fost cea mai mare gafa pe care ai facut-o vreodata?
Am spus adevarul cand poate ar fi fost mai bine sa mint...
In casa cui te simti cel mai bine primit ca musafir?
In timp ce scriam intrebarea, mi se derulau diferite gazde...cel mai bine insa, ma simt acasa,la parinti, unde acum sunt musafir...
Care a fost momentul tau cel mai crunt de saracie?
Saracia este de mai multe feluri si cred ca saracia sufletului este mult mai dureroasa ca cea materiala. Imi place constanta, asadar situatia mea materiala si sentimentala tind sa urmeze o linie cat de cat dreapta. Au fost momente cand nu am avut atatia bani cat mi-as fi dorit, sau nu am avut parte de iubire sau fericire pe cat mi-as fi dorit, dar am fost intotdeauna multumita ca le am.
Cand ai stat ultima data treaza toata noaptea si din ce motiv?
In ultima mea tura de noapte.
Cand auzi ca s-a intamplat o tragedie pe planeta, intr-o tara indepartata, cum reactionezi?
De fiecare data ma inchin si imi spun in sine ca...asta meritam. Nimic nu este intamplator, totul se intampla pentru ca asa trebuie sa se intample.
Cand te-ai simtit cel mai nedreptatit?
M-am simtit de multe ori nedreptatita, incepand cu copilaria cand i se acorda mai multa atentie surorii mele, terminand cu viata actuala, cand inca lucrez pe un post temporar, desi spre deosebire de altele, as merita un post definitiv. Niciodata insa nu m-am simtit cea mai neindreptatita...
Ai salvat cu adevarat viata cuiva?
Nu stiu daca intr-adevar am salvat viata cuiva...dar cand eram mica, am fugit printre masini dupa o fetita si mai mica care o luase la fuga pe strada. Am adus-o mamei ei bine stransa la piept, si tin minte ca mama m-a certat atunci pentru inconstienta mea...In rest, la munca se intampla deseori sa-i scot din ”stop” pe pacienti.
Cu ce handicap crezi ca ti-ar fi cel mai greu sa traiesti?
Si aici handicapul ar putea imbraca mai multe nuante. Nu mi-ar placea insa sa traiesc niciodata dependenta fizic de altii...
Care a fost cea mai penibila scuza pe care ai folosit-o vreodata?
De obicei se intampla cand sunt sunata in momente inoportune. Si atunci apelez la fel de fel de scuze.
Cine e cea mai importanta fiinta pentru tine?
Mama.
Ce calitati admiri cel mai mult la:
tine? inteligenta, pentru ca ma descurc in orice situatie.
prietenii tai? sinceritatea, si asta pentru ca urasc minciuna.
un om politic? inteligenta, iar un exemplu (singurul de altfel) ar fi Vadim Tudor desi nu am nici un fel de afinitate pentru acest domeniu.
Ce calitati crezi ca admira cei din jur la tine?
Cred ca as fi ipocrita sa raspund la aceasta intrebare, dar imi place sa cred ca aceleasi pe care cred eu ca le am.
Ce crezi ca e cel mai neplacut la tine?
Tind (inca) spre perfectiune.
Cine e prietenul tau cel mai bun?
Tigara. Nu m-a inselat niciodata, am impartit-o doar cu cine am vrut, mi-a ascultat cele mai prostesti ganduri fara sa ma barfeasca sau sa rada de mine. Pacat ca am de gand sa o parasesc...
Cine e eroul tau preferat, din viata reala?
Mama.

Discutii...

Ma plimb incet pe strazile cunoscute ale vremurilor de demult...Miroase a vinete coapte si a sfarsit de vacanta. Ma las mangaiata de razele calde ale soarelui. Vantul isi mai trece uneori mana prin parul meu. Este o zi minunata in care as vrea sa ma intorc cu cativa ani in urma. Profit de faptul ca ma aflu acolo si imi sun cateva prietene pentru a barfi asa...ca fetele.

Cu Alina...
-Te complaci!!!Imi spune Alina tragand cu nesat din tigara.
-Dintotdeuna am urat cuvantul asta! Mereu am crezut ca se potriveste persoanelor lingusitoare, fara principii si incredere in sine...Apoi tac cateva secunde uitandu-ma la o altfel de Alina care desi mereu aceeasi e in continua schimbare. Anul viitor se marita. Pare foarte fericita alaturi de iubitul sau. Cred insa ca orice s-ar intampla in relatia ei, nu ar suferi, sau macar nu ar afisa asta...
-Draga mea eu te stiam altfel acum cativa ani. Erai ambitioasa, aveai planuri marete. Am apreciat intotdeuna la tine siguranta, felul in care lupti pentru indeplinirea dorintelor tale. Unde e Isa pe care o cunosteam? Intreaba Alina tragand din nou din tigara si schimband in timpul asta melodia...
-Ma crezi ca nu stiu? Chiar stateam zilele trecute si ma gandeam la asta...Mi-e dor de mine asa ambitioasa, in permanenta concurenta cu cineva. Mi-e dor sa am principii si sa si cred in ele. Simt ca nu stiu ce mai vreau, nu stiu ce sa fac...Ce sa fac?
-Sa incetezi sa mai crezi ca el e centrul Universului tau si sa fii tu!!!Uita-te la tine...ai suficiente calitati care ar putea fi idolatrizate de alti barbati...

Cu Adriana...
-Isa draga, ai mult mai multa rabdare decat m-as fi asteptat din partea ta. Cred chiar ca mai ai putin si bati un record. Vezi uite asa am avut si eu cu exul...Doi ani Isa!!!Iti dai seama ca dupa timpul asta am explodat. Si sunt tare fericita acum, maritata cu barbatul pe care il iubesc si care ma face realmente fericita...Adriana cu adevarat ingrijorata de situatia mea continua...Tu!Dar asta e prost?Nici nu imi vine sa cred ce-mi povestesti!
-Vezi...nu m-ai crezut cand iti spuneam...Acum iti dai si tu seama cat poate fi de incapatanat.
-Eu cred ca ar trebui sa ai mai multa grija de tine, sa-l lasi asa in lumea lui ca poate isi revine...
-Cand?Oare cat voi mai avea rabdare sa astept...
...
-Adriana tu te vezi femeie?
-Nu! Tu?
-Nici eu...cred ca am o varsta la care as putea sa fiu, dar ma simt un copil in trup de femeie...
-Hai sa nici nu ne grabim...ce zici?
-Te-ai razgandit...ai vrea sa faci un copil? am intrebat-o eu uitandu-ma la masa alaturata, unde un barbat masiv legana un bebelus...
-Isa...noi nu suntem in stare sa avem grija de noi, d-apoi de-un copil...Mi-e groaza!!!Si face o grimasa atunci cand copilul din spate incepe sa planga.

Cu Bianca...
-Tu Isa, tu spui acum ca daca pleaca nu-l mai primesti inapoi...Dar vreau sa-ti pun o intrebare: Il vezi pe Gabi sotul tau pentru totdeuna si tatal copiilor tai? mi se dreseaza Bianca cu o spranceana ridicata.
-Intreabarea asta mi-am pus-o si eu de multe ori...Si de fiecare data am raspuns afirmativ.
-Atunci oare de ce mai ai dubii...Cu siguranta il vei primi inapoi...Indiferent de cat timp ati sta despartiti, daca iubirea nu dispare, si daca intre timp nu apare nimeni in viata niciunuia dintre voi, cu siguranta l-ai primi inapoi.
-Nu cred!Tocmai de aceea am spus asta mai multor persoane. Ca in caz ca se intoarce sa nu-l primesc inapoi tocmai ca sa nu-mi incalc ”promisiunea”.
-Ar fi bine sa nu mai bagi in seama ce cred altii, si sa lasi ratiunea si orgoliile deoparte. Fa ce-ti spune inima. S-ar putea ca Gabi sa fie iubirea vietii tale si tu sa dai cu piciorul in fericire...Spune Bianca cu gesticulari fine ale mainilor. Imi place de Bianca. Parca s-a schimbat, pare matura si vorbeste aruncand exact cuvintele care ii vin, fara cenzura si teama.
-Uf...stii?Am ascultat in perioada asta o gramada de pareri...Nu-mi plac persoanele care dau sfaturi si nu au avut niciodata o relatie de lunga durata...sau aia care sunt implicati in relatii si isi dau cu parerea exemplificand din propria relatie. Tu nu ai o relatie stabila, si nici nu ai avut dar simt ca ceea ce imi spui ar fi cele mai pertinente si sincere vorbe auzite pana acum.

Mesaj de la nasa mea:
”Draga mea...sa stii ca lumea nu se termina la Gabi! Tu meriti tot ce este mai bun! Ai muncit pentru asta! Tot respectul! Te iubesc mult!”

Haos...asta e cuvantul potrivit!

Pentru cine (inca) nu si-a dat seama ca trec printr-o perioada groaznica a relatiei cu asa zisa...persoana iubita, tin sa mentionez ca cel mai potrivit cuvant care ne caracterizeaza in momentul de fata este haosul...Starea asta am definit-o amandoi azi-dimineata pe la 6 prin sms-uri inutile.
Mi-ar placea sa existe cineva care sa inteleaga, sa ma, sa il, sa ne inteleaga. Eu nu mai am rabdare. Am ajuns efectiv sa ma simt sugrumata de situatie, sa vreau sa renunt si sa-mi iau zborul. Mi-am imaginat zilele trecute viata fara el si desi putin dificil la inceput, ma vedeam in cele din urma libera.
Culmea este ca acum vreo doua saptamani cel care vroia o detasare a fost el. Eu personal nu sunt de acord cu pauzele intr-o relatie si i-am spus ca nu accept asa ceva.Acum dupa indelungi introspectii cea care vrea pauza sunt eu. Ma oftic ca avem planuri impreuna. Peste doua saptamani mergem in concediu si apoi vrem sa facem niste investitii in noi, care ar fi aproape imposibile pe cont propriu. Nu vreau sa dau la o parte toate aceste planuri. Sunt o persoana care traieste in prezent bazandu-se pe viitor si deci pe vise. Nu pot sa fiu fericita fara sa visez, sa-mi fac planuri, sa-mi imaginez. Atunci cand ceva nepreconizat apare, toate visele acelea care la un moment dat ma hraneau, se risipesc si atunci apare tristetea.
Ne-am fixat nunta peste doi ani, adica cand vom avea impreuna noua ani. Numai ca sa vad ce reactie are, i-am spus la misto ca trebuie sa-si cumpere costum pentru ca peste doua saptamani va avea cununia civila. Raspunsul lui a fost vehement...NU. Desi nu foarte surprinsa de reactia lui, ma intrebam de ce refuza acum ce oricum (se presupune ca...) isi doreste peste doi ani. De ce atunci si nu acum? Pana acum problema majora a unei nunti adevarate erau banii...Cununia civila fara prea mare tamtam nu presupune prea multe investitii financiare si din ambele salarii ne-am permite si niste tinute decente dar si un gratar intim in curtea casei noastre. Problema e ca nu e pregatit si/sau nu isi doreste cu adevarat acest lucru. Asta a fost marele test pe care mi l-am dat si la care evident am picat (din nou). Acesta a fost momenul in care cu adevarat sincer, mi-am pus intrebarea daca mi-l doresc ca sot...si pentru prima data am ezitat. Am renuntat deocamdata sa mai caut modele de rochii, sali de nunta, modele de machiaj sau coafura. Si asta repet nu pentru ca mi-ar fi frica de o oarecare amagire din partea lui ci mai degraba pentru ca simt ca nu mai vreau cu adevarat.
Spune ca incearca sa se schimbe. Eu nu il vreau schimbat. Il iubesc pentru ceea ce este. Imi doresc totusi sa ma pretuiasca la adevarata mea valoare si sa ma puna pe mine pe primul loc dupa Dumnezeu. Vom petrece sapte nopti departe de tot, cu telefoanele inchise, doar noi si marea. Si apoi ce? Vom reveni la acelasi ritm monoton al vietii, cu aceleasi intrebari fara raspunsuri, cu aceleasi intrebari si frustrari care ne macina incet relatia si pe noi insine.
Am incercat sa consultam un psihoterapeut. Am renuntat din acelasi motiv pentru care renunt si la sala...Rezultatele se lasau asteptate...Nu (mai) am rabdare sa abordez fiecare subiect mic care ne creaza neplaceri in relatie. Nici el nu are. Deci interesul lipseste din ambele parti. Verdictul in astfel de situatie ar fi clar. Mai bine ar fi sa ne despartim, ar zice multi...Dar tot acest timp care a trecut, amintirile frumoase care ne-au cladit relatia, si sentimentele care desi incerte inca exista, toate acestea ne tin impreuna. Este poate o incercare de la Dumnezeu, un soi de cancer al relatiei. Suntem in faza de chimioterapie si recuperare, faza chinuitoare, cu intrebari existentiale, lacrimi, speranta, slabiciune.
E un haos...un uragan care ne ravaseste cu totul sufletul...

Not really sure how to feel about it
Something in the way you move
Makes me feel like I can”t live without you
It takes me all the way
I want you to stay
I want you to stay, ohh

Nu tac...nu vreau sa tac

”Taci...atat imi doresc!!!Sa taci!!!Sa ma lasi cateva zile in liniste, sa-mi fac ordine in ganduri!!!”

Sunt inzestrata cu anumite calitati tocmai pentru a ma putea folosi de ele...si ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta. Aud si am dreptul sa ascult, miros si pot sa adulmec la nesfarsit mirosul acela dulce al verii, vad si-mi place sa privesc...graiesc si asta imi da dreptul sa vorbesc...
Poate uneori mai mult decat trebuie, cel mai bine ma exprim vorbind....nu regret nimic din ce am spus, dar uneori imi pare rau ca nu am spus mai mult...atunci la momentul oportun. Uneori imi pare rau ca spun prea multe, chestii care in general aduc consecinte negative, dar chiar si asa niciodata nu ma voi opri din vorbit si deci din a-mi exprima propriile opinii...A mi se lua dreptul la cuvant este poate unul din cele mai crude si nedrepte pedepse...si atata timp cat inca pot si se poate, voi vorbi...

...Asa ca dragul meu imi pare rau dar nu sunt de acord cu tine si nu vreau sa-ti fac pe plac. Nu tac pentru nimeni...nici macar pentru tine. Ca sa ma poti suporta si de acum inainte trebuie sa ma accepti asa cum sunt si trebuie sa inveti sa te concentrezi si atunci cand eu vorbesc....